Am omorît un suflet de tablă. Acum vreun an. Un suflet pe care călăresc de vreo cinci ani. O mașină. Acum un an am dat-o în gard. În gardul autostrăzii Piteștiului. Am ținut-o vreun an în parcarea din spatele blocului. Acum am dat-o. Gata! Am dat vreo două telefoane. Unu’ mi-a zis că o să-ntrebe pe altcineva dacă-i interesat. La al doilea telefon, gata, omul mi-a spus: vin într-o oră. Și a venit. A văzut ce dezastru era. Mi-a luat-o. Mi-a dat act, mi-am tras la xerox nu știu ce, mi-am scăzut-o de la fisc. Gata. Nu mai am mașină. Mi-aduc aminte cum m-a învățat mașina asta din cîte bucăți e. Cum? Se desfăcea. Cădea de pe cauciucuri. Și i-am luat cauciuce. Și nu avea radio. Și i-am luat radio. Și am dat într-un refugiu de tramvai și s-a făcut în două bucăți. Și au lipit-o niște băieți cu sudură. Și, apoi, au uitat să mi-o pună bine pe roți și am căzut cu ea de pe roți. Pe Dorobanți. Și am umblat mangă cu ea. Și mi-a fost pavăză. M-a ținut de volan și nu m-a prins poliția. Și mi-au murit ștergătoarele. Și iar i-am luat ștergătoare de la balabuste de pe marginea drumului și s-au stricat la prima iarnă. Și iar m-a învățat să nu mai iau de la balabuste, de pe drum. Și i-am luat și adaptoare și iar s-au stricat. Oho, cîte aventuri am vîndut odată cu mașina asta! Cît de multe n-am trăit, cîte mi s-au dus acolo, la groapa de gunoi și tablă. Și cu ea am descoperit atitudinea. Sînt înalt. Și eu am intrat în ea fără să mă cocoșez. E singura mașină care m-a arătat în dimensiunea mea verticală. Ea e: suzuki wagon, tsmmma43soo292626/0118077/1248/b50xcf, e391074/2004. Dacă o întîlniți în cimitir, dați-i o cheie. Și urlați. E sufletul meu motorizat și pierdut.