Chiar asa, am ofensat pe cineva pe acolo de nu mi s-au afisat azi (20 decembrie) nici unul din raspunsurile (3) la niste chestiuni care imi fusesera adresate, mai mult sau mai direct, trimise ieri sau alaltaieri? In subsol la dl. Plesu (Dilema, nr. 409, « Cum se scrie despre ce na-i trait »), raspunsesem lui "dezon" pentru ca facuse o referire la mine, iar in subsolul articolului d-lui Ghinea din acelasi numar, « Niste intelectuali », completasem practic ceea ce comentase "laurie". Tot acolo, la dl. Ghinea la subsol, "canadianu" mi se adresase ca un mocofan, dar eu i-am raspuns elegant, ca o doamna ce sint, de altfel. Pe el l-ati afisat, si bine ati facut, pe mine nu, si nu stiu de ce.

Eu stiu ca trimit comentarii prea lungi si prea multe, poate. Imi dau si eu seama de asta caci ma uit si eu la ce si cit sint afisati altii, si vad si discrepanta si volumul "coplesitor" al comentariilor mele. Imi propun de ceva vreme sa imi fac scrisul pe blogurile mele iar aici sa postez si eu din cind in cind comentarii scurte, desi am vazut in subsolurile Dilemei si comentarii mai lungi decit ale mele.
Ca din cite comentarii v-am trimis, ati ales pina acum sa ma afisati in proportie de 99% este un fapt, si nu am ce plingeri sa am. Dar ca sint "prea" vizibila din cauza ca nu sint afisate mai multe comentarii ale altora, aici chiar nu am eu nici o vina. Cind dvs. cititi ce vi se trimite si constatati ca unele comentarii sint fie idioate, fie injurioase, fie total pe linga subiecte, este dreptul si alegerea dvs. sa le respingeti. Inteleg ca vreti sa pastrati o anume tinuta de rafinament si cultura chiar si la "subsol" si sint perfect de acord cu asta. Dar zau ca nu e vina mea ca nu aveti mai multe comentarii inteligente si interesante sa afisati asa incit ale mele sa se mai estompeze in peisaj si sa para mai rare.

Cind din 4 comentarii la un articol, doua sint ale mele (cum este cazul articolului de fata, par a fi chiar "nerecunoscatoare" si chiar "obraznica" sa intreb de ce nu am fost afisata si mai mult, la alte articole, unde si acolo am comentat deja odata sau de doua ori, cum e cazul cu articolul d-lui Plesu. Mentionez eu toate acestea si ca sa intelegeti ca stiu care este situatia, si ca sa nu trebuiasca sa imi trimiteti, eventual explicatia ca sint prea "overwhelming". Asta se vede cu ochiul liber.

Dar atunci ce sa fac cind vreau sa raspund cuiva, sau vreau sa comentez ceva? Cit e bine si ce este bine sa scriu? Se va ajunge sau s-a ajuns deja aici?

Mihnita sint intrucitva.
Toate cele 3 comentarii erau foarte bine scrise, foarte bine gindite si la obiectul pe care il discutam cu respectivii, carora le erau adresate raspunsurile. Eu consider ca sint un plus pentru "subsolul" revistei dvs. online si sint convinsa ca sint cititori care ma citesc cu interes si placere si pe mine, ca si pe alti comentatori.

Dar poate ca e timpul sa imi iau "jucariile" si sa plec in alte parti, pe cimpii mai verzi, ca doar net-ul este plin de publicatii si apoi de ce mi-as pierde vremea comentind in subsoluri de reviste, cind scriu perfect si in engleza si pot publica direct in ziarele si revistele de aici, din Canada, anytime. Pot incerca, in orice caz, iar aici valoarea este apreciata, indiferent de unde vine, iar lumea nu este asa grijulie sa nu li se clatine vreun statut sau vreun renume. Este o lume mult mai generoasa si mai fair pe aici, pe unde imi duc traiul de 25 de ani incoace. Dar sint « straini ». Si de aceea, as putea spune ca si Blanche Dubois, « I always depended on the kindness of strangers ». Din pacate, nu acelasi lucru il pot spune despre conationalii mei, in situatia in care nu-mi sint prieteni ci doar niste “straini”.

In fine, eu va doresc sarbatori fericite, ca tocmai am expediat o felicitare pe adresa redactiei dvs. Unii “simpatizanti” se vor bucura, poate, sa stie ca veti avea liniste din partea mea pentru vreo saptamina, cel putin, incepind cu 24 decembrie pentru ca plec intr-o scurta vacanta. Asa ca in numarul viitor voi fi invizibila, muta si surda, cum le-ar placea unora sa ma vada tot timpul. Ce-o mai fi la anul, om trai si om vedea, nimic nu promit. Ceea ce mi-am propus in mod cert, totusi, este sa ies din « subsoluri » si din « subterane » ca sa ma pot bucura de lumina zilei, Cam asta am de gind sa fac.
Va multumesc pentru atentie,
Marinela Matei

Pentru ca in mediile virtuale ale tarisoarei se intinde legenda dupa care, de fapt, nimeni din cei care se lauda ca au fost la cercul de semiotica nu a fost acolo, iar intrebarea "daca scaunul e un text, piciorul scaunului e tot un text?" a fost inventata de Marele Cartarescu atunci cind l-a nemurit in proza sa pe Marele Sincu, pentru ca ma bucur ca am avut ocazia aici sa citesc aceasta evocare a fericitei noastre tinereti, asi dorii sa intervin doar pentru a confirma poveste.
Ca unul care am fost acolo si am trait sa marturisesc: intr-adevar, intrebarea cu scaunul si textul s-a pus - dar de bascalie. Eram bascaliosi, iar profesorii cool ne-o tolerau. Multi dintre noi ziceau ca le place semiotica dar de fapt curtau colege blonde, lingviste si premiante. Unii - cu succes, altii, nu. Cind ma uit la ce s-a ales intre timp din toate (din semiotica, din Sincu, din scaune si din texte, ca si din noi si blondele noastre aspiratiuni), ma gindesc si mai abitir sa va dau dreptate. Dl Solomon Marcus era cool pe cind cool-ismul nici nu se inventase. Noi nu sintem nici acum cool. Cit despre semiotica, ce sa mai zicem? Daca nema putirinta, la ce mai chichirez gilceava...

Carevasǎzicǎ cǎ nu mai existǎ

Cînd comentariile nu ies la suprafaţǎ zile întregi pentru cǎ sîmbǎtǎ şi duminicǎ sîntem "volontari" este cǎ nu mai este ceea ce ar fi trebuit sǎ fie şi seamǎnǎ tot mai tare cu împrejurul contextului românesc neaoş, elitist, peremtoriu, arogant, limfatic, trist, şi suit cu picioarele pe masǎ aducîndu-şi sieşi veşnic laude sau plîngeri permanent demagogic şi plictisitor descurajant, handicap ocultat cu grijǎ prin texte de o oarecare ţinutǎ intelectualǎ de subliniat aleatoriu între colegi şi ceilalţi. În loc sǎ fie beneficǎ, FRICA DE ADEVǍR a devenit paralizantǎ, semǎnînd a trecut şi nu numai : a lipsǎ de haz.
URGENT : Oare mai este cale de ieşire spre o limpezire spiritualǎ absolut necesarǎ, de-aici ?