Cu ochii-n 3,14

Publicat în Dilema Veche nr. 819 din 31 octombrie – 6 noiembrie 2019
Cu ochii n 3,14 jpeg

ÎN LOCUL UNUI EXPERIMENT
(PRIN CARE LI SE INTERZICE PĂRINȚILOR ZÎMBITORI
SĂ-ȘI MAI LASE TRAISTA ÎN INTERIORUL CONCEPTULUI),
AL DOILEA ECRAN AFIȘEAZĂ ACUM CELE MAI INSIGNIFIANTE DIMENSIUNI 

● În Librăria Foyles din centrul Londrei, un poznaș a înlocuit supracoperta autobiografiei lui David Cameron For the Record. În locul descrierii laudative a cărții, făcute original de Sunday Times, coperta afișează acum un citat (fictiv) din Donald Trump: „O carte foarte măreață. Atît de măreață. Nu, chiar e o carte măreață. Toate cuvintele. Toate paginile.“ (C. Ș.)

● În cadrul unui experiment inedit, mai mulți șoareci au fost învățați să șofeze. Nu numai că au reușit, dar această activitate pare să-i și relaxeze, spun oamenii de știință de la Universitatea Richmond. De altfel, pentru a conduce mai relaxați prin București, cred că ar fi mai realist să ne transformăm în rozătoare decît să așteptăm construirea de parcări, șosele de centură și autostrăzi. De acum, putem vorbi de côté-ul souris al șoferilor de cursă lungă. (M. P.)

● Curtea Supremă de Apel din Tanzania a aprobat miercuri o hotărîre prin care li se interzice părinților să-și mai lase fetele să se căsătorească înainte de a împlini 15 ani și a cerut guvernului să mărească vîrsta de la 15 la 18 ani, în termen de un an. Tanzania are una dintre cele mai mari rate ale căsătoriei cu copii din lume. Încurcate sînt căile legilor pe lume. (A. M. S.)

● M-am oprit la un fast-food grecesc din Centrul Vechi. Patronul era într-adevăr grec, angajații erau niște vietnamezi zîmbitori și amabili, de la un local de vizavi se auzea vocea Mariei Tănase, gyros-ul avea gust de KFC. Curat globalizare! (A. P.)

● Într-o preumblare pe întinderile Internetului am dat de un produs virtual foarte util în orice gospodărie: un generator de nume de nimfe. Cu un simplu click pe butonul indicat vei avea o listă de zece nume: Pallene, Ismanise, Menodice, Melaina, Neda, Amphinome, Aktaie, Steiropi, Eletea, Kelaria. Dacă nu-ți plac sau vrei mai multe, încă un click și apar alte zece: Pherousa, Pontropeira, Euthemia, Elinoire, Sabrina, Semistrea, Amithelia, Pomedosa, Oluania, Dionele. Și așa mai departe, pînă îți umpli traista cu nume de nimfe. (D. S.)

● O pereche de pantofi sport, supranumiţi „tenişii lui Iisus“, care conţineau în interiorul tălpilor apă sfinţită din rîul Iordan, s-a vîndut online cu preţul de 3.000 de dolari. Un preţ modic pentru cei care practică sporturi pe apă. (M. C.)

● De ceva vreme, într-un parc din Coreea de Sud are loc un concurs anual de holbat. Concurenții stau pe saltele și se uită în gol în timp ce o echipă de doctori le verifică pulsul o dată la 15 minute. Woops Yang, artista din spatele conceptului, a declarat că, în general, oamenii se simt frustrați dacă nu fac nimic, dar crede că toată lumea s-ar simți mai bine dacă n-ar face nimic împreună. Cred că ar avea succes în politica românească. (S. G.)

● Zece negri mititei, varianta de China: cinci asasini au încercat să paseze o misiune unul către celălalt. Omul de afaceri Tan Youhui a angajat un asasin pentru a-l elimina pe competitorul său, pentru 282.000 de dolari, potrivit unui tribunal. Însă asasinul a angajat alt asasin pentru a rezolva chestiunea, oferind 141.000 de dolari. Al doilea asasin a angajat un al treilea, care a angajat un al patrulea, care a angajat un al cincilea. Pînă la urmă, toți au fost condamnați și victima a rămas în viață. (A. M. S.)

● Dacă mergi des cu Uber-ul, poți să ai tot soiul de surprize. Printre cele plăcute: un ecran, numai pentru pasagerii din spate, pe care rulează non-stop Tom și Jerry. (I. P.)

● „Hazardul mi-a dat cele mai bune sfaturi în viață“ – regizorul Claude Lelouche la Q&A după premiera bucureşteană a noului său film Les plus belles années d’une vie, continuarea filmului din 1966 Un homme et une femme, cu aceiaşi minunaţi Anouk Aimée şi Jean-Louis Trintignant, amîndoi aproape nonagenari acum. (M. C.)

● Tudorel Toader se vrea cu mîinile curate. El n-a făcut, el n-a semnat, el n-a știut. Nimic. Doar alții au parafat ceea ce, de fapt, ne spune domnul ex-ministru al Justiției de drept – abia acum –, ar fi avut infinite și neștiute de tot omul chichițe răstălmăcitoare și, în consecință, dăunătoare. Dar nu oricum, pînă la crimă și criminali. Despre asta făceau vorbire nebănuitele aparent insignifiante chichițe. Pe care domnul T.T. acum catadicsește să nu le explice. Pre limba noastră de proști… Nu l-am auzit o dată să explice plenului că ce a pus pe ordinea de zi spre aprobare are consecințe extreme. A tăcut mîlc. În zadar… în zadar domnul Tudorel Toader se visează cu mîinile curate. Bunicii-patriarhi ieșeni măcelăriți în propria ogradă îl bîntuie. Acum și mereu. (R. M.)

● La grădina botanică din Galați va fi construită o seră nouă, de mari dimensiuni, destinată plantelor exotice. Investiția se ridică la peste trei milioane de euro. Potrivit Mediafax, președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a spus că e vorba de „o investiție pe care gălățenii o așteaptă de foarte mult timp“. Cum se știe că, la Galați, aleșii locali le-au rezolvat deja pe toate – canalizări, semaforizări, zone pietonale & parcări, ajutoare sociale, siguranță publică etc. –, mi se pare că așteptările gălățenilor sînt legitime: lipsește doar o seră pentru palmieri de trei milioane de euro. (M. M.

lucian muntean 0 8549 jpg jpeg

O SERIE DE CRIZE
SUNĂ BINE ÎNTRE DOUĂ VÎRSTE ALBE

● În cunoscutul stil de inspirație ceaușistă, Viorica Dăncilă a declarat, săptămîna trecută, că președintele Iohannis ar trebui suspendat. Unul dintre motive ar fi că, în vreme ce țara traversează o serie de crize, preşedintele „lasă toate aceste lucruri şi pleacă într-o vizită“. Păi, vizita era în Japonia la încoronarea împăratului, acolo unde s-au dus toți șefii statelor civilizate. Dar ce-i poți cere șefei unui partid care, în timp ce prim-ministrul japonez Shinzo Abe ne vizita țara, era ocupat cu schimbarea propriilor premieri? Ne aducem aminte cum, în loc să fie primit la guvernul PSD, Shinzo Abe a vizitat Muzeul Satului. De fapt, cred că a fost mai cîștigat așa decît dacă s-ar fi întîlnit cu niște țărani. (A. M.)

● Amazon angajează șoferi români pentru Marea Britanie. Le dă cazare și salariu de peste 1.800 de lire sterline. Le cere permis categoria B și disponibilitate imediată. Sună bine. Ar trebui, totuși, să le spună că acolo toată lumea merge pe contrasens… (D. C.)

● În metrou, un bărbat între două vîrste, purtînd un tricou imprimat cu cap de pisoi (tărcat, năsuc roz) se întinde întocmai ca o pisică, sau ca un motan, răscrăcărat pe două scaune și ușor răsturnat pe o parte, butonînd două telefoane în același timp. (C. Ș.)

● Pe autobuzele STB din București s-au lipit, cu litere mari, albe, următoarele: „Achiziționat în 2018“ și „Primăria Capitalei“. După ce că le-au luat din Turcia și sînt turcoaz, mai dau bani și pe autocolante. Dacă STB ține de Primăria Capitalei, cine era să le achiziționeze, Brîul Maicii Domnului? (D. C.)

Foto: E. Farkas, L. Muntean

Sanatatea ficatului  Cum identifici semnele unui ficat bolnav jpg
Sănătatea ficatului: Cum identifici semnele unui ficat bolnav
Ficatul este un organ vital în corpul omului, fiind implicat în sute de procese, printre care: digerarea alimentelor, eliminarea deșeurilor din organism și producerea unor factori de coagulare care facilitează circulația sângelui.
Rolul esential al adjuvantilor in optimizarea pesticidelor jpg
Rolul esențial al adjuvanților în optimizarea pesticidelor
Condițiile de mediu, intemperiile, buruienile, precum și bolile și dăunătorii plantelor reprezintă tot atâtea provocări pentru fermierii moderni.
IMG 20240408 WA0011 jpg
Casa Memorială „Amza Pellea”, din Băilești, a fost redeschisă publicului
Manifestările dedicate cinstirii memoriei îndrăgitului actor român, născut în inima Olteniei, au debutat pe 6 aprilie, pe scena Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, locul în care și-a început fascinanta călătorie în lumea artistică.
pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.

Adevarul.ro

image
Amenda primită de o pensionară din Brașov pentru că a plantat flori în grădina blocului. „Este anormal ce se întâmplă”
Poliţia Locală Braşov a dovedit exces de zel în cazul unei femei de 76 de ani care a plantat câteva flori în zona verde a blocului în care locuia, potrivit bzb.ro.
image
Nike și Adidas, bătute de niște fete fâșnețe: invenția unei companii elvețiene fascinează lumea FOTO
Giganții de pe piața încălțărilor de alergare au înregistrat un eșec rar după un maraton major. La Boston, primele trei locuri din clasamentul feminin au fost ocupate de atlete care au purat alte mărci.
image
Joaca de-a vremea. Posibila cauză a inundațiilor catastrofale din Dubai, ploaia artificială VIDEO
Despre „însămânțarea norilor” se vorbește de mult timp, iar tehnica este folosită în multe țări care au probleme mari din cauza secetei. Sunt voci care spun că vremea ciudată din Dubai este legată de ploaia artificială creată acolo pentru a mai îmblânzi vremea.

HIstoria.ro

image
Justiția în România secolului al XIX-lea
Evoluția Ministerului Justiției urmărește, în linii mari, evoluția administrației autohtone, dar și pe cea a societății românești, în ansamblul său.
image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.