Cine e Alain Delon?

Publicat în Dilema Veche nr. 696 din 22-28 iunie 2017
Cine e Alain Delon? jpeg

Recent, m-am întîlnit cu o persoană care e amatoare de evenimente artistice: merge în mod frecvent la lansări de carte, expoziţii de artă, concerte, teatru etc. Trăieşte, aş putea spune, în miezul activităţilor culturale bucureştene. Şi nu numai, călătoreşte mult, vizitează muzee, case memoriale, palate şi castele ce mustesc de istorie, e o împătimită a locurilor unde timpul şi-a pus amprenta asupra destinului omenirii. E foarte organizată. Pentru luna iulie și-a cumpărat bilete la concertul lui Robbie Williams din München, în august se duce la Untold, la sfîrşitul lui septembrie pleacă în Spania, Algeria şi Tunisia pentru două săptămîni, iar de Crăciun, în Thailanda şi Singapore. Şi nu e exclus ca evenimentele şi locaţiile să se succeadă în acelaşi ritm trepidant şi pe viitor. Cînd mi-a spus că a fost la TIFF, mi-am amintit că Alain Delon a fost invitatul special al ediţiei şi i-am zis că primul roman l-am scris inspirat fiind de el.

– De cine? m-a întrebat ea.

Am bănuit că franceza mea e de vină, drept care mi-am strîmbat buzele, mai în glumă, mai în serios, cum făcea Iuliana Marciuc în anii ’90 cînd anunţa programul, iar TVR difuza filme cu el sîmbătă seara: Alen Deuloon.

Aceeaşi lipsă de reacţie. Îmi fac curaj şi o întreb:

– Nu ai auzit de Alain Delon?

– Ar trebui să ştiu? Cine e?

Sînt uşor contrariat.

– I s-a înmînat un premiu pentru întreaga carieră la TIFF. E un actor.

– Aşa, şi?

Devenise irascibilă chiar.

Mie mi se părea incredibil. Doar fusese la TIFF. Nevenindu-mi a crede, am rostit, de amorul artei (a şaptea), alte nume asociate cu Delon: Catherine Deneuve, Jean-Paul Belmondo, Jean Gabin, Simone Signoret, Monica Vitti, Lino Ventura, Yves Montand, Claudia Cardinale, Romy Schneider, Jane Birkin, Brigitte Bardot, Burt Lancaster, Charles Bronson…

Nu i-a tresărit o geană.

În schimb, am reuşit să o enervez şi mai tare. Imediat după aceea, discuţia a derapat, fiind sistematic întreruptă de întrebări ale ei, rostite brusc în mijlocul unei fraze oarecare, cu scopul de a-mi arăta că „nu sînt mai prejos“: dar eu ştiu la ce vîrstă a descoperit Einstein teoria relativităţii, cunosc în ce localitate s-a născut Rubens, am habar unde a fost înmormîntat Beethoven, ştiu cu cîţi milimetri se înclină anual Turnul din Pisa, ştiu cîte camere are Palatul Buckingham sau prin ce se distinge palatul Schönbrunn de restul palatelor din Europa?

Era foarte încîntată că nu ştiam. Cînd ne-am despărţit, îi devenisem aproape duşman.

Toţi trăim într-o bulă. O bulă din care evadăm zilnic pentru a impune, conştient sau nu, celor cu care interacţionăm lumea noastră intimă, convingerile şi impresiile noastre. Ne simţim bine cînd cei din jur acceptă valoarea pe care ne-o acordăm, cînd îşi însuşesc sensul pe care îl trasăm lucrurilor, cînd sînt seduşi de judecăţile pe care le stabilim indivizilor şi întîmplărilor cu care avem a face. Ne simţim puternici şi importanţi cînd ei văd şi simt, gîndesc şi vorbesc ca rezultat al branşării la argumentele exprimate de noi.

În acelaşi timp, ne simţim bula ameninţată cînd asemenea interacţiuni au ca finalitate descompunerea imaginii pe care o elaborăm cu acribie şi care, într-o clipă de neatenţie, se zgîrie sau se ciobeşte.

Nu vrem ca cei din jur să vizualizeze în legătură cu noi altă imagine decît cea pe care ne căznim să o transmitem în afară şi care avem grijă să fie proaspătă ca o dimineaţă de iunie şi, totodată, să pară veridică precum o oglindă. Dar nu orice fel de oglindă. Cea în care se reflectă împăratul gol ne displace. Vrem ca lumea să creadă ce ne place să credem despre noi. De fapt, ce dorim să se creadă, întrucît sînt copleşitoare cazurile cînd preferăm să sulemenim realitatea decît să o armonizăm, prin sacrificii, cu universul lăuntric. În fapt, cu cît sîntem mai neautentici, cu atît căutăm medii mai sigure pentru propagarea în exterior a imaginii personale şi ne înconjurăm de oameni care acceptă de-a gata ce le oferim. Şi, ştiindu-ne astfel, noi înşine devenim suspicioşi cînd întîlnim pe alţii, necunoscînd la ce să ne aşteptăm şi cît de mult din ei e fard sau nu.

Sîntem orbiţi de prejudecăţi, de spaimele pe care le purtăm în noi, de consideraţii care ne străpung spiritul din toate direcţiile. Admitem cu jumătate de glas, dar sîntem la cheremul opiniei celorlalţi, tremurăm – acesta e cuvîntul – să nu dezamăgim, să nu greşim, să nu fim înţeleşi greşit, să nu fim catalogaţi altfel decît am dori. Vrem să fim validaţi. Şi atîta tremurăm, că mereu dezamăgim, mereu greşim, mereu sfîrşim prin a fi catalogaţi altfel, mereu ajungem să ne simţim singuri. Mai singuri ca înainte. Timp în care deciziile se tot adună şi ne împing mai mult către noi înşine.

Toţi sîntem ceea ce pe Wall Street se cheamă un risk-taker, un jucător care alege dacă şi cît să parieze. Viaţa e un pariu, chiar dacă nu toţi dezvoltăm un apetit similar pentru iniţiative riscante. Pentru mulţi, instinctul de conservare primează în faţa deciziilor nebuneşti, deşi preferinţa pentru siguranţă se poate dovedi, de asemenea, o alegere riscantă.

Un matematician, Jakob Bernoulli, spunea că „valoarea aşteptărilor noastre se va situa întotdeauna undeva la mijloc între cel mai bun rezultat la care putem spera şi cel mai rău lucru care ni se poate întîmpla“. Permanent luăm decizii, deciziile ne conduc spre compromisuri, compromisurile reflectă ce sîntem dispuşi să facem şi ce nu şi conturează structura devenirii noastre. Ele influenţează gradul de încredere pe care, mai tîrziu, îl vom exprima în legătură cu probabilitatea desfăşurării evenimentelor în acord cu propriile premise. Datorită lor, adesea duduim de energie şi ţîşnim ca nişte rachete în întîmpinarea eului pe care vrem să îl luăm în custodie, dar, totodată, din pricina lor, sîntem nişte motoare care duduie, dar nu ambreiază deloc, ne adîncim în abisuri care ne ciuruiesc sufletul şi, cînd ieşim la lumină din bezna în care ne-au aruncat propriile eşecuri, sîntem ca un muşuroi de cîrtiţe, orbim mai tare şi înţelegem şi mai puţin din ceea ce se oferă privirii.

Nu contează dacă ştii sau nu cine e sau ce reprezintă „Alain Delon“. La urma urmei, e unul din miile de nume care solicită atenţia noastră fugară în încercarea de a ne folosi de ele ca să mediem eficient „fuziunea“ dintre intuiţia personală şi ştiinţa vieţii pe care o avem în faţa noastră. „Alain Delon“, la fel ca „Darwin“, „Ceaikovski“, „Pacea de la Westfalia“ sau „expresionismul“ în trecut, se va transforma într-un ansamblu teoretic de cunoştinţe, va deveni un instrument de cercetare a unei epoci, a cărui valoare nu va putea fi cuantificată şi a cărui utilitate va fi percepută subiectiv de fiecare.

Cultura generală nu te face mai fericit. Cunoaşterea tragediilor din istoria universală nu te fereşte de dramele din istoria personală, studiul filozofiei nu şterge gafele pe care le vei face, poeziile de dragoste nu deschid porţile ferecate ale iubirii pe care o visezi, matematica şi fizica nu te familiarizează cu abstracţiunile vieţii sau cu conceptul de vid, trăit pe propria piele.

Mai mult de atît, dacă priveşti în jur, remarci că ignoranţa şi superficialitatea merg braţ la braţ. Remarci că adepţii lor trăiesc în armonie cu ei înşişi, că îi frustrează şi îi deranjează o mie de lucruri, dar nu că ar fi ignoranţi şi superficiali (nici nu îşi imaginează că ar fi) sau că şi îndoapă creierul cu mizerii. Inclusiv o parte din cei ce vor citi acest articol şi care vor da grav din cap în semn de aprobare, în ziua următoare vor continua a se hrăni cu aceeaşi pasiune din troaca online. Rumegînd blajin şi sastisiţi aceleaşi chestii semivulgare şi semitîmpiţele despre viaţă şi relaţii, dar care le sînt servite într-un limbaj peremptoriu şi agresiv, ca să sune convingător. Există atîta apatie intelectuală şi spirituală pe net că, dacă Buddha, Tolstoi şi Einstein şi-ar deschide un cont comun de Facebook, even-tual un blog, ar fi mai puţin citiţi decît cine ştie ce pupăză lirică sau cintezoi îmbăţoşat care varsă înţelepciuni precum respiră, scriu cuvinte mai multe decît citesc şi îşi pun pe tavă viaţa cu iz de dramoletă.

Cei din ziua de azi nici măcar nu mai simt nevoia să penduleze între necesitatea de a fi autentici şi aceea de a-şi masca deficienţele. Nu mai fac eforturi să fie nicicum. În pozele de pe Facebook să arate bine – în rest, nu ar fi multe de îmbunătăţit. Sînt mulţumiţi de ei înşişi. Drept dovadă, îşi etalează lipsurile cum fac soldaţii cu cicatricile dobîndite în urma rănilor din războaie: ca pe un semn de curaj. Recunosc sinceri că nu-i interesează nimic şi ţi-o spun solemn, cu o nuanţă de autosuficienţă în glas, ca nu cumva să vii tu cu altă opinie. Nu că i-ar deranja, dar i-ai plictisi.

Puţini mai înţeleg ce sînt pe cale să devină, puţini discern ce se petrece cu ei şi în jurul lor. Majorităţii, de toate vîrstele, îi lipseşte în mod fundamental claritatea interioară şi cea exterioară. Pe toate palierele, se manifestă o încredere metafizică naivă în ideea că succesiunea gîndurilor personale, singure, este suficientă pentru construcţia realităţii. Contactul întîmplător cu forme diferite de cunoaştere şi de evaluare a lumii personale e respins imediat ce rezultatele trimit spre concluzii inconfortabile.

E o alegere şi asta. Viaţa e bazată pe alegeri. Şi fiecare alegere, riscantă sau sigură, ne apropie mai mult de esenţa noastră, pe care nu o putem eluda, aşa cum nu putem anula consecinţele propriilor alegeri. Şi trebuie să înţelegem că la fiecare alegere există consecinţe şi că trebuie să le suportăm.

Ştiu, nu trebuie să ni se pară importante aceleaşi lucruri tuturor. Ştiu că, astăzi, opţiunea fanatică pentru un stil de viaţă împiedică – oricum, reduce substanţial – accesul la altul, întrucît solicită competenţele individului în moduri şi grade diferite. Înţeleg că, neputînd împăca și capra, şi varza, îl sacrifici pe Othello pentru a fi manager sau alegi să vizitezi lumea, imortalizînd-o pe dinafară, în loc de a o înţelege, descîlcind-o pe dinăuntru.

Opţiunea va face întotdeauna diferenţa. Oricum, nu e niciodată simplu. E o artă să preschimbi o decizie, dintr-un obstacol cu care trebuie să te confrunţi, într-un set de oportunităţi din care poţi alege. O artă în care trebuie să excelăm pentru a fi mulţumiţi de viaţa noastră.

Important e să nu confundăm arta cu kitsch-ul. Sau cu falsul grosolan.

caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Se știe, politicianul român vorbește colorat, dar cîteodată (pesemne ca să fie sobru) își restrînge paleta de culori. De curînd, într-o discuție la televizor, l-am auzit pe unul afirmînd despre un altul că „a spus negru pe alb“.
image png
Ce ne amintim și ce am uitat
Întoarcerea spre trecut, în încercarea de a-i recupera reperele, ar trebui să fie însoțită, așa cum au încercat s-o facă și organizatorii expoziției dedicate Monicăi Lovinescu, de sentimentul „aducerii aminte, înainte de a uita”.

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.