Zigzag despre bun-simț

Monica COLUMBAN
Publicat în Dilema Veche nr. 970 din 10 noiembrie – 16 noiembrie 2022
image

În ziua aceea, drumul de la școală spre casă nu mai urma calea bătătorită de atîtea ori. Nu mă grăbeam, ci îmi ofeream, cu o anumită savoare, un mic ocol prin centrul Clujului, cu un popas la Librarium Universității, precedat de o oprire la un bancomat. Liniște, tihnă, calm... De la distanță, zăresc trei-patru persoane la coadă la bancomat. Nici o problemă! Pășesc agale, să mă așez la rînd. Din direcția opusă, se ivește un tînăr; îi observ întîi pantofii, căci mă aplecasem deja să sprijin poșeta mea „enciclopedică” de pervazul vitrinei, ca să scot cardul. În creștet îmi răsună o voce bărbătească, ușor alterată de enervarea care se ghicea în ton: „Eu am ajuns primul!”. Bat în retragere (la propriu!) și mă extrag din rînd, încercînd să-mi recapăt poziția verticală, păstrînd pe chip zîmbetul cu care îmi începusem plimbarea, dar total neinspirată (aveam să constat imediat) în alegerea cuvintelor: „În virtutea...”. Mă întrerupe, însoțind replica de un gest nervos al mîinii: „Lăsați-mă cu virtutea!”. Experiența deceniilor la catedră s-a activat instantaneu și în privire mi-a apărut licărirea amuzată de felul în care elevii mei înțeleg uneori anapoda unele cuvinte. Reiau replica și o duc la bun sfîrșit: „În virtutea faptului că nu mă grăbesc și că mi s-a părut că am ajuns deodată, vă rog să poftiți în față!”. Tînărul tace, întîi puțin contrariat, apoi roșește discret, înțelegînd. Face, totuși, pasul în față, oferindu-mi satisfacția (meschină, recunosc) de a respira în ceafa lui două-trei minute și de a-mi imagina la ce se gîndește, în urma dialogului nostru cu asperități. Am plecat, măcinînd în mine două întrebări. L-am iritat pe tînărul grăbit cu vocabularul meu prețios, poate vetust, declanșîndu-i un mecanism de apărare față de convingerea (prejudecata?) că cei de o anumită vîrstă, mai înaintată, propovăduiesc virtutea pînă și din amvonul improvizat al vitrinei de lîngă bancomat? A fost sau nu lipsit de bun-simț comportamentul lui? Zic și eu, alături de nemuritorul Farfuridi, că din această dilemă nu pot ieși..., dar rostogolesc mereu gînduri despre bunul-simț. 

Parcurgînd numeroasele clasificări ale simțurilor, descopăr că – dincolo de cele cinci simțuri de bază – se vorbește despre un „al șaselea simț”, că unii cercetători extind numărul simțurilor la nouă, în timp ce alții consideră că am avea mai mult de douăzeci și unu de simțuri. Cu toate acestea, bunul-simț nu și-a făcut loc în nici o clasificare. Vom spune că e firesc să fie așa, atîta timp cît în fiziologia umană nu s-a identificat un sistem senzorial care să-l includă. Și totuși, înțelesul pe care îl dăm bunului-simț în spațiul românesc se apropie mai degrabă de o însușire înnăscută decît de una dobîndită. Adeseori, cu mult bun-simț era considerat omul mai timid, mai reticent în a se exprima, acela care fie își cunoaște locul, fie știe să stea la locul lui. Atunci cînd lăudăm pe cineva pentru că are mult bun-simț sau, dimpotrivă, cînd acuzăm lipsa bunului-simț, pare că există consens asupra termenului. Putem să evocăm mental mimica aprobatoare a interlocutorului în situațiile mai sus evocate și vom fi de acord că acesta este pe deplin edificat asupra faptului, fără prea multe explicații. 

În limba română, substantivul simț este un derivat regresiv de la verbul a simți, datorită căruia se poate lăuda cu o familie lexicală destul de bogată. Cu toții simțimresimțim, avem presimțiri, iar mai demult aveam chiar simțăminte. Dar nu ele mă preocupă pe mine acum, ci două dintre derivatele care au avut în limbă un traseu interesant: (ne)simțitor și (ne)simțit. În forma lor afirmativă, ambele adjective tind să aibă un iz învechit, dar chiar și vorbitorii mai tineri simt că primul califică o persoană sensibilă, iar al doilea, un om cu bun-simț. În forma lor negativă, cele două cuvinte au luat-o pe drumuri diferite. Față de omul nesimțitor avem o oarecare înțelegere și, poate, un sentiment în vecinătatea milei, fiindcă percepem acolo o deficiență afectivă, o infirmitate sufletească pentru care ne pare rău, dar pe care o interpretăm ca pe un dat care cu greu ar putea fi depășit. Aventura adjectivului nesimțit este, însă, mult mai spectaculoasă, pentru că, prin forța lucrurilor și a frecvenței, el s-a ridicat la rang de substantiv. Un nesimțitnesimțitul ăla au devenit calificări frecvente – adeseori în enunțuri exclamative – pentru observatorul exasperat de cîtă nesimțire zace într-un anumit ins. Cînd nu sîntem siguri de cantitatea de nesimțire dintr-un individ, recurgem la aproximare: e cam nesimțit. În paranteză fie spus, urît cuvînt este acesta! Căutînd un antonim pentru bun-simț, nu găsesc unul mai adecvat decît nesimțire și temerea mea este că, insinuîndu-se perfid în toate zonele societății, va revendica în curînd pretenții de -ism. N-aș fi foarte surprinsă dacă aș citi, cîndva, în vitrina unei librării, o carte (parafrazînd studiul lui Steven Pinker) cu titlul Nesimțirismul azi. Argumentație în favoarea proastei creșteri, a mitocăniei și a grobianismului.

Englezii folosesc termenul common sense pentru ceea ce în limba română s-a încetățenit ca bunul-simț comun. În ambele limbi, termenii se referă la abilitatea de a înțelege, de a judeca și de a acționa într-o paradigmă împărtășită de majoritatea oamenilor. În această accepțiune, are legătură mai degrabă cu o abordare rațională a lumii. În schimb, bunul-simț pur și simplu este, pentru români, o noțiune care vizează comportamentul. Înrudit cu decența, pe care o înglobează, bunul-simț e ceva mai mult și mai greu de definit. Dacă indecența presupune un afront la legile scrise sau nescrise ale moralei, lipsa bunului-simț e un afront (și) la măsură. 

Deformația profesională mă face să fiu un observator sensibil la manifestările bunului-simț sau ale absenței acestuia. Am parte de ambele, zilnic, așa cum cred că se întîmplă cu fiecare dintre noi. Atunci cînd văd un copil trîntindu-se pe jos și urlînd, pe stradă sau într-un supermarket, sub privirea impasibilă a părintelui, nu-mi pot reprima impulsul de a mi-l imagina în viitor. Îmi pare rău cu anticipație pentru învățătoarea lui, pentru grupul din care va face parte, pentru anturajul pe care îl va avea. Sînt conștientă că este o viziune catastrofică asupra devenirii, dar cred că ceva din bunul-simț alterat prin proasta creștere din copilărie va dăinui în viața de adult și va ieși la suprafață în anumite împrejurări. La fel de rău îmi pare pentru bunica venită să preia de la școală nepotul (termen generic pentru ambele sexe), să-i care ghiozdanul, să stea în picioare în autobuz, cînd mititelul se odihnește pe scaun, ignorînd-o, cu ochii în ecranul telefonului. În ambele cazuri, al copilului care urlă în magazin și al celui lăfăit pe scaunul autobuzului, se produce o încălcare a bunului-simț, dar nimeni nu va arunca vina pe umerii fragili ai micuților. Pentru că vina e în altă parte?! Uneori, fac exercițiul invers și „întorc” în banca de la școală adulții pe care îi surprind în situații care încalcă regulile bunului-simț. Mi se pare că descopăr, astfel, un tipar comportamental durabil. Există o lipsă de măsură, uneori imponderabilă, în cîntărirea bunului-simț și mulți adulți sînt prinși cu ocaua mică. Dar cînd începem să atribuim vină copilului, nu adultului de lîngă el? De multe ori, elevii sînt admonestați cu întrebarea „Așa te-a învățat la școală?”, omițînd că bunul-simț și dreapta măsură se sădesc devreme, acasă, în familie, iar școala nu poate suplini totul. Acasă, în familie, învață copilul ce este rușinea de a încălca regulile bunului-simț. Acolo învață să nu fie gros de obraz, să nu fie fără obraz; în familie i se bate obrazul cînd face ceva necuviincios și află cum e să-ți crape obrazul de rușine. De mic, înțelege cît de important este să-ți scoți obrazul în lume cu demnitate, cu condiția să nu i se dea obraz atunci cînd nu este cazul. De ce avem atît de multe expresii despre bunul-simț legate de obraz? Poate pentru că obrazul este cel care semnalează primul rușinea de a fi depășit o graniță fragilă. Rușinea, spun psihologii, este o emoție secundară, adică o reacție la propriile reacții. 

Este bunul-simț în derivă sau nu? Este în pericol iminent, în societatea românească actuală? Mulți spun că da, că epoca bunului-simț a apus. Depinde din ce unghi privim, la ce ne uităm și ce sîntem dispuși să vedem. Mă aflu printre cei care ezită și care speră că e doar o criză temporară și că va fi resuscitat. Pentru asta, însă, nu trebuie lăsat să intre în moarte clinică.

Vi-l amintiți pe tînărul de la bancomat? Cu siguranță, n-a fost un nesimțit. Poate că a reacționat cu furie inițial, dar apoi – am văzut în obrajii săi – i-a fost rușine de rușinea lui, cum ar fi zis bunica mea. Deci bunul-simț e la locul lui, chiar dacă se mai ascunde uneori.

Monica Columban este profesoară de limba română la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă"  din Cluj.

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Ce îi distrează la culme pe americani în România. „Nu eram pregătit pentru asta, dar n-a fost așa rea pe cât aș fi crezut” VIDEO
Americanii de la Lifey au realizat pe Youtube un top cu 22 de lucruri pe care ei le consideră amuzante și despre care spun că sunt specifice României. Este vorba, spun ei, despre „șocuri culturale românești”, povești haioase sau tradiții fascinante
image
Băiatul unei românce a fost aruncat de colegi sub tren, în Italia. Imagini cu puternic impact emoțional VIDEO
Un băiat în vârstă de 15 ani, fiul unei românce, a fost atacat de câțiva colegi în Italia. Tânărul a fost victima unei tentative de omor la care a supraviețuit în mod miraculos după ce a fost aruncat sub un tren.
image
Cum și-a pierdut Florina Cercel marea iubire. Artista și bărbatul care a cucerit-o au murit de aceeași boală, la jumătate de veac distanță VIDEO
Artista Florina Cercel a povestit într-un interviu drama trăită la vârsta de 29 de ani, când a pierdut o sarcină iar, la scurt timp, iubirea vieții ei s-a îmbolnăvit și a murit.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.