Zidul

Tatiana ȚÎBULEAC
Publicat în Dilema Veche nr. 875 din 14 - 20 ianuarie 2021
Zidul jpeg

Unele familii transmit viața din generație în generație, altele doar o consumă. Familia mea, decimată și îmbătrînită înainte de timp, m-a avut în sfîrșit pe mine. Din nou o fată, ultima. Prea departe de pămînt și de muncile care aduc bani. Poate și prea tîrziu. În orice caz, nu un băiat, care să-i răzbune pe toți, așa cum ar fi meritat. Timp de mulți ani m-am simțit în casa bunicilor mei ca o ceașcă de porțelan printre oale de lut. Un obiect rar, pe care îl păzești ca pe ochii din cap nu pentru că este util, ci pentru că se poate sparge în orice secundă.

Cînd a fost clar că voi trăi, a fost clar și altceva – în lumea fizică îmi va fi greu. Îmi plăceau discuțiile cu copiii, nu și atingerile lor. Iubeam animalele, dar nu le hrăneam. La iaz, păzeam haine pe mal. În pădure, rămîneam în urma tuturor, ca să mă pot lipi de copaci. Exista mereu un punct în care se frîngea ceva în mine – bucuria – și orice interes pentru oameni pur și simplu dispărea. Lucrurile nu erau niciodată prea multe, oamenii – da. Nu e vina lor, îmi spuneam de obicei noaptea, învelită în straturi de pături și frici, rebobinînd în minte ziua, jocul, discuția. Dar nici a mea nu era.

Părinții mei au înțeles asta și au ridicat în jurul meu un zid pentru care le sînt recunoscătoare pînă în ziua de azi. Nu m-au obligat să fac nimic din ce nu am vrut, mi-au permis să arunc tot de ce mi s-a urît. Nu m-au trimis niciodată să mă joc afară. Cu timpul, am rămas cu două lucruri – cărțile, apoi, mult mai tîrziu, scrisul.

Și cei cîțiva prieteni care nu mi-au cerut să mă schimb pentru ei.

*

În ziua în care am absolvit școala, am avut un sentiment de bucurie pe care acum îl pot compara doar cu nașterea copiilor. Acel sentiment nu avea vreo legătură cu performanțele mele, cu profesorii sau colegii, cu care m-am împăcat destul de bine. Era bucuria de a scăpa dintr-o instituție, care între timp s-a schimbat cu fobia de a intra într-o instituție. Nu știu ce mă sperie mai tare – un spațiu imens, în care nu ai nici un ascunziș, sau posibilitatea ca un astfel de spațiu se se umple dintr-odată cu oameni, ca o apă.

Trebuia să îmi aleg o meserie și, în timp ce părinții mei încă îmi dădeau șanse la medicină, eu știam că vreau să devin corector la ziar. Nu pentru că aveam note bune la română, ci pentru că un corector lucrează singur într-un birou mic și nu este obligat să comunice cu alții. Poate, dacă vrea, dar nu este obligat. Primul meu serviciu a fost chiar acesta – corectoare la un ziar mic. Mai traduceam din rusă, mai înlocuiam vreo femeie cu copii bolnavi, mai născoceam un horoscop pentru pagina a opta. Era perfect. Îmi amintesc că din primul salariu mi-am cumparat o pereche de blugi nu prea buni, o pudră de orez probabil cancerigenă și un pulover strîmt. Îmi amintesc și bucuria de a fi obținut în viață totul.

După zece ani lucrați în televiziune și cam tot atîția prin tot felul de proiecte de comunicare, pot spune că m-am obișnuit cu oamenii. Jurnalismul a făcut pentru mine ceea ce nu a reușit să facă nimeni nici în copilărie, nici în adolescență – m-a învățat să trag linie între mine și restul lumii.  Printr-o ironie a sorții, am ajuns la reportaje sociale. Nu cred ca exagerez cînd spun că am fost în jumătate din școlile și grădinițele din Moldova, în toate orfelinatele și casele pentru copii, în zeci de spitale și centre de plasament. Am stat de vorbă cu mii de oameni, am intervievat sute. Dar niciodată, niciodată nu am simțit că vreau să rămîn în urmă și să fug de oameni. Eram la serviciu, aveam microfon, cameră, pix. Aveam legitimația de reporter care spunea că îmi fac doar meseria. Nu trebuia să fiu mai mult decît se vedea.

*

În prima mea carte, tata a găsit cîteva fraze bune. Am rîs amîndoi, apoi am povestit despre altele. Despre el, despre cum scria el la vîrsta mea, despre cum scria la vîrsta mea, să zicem, Hemingway. A doua carte i-a plăcut mai mult. Pe a treia a citit-o prin spitale. Era mîndru de mine, în sfîrșit  învățasem să coc pîine. Tot ce a avut să-mi spună, tata mi-a scris. Am găsit caiete întregi după moartea lui, caiete în care a vorbit cu mine de pe cînd aveam opt ani și mă lipeam de copaci. Acum mă lipesc de acele scrisori și așa timpul dintre noi dispare. Nu mai sînt singură. Sîntem doi oameni care se împacă mai bine cu lucrurile.

De fiecare dată îl aud întrebîndu-mă: de ce scrii tu, Tania?

Aud întrebarea asta pe diferite voci, de la diferiți oameni. O aud mereu cînd citesc o recenzie la o carte, cînd iau un premiu, cînd pur și simplu mă bucur că cineva mă laudă. Scrisul face asta – le permite străinilor să-ți pună întrebări crezînd că te cunosc. Răspunsul este: nu știu.

Am folosit scrisul în locul vocii, în locul corpului, în locul fanteziilor de atîția ani, încît nu știu ce să fac fără el. Știu doar că atunci cînd scriu, ceva se frînge în mine ca atunci, în copilărie, însă de data asta bucuria rezistă.

Tatiana Țîbuleac este scriitoare. Ce mai recentă carte a sa este Grădina de sticlă, Editura Cartier, 2018.

Viețile netrăite jpeg
Păsările par că știu mereu unde să se ducă
Păsările par că știu mereu unde să se ducă. Nu e nimic neclar în zborul lor. E o limpezime care mă emoționează.
p 10 jpg
Muze. Gemüse*
La sat e important ce ai, unde ai, cît ai, de unde ai. Prezența ta este vizibilă celorlalți, iar întrebări care sînt mai mult decît evitate la oraș devin aici punctele principale în funcție de care ești privit.
foto  Daniel Mihăilescu jpg
„O grădină cu deschidere la mare și ocean” – interviu cu scriitoarea Simona POPESCU
Grădina de la țară a bunicilor Ana și Nicolae, magică. Era, mai departe, via, cu strugurii grei, parfumați, după care urmau lanurile de porumb, un labirint verde.
p 12 sus jpg
„Începutul a fost nevoia de evadare în afara cotidianului urban” – interviu cu Mona PETRE, autoarea proiectului „Ierburi uitate”
„Ierburi uitate. Noua bucătărie veche”, apărută toamna trecută la Editura Nemira, este o încununare, după o decadă, a muncii mele de cercetare și experimentări culinare, una dintre manifestările fizice ale acestui efort lung de peste zece ani.
p 13 jpg
O grădină ca o viață. De la ghivecele studențești cu violete de Parma și cactuși la grădina apocalipsei și cea a degetelor verzi
Așa că Grădina Apocalipsei, a cărei creștere am început-o în mod simbolic odată cu intrarea în lockdown-ul din 15 martie 2020, întotdeauna va avea o legătură ascunsă cu o grădină în care am așteptat toată copilăria mea să intru, giardino meraviglioso, grădina misterelor, grădina Bomarzo.
Dmitri Nabokov's garden in Montreux jpg
„Să nu uităm că toate formele sînt în natură” – interviu cu artista vizuală Chantal QUÉHEN
Grădina face parte dintr-o construcție, o compoziție ca un tablou. Monet a excelat în asta la Giverny. Poate că asta m-a adus la peisaj, dar imaginația mea a dat totul peste cap.
p 14 jpg
Fascinația lucrurilor mici
Într-o notă similară, îmi place să folosesc fotografia de aproape a naturii pentru a urmări viața dincolo de ceea ce vedem în grabă.
Rustic fence (Unsplash) jpg
Trăim într-un multivers aici, pe Pămînt
Bunica mea vorbea cu animalele, iar eu o priveam fascinată, ca pe o mare vrăjitoare, și eram convinsă că și ele o înțelegeau.
p 21 jpg
„Sălbăticia devine un vis de intimitate, siguranță, control și libertate” interviu cu Oana Paula POPA, cercetătoare la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa“
Micuții care astăzi stau să ne asculte poveștile cu animale sperăm să se transforme în adulți responsabili, în sufletele cărora au fost sădite, de la vîrste fragede, semințe din care vor rodi respect și dragoste pentru natură.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?

Adevarul.ro

image
Cu cât vor creşte salariile bugetarilor. OUG cu majorări şi sporuri a fost retrasă, un nou proiect a fost publicat de Ministerul Muncii
Ministerul Muncii a publicat, miercuri, în dezbatere publică un nou proiect de ordonanţă de urgenţă, care prevede majorarea salariilor tuturor bugetarilor, începând din luna august, cu un sfert din diferenţa dintre salariul prevăzut pentru anul 2022 în legea salarizării bugetare şi cel din luna decembrie 2021.
image
Fetiţa luată de curenţi la Vama Veche, salvată de Salvamar. Plutea pe o saltea pneumatică, spre Bulgaria
Salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) al Judeţului Constanţa au fost solicitaţi pentru salvarea unui minor care plutea pe o saltea pneumatică pe mare.
image
Misterul decesului unui opozant al lui Putin, găsit mort în SUA. Soţia neagă varianta sinuciderii, susţinută de o jurnalistă rusă
Dan Rapoport (52 de ani),  un om de afaceri cu dublă cetăţenie letonă / americană, care a făcut o mulţime de bani în Rusia înainte de a deveni un critic al lui Vladimir Putin, a fost găsit mort în SUA.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.
image
Iuliu Maniu, „un om de extremă rigiditate morală, în timp ce partidul s-a arătat dispus la tranzacţii“
Cea mai mare provocare politică internă PNŢ a primit-o nu de la muncitorii nemulţumiţi de scăderea salariilor și de șomaj sau de la opoziţia liberală, ci de la fostul principe Carol, îndepărtat de la tron prin actul din 4 ianuarie 1926.