Zarif şi galanton

Eleganţă, şic, stil definesc o atitudine, un comportament, un anumit timp de costum care creionează distincția şi bunul gust. Personajele mele din lumea fanariotă nu le cunosc ȋncă sensul, nu le folosesc, deşi unii dintre ei sînt eleganţi şi se ȋmbracă şic. Costumul otoman, specific domniilor fanariote, impresionează prin bogăţia ţesăturilor şi frumuseţea ornamentelor, dar el este catalogat ca fiind mai puţin elegant. Anteriile, giubelele, binişurile, feregelele, conteşurile sînt lungi şi largi, se poartă atît de bărbați, cît şi de femei, fiind potrivite cu ajutorul tacliturilor sau șalurilor. Forma şi decorația excesivă a veșmintelor devin deseori instrumente de judecată critică din partea unor priviri exterioare. Din hainele lor strîmte şi ajustate pe trup, francezi, englezi sau germani se grăbesc să pună etichete, asociind giubeaua cu corpolența, muselina cu voluptatea, papucii de saftian cu lenea, işlicul cu ridicolul, smaraldele şi safirele cu frivolitatea. Iată ce scrie, ȋn decembrie 1817, medicul englez William Mac Michael, ajuns ȋn capitala Moldovei, Iaşi, şi primit de domnul Scarlat Callimachi: „Pe boieri ȋi vezi îmbrăcați ȋn haine cu falduri mari, cu bărbi, alții purtînd numai mustață, umblînd pe ulițe sau călărind ȋn felul turcilor, cu șei şi scări tătărești; sau poate mai adesea tolăniți leneşi şi arătînd foarte melancolici ȋn calești jerpelite făcute la Viena. Aceste vehicule sînt mînate de vizitii purtînd o uniformă ca de husari; ȋn spate stau ȋn picioare feciori îmbrăcați după moda orientală, cu turbane pe cap, încinși cu pistoale şi iatagane, ținînd de obicei ȋn mîinile lor lungile ciubuce cu vîrf de chihlimbar ale stăpînilor lor. Combinația de maniere şi costume orientale şi europene este de un caraghioslîc irezistibil”. Bineȋnţeles că părerile sînt diverse, dar diferenţa, alteritatea capătă nuanţe amuzante, chiar şi atunci cînd unele dintre ele se arată binevoitoare: „Balul a fost strălucitor pentru un bal ȋn Ţara Românească; cavaleri galanți, deşi ȋn costume turceşti; doamne fermecătoare, fără să fi fost ȋn Europa; mult lux, oarecare lipsă de gust, totuşi eleganţă şi gentileţe”, scrie, la 1820, Ludwig Kreuchely von Schwerdtberg, consulul Prusiei la Bucureşti, atunci cînd descrie un bal desfăşurat la curtea domnului Alexandru Suţu (1818-1821).

Şi totuşi, printre boieri şi boieroaice, negustori înstăriți, prinți şi beizadele fanariote, stilul elegant şi distincţia se poartă. Zariflikul adună eleganţa, graţia, cochetăria. Termenul, preluat din vocabularul otoman, pe filieră greacă, exprimă nu numai un mod vestimentar, ci şi gesturi, gusturi care individualizează o persoană rafinată. Dintr-o piesă de teatru, scrisă ȋn jurul anului 1821 (datată astfel de Andrei Pippidi), generalul Costache Ghica ȋşi ȋndeamnă fetele, Mariţa, Sultana şi Cleopatra, să tîrguiască zariflikia (găteli şi podoabe) de pe Lipscani pentru a se pregăti de sărbătoarea Sfîntului Gheorghe. Hainele noi şi scumpe trebuie plimbate spre a fi privite, admirate, lăudate. Surorile Ghica, din povestea de mai sus, elegant îmbrăcate, merg la teatru, onorînd invitația dragomanului rus, Giorgi, care le oferă loja sa. Teatrul, balurile, plimbările pe uliţă, ȋn dealul Copoului, sau la Herăstrău oferă ocazia etalării hainelor, a graţioaselor mişcări de dans, fluența folosirii limbilor străine, subtilitatea conversaţiilor.

De la cronicarul Manolache Drăghici ne-a rămas portretul boierului fanariot Costache Calliarhi, care face o frumoasă carieră politică atît ȋn Moldova, cît şi ȋn Ţara Românească. Mare spătar şi caimacam al Olteniei, Costache Calliarchi aparţine elitei fanariote de pe malurile Bosforului, educate şi iubitoare de lux şi eleganță. Căsătorit cu fiica domnului Constantin Moruzi (1777-1782), Ralu Moruzi, Costache este descris de postelnicul Manolache Drăghici drept „cel mai galanton şi zarif din boierii Fanarului”. Zarif este rudă cu zariflikul şi etichetează tot ceea ce este frumos şi elegant. Şi se pare că fanariotul Calliarchi este eleganţa masculină întruchipată: „acest boieriu, ajungînd a vieţui la Petersburg... monarhul să îndestula a-i privi înbrăcămintea lui ce frumoasă şi scumpă care purta în toate zilele, încît în multe ori spun că întîlnindu-l la preumblare îl opre şi îi admira hainele zilei acei, numărînd şi blănile cele frumoase ce purta”, scrie Drăghici ȋn Istoria Moldovei.  Constantin Calliarchi se află, totuşi, ȋn opoziţie cu politica de austeritate promovată de socrul său, Constantin Moruzi, care recomandă simplitatea şi giubeaua de postav: „şi-au făcut singur Măria Sa un rînd de straie de postav, libadea şi giubea, şi într-o zi, fără veste, au ieşit îmbrăcat cu ele la divan”. În faţa exemplului domnesc, boierii se supun, comandînd haine simple şi purtîndu-le atunci cînd sînt oaspeţii curţii domneşti: „văzînd boierii pămînteni, au început şi ei a-şi face libadele de postav şi giubele”. Ba mai mult, ȋn vremea sa, şi sub influența mitropolitului Grigore Callimachi, se elaborează prima lege somptuară prin care se interzice folosirea de şamalagele, serasiruri, cutnii, cumaşuri, ghermeșituri şi alte țesături de mătase şi catifele brodate cu fire de aur şi argint. Porunca lui Constantin vodă Moruzi este persiflată destul de repede. După citirea, cu voce tare şi în sunetul tobelor, a poruncii domneşti, în piaţa mare, pe uliţele Iaşiului se răspîndesc pamflete care iau în derîdere efortul domnesc: „Constantin vodă Moruz / Fiind om foarte ursuz / A poruncit cu tărie / Ca să poarte toţi dimie / Săraca giubeaua mea / Cu artaname (stofă de postav ţesută cu fir de aur) şi grea / O blănisem cu samur / Ca să-mi fie de Crăciun / Dar acuma vai de mine / Nu o s-o mai pun pe mine”.

Galanton este alt termen folosit de Manolache Drăghici pentru a eticheta eleganţa postelnicului Costache Calliarchi. Vremea la care scrie (anii 1850) se oglindeşte ȋn vocabularul folosit: galanton este o preluare a francezului galant, dar pe filiera limbii greceşti prin comasarea lui galant homme. De pildă, la 1830, Grigore Andronescu descria astfel comportamentul unui anume sluger Dumitrache din Bucureşti: „au început a face foarte mari cheltuieli, cu case cum se văd, gevaeruri, haine, galantomii, împrumuturi şi caldarîmuri, încît au adus lumea la foarte mare mirare”. Chiar dacă ȋşi pune haine şi giuvaeruri de preţ, slugerul Dumitrache nu este socotit un bărbat galant (galant homme) sau elegant, din tagma celor bogaţi şi cu rang la vedere, ci doar un galantom, adică risipitor şi, ca atare, bănuit că trebuie să fi făcut lucruri necurate. Curînd avea să se afle că galantomia afişată, cu atîta larghețe, ȋşi afla sursa ȋn matrapazlîcurile săvîrșite ȋn administrarea averii stăpînului său.

Zariflikul şi zarpalele (stofă scumpă de brocart) se vor duce spre a lăsa loc modei şi eleganţei „europene”, uniformizatoare, pînă la urma urmei. Şi cine poate să redea mai bine pestriţa lume a uliţelor şi mahalalelor decît Jean-Alexandre Vaillant, dascăl ȋn casa marelui ban Iordache Filipescu, profesor la „Sfîntul Sava“ şi proprietar de pension: „Burghezii se dedau la mănuşi, pălării şi pantofi cu toc ȋnalt. Ehei! Ce pălărie roz avea frumoasa băcănească de la Trei Ierarhi! Şi-i venea mai bine ca unei cucoane. Sau bătrînul spătar C., care acum o lună n-ar fi renunțat nici pentru o împărăție la costumul sau impozant, oriental, acum s-a lepădat de el pentru uniforma de prefect. A procedat foarte bine, fiindcă haina de blană era găurită, șalvarii decolorați, ișlicul tocit, iar ȋn buzunarele fracului pe care 1-a îmbrăcat a găsit 20.000 de piaștri. Și uite așa, jumătate ȋn frac, jumătate ȋn caftan, grațios şi cochet, datorită femeilor, amestecat și pestriț datorită bărbaților, Iașii îmi aduce aminte de un tînăr ofițer care la înființarea armatei moldo-muntene stătea mîndru ȋn front, cu cascheta pe cap, cu haina de blană peste uniformă şi cu papuci peste cizmele cu pinteni”.

Degeaba eleganţă şi şic astăzi, cînd lumea se afundă ȋn stenahoria aşteptării zaiafetului atît de urgent necesar ȋn validarea socială.

Constanța Vintilă este cercetătoare la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“ al Academiei Române. Cea mai recentă carte publicată: Lux, modă și alte bagatele politicești în Europa de Sud-Est, în secolele XVI-XIX, Editura Humanitas 2021.