Zanzibar, insula contrastelor

Printre primele lucruri pe care le-am făcut ca adolescentă proaspăt ieșită din comunism a fost să-mi lipesc pe perete, în camera mea, un poster cu un peisaj exotic. Desigur, nu au lipsit nici trupele preferate, dar sentimentul meu ascuns de libertate îl reprezentau tropicele. Din prisma dimensiunii, acea reprezentare exotică domina tot ce mai era expus pe pereți. De mică mi-am dorit să văd locuri total diferite față de modul în care trăiam, iubesc senzația să calc din avion direct într-un univers care îmi ține treji toți stimulii, cînd timp mă aflu acolo. Vara aceasta, visul s-a împlinit: am primit cadou un concediu în Zanzibar, așa cum spun pliantele turistice – un univers al plajelor exotice și al naturii fascinante a Africii. Numai că experiența pe care am avut-o a fost cu totul alta față de promisiunile pe care le citești în ofertele turistice. În cele opt zile în care am stat pe insula Tanzaniei, am trecut prin toate stările posibile: de la acel sentiment de înmărmurire în fața frumuseții naturii africane, pînă la tristețe și supărare din cauza sărăciei extreme în care trăiesc localnicii. Cum este posibil ca un loc care adună turiști din toate colțurile lumii (am cunoscut americani, neozeelandezi, austrieci, femei din Emiratele Unite, italieni, francezi etc.), un loc de pe urma căruia marile companii hoteliere străine cîștigă un profit de sute de milioane de dolari anual, să nu aducă beneficii și localnicilor? Desigur, după un an de muncă, dacă dorești un loc exotic în care să te odihnești pe un șezlong, Zanzibar este, în mod indubitabil, o astfel de destinație. Textul meu nu are drept scop de a face morală oamenilor care aleg Zanzibar pentru odihnă. Nici de a sabota companiile de turism. Există diverse motivații pentru alegerea concediului și nu judec pe nimeni. Observațiile mele împletesc reflexul reporterului, care nu cred că va adormi total niciodată, cu cel al proaspătului absolvent al secției internaționale din cadrul unei facultăți de științe politice. Concediul în Zanzibar a însemnat nu numai apusuri care îți taie respirația sau snorkeling, ci și discuția cu Omar, un tînăr localnic care m-a abordat în timp ce mă plimbam în zona de reflux al oceanului ca să-mi arate vietățile rămase în mîlul apei și să-mi spună că ar fi mai bine pentru localnici să aleg în mod direct serviciile locale de turism decît cele oferite de hotel. Tot de la Omar am aflat că salariul mediu în Zanzibar este în jur de 150 de dolari și că insula se află într-o situație privilegiată față de Tanganika (denumirea colonială a Tanzaniei continentale), unde trăiesc majoritatea tanzanienilor, în jur de 60 de milioane, și unde sărăcia ar fi și mai mare. Asta explică exodul tanzanienilor, inclusiv al tradiționalilor masai, dinspre continent spre insulă pentru a reuși să cîștige bani din turism. Omar mi-a mai spus că diferențele de oportunități între tanzanienii de pe continent și cei de pe insulă (în jur de 1,5 milioane) nasc și idei secesioniste, unii insulari dorind să se desprindă de Tanganika, cu care s-au unit la momentul cîștigării independenței statului, pentru a putea trăi mai bine de pe urma turismului. 

Zilele următoarele, sursele mele s-au diversificat, am stat de vorba cu tanzanieni prin toată insula, iar criticile lor sînt asemănătoare: indiferent cîte lanțuri hoteliere străine ar face bani în Zanzibar, autoritățile locale sînt incapabile să aplice în mod just legile locale, să colecteze taxele din turism și să investească banii în folosul localnicilor. Asta transformă Zanzibar într-o anomalie: localnicii trăiesc într-o sărăcie extremă, iar printre pădurile de palmieri și cocotieri se ascund resort-urile de patru sau cinci stele în care luxul abundă și unde se adăpostesc turiștii. Cînd scriu sărăcie extremă mă refer la lipsă totală de infrastructură, la gospodării asemănătoare colibelor europene de acum 200 de ani, la condiții de viață greu de imaginat pentru un cetățean UE. De pildă, nu am văzut niciunde un frigider, nici în magazinele lor alimentare, nici în casele oamenilor. Am văzut mulți adulți cărora le lipseau dinți, dovada lipsei serviciilor stomatologice. N-am văzut o farmacie, o librărie sau o cofetărie. Rapoartele ONU susțin că, datorită industriei turismului, proporția gospodăriilor cu acces la rețeaua de electricitate a crescut de la 38% la 57% între 2009 și 2019, iar alte 6% au acces la energie solară.Potrivit unui raport de evaluare a sărăciei în Zanzibar, realizat de Banca Mondială, se estimează că turismul contribuie cu 27% la PIB și cu aproximativ 80% din veniturile sale în valută. Numărul locurilor de muncă legate direct sau indirect de sectorul turismului este estimat la 60.000 dintr-un total de 600.000 de persoane care par a fi angajate pe insule (acest lucru este dificil de măsurat din datele disponibile). Potrivit datelor OMT, turismul a reprezentat peste un sfert din veniturile în valută ale țării în 2019, fiind aproximativ 2.605 milioane USD. Pentru o îmbunătățire a situației lor economice, Banca Mondială recomandă dezvoltarea unui turism inclusiv în care să fie cooptați și mici întreprinzători locali, dar realitatea crudă numai impactul vizual direct ți-o poate oferi. Recunosc că am avut sentimente de vinovăție de alb privilegiat care, prin mofturile mele, prezervă un tip de mentalitate care îi condamnă pe tanzanieni să nu își depășească condiția grea dată de istoria vulnerabilă a țării lor. Tanzania a fost în anul 1961 colonie britanică, iar înainte de asta, una germană. Pînă acum o sută de ani, Zanzibar era insula care strîngea sclavi din toată regiunea continentală estică a Africii pentru a fi vînduți într-o piață celebră din Stone Town, devenită între timp un muzeu al sclaviei. La nivelul societății, reacțiile localnicilor față de colonizator încă persistă: să întinzi prosopul turistului pe șezlong, de pildă, nu înseamnă niciunde un serviciu hotelier, ci un tip de umilință care nu trebuie să mai existe niciunde în lume în secolul XXI. Zanzibar este un loc al paradoxurilor, plajele exotice transmit ceva din spiritul liber pe care îl miroseai în Vama Veche, jovialitatea oamenilor îți reamintește că stările sufletești bune nu depind exclusiv de bani sau de cariere profesionale fulminante, iar cognitivul uman are mecanisme formidabile de adaptare. Zanzibar îți mai arată și că politica globală nu este un concept abstract, ci ar trebui să ne intereseze pe toți. Eradicarea sărăciei africane, reducerea inegalităților dintre oameni, prezervarea mediului sînt teme pe care le înțelegi mai bine în timpul călătoriilor, iar Zanzibar e acel loc în care le descoperi pe toate.

Sidonia Bogdan este jurnalistă.

Foto: wikimedia commons