Zăhărelul şi nuiaua
- argument -
Întîlnire istorică la Bruxelles. Pentru prima dată de la declararea independenţei Kosovo, Atifete Jahjaga, preşedinta acestei republici cu statut internaţional încă incert, şi-a strîns mîna şi a dialogat cu preşedintele Serbiei, Tomislav Nicolici. În această întîlnire se pot constata nu doar spirit diplomatic, ci şi un pic de oportunism şi puţină ipocrizie. Căci participînd la acest dialog, preşedintele sîrb recunoaşte şi validează, implicit, partenerul de dialog. Dialog care se desfăşoară la Bruxelles, sub privirea atentă a celor de la care amîndoi îşi doresc „unda verde“ pentru aderarea la UE. Dar nu-i nimic rău cu ipocrizia şi oportunismul, cîtă vreme obiectivele sînt clare pentru toată lumea. Rămîne doar de văzut cum va explica Tomislav Nikolici, odată întors în ţară, această întîlnire. Uniunea Europeană nu vrea „încă un Cipru“, aşa că nu va accepta să dea Serbiei undă verde pentru aderare, pînă cînd nu îşi va rezolva litigiul teritorial cu noul stat din Balcani. Aşa că sîrbii trebuie să se hotărască dacă vor în UE, renunţînd definitiv la pretenţiile asupra acestui teritoriu, sau dacă ţin în continuare la el, renunţînd la integrarea europeană.
Presiunea e mare şi asupra preşedintei Kosovo – stat care nu e încă recunoscut de toate ţările membre ale Uniunii. La rîndul ei, ea va trebui să facă unele concesii minorităţii sîrbe, să îi ofere mai multă autonomie. Şi în Serbia, şi în Kosovo, există un discurs dublu. La Bruxelles, liderii politici ai celor două ţări se arată europeni; la ei în ţară vorbesc despre suveranitate.
Exact ca la şcoală, unde dirigintele îi pune pe cei doi elevi care s-au bătut să-şi strîngă mîna prieteneşte, şi în politica internaţională e, uneori, nevoie de astfel de mediatori care să înlesnească împăcarea. În Balcani, Uniunea Europeană, dar şi alte instituţii internaţionale au arătat cînd zăhărelul, cînd nuiaua. Pînă acum, această metodă pedagogică pare să fi funcţionat. Singurele probleme „fierbinţi“ în această zonă a Europei au rămas (independenţa) Kosovo şi (denumirea) Republica Macedonia. Există semnale că, la presiunea „diriginţilor“ Uniunii Europene, disputele se vor rezolva. Totul e ca elevii recalcintranţi să nu găsească un alt prilej de a se înghionti în curtea din spate. Sîntem în Balcani, unde – cel puţin, aşa ne-a învăţat istoria – nimic nu se uită, nimic nu se iartă.
