Vremea tradiţiilor, vremea consumului

Publicat în Dilema Veche nr. 671 din 29 decembrie 2016
Vremea tradiţiilor, vremea consumului jpeg

Să începem ca într-o poveste clasică: A fost odată ca niciodată... pe cînd anul calendaristic nu era un cumul, o aglomerare cantitativă de zile, ci o ființă cu propriul ei destin: anul format din cele 365 de zile se năștea, creștea, ajungea la vîrsta maturității, iar mai apoi începea să se stingă încet, ca un om ajuns la zenitul vieții. Așa explică unii etnologi români faptul inedit și uimitor că în ultima lună a anului se vorbește de trei moși: Moș Nicolae, Moș Ajun și Moș Crăciun.

Tot ei, specialiștii, vorbesc despre cîteva zile magice, de o importanță covîrșitoare pentru viața cotidiană a țăranului de odinioară: între 25 decembrie, ziua Nașterii Domnului, și 6 ianuarie, Boboteaza, se petreceau tot felul de evenimente și întîmplări ieșite din comun. Și era firesc să fie așa: omul arhaic avea o altă reprezentare asupra sărbătorilor. Timpul sărbătoresc era diferit din punct de vedere calitativ de timpul comun, cotidian, care se scurge cenușiu și liniar. Sărbătoarea presupunea, pe de o parte, manifestarea luxuriantă a sacrului, iar pe de alta o raportare conștientă și asumată a omului la transcendență. Această calitate specială a sărbătorilor de iarnă poate fi demonstrată scoțînd din vistieria spirituală a trecutului nostru îndepărtat diverse relicve capabile să ne ajute să înțelegem cît de diferiți erau reprezentanții societăților arhaice de noi, modernii și postmodernii.

Am vorbit de prima dată semnificativă: 25 decembrie. Țăranul român avea o înțelegere aparte a relației cu Dumnezeu și sfinții Săi. Legendele abundă în descrierea călătoriilor pe care Dumnezeu, însoțit de Sînpetru, le face pe pămînt ca să îi înțelepțească în fel și chip pe oameni.

Și în privința sărbătorii nașterii lui Iisus Hristos, țăranii autohtoni aveau o variantă atipică: Maicii Domnului îi sosise sorocul să nască. Bătînd zadarnic la fiecare poartă, în cele din urmă ajunge și la casa lui Crăciun. Acesta era – cum altfel?! – un țăran gospodar și avut, însă nu prea îi avea la inimă pe străini și pe oaspeții sosiți pe nepusă masă. Soția sa, Crăciuneasa, era moașă în sat. Ea o primește, în cele din urmă, pe Maica Domnului în grajd și o ajută să îl aducă pe lume pe Pruncul Iisus. Cînd se întoarce acasă, de supărare că soția sa a lucrat chiar de ziua lui, Crăciun pune mîna pe o bardă și îi taie Crăciunesei mîinile. Ea dă fuga, plîngînd, la Maica Domnului și îi arată ce a trebuit să pătimească. Fecioara Maria o îndeamnă să își bage mîinile tăiate în scalda lui Iisus. Dintr-odată se petrecu o minune: în locul mîinilor de carne, Crăciunesei îi cresc două mîini din aur. În plus, ca răsplată, Crăciuneasa devine patroana moașelor de la sat.

Respectarea fidelă a rînduielii asigura moartea anului vechi și nașterea celui nou. În această rînduială transmisă de la o generație la alta, un rol însemnat îl aveau alimentele rituale și obiceiul colindatului. Gospodinele făceau – și prin unele zone etnografice din România încă mai fac – tot felul de copturi: turte cu formă rotundă (fiindcă se credea că scutecele lui Iisus au avut formă rotundă), colaci, colăcei, covrigei. O parte din ele erau dăruite colindătorilor. Altele erau date de pomană pentru sufletul celor morți. De altfel, în aceste 12 zile, care despart anul vechi de anul nou, prezența celor de dincolo era extrem de pregnantă: se credea că ei se întorc pe pămînt în ajunul Crăciunului, trăiesc laolaltă cu cei de aici timpul magic al sărbătorilor și pornesc din nou la drum, spre lumea de dincolo, de la miezul nopții de Anul Nou pînă în apropierea Bobotezei.

Obiceiul ritual al colindatului este esențial pentru înțelegerea spiritului sărbătorilor de iarnă. Colindătorii – în tot spațiul balcanic și răsăritean – sînt mesagerii lui Dumnezeu care urează, dacă vreți, binecuvintează casa și pe gospodarii care viețuiesc în ea. În trecut, colindele erau specializate: se cînta un anumit colind preotului, altul primarului, altul la casa vînătorului sau a pescarului. Colindătorii, prin puterea magico-religioasă a cuvîntului, influențau benefic viitorul comunității sătești. Prin unele locuri, de la Crăciun la Bobotează (6 ianuarie), copiii încă mai colindă satele, interpretînd cîntecele de stea. Stelarii întreabă gazdele: „Cine primește steaua cea frumoasă / Și luminoasă? / Stea frumoasă, / Luminoasă, / De la Dumnezeu trimeasă“. În unele sate, tinerii merg cu capra – denumită și turcă, boriță sau brezaie – chiar în ziua de Sfîntul Vasile, pe 1 ianuarie. Obligațiile ritualice ale caprei erau jocul și sperierea femeilor și copiilor care asistau la reprezentația ei. Unii etnologi consideră că ea îl întruchipa pe diavol. De aceea, cel care juca rolul caprei, ulterior, un anumit număr de zile nu era primit la slujbele bisericii.

Țăranii din vechime credeau că minunea Nașterii lui Iisus Hristos face ca între Crăciun și Bobotează cerurile să se deschidă, iar cei curați la suflet să înțeleagă limba păsărilor și a celorlalte animale din preajma omului, dar, mai cu seamă, să audă cîntecele îngerești.

Pentru omul arhaic viitorul constituia un motiv de angoasă: va fi un an rodnic sau păgubos? Unul bogat în precipitații sau, dimpotrivă, neprielnic, secetos, aducător de foamete? În anul care îi bătea la ușă va avea parte de noroc, sănătate, bunăstare? De aceea, în noaptea Anului Nou încerca să deslușească tainele viitorului uzînd de ceea ce unii etnografi au numit „calendarele meteorologice“, făcute din coajă de nucă sau din foi de ceapă. Se lua o ceapă, se tăia în patru părți egale – fiecare corespundea unui anotimp. În fiecare dintre ele se punea sare. Dacă, peste noapte, una dintre ele devenea apoasă însemna că anotimpul care îi corespundea, la nivel simbolic, va fi unul bogat în precipitații, deci un timp rodnic.

Rămășițe ale acestor credințe și obiceiuri specifice trecerii de la anul vechi la anul nou pot fi regăsite de turiști, dar și de etnologi, în anumite zone etnografice ale României – cu precădere în Maramureș, Bucovina sau Moldova. Ele coexistă pașnic, în prezent, împreună cu deprinderi citadine și obișnuințe caracteristice societății de consum. În spațiul urban, privitorul constată fără efort că sintagma „sărbătorile de iarnă“, cu întreaga ei constelație de semnificații simbolice, constituie în primul rînd un timp economic în care producătorii și comercianții încearcă în fel și chip să-și crească profitul. Omul societăților de consum asociază plăcerea și bucuria cu faptul de a consuma. În ciuda acestei aparențe de materialism și hedonism consumerist, Crăciunul și Anul Nou mai păstrează ceva din esența lor străveche: dispoziția de a dărui celuilalt ceva, de a i te dărui. Strămoșii noștri dăruiau alimente rituale colindătorilor și rudelor, pomeni bogate celor de dincolo. Noi dăruim cadouri. Tot e bine, atîta vreme cît ieșim din închiderea strîmtă a egoului propriu, oferindu-ne, prin dar, celui de lîngă noi. 

Ciprian Voicilă este sociolog la Muzeul Țăranului Român.

Foto: wikimedia commons

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Ion Luca Caragiale FOTO Shutterstock jpg
Ghinionul marelui Caragiale după moarte. Ce s-a întâmplat cu trupul neînsuflețit al scriitorului
Clasic al literaturii române, aactual și astăzi, Ion Luca Caragiale a murit departe de țară, iar sicriul cu trupul neînsuflețit a rătăcit mai bine de cinci luni până la ajuns la București.
Maia Sandu
Ce spune Maia Sandu despre „referendumurile” orchestrate de Rusia în Ucraina
Republica Moldova respectă integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei şi consideră „false” aşa-zisele referendumuri desfăşurate de către Federaţia Rusă în patru regiuni ucrainene, a declarat vineri preşedinta Maia Sandu.
parlamentul european foto adevarul
Intrarea României în Schengen, în atenția Parlamentului European
Liderul delegației române a PSD din Parlamentul European a anunțat introducerea pe agenda plenului PE a unei dezbateri cu rezoluție privind aderarea României la Spațiul Schengen.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.