Vremea tradiţiilor, vremea consumului

Publicat în Dilema Veche nr. 671 din 29 decembrie 2016
Vremea tradiţiilor, vremea consumului jpeg

Să începem ca într-o poveste clasică: A fost odată ca niciodată... pe cînd anul calendaristic nu era un cumul, o aglomerare cantitativă de zile, ci o ființă cu propriul ei destin: anul format din cele 365 de zile se năștea, creștea, ajungea la vîrsta maturității, iar mai apoi începea să se stingă încet, ca un om ajuns la zenitul vieții. Așa explică unii etnologi români faptul inedit și uimitor că în ultima lună a anului se vorbește de trei moși: Moș Nicolae, Moș Ajun și Moș Crăciun.

Tot ei, specialiștii, vorbesc despre cîteva zile magice, de o importanță covîrșitoare pentru viața cotidiană a țăranului de odinioară: între 25 decembrie, ziua Nașterii Domnului, și 6 ianuarie, Boboteaza, se petreceau tot felul de evenimente și întîmplări ieșite din comun. Și era firesc să fie așa: omul arhaic avea o altă reprezentare asupra sărbătorilor. Timpul sărbătoresc era diferit din punct de vedere calitativ de timpul comun, cotidian, care se scurge cenușiu și liniar. Sărbătoarea presupunea, pe de o parte, manifestarea luxuriantă a sacrului, iar pe de alta o raportare conștientă și asumată a omului la transcendență. Această calitate specială a sărbătorilor de iarnă poate fi demonstrată scoțînd din vistieria spirituală a trecutului nostru îndepărtat diverse relicve capabile să ne ajute să înțelegem cît de diferiți erau reprezentanții societăților arhaice de noi, modernii și postmodernii.

Am vorbit de prima dată semnificativă: 25 decembrie. Țăranul român avea o înțelegere aparte a relației cu Dumnezeu și sfinții Săi. Legendele abundă în descrierea călătoriilor pe care Dumnezeu, însoțit de Sînpetru, le face pe pămînt ca să îi înțelepțească în fel și chip pe oameni.

Și în privința sărbătorii nașterii lui Iisus Hristos, țăranii autohtoni aveau o variantă atipică: Maicii Domnului îi sosise sorocul să nască. Bătînd zadarnic la fiecare poartă, în cele din urmă ajunge și la casa lui Crăciun. Acesta era – cum altfel?! – un țăran gospodar și avut, însă nu prea îi avea la inimă pe străini și pe oaspeții sosiți pe nepusă masă. Soția sa, Crăciuneasa, era moașă în sat. Ea o primește, în cele din urmă, pe Maica Domnului în grajd și o ajută să îl aducă pe lume pe Pruncul Iisus. Cînd se întoarce acasă, de supărare că soția sa a lucrat chiar de ziua lui, Crăciun pune mîna pe o bardă și îi taie Crăciunesei mîinile. Ea dă fuga, plîngînd, la Maica Domnului și îi arată ce a trebuit să pătimească. Fecioara Maria o îndeamnă să își bage mîinile tăiate în scalda lui Iisus. Dintr-odată se petrecu o minune: în locul mîinilor de carne, Crăciunesei îi cresc două mîini din aur. În plus, ca răsplată, Crăciuneasa devine patroana moașelor de la sat.

Respectarea fidelă a rînduielii asigura moartea anului vechi și nașterea celui nou. În această rînduială transmisă de la o generație la alta, un rol însemnat îl aveau alimentele rituale și obiceiul colindatului. Gospodinele făceau – și prin unele zone etnografice din România încă mai fac – tot felul de copturi: turte cu formă rotundă (fiindcă se credea că scutecele lui Iisus au avut formă rotundă), colaci, colăcei, covrigei. O parte din ele erau dăruite colindătorilor. Altele erau date de pomană pentru sufletul celor morți. De altfel, în aceste 12 zile, care despart anul vechi de anul nou, prezența celor de dincolo era extrem de pregnantă: se credea că ei se întorc pe pămînt în ajunul Crăciunului, trăiesc laolaltă cu cei de aici timpul magic al sărbătorilor și pornesc din nou la drum, spre lumea de dincolo, de la miezul nopții de Anul Nou pînă în apropierea Bobotezei.

Obiceiul ritual al colindatului este esențial pentru înțelegerea spiritului sărbătorilor de iarnă. Colindătorii – în tot spațiul balcanic și răsăritean – sînt mesagerii lui Dumnezeu care urează, dacă vreți, binecuvintează casa și pe gospodarii care viețuiesc în ea. În trecut, colindele erau specializate: se cînta un anumit colind preotului, altul primarului, altul la casa vînătorului sau a pescarului. Colindătorii, prin puterea magico-religioasă a cuvîntului, influențau benefic viitorul comunității sătești. Prin unele locuri, de la Crăciun la Bobotează (6 ianuarie), copiii încă mai colindă satele, interpretînd cîntecele de stea. Stelarii întreabă gazdele: „Cine primește steaua cea frumoasă / Și luminoasă? / Stea frumoasă, / Luminoasă, / De la Dumnezeu trimeasă“. În unele sate, tinerii merg cu capra – denumită și turcă, boriță sau brezaie – chiar în ziua de Sfîntul Vasile, pe 1 ianuarie. Obligațiile ritualice ale caprei erau jocul și sperierea femeilor și copiilor care asistau la reprezentația ei. Unii etnologi consideră că ea îl întruchipa pe diavol. De aceea, cel care juca rolul caprei, ulterior, un anumit număr de zile nu era primit la slujbele bisericii.

Țăranii din vechime credeau că minunea Nașterii lui Iisus Hristos face ca între Crăciun și Bobotează cerurile să se deschidă, iar cei curați la suflet să înțeleagă limba păsărilor și a celorlalte animale din preajma omului, dar, mai cu seamă, să audă cîntecele îngerești.

Pentru omul arhaic viitorul constituia un motiv de angoasă: va fi un an rodnic sau păgubos? Unul bogat în precipitații sau, dimpotrivă, neprielnic, secetos, aducător de foamete? În anul care îi bătea la ușă va avea parte de noroc, sănătate, bunăstare? De aceea, în noaptea Anului Nou încerca să deslușească tainele viitorului uzînd de ceea ce unii etnografi au numit „calendarele meteorologice“, făcute din coajă de nucă sau din foi de ceapă. Se lua o ceapă, se tăia în patru părți egale – fiecare corespundea unui anotimp. În fiecare dintre ele se punea sare. Dacă, peste noapte, una dintre ele devenea apoasă însemna că anotimpul care îi corespundea, la nivel simbolic, va fi unul bogat în precipitații, deci un timp rodnic.

Rămășițe ale acestor credințe și obiceiuri specifice trecerii de la anul vechi la anul nou pot fi regăsite de turiști, dar și de etnologi, în anumite zone etnografice ale României – cu precădere în Maramureș, Bucovina sau Moldova. Ele coexistă pașnic, în prezent, împreună cu deprinderi citadine și obișnuințe caracteristice societății de consum. În spațiul urban, privitorul constată fără efort că sintagma „sărbătorile de iarnă“, cu întreaga ei constelație de semnificații simbolice, constituie în primul rînd un timp economic în care producătorii și comercianții încearcă în fel și chip să-și crească profitul. Omul societăților de consum asociază plăcerea și bucuria cu faptul de a consuma. În ciuda acestei aparențe de materialism și hedonism consumerist, Crăciunul și Anul Nou mai păstrează ceva din esența lor străveche: dispoziția de a dărui celuilalt ceva, de a i te dărui. Strămoșii noștri dăruiau alimente rituale colindătorilor și rudelor, pomeni bogate celor de dincolo. Noi dăruim cadouri. Tot e bine, atîta vreme cît ieșim din închiderea strîmtă a egoului propriu, oferindu-ne, prin dar, celui de lîngă noi. 

Ciprian Voicilă este sociolog la Muzeul Țăranului Român.

Foto: wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Jobul plătit cu 500 de lei pe zi, dar refuzat de mulți în România. „În Italia se dau doar 40 de euro pentru asta”
România e printre țările cu cele mai mici salarii din UE, însă există și slujbe bine plătite, la care însă nimeni nu se înghesuie. Spre exemplu, există oameni dispuși să-și plătească angajatul cu 500 de lei pe zi, însă nu au întotdeauna pe cine.
image
Cum a ajuns un bărbat să fie sechestrat timp de 7 zile într-un club de masaj erotic din Centrul Vechi al Capitalei
O inedită metodă de înșelăciune a fost pusă în practică în Centrul Vechi al Capitalei, iar victimă a căzut un bărbat. Individul tras pe sfoară a fost privat de libertate timp de șapte zile și ținut într-un club de masaj erotic din Centrul Vechi.
image
Românii din diaspora îi acuză pe cei din țară că au votat greșit: „Pe câți bănuți v-ați vândut?” VIDEO
O româncă stabilită în Germania și-a exprimat frustrarea și indignarea față de rezultatele alegerilor din 9 iunie, într-un videoclip postat pe TikTok, devenind rapid viral pe rețelele sociale. Femeia critică dur alegerea concetățenilor săi.

HIstoria.ro

image
Marcel Pauker, lider al comuniştilor români, anchetat şi împuşcat în URSS
La începutul lui octombrie 1937, Marcel Pauker, lider al comuniştilor români, e chemat la Moscova pentru a răspunde unei anchete a Kominternului.
image
Hanurile de altădată, precursoarele caselor de schimb
Zarafii s-au orientat spre construcțiile ce ofereau cele mai sigure condiții, dar și accesibilitate, adică hanurile, precursoarele hotelurilor, în curțile cărora își puteau desfășura activitatea.
image
De ce au ajuns sovieticii primii la Berlin?
Pe 16 decembrie 1944, în condiții meteo nefavorabile, Wehrmachtul a declanșat o masivă contraofensivă împotriva trupelor americane dispuse în zona Ardenilor din Franța, Belgia și Luxemburg.