Merită să vă osteniţi să votaţi la alegerile europene de pe 25 noiembrie, după ce chiar oamenii politici au dat impresia că nu merită să le ţinem? Nici măcar viitorii europarlamentari, cu excepţia cîtorva fomişti, nu par prea entuziaşti: au doar un an de mandat, iar promisiunile de a fi pe listă şi pentru încă unul, viitor, cine ştie dacă vor fi respectate; au contribuţie financiară proprie la campanie, şi indemnizaţie modestă (Strasbourg e foarte scump - singurul motiv pentru care Parlamentul e acolo este că francezii ţin cu dinţii să aibă şi ei o capitală europeană). Pentru partide, mai puţin Partidul Democrat, care se lăfăie în sondaje, alegerile vin înainte să apuce să se redreseze, presupunînd că viitorul le mai rezervă asemenea bucurii. Pregătit nu e aproape nimeni, deşi raportez cu mîndrie că am cules aproape toate chestionarele pe care le-am distribuit în luna aprilie în care ceream partidelor să îşi precizeze poziţia faţă de temele europene principale. Pentru prima oară avem o idee cam pe unde se poziţionează partidele noastre faţă de subiectele europene, iar unele chiar au adoptat aceste poziţii în şedinţe la vîrf, exact aşa cum ar trebui să le adopte şi faţă de politicile naţionale, dar cum rareori se întîmplă, pentru că de obicei vine fiecare cu un proiect scris de un grup de interese sau un consultant proaspăt absolvent de la "Titu Maiorescu" pe care îl bagă direct în Parlament. Diferenţele de poziţie nu sînt mari, iar cîte sînt nu se datorează ideologiei, ci personalităţii celor care au avut misiunea să completeze chestionarele. Liberalii sînt cei mai tehnocraţi şi aplicaţi în acelaşi timp, se vede mîna Departamentului pentru Integrare. Democraţii sînt corecţi şi ambigui, peste tot unde există contradicţii se feresc să le rezolve tranşant. Ungurii sînt cei mai coerenţi, în poziţiile lor nu vezi nici o contradicţie. Severin e ca întotdeauna preocupat să se pună pe el în valoare, nu să aibă o poziţie a partidului, ceea ce complică lucrurile la linia PSD. Pe linie de Moldova, Marea Neagră sau Balcanii de Vest, avem cu adevărat poziţii comune, naţionale, nu se înţelege de ce ne hărţuim mereu pe aceste subiecte. Pe cîteva teme mari avem poziţii tipice de noua Europă, şi juste, adică vrem o Comisie puternică, arbitru al concurenţei, dar cu taxarea în zona naţională. Ce încerc să vă spun este că, deşi trag nădejde să organizăm cîteva dezbateri pe aceste teme, mai ales ca să afle publicul despre ce e vorba de fapt în Europa, nu o să auziţi mari controverse pentru că nu sînt mari diferenţe între partide. Din acest punct de vedere, puteţi vota toate partidele parlamentare (minus PRM) liniştiţi, că nu vor produce surprize dezagreabile în Parlamentul European. Şi nici acasă, pe teme sensibile. Deşi poziţiile faţă de organizarea administrativă (regiunile României) diferă, linia generală este că se va adopta o poziţie după ce se va vedea care e capacitatea de absorbţie a fondurilor europene în formula actuală, ceea ce e de bun-simţ (excepţie face UDMR). Cum au spus în general cam toate, partidele vor vota cu familia lor politică din Parlamentul European (puteţi citi în detaliu poziţiile partidelor pe

). Pînă aici, aveţi probabil impresia că nu prea merită să vă osteniţi. Aş putea invoca onoarea ţărişoarei, deşi nu cred că putem cădea sub 24%, media prezentării la vot pentru primele opt candidate din Est în 2004. Aş putea invoca rolul Parlamentului European, dar am fost întotdeauna de părerea lui Eric Hobsbawm că aceasta e o instituţie redundantă, o grefă nereuşită de democraţie reprezentativă pe un proiect făcut pentru o uniune de state. Recent, am văzut că 50 de oameni onorabili din Europa, politicieni şi intelectuali, au semnat un document în care încearcă să întărească rolul Comisiei Europene în politica externă în raport cu Consiliul (care reprezintă direct guvernele statelor membre). Nu vor reuşi, mai ales cînd apar lideri ca Sarkozy cu poziţii de genul "Europa sînt eu", sau sîntem noi, cîţiva lideri. Europa de azi s-a întors în forţă la ideea unei uniuni de state, cu Consiliul European în poziţia dominantă, Comisia Europeană în poziţie executiv-birocratică, cu mai puţină iniţiativă ca înainte, iar Parlamentul căutînd în continuare un electorat comun european care nu există şi ocupîndu-se între timp cu subiecte simbolice, de la bazele CIA la amprentele digitale înregistrate la frontiera americană. Şi cum în fiecare ţară majoritatea publicului votează în funcţie de subiecte naţionale, singurele care interesează, e greu de susţinut că Parlamentul European e o instituţie care reprezintă opinia publică europeană sau că aceasta măcar ar exista, cu excepţia cîtorva teme insignifiante, precum cine a răpit-o pe micuţa Madeleine. Dacă aşa votează toţi europenii, nu e nici o ruşine să facem şi noi la fel. Mai ales că noi chiar avem motive să penalizăm politicienii pentru politica naţională, mecanism care stă la baza votului european în mai toate ţările din Europa. Avem miniştri pe care îi vedem la ştiri cum iau acasă plicul cu mita. Poziţia unor asemenea politicieni, deloc nişte excepţii, faţă de fondul european social de ajustare la globalizare (despre care puţini ştiu) e mult mai puţin importantă decît poziţia lor faţă de plasa cu caltaboşi. Subiectul nostru european de interes a fost şi a rămas unul singur, distanţa enormă între comportamentul celor care conduc România şi un veritabil comportament european. Oamenii pe care îi vom vota oricum, nu vă faceţi iluzii. Numai dacă PRM face scor şi reuşeşte să susţină numeric grupul extremist din Parlamentul European vom ajunge pe Euronews (la rubrica Aşa nu). Ca atare, să votăm ca să pedepsim ipocrizia şi neruşinarea celor care din ianuarie 2007 au început deja să demanteleze legile trecute în 2006 ca să fim primiţi în Europa. E chiar o plăcere să ai nişte alegeri fără miză în care să poţi vota numai ca să arăţi că ai ajuns la capătul răbdării. Aşa că mergeţi la vot. Mai metabolizaţi din adrenalina pe care o strîngeţi uitîndu-vă la televizor în fiecare zi, şi aşa scăpaţi de stres. Alegerile europene sînt sănătoase şi, din acest motiv, le recomand tuturor.