Vorbirea în public, democraţia şi dezvoltarea personală

Marian POPESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 738 din 12-18 aprilie 2018
Cum se vorbea în Senatul roman jpeg

În școală, am trecut și eu, ca foarte mulți, prin chinul vorbirii în public. Lucrurile s-au complicat mai tîrziu, cînd am început să vorbesc în public (la o sesiune științifică, într-o discuție organizată după un spectacol etc.). Realizam că, dincolo de ce vreau să spun – și încă nu stăpîneam asta! –, ar trebui să dau atenție și lui cum vreau să spun și, încă de la început, să îmi pun problema: ce vreau, de fapt, cu ce urmează să spun (în) public. Dar nimic din toată școlaritatea mea (16 ani plus patru ani la doctorat) nu mă pregătise pentru așa ceva! Pentru a vorbi bine în public. Nimic.

Mi-am dat seama tîrziu – dar nu prea tîrziu! Iar unele idei de mai jos le-am afirmat și pe blog-ul meu – cît de importantă este Vocea dacă o vezi ca instrument al Vorbirii. Dacă te ocupi de ea și de tine. Adică și de Voce/Vorbire, dar și de dezvoltarea ta ca persoană. Știam mai demult, de la actorii profesioniști, ce înseamnă să îți educi vocea corespunzător cerințelor rolului și ale propriei prezențe scenice. De fapt, pentru a comunica oral bine cu publicul și în public. Sînt sisteme educaționale care au inclus de foarte mult timp în designul curricular practica actelor vorbirii, a discursului verbal și, în general, a formelor Vorbirii în public. Englezii, americanii, francezii au deja o lungă istorie în acest sens.

Să înveți să vorbești bine poate fi o marcă a persoanei care ești, un ID, ca și amprenta digitală sau vocea. Recunoaștem, adesea, persoanele după voce. Cazul actorilor și actrițelor sau al celor care apar și vorbesc mult în public, precum politicienii, moderatorii TV, profesori, preoți/predicatori este special pentru că Vocea nu e numai un instrument al Vorbirii în public. Dacă ești antrenat, educat să vorbești bine în public, asta nu se reflectă numai în exterior (recunoașterea celorlalți, cu unele avantaje, beneficii), ci, mai ales, în interior: buna vorbire în public construiește solid propria personalitate, uneori în moduri miraculoase, de nebănuit, la început. Îți dă siguranța de a fi în public după ce ai cîștigat confruntarea cu emoțiile (negative), cu lipsa ta de concentrare pe propria prezență în public.

Cei vechi știau acest lucru. Politicianul de succes era și Oratorul de succes. Modul de lucru și influența lui Demostene, de pildă, au fundamentat pedagogia actului vorbirii în public. Figurile-cheie, în lumea veche, sînt, astfel, Politicianul (numit, de fapt, retor) și Actorul. Atît de mult au gîndit educarea vorbirii, încît au conceput și au practicat pe scară largă exerciții prin care erau formați tinerii pentru gîndirea discursului, vorbirea și comunicarea lui. Într-un celebru tratat al lui Aelius Theon, din secolul V, Progymnasmata, exercițiile sînt atît de minuțios elaborate, încît acoperă nu numai structura și părțile componente ale discursului, ci și tehnicile de livrare în public a vorbirii. Isocrate scria, de altfel, că vorbirea este „ghidul tuturor acțiunilor noastre“.

În Statele Unite, în Europa occidentală, modernitatea, pregătită în acest sens de tratate și practici medievale și renascentiste ale Artei vorbirii, introduce, mai ales după secolul al XVIII-lea, cînd parlamentarismul cere buni vorbitori în public, o preocupare curriculară tot mai insistentă de educare a vorbirii în public, mai ales de la clasa a V-a în sus. Evaluări, rapoarte ale asociațiilor de profil, ale structurilor guvernamentale din Educație indică faptul că Vorbirea în public este o disciplină fundamentală. Între democrație și Vorbirea în public există – cum cărți, studii apărute tot mai frecvent după 1900 o arată – o legătură indisolubilă. O bună construcție a ideilor ce urmează a fi spuse în public, dar și exersarea tehnicilor de „livrare“ a discursului public devin preocupări constante în sistemele educaționale din Vest. Copiii (fără handicap) care nu reușesc să articuleze ideea, să o rezume, să sintetizeze un context al ideii, să o exprime oral, să vorbească unui public sînt adulții care, în poziții de decizie, vor avea slabe performanțe. S-a observat și s-a analizat de mult acest lucru. Practicile dedicate copiilor cu diverse handicapuri presupun o dificultate în plus, unde specialități medicale, psihologice sînt chemate pentru a determina progresul acestor copii. Vorbirea în public este, de fapt, ca factor educator, ca practică sau terapeutică, o cale a dezvoltării personale. Ea nu numai că dă siguranța prezenței propriei persoane în public, dar, de multe ori, construiește și autoritatea celor spuse. Cuvintele au greutate. Idei bune s-au topit în neantul cuvintelor nepregătite, îngălate, al construcției deficitare a discursului oral.

Mi-a atras atenția, mai demult, una dintre contradicțiile – aparente – semnalate de exegeza Bibliei, care se referă la Moise. Prima caracterizare a sa, înainte de fuga în Egipt, cînd era tînăr și era un lider al comunității, e că el „era tare în vorbe și în fapte“. Dar cînd, după patruzeci de ani, Dumnezeu îi cere să ducă Cuvîntul Său, Moise e speriat și îi spune Lui că el era bîlbîit și că fratele lui, Aron, e un bun vorbitor. Lider mai tînăr, vorbirea sa avea atunci autoritatea poziției, era „tare“ (dar nu un bun vorbitor); mai tîrziu, cînd nu mai era lider, deficiența de vorbire îl arată neîncrezător în misiunea dată. Dar Dumnezeu îi dă Autoritatea Sa. Pentru că El, spun unii experți, folosește mai degrabă slăbiciunile noastre decît puterile noastre. Or, vorbirea în public este, pentru foarte mulți, o vulnerabilitate. Numai educarea, exersarea ei pot da forța de a transmite și a face primit mesajul.

Curios, pe măsură ce noile tehnologii facilitează comunicarea, chiar și prin voce, nu numai prin text și imagine, actul vorbirii în public nu mai este considerat ca structurant pentru personalitatea umană. El devine, prin carnavalizare, un act al spectacolului cotidian. Dacă Vocea este subiect de studiu și practică în mediile profesionale ale Artelor spectacolului, de pildă, sau, pe o scară mai redusă, în media audiovizuale (speaker-ii, prezentatorii, moderatorii), și pe una și mai redusă în alte medii (Biserica, de pildă, în cazul predicării), ea nu mai este considerată, cu excepția țărilor care consideră Vorbirea în public și educarea Vocii drept o valoare educațională mare, o coroană de pus pe capul tînărului care intră în lume. Acolo unde, însă, Vorbirea în public a fost cultivată cu constanță, condiția civică, calitatea actului politic, structura sferei publice au fost și sînt benefice pentru performanța socială a persoanelor. Noi sîntem încă la stadiul în care spunem despre cineva care vorbește legat (nu contează substanța, structurarea ideii) că „are cuvintele la el“. Putem, oare, cita vreun discurs public care a lăsat urme în ultimele decenii la noi?

Funcții ale Vorbirii în public precum predicatorul, speaker-ul, purtătorul de cuvînt, profesorul, comentatorul, moderatorul sînt, la noi, de pildă, lipsite de cultura, antrenamentul specific, formarea în mediul profesional corespunzător care să permită performanța. De fapt, lipsește o ramă educațională, pe toată scala curriculară, care să dea Vorbirii în public locul meritat. Vedem, auzim cum frazarea aiurea, accentul pus greșit (prompterul, deh!), lipsa de structură a frazei (în cazul talk-show-urilor) sînt la ordinea zilei. Vorbim de multe ori prost pentru că am devalorizat actul vorbirii. Unul dintre cei vechi scria că Vorbirea trebuie văzută „ca oricare altă ocupație“. Noi ne ocupăm foarte puțin cu asta pentru că… vorbim.

Cred că mediile profesionale, de la școală la medicină, ar putea beneficia de o restructurare a curriculei pentru a da consistență capacităților de comunicare publică. E dureros, trist să vezi/auzi zilnic cum persoane publice, politice sau nu, șterg cu limba română podeaua unei democrații îngălate cum e a noastră.

Mi-ar plăcea să putem include în pachetele curriculare ale Școlii românești cursuri de Dicție, de Mișcare, de Vorbire în public (ceva s-a întreprins în acest sens, dar e foarte-foarte puțin), de Respirație, de Expresivitate scenică. Ar fi bine, cred, să acordăm mai multă atenție pentru Dezvoltarea personală în școli și facultăți. Toată lumea ar cîștiga. 

Marian Popescu este profesor al Universității din București, conduce Centrul pentru Integritate Academică (integritate@g.unibuc.ro) al acesteia, este autor de cărți despre artele spectacolului, expert în politici culturale și comunicare publică (www.marianpopescu.arts.ro).

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Poliţia Română foto Poliţia Română
Un copil de 4 ani s-a înecat în piscina din curtea casei. Distrusă de durere, mama s-a sinucis VIDEO
O familie din orașul Găești, Dâmbovița, trece printr-o tragedie inimaginabilă. Copilul de doar patru anișori a fost găsit mort în piscina din curtea casei. De durere, mama s-a sinucis spânzurându-se în pădure.
Masini cu rusi care fug de inrolare asteaptă să intre în Georgia FOTO Profimedia
Ruşii care au afirmat la granița cu Georgia că Rusia este țară agresoare ar putea fi pedepsiți
„Poate că este un lucru bun că cei care au semnat acest document au plecat. Ei ne-au trădat. Trebuie să le spunem că au comis o crimă și dacă vor să se întoarcă, vor fi pedepsiți”, a declarat Viaceslav Volodin.
Ultimii lingurari din Baragan FOTO Facebook MS jpg
Romii rudari, ultimii cioplitori în lemn din Bărăgan. Meșteșugul iscusit care i-a ajutat să supraviețuiască
Ultimii meșteri rudari din județul Călărași, iscusiți cioplitori ai lemnului, au fost incluși într-o cercetare realizată de specialiști de la Muzeului Satului „Dimitrie Gusti”.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.