Vor veni

Nu credeam că voi ajunge să scriu vreodată asta, dar iată că se întîmplă: am o veste bună pentru domnii Geoană şi Iliescu, de la PSD, care deplîngeau, de curînd, deficitul de intelectuali de stînga. Intelectuali de stînga există în ţara asta, cîtă frunză şi iarbă. Există doar o mică problemă, exact ca în bancul acela cu anunţul de la Radio Erevan: e perfect adevărat, doar cu o mică corecţie. Ei nu sînt nici intelectuali, şi nici nu sînt de stînga. Dar, aşa cum vom vedea, asta nu e ceva care să-l deranjeze pe intelectualul de stînga. Dimpotrivă, demonstrează cît de mult s-a ridicat el deasupra "meandrelor concretului". Intelectualitatea din România era năpăstuită şi înainte de instaurarea comunismului. După 1945 s-a întîmplat însă ceva fundamental rău. La putere, în această ţară, a venit o mişcare al cărei scop declarat era eliminarea culturii burgheze şi a reprezentanţilor săi. A fi un intelectual autentic era posibil doar sub specia rezistenţei. Nu neapărat ca disident, desigur, dar măcar ca rezistent nedeclarat, măcar în regimul vieţii duble, asumîndu-ţi minciuna în public şi respingînd-o în spaţiul privat sau cînd regimul privea, pentru o clipă, în altă parte. De aceea, intelectualul autentic era, înainte de orice, omul unui proiect individual. Fiecare carte de valoare din acea perioadă are o poveste tristă, pentru că în compoziţia ei a intrat şi o măsură de singurătate. În acest timp, spaţiul public era invadat de o nouă creatură, ieşită din retortele partidului comunist. Un comisar cultural, a cărui funcţie primară era aceea de a înlătura orice urmă de gîndire critică. Trăsătura principală a acestui personaj este că el e omul instituţiilor. El venea la pachet, cu repartiţie de la centru, odată cu maşinile de scris şi cu birourile cu dosare. Doar reşoul era adus de acasă. Aceasta este "intelectualitatea" cu care ne-am trezit pe cap după 1989. Regimul Iliescu a înţeles bine că această clasă îi este utilă şi a acţionat pentru perpetuarea instituţiilor care îi permiteau acesteia să existe şi să prospere. Ce au produs aceste instituţii este un tip aparte de individ. El este un produs de serie, rezultatul unei politici precise de selecţie. El îşi asumă unele din însemnele tradiţionale ale intelectualului pe care l-a înlăturat, dar care devin parte a unei farse suspecte, precum în cazul acelor şefi de trib africani care îşi aşază pe nas ochelarii vreunui savant explorator pe care tocmai l-au pus la fiert. Îl recunoaştem imediat pe acest personaj. El acumulează funcţii, titluri, eventual chiar premii. Îi place să i se spună "profesor" sau "doctor", preferabil ambele. Nu mai contează că studenţii chicotesc în bănci cînd el caută prin foi, aceleaşi de cîteva decenii. Nu mai contează că nu a publicat nimic la o editură reputată, nu a ţinut nici un curs la o universitate recunoscută internaţional şi nu a călcat prin vreun institut de cercetare demn de acest nume. Drept este că el are o anumită abilitate de a mima munca cu cartea. De regulă, el e un specialist în ceva, unicul expert al unei pseudo-ştiinţe, gen "calculul regresiei matriciale în aplicaţiile economice ale integrării tehnico-ştiinţifice" sau "etica juridică a dacilor liberi". Ori cedează impulsului liric şi scrie poezii-fluviu, la un cent rîndul. Sau publică o colecţie de articole din presa de partid, despre care spune că sînt "eseuri de analiză politică". Ei nu sînt nici de stînga. Ei fac apologia justiţiei sociale la dreapta baronilor care coboară din Maybach. Ne explică meritele impozitării progresive, la posturi de televiziune patronate de evazionişti fiscali. Dacă e o constantă aici e aceea că au un respect deosebit pentru stat, indiferent cine l-ar conduce. Ştiu ei de ce. Consideraţi o clipă pe cineva precum Vladimir Pasti. Conform site-ului www.politice.snspa.ro - instituţia la care lucrează domnul Pasti -, el este autorul lucrării Romania: the Challenges of Transition (Columbia University Press, Columbia 1998), care ar fi traducerea unei cărţi care a apărut în 1995 la Editura Nemira, România în tranziţie. Căderea în viitor. Cineva a căzut la examenul de geografie: "Columbia" nu este oraşul american unde a apărut cartea, pentru simplul motiv că sediul editurii şi al universităţii Columbia este în oraşul New York. Problema este însă alta: lucrarea cu care se mîndreşte domnul Pasti a apărut de fapt în seria East European Monographs, care este publicată - datele le deţin chiar de la adresa de Internet a editurii - de East European Quarterly. Columbia University Press doar distribuie creaţiile celor de la East European Monographs, alături de cele ale altor edituri de duzină, cum ar fi Chinese University Press sau Wallflower Press... Cît despre conţinutul lucrării, e suficientă opinia profesorului F. Peter Wagner, de la Universitatea din Mannheim, care a recenzat-o pentru H-Net Reviews: "Principala problemă a cărţii este lipsa oricărei documentări şi absenţa convenţiilor academice; nu are citate, date exacte, note, referinţe sau bibliografie". Ei, n-o să se deranjeze domnul Pasti pentru aşa un amănunt, el merge mai departe. De curînd, domnia-sa a mai publicat o carte la o altă mare editură ştiinţifică, aceea a ziarului Ziua. Într-o ţară normală, domnul Pasti nu ar avea ce căuta în rîndurile cadrelor universitare. Aici însă, el mănîncă o pîine pe banii contribuabililor, ca profesor la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA). O instituţie care se pare că nu e deranjată de felul în care dl Pasti face ştiinţă, pentru că are treburi intelectuale mai presante. Cum ar fi să afişeze pe Internet meniul balului de absolvire: file de şalău cu sos meuni