Visul american nu mai e pentru noi azi

Visul american e un produs vîndut celor mai sărace țări, poate cum era România la începutul anilor ’90, cînd am plecat eu în America, imediat după facultate. În comparație cu o societate în care minerii făceau legea și imprevizibilul domn Iliescu ne pregătea surprize neașteptate la orice colț în 1992, America era o soluție pentru mine și mulți alții treziți cu norocul de a fi căzut comunismul suficient de rapid – cînd eram foarte tineri. Pe de altă parte, ne era frică de efemeritatea acestei oportunități. Fără a fi (noi, românii) cetățeni legitimi ai Europei la acea oră, America părea o soluție, profesional cel puțin vorbind. Nu mai conta că mîncarea era de o calitate mai îndoielnică în America în care am fost parașutat, chiar și decît cea din zilele sărace ale copilăriei mele ceaușiste din anii ’80, că grupul cu care eram în contact, lumea academică, nu avea și nu are nici azi noțiuni de istorie, geografie sau orice în afară de știința butoanelor laboratoarelor lor sofisticate. Nu mai conta nimic, ai scăpat de Iliescu și de o lume săracă și instabilă. 

Treizeci de ani mai tîrziu, America e o caricatură a ceea ce încerca să proiecteze la vîrful său istoric, în momentul în care a învins Uniunea Sovietică și comunismul. România, pe de altă parte, e azi o țară stabilă, care face progrese uriașe de la an la an, cu o populație, ce e drept, suferind de depresia și iluzia că undeva, altundeva, lucrurile merg mai bine și care vrea să fie „ca afară”. De fapt, chiar este exact ca afară. Comparînd mere cu mere, săraci cu săraci, oameni din clasa mijlocie cu echivalenții lor și așa mai departe, în România se trăiește vizibil mai bine azi decît în America. Visul american poate e simpla dorință de a cîștiga undeva mai mulți bani și a-i cheltui la tine acasă. Dar ăsta e visul oricărui „căpșunar” plecat oriunde. Cu siguranță, banii cîștigați în America cumpără mai mult aproape oriunde, inclusiv în Europa, poate la paritate doar cu Norvegia sau Elveția. Dar acest „avantaj” e mai degrabă util unui cetățean mexican care baleiază în ambele sensuri granița peren fluidă între Mexic și SUA, e logistic extrem de dificil să fii un „căpșunar” român eficient în America. 

Azi, orice român este un cetățean cu drepturi egale într-o Europă care e la ani-lumină în fața Americii în tot ce ține de provocări sociale, climatice și altele. Azi poți să mergi oriunde în Europa să lucrezi, să vizitezi, să faci business într-un spațiu cu bunele și relele sale (de exemplu, birocrația ne cam ucide aici, ca să fim sinceri) și să fii tratat ca un egal. Fiind de profesie geolog și unul care a făcut mult teren în toate colțurile lumii, chiar aș recomanda un pașaport românesc în locul unuia american – e net superior în 2023. Cu pașaportul românesc intri fără viză și cu mult respect cam peste tot –desigur, nu în America, culmea. America e în continuare insulară, incapabilă să înțeleagă orice detaliu care nu e specific ei. Hidos de grasă, nesănătoasă, scumpă, inegală, cu business-uri care practic nu mai funcționează, visul american tinde să devină coșmar, iar America, în general, e un motor ruginit care nu mai are ulei, nu mai are benzină, nu mai are nimic. 

Hai să trecem un pic la concret, în lumea în care am trăit eu din ziua în care am adormit și am început să visez „visul american”. Am trecut prin universități de elită pentru a-mi completa educația, după care am lucrat în continuare în lumea academică în calitate de profesor universitar, unde am trecut prin toate treptele. Frustrarea mea evidentă nu vine de la nereușite profesionale, sînt OK profesional. Cîte umilințe legate de faptul că nu „aparții”, că nu ești ca majoritatea lor, copii americani de cadre universitare, de oameni de clasă mijlocie-superioară anglo-saxonă, de cîte ori trebuie să te mulțumești cu locul doi pur și simplu pentru că sînt niște indivizi mai aristocrați care trebuie să ajungă la „salam” înaintea ta… După 30 de ani am reușit să mă conving că sînt, profesional, la nivelul cerut de America academică. Dar în procesul ăsta mi-am pierdut răbdarea și sănătatea mintală. Și tot cetățean de mîna a doua sînt acolo pentru că se simte că sînt imigrant. 

De asemenea, nu înțeleg de ce atîția colegi și prieteni din România insistă să își trimită copiii în America, la studii. Toate universitățile americane sînt ca niște hoții ajunse azi aproape la capăt de drum, toate spoliază milioane de părinții de sute de mii de dolari pentru a ține în viață aceste corporații osificate. Aceste instituții diluează educația pentru „stăpînul nostru, clientul nostru”: studentul plătitor. Imbecilitatea americană clasică este azi coborîtă la standarde  inimaginabile în scopul mercantil de a vinde diplome. America e o țară în care singura valoare este banul. Nu cred că în 23 de ani de cînd sînt profesor universitar am discutat cu colegii mei în ședințe de facultate sau de altă natură vreun alt subiect decît banii. 

De ce nu își trimit prietenii ăștia copiii în Europa (e adevărat că mulți alții o fac, desigur) și insistă cu America? După facultate, toți acești copii vor fi la fel de neangajabili în State pentru că vor fi cetățeni de mîna a doua fără Green card, fără vize de lucru și gata de a fi chinuiți și tîrîți prin proceduri idioate și de lungă durată de emigrare. 

America a demonstrat că e capabilă să se debaraseze de anumite rele de-a lungul timpului și să-și corecteze din mers problemele. Dar e treaba lor, sînt provocările lor. Știu că sînt mulți fani ai Americii, inclusiv o grămadă de emigranți care nu au puterea de a se uita în oglindă și  care nu vor fi de acord cu părerea mea. Analiza mea se bazează pe o lungă istorie trăită cu tot stresul și motoarele turate la maximum, nu e doar o opinie căzută din cer. Așa că cel mai pozitiv mesaj pe care îl am la capătul unui eseu despre visul american este să ne focusăm pe bunele și relele noastre aici, în România. Sîntem o roată esențială a Europei moderne și vreau să nu mai visăm cai verzi pe pereți. Azi nici nu mai simțim politicul în România (nici nu mai are importanță cine e la putere – și asta e bine!). Economia României este într-o creștere continuă, spectaculoasă, de ani de zile, e curat și safe în orice oraș, putem reforma învățămîntul și sănătatea dacă avem răbdarea și înțelepciunea necesară, și cred că le avem. Visul american este undeva în oglinda retrovizoare a României, e pentru cei sărmani din țări înapoiate care nu au nici o altă perspectivă. Nu pentru noi. Nu azi. 

Mihai Ducea este profesor de Geologie la Universitatea din Arizona, Tucson.

Foto: wikimedia commons