Vîrstele beției
Pe strada pe care am copilărit, în cartierul de case din orașul de provincie, oamenii făceau vin pe care îl țineau în damigene și țuică din fructele care creșteau în pomii din grădină. Bețivii cartierului întîi cîntau, apoi începeau să se certe și, uneori, să se bată. "Alcoliștii“ m-au speriat întotdeauna. Unele familii s-au distrus cu totul și cîțiva vecini au murit tineri. Bunica îi disprețuia profund. Într-o seară de iarnă, cînd am găsit-o pe nebuna care locuia la cîteva case distanță mai mult moartă decît vie în zăpadă și am cărat-o cu mama să nu înghețe de frig, ne-a certat. "Ăștia sînt rezistenți, au un Dumnezeu al lor.“ Și avea dreptate, pe Leana am văzut-o apoi de nenumărate ori căzută în șanț și apoi cum revenea la viață ca o floricică.
Atunci cînd am venit la București la facultate, oamenii beau altfel. Ne întîlneam, de obicei într-o cameră de cămin, cu niște sticle de busuioacă de Bohotin, pe care nu le deschideam, că nu aveam tirbușon, ci le băgam dopul în sticlă cu cîte o tijă de la un umeraș. Vorbeam mult, asta erau efectele bahice și rîdeam și ne simțeam liberi. Acea amețeală tînără, naivă, nu însemna neapărat ebrietate, ci apartenența la o lume. Erau chefuri de pomină în căminul în care am locuit, cu muzică pînă dimineața. Cînd am împlinit 20 de ani, mama a venit cu două bidoane de căpșunică de la noi de acasă. Dulceag, nepretențios, amicii mei au băut vinul ca pe suc. În două ore toți erau pulbere.
Vodcă n-am putut să beau niciodată. Nu-mi plăcea mirosul. Cînd am plecat prima dată cu un iubit la munte, ca să mă impresioneze a cumpărat o sticlă de Lacrima lui Ovidiu. Un vin licoros, scump, pentru bugetele noastre de atunci, care mi s-a părut oribil. Maturizarea a adus cu ea și pretențiile, am descoperit că vinul poate să fie minunat de-a dreptul. Cu vechime, buchet și cu nenumărate și fascinante arome. Fiecare țară în care am călătorit a însemnat și descoperiri culinare și bahice. Am învățat ce se potrivește cu ce, am făcut pasiuni pentru diverse sortimente de vinuri roșii sau albe. Briza mării mi se pare că face bulele dintr-un pahar de prosecco hipnotice. Într-un an, am fost la un festival de literatură în Franța, în regiunea Champagne. Ne serveau cu șampanie de la ora 11. Seara se încheia în aceleași clinchete de pahare. După o săptămînă am decis că, oricît de mult te-ar fascina șampania, nu poți să o bei o viață întreagă.
În urmă cu niște ani, prietenul meu Chiri a descoperit ginul și capacitatea lui versatilă. A devenit un maestru al combinațiilor aromatice. Datorită lui am încercat toate gusturile posibile. Nu mai era vorba despre băutură, ci despre un aer de familie și despre plăcerea de a ne strînge și a ne iniția împreună. Mirodenii, pahare cu burți mari, ca de balenă, crenguțe de rozmarin și felii de fructul pasiunii, povești nenumărate, luxe, calme et volupté, vorba poetului Baudelaire.
În Dosarul de acum o să găsiți tot felul de "alcooale“: tari, literare, filozofice, melancolice, cinefile. Deci, noroc și sănătate!
