Vîrste şi dimensiuni

Publicat în Dilema Veche nr. 154 din 19 Ian 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Motto retoric: "Numai un chip fără riduri oglindeşte frumuseţea adevărată?" (text publicitar) În orizont bidimensional... ...adică din perspectiva performanţei văzute, vîrsta a devenit pentru omul civilizaţiei occidentale o teroare. Fitness, jogging, lifting, body-building, dietă ecologică, make-up ş.cl sînt ipostaze ale luptei cu trupul. Mai exact, cu timpul - considerat nu un dar, ci un duşman. Fără a ne întreba decît prea rar "cine mi-a dat timpul?", "cui îi datorez vremea vieţii mele?" sau "ce am de făcut cu ea?" noi, oamenii (post)moderni, am intrat într-o cursă sinucigaşă şi fără miză reală. Cum altminteri să califici o raportare la timp şi la trecerea lui, aproape exclusiv în termeni vizibili, vizuali, televizuali sau fotografici? "A întinerit cu zece ani", "...pare cu zece ani mai bătrîn", "...nu-şi arată vîrsta!", sau, dimpotrivă, "e trecut, ofilit, rablagit...", toate acestea şi altele similare au devenit obsesive abordări (fără drept de apel) ale semenilor - pe care ne mulţumim să-i privim ca pe nişte carcase sau, în cel mai bun caz, ca pe nişte producători de succese vandabile. Dacă vechile tradiţii de îngrijire corporală sau cultivare sportivă a trupului aveau (sau încă au, acolo unde persistă) practic întotdeauna şi o dimensiune verticală (implicînd transcendentul sau ierarhiile... nevăzute), azi fitness-ul, jogging-ul sau aerobics-ul limitează dezbaterea la diagonala Ecranului (TV sau monden) unde îşi etalează roadele. Obligaţia (acerb-subînţeleasă în orizont bididmensional) de a arăta mult mai tînăr decît vîrsta reală generează implicit spectacolul grotesc al refuzului de a îmbătrîni - în condiţiile în care pînă şi interiorul trupului ne interesează preponderent în partea sa vizibilă, anatomică, organică şi prea puţin în latura inefabilă. Mitologiei tradiţionale a tinereţii fără bătrîneţe (ancorată şi într-un orizont al înţelepciunii) îi corespunde, în lumea noastră măcinată de consum, idealul strictei sănătăţi fizice prelungite sine die, pentru care sînt puse la bătaie toate resursele şi care ignoră senin igiena sufletului, doar pentru că... nu se vede. Absenţa bolii trupeşti este obiectivul suprem al omului care, prin amînarea îmbătrînirii, respingerea suferinţei şi a morţii, se înstrăinează de propria umanitate. În lumea industrializată, profilaxia a devenit templul medicinei, iar războiul cu maladia, una din formele de exprimare a aşa-zisei supremaţii omeneşti. Cum însă societatea de consum nu e generalizată, o călătorie antropologică în străfundul Indiei, al Africii sau chiar în satele noastre din munţi ne-ar putea dovedi că limitarea la bidimensional (deşi ia ochii) nu e covîrşitoare. Nu peste tot bătrîneţea e un stigmat, iar vîrsta nu mai e o teroare atunci cînd se trăieşte... ...în orizont tridimensional, adică şi pe verticala realului nevizibil Cu cît vremea şi vîrsta se adaugă, pragul dintre ani devine mai puţin formal. Cumpărăturile sună a gol, automatismul urărilor oboseşte, atrăgîndu-mi atenţia că relaţia cu semenii e plină de fisuri. De la un timp, învăţ să citesc invers... semnele pe care pana lui Dumnezeu le lasă împrejurul şi peste egocentrismul meu... Mă interesează, bunăoară, dacă un rid e doar un rid. Dacă o zbîrcitură în plus e doar un pas inexorabil spre urîţire. Reflectînd astfel, îmi apare într-o bună zi această imagine invers proporţională: fiecare nou rid - echivalent cu umbra unei noi nuanţe în mozaicul interior... Să mai lupt, aşadar, cu metamorfozele epidermei, sau să accept în sfîrşit, odată pentru totdeauna, că zbîrcitura apare ca să imprime înlăuntrul meu... ceva inexistent pînă atunci?! Opţiunea mea e subînţeleasă: niciodată nu e tîrziu să te trezeşti la realitatea... nevăzută, dispreţuită. Şi îmi spun: sfîrşitul fiecărui an este, de fapt, sinonim cu sfîrşitul fiecărei luni, al fiecărei săptămîni, al fiecărei zile şi al fiecărei ore - punînd sever în balanţă: ce am adăugat (sau nu) fiinţei mele, respectiv: ce am luat (sau nu încă) egocentrismului meu. În cartea sa Europa şi întîlnirea religiilor, Anca Manolescu scrie: "Modelul lumii noastre e un model plan şi, în consecinţă, un model superficial, redus la suprafaţa imediată a realităţii sau la stratul subţire din realitate pe care îl pot percepe capacităţile de ordin individual ale fiinţei noastre. Cunoaştem, stăpînim şi utilizăm, din ce în ce mai complex, o porţiune foarte limitată a universului şi a umanităţii noastre. Tot restul, imens, din registrul realului, rămîne doar ceţos-bănuit sau pur şi simplu ignorat: fie cu suficienţă, fie din neajutorare... Religiile însele pătimesc, împreună cu noi, din pricina platitudinii în care ne-am înghesuit..." Privesc atent în jur şi în mine: văd riduri, văd obiecte, văd gesturi, aud vorbe, accept invazia orgoliului, aştept răsplată pentru orice. "Merit totul" - îmi spune, reducţionist, un zvon obsesiv. Dar a treia dimensiune, cea verticală, unde zace?... Căutînd răbdător, o aflu, de pildă, în acurateţea perfectă a unei gînditoare precum Simone Weil: "Smerenia constă în a şti că ceea ce se numeşte EU nu oferă nici o sursă de energie care să permită înălţarea. Tot ce e preţios în mine, fără excepţie, vine de altundeva decît din mine, nu ca dar, ci ca împrumut ce trebuie fără încetare înnoit. (...) Orice formă de recompensă constituie o degradare de energie..." Revin apoi (pentru a cîta oară?!) la Cuvîntul Athonitului Siluan şi reîntîlnesc aceeaşi taină: "Smerenia este lumina întru care noi putem vedea Lumina. Tot omul care se va smeri pe sine va fi înălţat de către Dumnezeu. (...) O, smerenie, cît de dulci sînt roadele tale, căci ele nu aparţin pămîntului..." Privesc atent în jur şi în mine: oricît de apăsate ar fi contururile vieţuirii exterioare, sînt şi rămîn... 90 la sută - mister. Aşadar, cred că orice rid are, undeva, un ecou şi că nici cel mai flamboaiant revelion nu poate înlocui, la pragul dintre ani, sărbătoarea ascendentă a bilanţului interior, la care se referă Sf. Grigorie de Nyssa atunci cînd spune: "Nu sînteţi ceea ce nu aţi devenit" - închipuind a treia dimensiune sub forma unui traseu care merge neapărat: "dintr-un început, într-alt început, prin începuturi care nu au niciodată capăt"... Aşa cum, pe de altă parte, nimic nu poate înlocui bijuteriile duhovniceşti ale Pustiei, atît de limpezi încît să poată fi rememorate chiar şi în plină şedinţă de fitness. Cristale ca acesta: dacă nu mergi în lăuntru, mergi în afară.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

Adevarul.ro

image
De ce s-a oprit slujba oficiată de ÎPS Teodosie la Ziua Marinei. Explicaţiile Forţelor Navale Române
Statul major al Forţelor Navale a oferit primele explicaţii cu privire la incidentul petrecut în timpul oficierii slujbei religioase de către ÎPS Teodosie.
image
Cherofobia: teama de a fi fericit sau „după bine vine rău“. Cum se manifestă, care sunt semnele
Unele persoane simt aversiune faţă fericire, fără a avea un motiv raţional pentru acest lucru. În termeni de specialitate, această formă de anxietate se numeşte „cherofobie“, iar cei afectaţi fac tot posibilul să evite sentimentul de fericire.
image
Greşeala ce ar putea lăsa nepedepsită o bandă de tâlhari care a terorizat Ploieştiul
Trei hoţi din Prahova care au terorizat ploieştenii în perioada sărbătorilor de iarnă din anul 2020 sunt la un pas să rămână nepedepsiţi din cauza unei greşeli a instanţei.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.