Vîrste şi dimensiuni

Publicat în Dilema Veche nr. 154 din 19 Ian 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Motto retoric: "Numai un chip fără riduri oglindeşte frumuseţea adevărată?" (text publicitar) În orizont bidimensional... ...adică din perspectiva performanţei văzute, vîrsta a devenit pentru omul civilizaţiei occidentale o teroare. Fitness, jogging, lifting, body-building, dietă ecologică, make-up ş.cl sînt ipostaze ale luptei cu trupul. Mai exact, cu timpul - considerat nu un dar, ci un duşman. Fără a ne întreba decît prea rar "cine mi-a dat timpul?", "cui îi datorez vremea vieţii mele?" sau "ce am de făcut cu ea?" noi, oamenii (post)moderni, am intrat într-o cursă sinucigaşă şi fără miză reală. Cum altminteri să califici o raportare la timp şi la trecerea lui, aproape exclusiv în termeni vizibili, vizuali, televizuali sau fotografici? "A întinerit cu zece ani", "...pare cu zece ani mai bătrîn", "...nu-şi arată vîrsta!", sau, dimpotrivă, "e trecut, ofilit, rablagit...", toate acestea şi altele similare au devenit obsesive abordări (fără drept de apel) ale semenilor - pe care ne mulţumim să-i privim ca pe nişte carcase sau, în cel mai bun caz, ca pe nişte producători de succese vandabile. Dacă vechile tradiţii de îngrijire corporală sau cultivare sportivă a trupului aveau (sau încă au, acolo unde persistă) practic întotdeauna şi o dimensiune verticală (implicînd transcendentul sau ierarhiile... nevăzute), azi fitness-ul, jogging-ul sau aerobics-ul limitează dezbaterea la diagonala Ecranului (TV sau monden) unde îşi etalează roadele. Obligaţia (acerb-subînţeleasă în orizont bididmensional) de a arăta mult mai tînăr decît vîrsta reală generează implicit spectacolul grotesc al refuzului de a îmbătrîni - în condiţiile în care pînă şi interiorul trupului ne interesează preponderent în partea sa vizibilă, anatomică, organică şi prea puţin în latura inefabilă. Mitologiei tradiţionale a tinereţii fără bătrîneţe (ancorată şi într-un orizont al înţelepciunii) îi corespunde, în lumea noastră măcinată de consum, idealul strictei sănătăţi fizice prelungite sine die, pentru care sînt puse la bătaie toate resursele şi care ignoră senin igiena sufletului, doar pentru că... nu se vede. Absenţa bolii trupeşti este obiectivul suprem al omului care, prin amînarea îmbătrînirii, respingerea suferinţei şi a morţii, se înstrăinează de propria umanitate. În lumea industrializată, profilaxia a devenit templul medicinei, iar războiul cu maladia, una din formele de exprimare a aşa-zisei supremaţii omeneşti. Cum însă societatea de consum nu e generalizată, o călătorie antropologică în străfundul Indiei, al Africii sau chiar în satele noastre din munţi ne-ar putea dovedi că limitarea la bidimensional (deşi ia ochii) nu e covîrşitoare. Nu peste tot bătrîneţea e un stigmat, iar vîrsta nu mai e o teroare atunci cînd se trăieşte... ...în orizont tridimensional, adică şi pe verticala realului nevizibil Cu cît vremea şi vîrsta se adaugă, pragul dintre ani devine mai puţin formal. Cumpărăturile sună a gol, automatismul urărilor oboseşte, atrăgîndu-mi atenţia că relaţia cu semenii e plină de fisuri. De la un timp, învăţ să citesc invers... semnele pe care pana lui Dumnezeu le lasă împrejurul şi peste egocentrismul meu... Mă interesează, bunăoară, dacă un rid e doar un rid. Dacă o zbîrcitură în plus e doar un pas inexorabil spre urîţire. Reflectînd astfel, îmi apare într-o bună zi această imagine invers proporţională: fiecare nou rid - echivalent cu umbra unei noi nuanţe în mozaicul interior... Să mai lupt, aşadar, cu metamorfozele epidermei, sau să accept în sfîrşit, odată pentru totdeauna, că zbîrcitura apare ca să imprime înlăuntrul meu... ceva inexistent pînă atunci?! Opţiunea mea e subînţeleasă: niciodată nu e tîrziu să te trezeşti la realitatea... nevăzută, dispreţuită. Şi îmi spun: sfîrşitul fiecărui an este, de fapt, sinonim cu sfîrşitul fiecărei luni, al fiecărei săptămîni, al fiecărei zile şi al fiecărei ore - punînd sever în balanţă: ce am adăugat (sau nu) fiinţei mele, respectiv: ce am luat (sau nu încă) egocentrismului meu. În cartea sa Europa şi întîlnirea religiilor, Anca Manolescu scrie: "Modelul lumii noastre e un model plan şi, în consecinţă, un model superficial, redus la suprafaţa imediată a realităţii sau la stratul subţire din realitate pe care îl pot percepe capacităţile de ordin individual ale fiinţei noastre. Cunoaştem, stăpînim şi utilizăm, din ce în ce mai complex, o porţiune foarte limitată a universului şi a umanităţii noastre. Tot restul, imens, din registrul realului, rămîne doar ceţos-bănuit sau pur şi simplu ignorat: fie cu suficienţă, fie din neajutorare... Religiile însele pătimesc, împreună cu noi, din pricina platitudinii în care ne-am înghesuit..." Privesc atent în jur şi în mine: văd riduri, văd obiecte, văd gesturi, aud vorbe, accept invazia orgoliului, aştept răsplată pentru orice. "Merit totul" - îmi spune, reducţionist, un zvon obsesiv. Dar a treia dimensiune, cea verticală, unde zace?... Căutînd răbdător, o aflu, de pildă, în acurateţea perfectă a unei gînditoare precum Simone Weil: "Smerenia constă în a şti că ceea ce se numeşte EU nu oferă nici o sursă de energie care să permită înălţarea. Tot ce e preţios în mine, fără excepţie, vine de altundeva decît din mine, nu ca dar, ci ca împrumut ce trebuie fără încetare înnoit. (...) Orice formă de recompensă constituie o degradare de energie..." Revin apoi (pentru a cîta oară?!) la Cuvîntul Athonitului Siluan şi reîntîlnesc aceeaşi taină: "Smerenia este lumina întru care noi putem vedea Lumina. Tot omul care se va smeri pe sine va fi înălţat de către Dumnezeu. (...) O, smerenie, cît de dulci sînt roadele tale, căci ele nu aparţin pămîntului..." Privesc atent în jur şi în mine: oricît de apăsate ar fi contururile vieţuirii exterioare, sînt şi rămîn... 90 la sută - mister. Aşadar, cred că orice rid are, undeva, un ecou şi că nici cel mai flamboaiant revelion nu poate înlocui, la pragul dintre ani, sărbătoarea ascendentă a bilanţului interior, la care se referă Sf. Grigorie de Nyssa atunci cînd spune: "Nu sînteţi ceea ce nu aţi devenit" - închipuind a treia dimensiune sub forma unui traseu care merge neapărat: "dintr-un început, într-alt început, prin începuturi care nu au niciodată capăt"... Aşa cum, pe de altă parte, nimic nu poate înlocui bijuteriile duhovniceşti ale Pustiei, atît de limpezi încît să poată fi rememorate chiar şi în plină şedinţă de fitness. Cristale ca acesta: dacă nu mergi în lăuntru, mergi în afară.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Podul peste Dunăre de la Brăila arată jalnic. Asfaltul a crăpat și s-au format șanțuri ca pe „arătură”, spun șoferii VIDEO
Șoferii care trec pe podul peste Dunăre de la Brăila sunt revoltați. Deși a fost dat în folosință în urmă cu un an, podul arată deplorabil. Asfaltul a crăpat și s-au format numeroase șanțuri, exact ca pe un drum abandonat.
image
Surse: Dani Mocanu a rămas fără permis după ce a fost prins „zburând” pe A2. Ce viteză avea manelistul
Polițiștii au amendat sâmbătă, 13 iulie, șoferul unei mașini marca BMW, care circula cu o viteza uimitoare pe A2. Potrivit unor surse, la volan s-ar fi aflat manelistul Dani Mocanu.
image
Turiștii, terorizați de marea de alge de pe litoral. „Acolo unde au curățat, valurile aduc din nou cantități mari de alge” VIDEO
Zeci de mii de turiști goniți de caniculă în stațiunile de pe Litoral au parte, în aceste zile, de o surpriză mai puțin plăcută: apele Mării Negre au devenit verzi din cauza tonelor de alge aduse la mal și care miros a hazna.

HIstoria.ro

image
România anului 1944, văzută din exil: „Sfârșitul lumii noastre”
Ajuns în Elveția, Constantin Argetoianu se miră de calmul și liniștea care domnesc în rândul localnicilor și imediat ia pulsul celor câțiva români aflați aici.
image
Un cărturar francez justifică argumentat Comunismul lui Sadoveanu
„Războiul rece bîntuia și printre intelectuali. În acest context, Sadoveanu, care făcuse deja alegerea în 1944, în timpul răsturnării de situație prosovietice acționînd convins potrivit conștiinței sale umaniste, este pus în situația să aibă luări de poziție fără echivoc în favoarea noului regim”.
image
Războiului din Pacific: decriptarea codului japonez JN-25b
Un salt major pentru SUA în domeniul informațiilor a avut loc în februarie 1942, când criptanaliștii US Navy au început decriptarea mesajelor japoneze trimise cu ajutorul codului naval standard JN-25b.