"Vinul poate transforma România" - interviu cu Cătălin PĂDURARU, critic de vin
De cîtva timp, pe TVR 2 este transmisă emisiunea Fraţi de viţă (miercuri, la ora 23; în sezonul trecut s-a numit Frăţia vinului). Programul TV o defineşte drept "prima emisiune despre vin şi oenoturism". Prezentatorii sînt, într-adevăr, fraţi. Adrian Păduraru este actor. Cătălin Păduraru (www.catalinpaduraru.ro) a absolvit tot Academia de Teatru şi Film, dar ulterior şi-a schimbat domeniul de activitate: este degustător autorizat, doctorand la Universitatea de Ştiinţe Agricole, unul dintre fondatorii patronatului din domeniul viei şi vinului, a editat cărţi şi reviste de specialitate, organizează concursuri de vin. Emisiunea face incursiuni nu doar în podgorii şi crame, dar şi în istoria şi cultura locurilor unde se cultivă viţă-de-vie şi se produce vin. ën alte ţări, astfel de producţii TV sînt obişnuite; la noi, Frăţia de viţă e o noutate.
Cum v-a venit ideea unei emisiuni despre vin şi care este, din punctul dumneavoastră de vedere, miza principală a emisiunii? Să informeze pur şi simplu publicul în legătură cu vinurile sau să transmită şi întregul fundal – istoric, cultural, de educaţie, gust etc. – pe care îl presupune vinul?
Ideea este veche, iar de vreo zece ani batem la porţi închise. S-a pierdut un deceniu de informare, de plăcere. S-a pierdut şansa de a se creiona mai devreme profilul vinului de calitate, de a se conceptualiza oenoturismul sau consumul... nonconsumerist. Sincronizarea mesajului media cu noile realităţi (pozitive) ale României ar fi dus către maturizarea firească a pieţei, către o ofertă mai consistentă din partea producătorilor, către apariţia unor noi meserii şi locuri de muncă. Noi doar am spus: „Vinul e mai mult decît un lichid alimentar; e cultură, istorie, emoţie, o şansă pentru cunoaştere“. Acum, că am găsit televiziunea, mai rămîne să găsim, în timp, resursele materiale pentru a face o emisiune cu adevărat valoroasă.
Colindaţi podgoriile, cramele, locurile legate de vin. Puteţi face o apreciere succintă şi generală asupra „stării lucrurilor“ în România, în materie de vin? Care sînt lucrurile bune şi cele mai puţin bune care se întîmplă la noi?
România viticolă e o Românie necunoscută. E diferită, e frumoasă şi ar putea deveni şansa noastră, a românilor. Mii de hectare replantate (cu laser, GPS, satelit etc. – şi nu e glumă!), cramele retehnologizate sută la sută (nici în marile puteri viticole ale lumii nu există aşa ceva), oameni tineri, şcoliţi, care se raportează la ierarhia mondială şi care au renunţat la formula „vinul nostru e cel mai bun“, utilităţi pentru oenoturism. Toate acestea vor fi vizibile cam în trei-patru ani. Rău este că se comunică „nesindicalizat“, că statul e încă spectator, că se cultivă la nivelul maselor apetitul pentru un consum de produse degradate şi degradante...
În emisiune v-aţi împărţit rolurile: Cătălin Păduraru e specialistul, Adrian Păduraru e „amatorul“. În realitate, „ca simpli băutori“, cum vă înţelegeţi, cum vă împărtăşiţi gusturile?
Sîntem fraţi. Provenim din familie de viticultori cu acte. Iubim vinul. Ultimii 20 de ani de lucru cu vinul au făcut ca eu (C.P.) să am un „paletar“ cu nuanţe mai multe. Rolul din emisiune nu e o convenţie artistică. Sînt membru al juriului Concours Mondial du Vin Bruxelles – cel mai mare concurs din lume –, degustător expert şi membru ADAR (Asociaţia Degustătorilor Autorizaţi din România), am un masterat şi închei şi un doctorat la USAMV, reprezint România la OIV (Organizaţia Internaţională a Viei şi Vinului), organizez IWCB (Internaţional Wine Contest Bucharest) începînd de anul trecut, alături de (doar) alţi trei români sînt membru al FIJEV (Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Vin), am fondat şi condus cele mai importante entităţi comerciale ale domeniului, ultimele şi cele mai cunoscute fiind Vinexpert şi evinoteca.ro (din care am făcut acum un an exit-ul total). E posibil ca, datorită acestui „background“, gustul meu să fie mai pretenţios şi comentariul liber mai puţin prietenos.
În materie de promovare/marketing, industria berii a fost/este mai agresivă (spoturile TV au început încă din primii ani ai lui ’90). Industria vinului s-a „trezit“ mai tîrziu. Credeţi că asta are efect asupa consumului? Vinul poate „recupera“ (dat fiind că, totuşi, în România cultura vinului are tradiţie...)?
Industria vinului a fost ţinută în loc de guvernele de stînga. Trecerea de la forme de organizare anacronice şi păguboase la proprietate privată s-a făcut tîrziu. De aici şi un oarecare defazaj în comunicare. Totuşi, nu putem compara profiturile obţinute din apă şi arome cu ceea ce obţin viticultorii şi vinarii. Aşa că nu se pune problema unei competiţii. Cel mult tot „industrialii“ vor putea face reclamă la un nivel mare, ceea ce nu e neapărat în favoarea calităţii. Vinurile bune, obţinute din vii relativ mici, nu au bugete de reclamă, dar sînt căutate de cunoscători. Diferenţa se face între cei care aşteaptă informaţia prin reclamă TV şi cei care citesc o carte, o revistă. E nevoie de sprijinul statului pentru că, spre deosebire de bere, vinul creează locuri de muncă şi poate transforma România în destinaţie (oeno)turistică. Asta înseamnă români fericiţi (poate întorşi din lume, nu-i aşa?!) şi confort financiar.
Pe blogul dvs. (şi în alte locuri) vă recomandaţi drept „critic de vin“. În alte ţări cu tradiţie e ceva obişnuit, la noi e o „meserie“ relativ nouă. Care e astăzi statutul acestei meserii? Are impact – dincolo de cercul oamenilor din breaslă şi al iniţiaţilor?
Da, are. Am scos, împreună cu Dan Silviu Boerescu, Ghidul vinului (pentru care am luat şi premiu la Paris), am recenzat mii de vinuri, scriu la reviste pentru lucrătorii din HORECA, fac traininguri, ţin cursuri. Am fost consultant de specialitate pentru cărţi dedicate vinului. Toate acestea au produs schimbări şi la iubitorii de vin, şi la profesionişti. Se vede. Se simte. Producătorii, la rîndul lor, sînt foarte atenţi la ce avem de spus, ceea ce, credeţi-mă, nu-i puţin.
Un critic literar, de film, de teatru etc. este mulţumit cînd opiniile sale sînt luate în seamă şi de profesioniştii din domeniu, şi (dacă se poate) de marele public. Care sînt satisfacţiile şi amărăciunile unui critic de vin?
Satisfacţiile sînt diagnozele corecte, predicţiile confirmate, corectarea unor tipare strîmbe. Amărăciunile – puterea mică de dispersie a mesajului, rezistenţa românească la schimbare (în fapt, o amînare care produce un decalaj faţă de alte ţări), popularitatea unor criterii ciudate de alegere a vinului (desprinse parcă din folclorul soldaţilor sovietici neinstruiţi) în rîndul oamenilor cu stare sau cu un statut social bun. Ei, dar mai multe putem vorbi la... un pahar cu vin.
a consemnat Mircea VASILESCU
