Vin, femei şi concertmaeştri

Valentina SANDU-DEDIU & Dan DEDIU
Publicat în Dilema Veche nr. 159 din 23 Feb 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Se mai poate vorbi de conceptele import-export la nivel muzical, în momentul în care tehnologia informatică realizează o bază de date planetară, prin Internet - Radio, prin site-uri ca YouTube, Yahoo Music, prin programe de file-sharing precum DC++, eMule, Napster, prin dezvoltarea telefoniei mobile şi a serviciilor prin satelit, care ajung să redefinească nu doar noţiunea de piraterie, ci şi pe cea de copyright? Dacă da, atunci singura modalitate de "export" poate fi, în contextul tendinţei pronunţate de globalizare, tocmai cea pur geografic-naţională. Altfel spus, ce muzică exportăm noi, românii? 1. Paradoxal, principalul brand românesc muzical este muzica folclorică. Paradoxal, pentru că unii dintre noi se plîng accentuat, după 1990, că n-ar mai exista "folclor autentic" (acel strat arhaic idealizat şi tabuizat). Nu e locul aici unei dezbateri despre semnificaţia noţiunii de folclor autentic. Ceea ce observăm e doar faptul că occidentalii par a avea mai puţine probleme decît noi, vizavi de "autenticitate". Au, în schimb, o mare apetenţă pentru muzica de metisaj contemporană (vezi Fanfara "Ciocîrlia", chiar şi anumite manele), care sînt considerate cît se poate de autentice pentru vremurile noastre. Mai mult, numeroşi interpreţi sau ansambluri - chiar din zona muzicii "savante" - au adoptat, din anii ’90 încoace, o strategie nouă în alcătuirea programelor de concert cu care circulă în străinătate: muzică românească contemporană combinată cu aranjamente după muzici folclorice sau bizantine (Trio Contraste, Marius Ungureanu şi Drum, Atelierul de muzică nouă Archaeus). De unde această idee? Tocmai din legile pieţei muzicale, unii dintre noi adaptîndu-se mai flexibil la ceea ce se cere. Alţii intră pe domeniul world music şi "împachetează" comercial melodii şi ritmuri folclorice, în care parfumul levantin se combină cu ritmuri africane şi culori asiatice, totul într-o "zeamă" de sunete electronice ieftine, agrementate de tonuri de ţambal. 2. Un alt registru s-ar defini astfel: România este (şi a fost) o mare exportatoare de soprane, de la Haricleea Darclée, Ileana Cotrubaş, pînă la Angela Gheorghiu, Leontina Văduva, şi enumerarea poate continua cu multe alte nume celebre. Se vorbeşte, pe bună dreptate, de şcoala de canto românească, dar există cu siguranţă şi un rezervor genetic remarcabil în această privinţă, poate similar cu acela al gimnasticii feminine. 3. La capitolul pianişti, de asemenea, nu stăm rău. Celebra serie de CD-uri Great pianists of 20th Century conţine trei nume româneşti de "monştri sacri": Dinu Lipatti, Clara Haskil şi Radu Lupu. Iar instrumentele cu coarde sînt bine reprezentate atît la capitolul solişti, cît şi la cel al instrumentiştilor de orchestră. Există chiar un banc celebru în lumea muzicală germană, referitor la care sînt cele trei lucruri importante pe care le exportă România: Wein, Weib und... Konzertmeister (vin, femei şi... concertmaeştri). Dacă am început cu "ce exportăm?", să precizăm că ţintim toate categoriile de import-export. Înainte însă de a le detalia pe celelalte (ce nu exportăm?, ce importăm?, ce nu importăm?, ce nu importăm şi nici nu exportăm?), este deja necesară o nuanţare. Sînt cazuri în care "exportul" sau "importul" presupune un efort al unor instituţii româneşti sau chiar al statului. Sînt poate mai multe cazurile în care artiştii "se exportă" singuri (cazul sopranelor, pianiştilor şi concertmaeştrilor), precum şi mixturi de situaţii. Ca imagine mediatică, sopranele şi pianiştii surclasează compozitorii. În ultima vreme, numele lui George Enescu începe să pătrundă mai accentuat în Europa vestică, parţial datorită Festivalului internaţional care-i poartă numele, parţial graţie unor iniţiative individuale de a-l face cunoscut (prin simpozioane, festivaluri în centre europene şi americane). Poate fi aşadar Enescu plasat în categoria exporturilor? În interiorul României, Enescu este un "brand de ţară", alături de muzicile tradiţionale. În exterior, nu are încă destul succes. Despre compozitorii din generaţiile următoare, ce să mai zicem? Ei aparţin fără echivoc categoriei ce nu exportăm?, mai precis: muzică savantă românească în formate atractive. Nu e vorba numai de promovarea acestei muzici savante, ci şi de prezentarea ei corespunzătoare, în forme diverse şi însoţite de un discurs adecvat. Chiar dacă muzica se ascultă, această ascultare e influenţată întotdeauna de modalitatea de prezentare a ei, verbală sau scrisă . Cu aceasta, am ajuns la un alt lucru pe care nu-l exportăm: o viziune coerentă asupra totalităţii muzicii româneşti, sau chiar viziuni parţiale, care să fie susţinute de "concepte muzicale", de "etichete" pregnante. Pentru a exporta muzica românească avem nevoie de "idei forţă", conectate la piaţa ideilor muzicale internaţionale. Aceste "idei forţă" trebuie să fie percutante şi să posede acel "cîrlig" care să atragă un public spre această muzică. Contează foarte mult şi unde, în ce medii concertistice, exportăm această muzică savantă: una e să fii promovat de Filarmonica din Berlin (eventual sub bagheta lui Sir Simon Rattle), alta e să ţi se programeze o piesă în vreo şcoală de muzică berlineză. Ce importăm? Muzici de toate soiurile şi pe toate canalele, pentru orice fel de mediu: muzică de ascultat, ambientală, funcţională, de film, de reclamă, sonerii de telefonie mobilă etc. Excepţiile le găsim, deloc surprinzător, tot în perimetrul muzicilor savante "de nişă": muzica de avangardă, muzica veche - genuri pentru care în Occident există o piaţă cu tradiţie şi public propriu, dar care la noi n-au căutare. Aceste exemple ţin deja de categoria ce nu importăm? . Dar carenţa cea mai mare la "importuri" o descoperim la nivelul mentalităţii critice, care să ne diversifice discuţia despre muzică. Încă nu am reuşit să ne apropriem autenticele discuţii despre muzică, o critică muzicală la obiect, comentarii de conţinut, profesioniste, necruţătoare - dacă este cazul -, asupra creaţiilor şi interpreţilor. Pe cînd şi la noi un Alex Ross, cel care semnează splendide articole de critică muzicală în The New Yorker? Sau recenzenţi de talia lui Charles Rosen, din The New York Review of Books? Ce nu importăm şi nu exportăm? Carte de muzică şi partituri. Se pare că România de azi nu are nevoie nici să citească despre muzică, nici să vorbească despre ea în cunoştinţă de cauză. În schimb, toată lumea are pretenţia că se pricepe la muzică şi o poate comenta (vezi concursul naţional Eurovision 2007). Cu cîteva infime excepţii, piaţa de carte muzicală (atît savantă, cît şi de divertisment) este o mare pată albă în peisajul editorial autohton.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Un oraș din România se află în topul celor mai ieftine orașe din Europa de vizitat în 2024. Pe ce poziție s-a clasat
De la Lisabona până în capitala Lituaniei, în urma unei analize făcută de specialiștii englezi, a reieșit o listă cu cele mai accesibile orașe europene pentru turism de weekend, printre care se află și unul din România.
image
Păţania de groază a unor nemți. Au rămas suspendaţi cu autorulota deasupra unei prăpăstii. „Dacă făceau asta românii în Germania...“
Salvamontiştii din Neamţ, care acţionează în zona masivului Ceahlău, au dat detalii despre o misiune care i-a avut în prim-plan pe membrii unei familii germane.
image
Turist speriat de prețurile din centrul unui mare oraș din România: „E prea mult“
Restaurantele, terasele și barurile reprezintă, fără îndoială, puncte importante de atracție pentru foarte mulți turiști. Cu toate acestea, mulți dintre ei se lovesc de prețurile piperate din marile orașe ale României.

HIstoria.ro

image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.