"Video-copiii" sau generaţia televizuală

Anchetele asupra "comportamentelor de consum de programe audio-vizuale ale elevilor" (7-10 ani; 11-14 ani şi 15-18 ani, 2005), realizate prin contract cu CNA de către CURS SA (coordonator principal prof. dr. Dorel Abraham), în cooperare cu Centrul de Studii Media şi Noi Tehnologii de Comunicare, Universitatea Bucureşti, au avut ca punct de plecare cartea lui Giovanni Sartori HOMO VIDENS. Imbecilizarea prin televiziune şi post-gîndirea. Desigur, autorul acestor rînduri şi coautor al cercetărilor menţionate, inclusiv al proiectului Evaluarea reprezentării violenţei în programele de televiziune (2004) nu este atît de categoric precum Sartori în aserţiunile rezumate mai ales în subtitlul cărţii. Dar aceste cercetări, consonante cu un număr impresionant de studii efectuate în ultimii patruzeci de ani, în S.U.A. mai întîi, apoi şi în alte ţări, converg spre concluzia că televiziunea reuşeşte să impună în scurgerea istorică a generaţiilor şi a tipologiilor culturale ale identităţii umane o nouă generaţie - cea a cărei formare este mediată în principal de televiziune (de "semnele televiziunii", după expresia lui J. Fiske şi mai puţin de "semnele culturii scrise", a cărţii îndeosebi). Datele anchetelor relevă acest fenomen istoric inedit: copiii şi adolescenţii de astăzi au devenit şi în România prima generaţie care, fizic şi simbolic, "creşte cu televizorul". Acesta s-a instalat de mai mult timp ca membru central al familiei (R. Silverstone vorbeşte, în acest sens, de "familiarizarea" televizorului), ca furnizor de modele culturale şi stiluri de viaţă mai puternic decît şcoala, familia şi cultura cărţii. Televiziunea preia - ca principal " mediator cultural" - şi exercită succesiv sau simultan rolul de tetină şi mamă, de doică, de părinte şi de învăţător sau profesor, de "pedagog naţional", dar mai ales de sursă a reperelor existenţiale înscrise în ceea ce denumim prin noţiunile de "teleprezenţă", "telerealitate", "star-sistem". Televiziunea, devenită atotputernică în zilele noastre, a ajuns a fi un incubator şi o pepinieră în care cresc la scară planetară exemplarele unei noi linii în evoluţia speciei umane - "video-copiii", cum îi numeşte Sartori; un produs deviat de la modelul uman definit prin cultura scrisă şi vorbită şi transformat prin televiziune în homo videns. Mulţi gînditori acuză raritatea canalelor TV (în afara celor de desene animate) destinate în mod special copiilor de vîrstă şcolară, adolescenţilor şi tinerilor, ceea ce are ca efect că, în medie, 80 la sută dintre emisiunile vizionate de copii sînt adresate, de fapt, adulţilor. Anchetele noastre confirmă această constatare prin evidenţierea situării vîrfurilor de audienţă TV ale elevilor în intervale orare cînd predomină emisiunile pentru adulţi, inclusiv în prime time - peste 50% dintre elevi vizionează emisiunile TV seara după orele 19; circa 32% după amiaza între orele 13-19, iar 17% dimineaţa între orele 6-13. În cazul copiilor de 7-10 ani, peste 97% privesc zilnic la televizor atît în zilele de lucru, cît şi în week-end; elevii de 11-14 ani sînt într-o proporţie aproape covîrşitoare mari "devoratori" de televiziune (37,7% privesc zilnic la televizor între 3-4 ore, iar peste 20% dintre ei privesc mai mult de 4 ore zilnic). Indicatorul "audienţă cumulată" (toţi cei care privesc la TV în decursul unei săptămîni, indiferent de durata vizionării) arată că practic toţi elevii sînt în contact cu televizorul, în timp ce procentul celor care citesc cărţi scade dramatic, iar lectura se reduce preponderent la fragmente literare cerute/recomandate de programele şcolare. Tabloul lecturii este după Sartori chiar sumbru: copiii şi tinerii din zilele noastre nu mai citesc decît subtitrarea filmelor difuzate la TV sau "titlurile zilei" din cadrul jurnalelor de ştiri TV. Este evidentă predilecţia copiilor pentru canalele TV comerciale: pe primele locuri în preferinţele elevilor (ca şi ale adulţilor, de altfel) se situează canalul PRO TV, urmat de Antena 1 şi Acasă, urmînd în ierarhie canalele de divertisment comercial MTV, Prima TV şi pe ultimele locuri Discovery, TVR 1, HBO şi TVR 2 sau TVR Cultural. În al doilea rînd, majoritatea copiilor percep televiziunea ca pe un ax central în sistemul reperelor după care îşi orientează viaţa şi chiar modul de a gîndi lumea. Aproape două treimi dintre elevi apreciază că televiziunea este "importantă" şi "foarte importantă" pentru viaţa lor, ceea ce înseamnă a vedea lumea prin "ochelarii televizuali" şi construirea propriei identităţi după modelele socializării televizuale. Doar 3% dintre elevi consideră că televiziunea nu este deloc importantă pentru ei. Există, desigur, şi un procent de 30% pentru care televiziunea are o importanţă redusă. În al treilea rînd, comparativ cu şcoala şi familia, televiziunea este principalul arhitect al scalei de valori a copiilor, mai ales prin cultivarea în prim planul sistemului lor de valori a celor mediatice: vedetismul (84%), sexualitatea (64%), lipsa de scrupule (52%), plăcerile vieţii (42%), vulgaritatea (66%), senzaţionalul (74%), îmbogăţirea (46%). Televiziunea apare astfel în postura de principal promotor al star-sistemului şi al valorilor "succesului" ca realizare de "imagine" în care valorile "materiale" sau sclipirile spectaculare eclipsează valorile intelectuale, rezultînd un tablou confuz de valori. Totuşi, familia şi şcoala concurează televiziunea şi previn încă instalarea ei ca un mediator absolut al structurării modelului valoric al copiilor. Astfel, valori fundamentale ca adevărul şi respectul (compasiunea, generozitatea), prin excelenţă valori etico-morale, sînt considerate ca fiind învăţate de la familie, în proporţie de 65%, respectiv 79%. Şcoala deţine încă o influenţă semnificativă în cultivarea unor valori civice şi socio-profesionale ca: libertatea de expresie (49%), creativitatea (67%), competenţa (61%), comportamentul activ (49%), cultura civică (82%), patriotismul (53%). Comparativ cu şcoala şi cu familia, televiziunea îşi exercită influenţa şi pe acest plan prin spectacularizare, prin formarea unui imaginar colectiv impregnat de star-sistem, de cultura vedetismului şi a aspiraţiei spre celebritate. Oricum, televiziunea a trecut pe primul loc în modul de a influenţa criteriile valorilor, ca instanţă a auto-selectării conţinuturilor normativ axiologice. Auto-selecţia (criteriile de valorizare) este intermediată de către figuri, staruri, starlete, pseudo-vedete - care invadează micul ecran, încît acestea devin agenţii cei mai influenţi a propriei socializări. În ancheta Gallup România - Metro Media Transilvania (2004), în topul modelelor valorice, pentru băieţi conduceau Dan Negru, Mircea Radu, Van Damme, Andreea Marin, Adrian Mutu, o combinaţie de domenii de succes, de farmec personal şi atractivitate fizică, televiziunea întreţinînd stereotipul "tot ce este frumos este bun de urmat". Andreea Marin, un produs tipic televizual, conduce în topul vedetelor de televiziune, Andreea Esca în topul jurnaliştilor. Doar în topul elevilor de 15-18 ani se conştientizează separaţia dintre jurnalist şi prezentatorul de televiziune, Cristian Tudor Popescu fiind recunoscut ca jurnalistul cel mai apreciat. Aşa cum a recunoscut cu o doză de sinceritate cinică preşedintele director general al TF1, cel mai puternic canal TV din Franţa, funcţia principală (latentă) a programelor de televiziune (în special comerciale) este de a pregăti "creiere disponibile pentru publicitate". Anchetele noastre au arătat că peste 51% dintre copii urmăresc cu regularitate publicitatea TV (reacţiile şi aprecierile fiind, este drept, destul de diverse). Specialiştii în marketingul publicitar oferă indicaţii pentru construirea mesajelor publicitare după metoda "segmentării publicului" în categorii, denumite metaforic de un semiolog şi sociolog francez, Jean-Luc Excousseau (La mosa