Viaţă - şi furt - la ţară

Manole TUDORAN
Publicat în Dilema Veche nr. 429 din 3 - 9 mai 2012
Viaţă   şi furt   la ţară jpeg

Manole Tudoran are 80 de ani şi locuieşte de 20 de ani la ţară, nu departe de Bucureşti. L-am rugat să-şi povestească experienţele… palpitante cu miniferma pe care şi-a amenajat-o. (I. P.

Ce-i de spus? Sînt îndrăgostit de natură şi de literatură. Nici una, nici cealaltă nu m-au dezamăgit. Omul însă, da. Aş începe povestea mea cu literatura, c-o poezie, care surprinde exact care îmi sînt activităţile din acest început de primăvară:

„Fermier cu fermieră / din «pădurea fructiferă» / robotesc din zori în seară / fie iarnă, fie vară... / ea stă-n gospodărie, / în grădină, lan şi vie, / zilnic, ea îşi face cale / la păsări şi animale / face aprovizionare, / curăţenie, mîncare... / el, se scarpină-n chelie / mai citeşte, mai şi scrie / că şi-a luat angajament / să fie şi el prezent / la întîlnirea din Carpaţi / lîngă toţi colegii fraţi / şi va merge, va lua parte / aducînd cu el o carte: / o promoţie iubită, / reuşită şi unită.“ („În pădurea fructiferă“).

Da, pregătesc întîlnirea cu colegii mei de facultate printr-o carte, în care adun amintirile acestei promoţii şi, de aceea, timpul meu este limitat; ne vedem în iunie!

Cu toate acestea, nu pot să nu ies din cînd în cînd din casă în mijlocul frumoasei primăveri, în mijlocul grădinii şi „pădurii“ de cca 150 de pomi fructiferi pe care o am, din toate soiurile şi varietăţile, plini de flori încîntătoare şi suave.

Locul l-a cumpărat acum vreo 12 ani un copil al soţiei, şi de atunci pomicultura, creşterea păsărilor şi a animalelor ne-a fost principala ocupaţie. Am pornit de la zero. Casa era o locuinţă modestă, rurală, cu trei camere şi un teren de 2000 de metri pătraţi. Bălăriile ne înconjurau şi găinile vecinilor îşi făceau aici cuibar. Întîi, mi-amintesc, am făcut un gard din panouri de plasă de Buzău. Apoi, am împărţit lotul de pămînt în zone destinate grădinii de legume, livezii cu pomi şi creşterii animalelor.

După un timp ne-a mers bine, luînd în arendă pămînt şi muncindu-l. Cu puţinul cîştig, încet-încet ne-am luat un hectar cu vie. Am început să ne construim dependinţele necesare. Coteţe pentru păsări, pui, pentru porc, grajd pentru animale, pătul, magazie pentru produse, o pivniţă. Visam cu ochii deschişi şi munceam entuziast, fiindcă toate mi le-am făcut singur, împreună cu un frate al soţiei. Materialele? Rezultate ale lucrărilor de modernizare, realizate de copiii soţiei în casele lor de la Bucureşti. În grădină mi-am făcut un solar pentru legume timpurii, spre a le proteja de capriciile vremii.

În ultimii ani, am trecut la creşterea puilor de găină, asigurîndu-le reţele de încălzire specială, necesară în prima etapă de viaţă, cînd sînt plăpînzi. Am crescut apoi găini de ouă şi de carne, raţe româneşti obişnuite şi moţate, raţe leşeşti, bibilici, curci obişnuite şi mari. Şi, de ce nu, porumbei. Am fost tare mîndru: reuşiserăm tot ce ne propuseserăm. Aşa am căpătat curaj şi am luat o viţeluşă de vreo două luni şi am crescut-o, devenind o vacă bună. Ne-a fătat întîi un viţel şi l-am tăiat la jumătate de an, căci devenise mai puternic decît mine şi într-o zi m-a trîntit la pămînt. Apoi, vaca ne-a dat o viţeluşă şi, crescînd, aveam două vaci cu lapte. Atunci au început decepţiile. Într-o noapte de februarie, în care ninsese uşor, autori rămaşi necunoscuţi pînă astăzi au pătruns prin lateralul curţii noastre, tăind gardul de plasă de Buzău, distrugînd gardul de la grădina de legume şi spărgînd uşa grajdului, şi ne-au luat vacile. Îmi otrăviseră cîinii. Am participat a doua zi împreună cu poliţia la verificarea urmelor. Era un frig cumplit, dar durerea mi-era atît de mare, încît nu simţeam nimic. Deplasarea am făcut-o pe jos, prin plin cîmp – vă daţi seama că la vîrsta mea a însemnat un efort imens –, ajungînd ca la finalul zilei pur şi simplu să nu mai pot merge. Am umblat ca nebunii, dar după trei ani de atunci nu există nici un rezultat. Traseul hoţilor ducea peste cîmpuri, departe, între nişte ziduri de casă părăsită, unde bănuiesc că vacile mi-au fost sacrificate şi încărcate într-un camion. Se vedeau urme: sînge şi roţi de camion. Poliţia a văzut, n-a găsit nimic. La fel s-au petrecut lucrurile în vara 2011, cînd hoţii mi-au furat porcul de 150 de kilograme. Şi de data aceasta urmele erau clare. Hoţii lăsaseră obiecte care puteau ajuta la prinderea lor, dar poliţiştii le-au aşezat lîngă gard şi au uitat să le mai ia.

Vreo veste de la poliţie? Nici una. Practic, după ce ne-am stabilit bine gospodăria, hoţii nu ne-au iertat nici o clipă. Ne-au furat plasa de Buzău a gardului, iepurii belgieni, găinile şi puii, de trei ori, gîştele, curcile şi curcanii, raţele. Cum creşteau, cum le furau. Să spun că am fost dezamăgit, deznădăjduit? Cum să nu fii? E munca ta. Vezi sub ochii tăi cum creşte viaţa şi altul vine şi ţi-o fură. De ce? Şi eşti neajutorat. Poliţia nu face nimic, nimic. Vecinii sînt muţi. Marele meu noroc a fost soţia, care-n locul supărărilor, a avut stăpînire de sine şi a luat-o de la început. Asta m-a încurajat şi pe mine. Vă daţi seama, aici la ţară, fără altă forţă decît caracterul nostru, fără alt ajutor material decît o pensie, ce şanse ai să supravieţuieşti „autorilor necunoscuţi“ care-ţi invadează curtea, viaţa? Cum să nu fii amărît cînd vezi poliţia? Cum să nu capete curaj hoţii?

Primarul, auzind de hoţiile întîmplate la mine, dar şi la ceilalţi vecini, a promis că vine să vorbească cu noi. Nu l-am văzut de la alegeri încoace. Poate vine acum? Munca noastră la ţară nu ne este respectată, aşa mi-am dat eu seama, stînd singur şi supărat. Nimeni nu face nimic pentru protejarea proprietăţii şi a bunurilor obţinute prin muncă. Să pun o întrebare privind oamenii care o duc foarte bine nefăcînd nimic toată ziua pe uliţele satului. Asta mă face să cred că în Constituţie ar trebui pus nu doar ca drept, ci şi ca obligativitate dreptul la muncă. Dar ce să mai spun, eu îmi voi vedea de muncă, la vîrsta mea, cum oi putea. Este singura mea modalitate de a trăi cu adevărat şi de a mă bucura în fiecare zi de minunăţiile naturii. În rest, tac. Şi cum termin cartea cu promoţia mea, mă întorc la muncă. O iau de la capăt. Asta să ştie cei care vor să mă fure iar.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Sentință exemplară în cazul unui șofer care a dat intenționat cu mașina de lux peste mai mulți polițiști
Doi polițiști din Argeș au fost loviţi, cu intenție, de un șofer care s-a urcat la volan deși avea permisul de conducere suspendat. Bărbatul a pus în pericol viața agenților și a celor trei copii minori ai săi, aflați în mașină în momentul producerii incidentului.
image
image
A murit procurorul român cu cea mai mare vechime în magistratură. Încă era în activitate
Pavel Palcu, procurorul arădean cu cea mai mare vechime în magistratură din România a murit, astăzi, 15 aprilie, într-un centru de recuperare medicală din Bucureşti.

HIstoria.ro

image
„Monstruoasa coaliție”, Cuza și francmasonii, în „Historia” de aprilie
De ce au ales adversarii lui Cuza să-l răstoarne de la putere? Care a fost rolul masoneriei în acest proces? Este apartenenţa lui Cuza la masonerie confirmată documentar?
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.