„Viața ei s-a identificat în mare parte cu istoria” interviu cu Cristina CIOABĂ

Publicat în Dilema Veche nr. 1028 din 21 decembrie – 27 decembrie 2023
Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, 1978
Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, 1978

Albumul aniversar  Monica Lovinescu: O viață, o voce, un destin (Editura Humanitas), îngrijit de Cristina Cioabă, reconstituie prin fotografii și scrisori inedite destinul fiicei lui Eugen Lovinescu și a Ecaterinei Bălăcioiu a cărei voce inconfundabilă a fost ascultată în comunism de milioane de români la Radio Europa Liberă. 

„Cînd răsfoim un album de fotografii, fiecare dintre ele ne spune o poveste. O poveste de viață prinsă în instantaneul unei clipe. Dar o poveste fatal individuală. Însă atunci cînd viața cuiva se suprapune pînă la disoluție cu istoria mare, un astfel de document personal se transformă într-o mărturie esențială pentru întreaga comunitate. El devine memorie colectivă.” Ar putea acest album centenar să redeschidă discuția asupra crimelor comunismului?

În primul rînd, cred că albumul centenar ar putea fi un imbold pentru a ne reconfigura ceea ce am numit memoria colectivă. 

Monica Lovinescu a realizat că, după 1990, marele pericol care pîndea societatea românească proaspăt ieșită din comunism era de „a uita înainte de a-și fi adus aminte”. Cu alte cuvinte, prioritară în acei ani nu a fost necesitatea unei cercetări adevărate a trecutului recent care ar fi însemnat măcar o separare a victimelor de călăi și o elementară retragere a acestora din urmă din jocul politic. Dimpotrivă, dintr-un fals scrupul de a nu face o așa-zisă „vînătoare de vrăjitoare”, a fost preferată soluția unei culpabilizări generalizate care a devenit paravanul perfect după care s-au ascuns cei cu adevărat vinovați de crimele comunismului, pentru a reapărea imediat, purtînd acum nonșalant măștile noi ale democrației. Efectul acestei decizii este că astăzi tinerii nu mai știu cine a fost și ce rol decisiv au jucat în istoria noastră Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Doina Cornea, Corneliu Coposu sau alții asemenea lor. 

Așadar, prioritară mi se pare a fi redeșteptarea dorinței de a cunoaște trecutul și astfel de a-i onora pe cei care reprezintă reperele acelor vremuri. Comunitatea noastră suferă cel mai mult acum tocmai din pricina faptului că nu se poate coagula în jurul unor modele iradiante. 

Cît despre crimele comunismului, după cum știm, în România regimul comunist a fost declarat oficial ilegitim și criminal și s-au constituit instituții care ar trebui să scoată la lumină aceste crime și pe făptașii lor. CNSAS, IICCMER sînt doar două dintre ele. Tocmai am trecut prin șocul procesului lui Gheorghe Ursu în care Justiția a decis să-i achite pe cei care l-au ucis. Este limpede că aici e vorba nu doar de o problemă de justiție, cît mai ales de una de cunoaștere și înțelegere a trecutului, un soi de miopie amnezică ce le-a obturat dreapta judecată care se întemeiază, în aceste cazuri, și pe o dreaptă memorie.

Documentarea la un album biografic presupune un efort de cercetare considerabil. Cît a durat munca și care au fost principalele surse?

Lucrul efectiv la acest volum l-am început în urmă cu trei ani. Dar preocuparea este mai veche, de mai bine de zece aici. În acest timp s-au acumulat atît informații, cît și idei. Principalele surse documentare au fost cărțile Monicăi Lovinescu și ale lui Virgil Ierunca, la care s-a adăugat bogatul material din arhivă (scripturile emisiunilor de la Europa Liberă, arhiva sonoră, dosare de presă din epocă etc.). Pe lîngă acestea, există o bibliografie mai vastă decît cea propriu-zis menționată în volum. Mai ales pentru capitolele din partea a doua a cărții, unde biografia Monicăi Lovinescu se confundă aproape cu istoria, a trebuit într-adevăr să mă documentez mai mult. 

Gabriel Liiceanu vorbise în prealabil cu Monica Lovinescu despre publicarea unor fotografii de familie. Au fost puse în discuție și alte formule de a le pune în valoare? 

Într-adevăr, Monica Lovinescu consemnează în Jurnalul inedit 2001-2002 că Gabriel Liiceanu o îndemna insistent să-și alcătuiască un album și, la un moment dat, se arată chiar încîntată de idee, care va rămîne însă doar o idee. Am păstrat, așadar, sugestia de a comenta fotografiile cu propriile ei cuvinte. De altfel, albumul e construit pornind de la fotografii prin împletirea a trei fire: imaginile, comentariile Monicăi Lovinescu care le însoțesc și povestea vieții ei pe care am țesut-o împletindu-i firul vieții cu cel al istoriei pe care a parcurs-o.

În 2010 ați coordonat volumul Jurnal esențial. Cum v-a influențat acesta în demersul concretizat mai tîrziu în albumul centenar?

Jurnalul esențial și O istorie a literaturii române pe unde scurte sînt antologii pe care le-am făcut pornind de la volumele publicate de Monica Lovinescu după 1990, mai exact din ciclul Jurnalelor și al Undelor scurte. Toate cărțile care au recuperat activitatea ei radiofonică au fost primite la apariție cu entuziasm, însă receptarea lor a fost fragmentată, pe fiecare volum în parte. După dispariția autoarei, în 2008, interesul criticilor a scăzut și, cu rare excepții, nu a existat o abordare de ansamblu. În plus, peste volumele publicate s-a așezat încet-încet uitarea. 

Jurnalul esențial, care este un concentrat din toate cele șapte volume de jurnale publicate, s-a născut din dorința de a redeștepta interesul unui public mai larg și mai grăbit pentru istoria recentă. Din același impuls s-a născut și volumul O istorie... Am ținut ca între istoriile literare de la noi să existe și una semnată de Monica Lovinescu. Așa mi s-a părut a fi drept. Și, desigur, lucrul la aceste volume a constituit fundamentul pe care s-a așezat mai departe acest album centenar.

Albumul impresionează vizual prin fotografii de arhivă, cele mai multe necunoscute, dar între timp digitalizate, prelucrate și publicate în condiții grafice extraordinare. Cum ați făcut selecția acestora?

Așa este, arhiva fotografică din fondul Lovinescu-Ierunca este foarte bogată. Selecția fotografiilor care apar în volum s-a bazat pe mai multe criterii. Primul ar fi relevanța lor biografică și istorică. Apoi, desigur, puterea acestora de a sugera mai mult decît arată, adică un fel de expresivitate vie. De exemplu, există o fotografie care îmi e foarte dragă, în care Monica Lovinescu și Virgil Ierunca se privesc, ea stînd în picioare, iar el așezat. Schimbul acesta de priviri are o asemenea intensitate care spune totul despre acel moment inaugural al întemeierii cuplului. 

Apoi, a contat și găsirea unui echilibru între fotografiile personale și cele care reconstituie epoca, fiindcă viața ei s-a identificat în mare parte cu istoria. Deosebit de importante sînt și obiectele. De pildă, o mică insignă cu sigla Solidarnosc pe care Monica Lovinescu a purtat-o la toate manifestațiile pentru sprijinirea mișcării poloneze în anii ’80 este mai mult decît un obiect. Este simbolul unei dedicări fără rest pentru o cauză ce părea aproape fără speranță. 

De asemenea, foarte sugestive vizual sînt documentele, scrisori, scripturi ale emisiunilor radiofonice, pagini de manuscrise, decupaje din presă. De aceea, esențială a fost calitatea imaginilor, armonizarea lor vizuală, găsirea unei continuități între fotografiile de epocă și cele mai noi. Și, într-adevăr, calitatea grafică deosebită vorbește de la sine despre munca unei întregi echipe care a lucrat la tot ceea ce a însemnat vizual în acest album.

„Geografia închisorilor ei”

Unul dintre cel mai răscolitoare capitole se numește „Minunea care a fost mama mea”. Corespondența mamă-fiică, devenită formă de rezistență pentru amîndouă, scoate la iveală brutalitatea sistemului represiv comunist. A mai primit vești de la mama ei și pe alte căi decît de la Ion Caraion care o vizita?

Monica Lovinescu a păstrat legătura cu mama sa fără întrerupere din 1947, cînd a plecat din țară, pînă în 1958, cînd a fost arestată. Corespondența lor, din care s-au păstrat doar scrisorile mamei, este una dintre cele mai impresionate și tragice mărturii despre ce a însemnat regimul comunist și cum a putut mutila viețile oamenilor. 

Pe lîngă Caraion, la care ținea ca la un fiu – de aceea cu atît mai înspăimîntător și neverosimil e comportamentul lui ulterior –, Ecaterina Bălăcioiu se întîlnea frecvent cu Maria Botta. De altfel, s-au văzut, chiar cu două zile înainte de a fi arestată. Cînd a ajuns în Elveția, în octombrie 1958, aceasta nu știa că prietena ei fusese arestată. Crezuse versiunea Securității, anume că a fost trimisă „la fiica ei, la Paris”. Abia cînd s-a întîlnit cu Monica Lovinescu a aflat ce s-a întîmplat. Informații despre perioada de detenție a primit ulterior de la mai multe dintre codeținutele mamei, emigrate între timp în Israel. O scrisoare emoționantă, păstrată în arhivă, este cea a Dorei Litany. 

După moartea mamei, Monica Lovinescu a călătorit în Israel, anume pentru a le cunoaște pe codeținute și ca să strîngă de la acestea mărturii despre „geografia închisorilor ei”. După 1990 o va cunoaște și pe Varvara Florea, „o ființă de o incredibilă puritate”, cum a numit-o, care împărțise cu mama ei celula de la Malmaison.

Ați fost consultant științific al expoziției de fotografie Monica Lovinescu. Vocea care ni s-a dat (deschisă pînă la finalul anului, La Mița Biciclista Stabiliment Creativ). Care a fost conceptul acesteia și de ce ar merita să o descoperim?

Am trăit de multe ori dezamăgirea de a nu putea transmite anumite experiențe istorice celor din altă generație. Mi-am dorit atît de mult ca valorile pentru care a luptat ea, adevărul și memoria, să pătrundă în lume. Și de multe ori mi s-a părut că cei din jur nu vor, nu știu sau nu sînt în stare să le primească.

Colaborarea cu tinerii de la ARCEN în vederea documentării expoziției Vocea care ni s-a dat a fost ca un dar nesperat. Am simțit că de pasiunea pe care am pus-o în cercetarea operei și vieții Monicăi Lovinescu s-au molipsit și ei. A fost ca o vibrație care ne-a prins pe toți laolaltă în dorința de a scoate la lumină ceva minunat. De aceea cred că a ieșit totul atît de bine. Ei au primit și au dat mai departe punînd în această expoziție talentul, inteligența, creativitatea lor și, pe deasupra, un soi de prospețime care nu este doar un efect al vîrstei, ci are legătură cu profilul generației lor. Așa încît, văzînd expoziția, pe care atît de frumos au dedicat-o părinților și bunicilor lor, m-am bucurat la fel de mult ca atunci cînd am ținut prima dată în mînă albumul.

Unde se află acum arhiva Ierunca-Lovinescu, inclusiv cea fotografică, și cum ar putea fi inclusă în circuitul cercetării de specialitate interesate de istoria exilului românesc? 

O parte din arhivă, inclusiv cea fotografică, se află acum la Casa Lovinescu din București, unde este și sediul Fundației Humanitas Aqua Forte. Fotografiile și alte documente există și în variantă digitalizată și pot fi puse la dispoziția cercetătorilor interesați. O altă parte semnificativă a arhivei Lovinescu-Ierunca, mai exact aceea care cuprinde documente care interesează exilul românesc, a fost donată încă din 2011 către IICCMER și este de găsit în variantă digitalizată pe site-ul instituției.

interviu realizat de Roxana CĂLINESCU

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
BBC: Unanimitate în guvernul israelian privind răspunsul la atacul iranian
Hanoch Milwidsky, vicepreședinte al parlamentului israelian și membru al Knessetului din partea Partidului Likud al premierului Netanyahu, a declarat pentru BBC că există unanimitate în guvernul israelian cu privire la faptul că ar trebui să existe un răspuns la atacul iranian.
image
Topul țărilor europene cu cei mai educați locuitori. Pe ce loc e România
Ponderea persoanelor cu studii superioare este mai mare în țările nordice și baltice, iar femeile sunt, în general, cele mai educate. România are cel mai mic procent din UE în ceea ce privește numărul de persoane cu studii superioare.
image
Televiziunea iraniană, fake news grosolan despre atacul asupra Israelului. Ce video a arătat populației ca fiind „lovitura de succes” VIDEO
Televiziunea de stat iraniană a difuzat duminică, în mod repetat, o înregistrare video cu un incendiu în Chile, susținând că este vorba de imagini cu rachete care au lovit cu succes ținte din Israel.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.