Viaţa e în altă parte. În procente
În ultimii 17 ani, populaţia României a scăzut cu 1,5 milioane de locuitori. Dacă luăm în calcul numărul mare al celor care au plecat la muncă şi s-au stabilit definitiv în ţările în care au migrat, nivelul redus al populaţiei României este alarmant. Unul dintre factorii care au influenţat negativ echilibrul demografic al ţării este scăderea natalităţii din primii ani ai deceniului trecut şi menţinerea ei la valori mici în anii următori. Pentru a avea un număr anual de născuţi similar cu cel relativ stabil din ultima jumătate de secol (circa 220.000), ar trebui ca la generaţiile născute după 1989 numărul mediu de născuţi la o femeie să fie de doi copii, nu de unul - cît este acum. Studiile recente arată că menţinerea ritmului actual al fertilităţii va avea ca efect un derapaj demografic major, care se va manifesta acut după 2030, cînd generaţia născută imediat după 1989, redusă numeric, nu va putea suplini, prin propriii copii, scăderea cauzată de creşterea mortalităţii. Raportul dintre populaţia adultă şi cea vîrstnică va avea, în acel moment, valori negative. Transformate în cifre, aceste previziuni arată că România va avea circa 16,7 milioane de locuitori în anul 2050, doar 11,9 milioane de locuitori în anul 2075 şi numai 8,5 milioane de locuitori în anul 2100. Specialiştii sînt de părere că nici măcar o eventuală creştere a numărului de născuţi nu ar putea schimba situaţia demografică a României şi consecinţele care decurg de aici - numărul de decese urmează să crească, prin accentuarea procesului de îmbătrînire demografică, deşi mortalitatea pe vîrste este posibil să scadă semnificativ, iar durata medie a vieţii va continua să crească lent, dar constant. Dincolo de statistici, previziuni, scenarii şi variante, care sînt consecinţele practice de care ar trebui să ne pese sau să fim îngrijoraţi? Ce dimensiune va atinge, în acest caz, derapajul demografic şi care vor fi efectele economice şi sociale? Depinde din ce punct priveşti o problemă "contextuală". Dacă analizăm din perspectiva situaţiei sociale şi economice din primii ani de după 1989, într-o societate cu resurse foarte limitate pentru acoperirea nevoilor populaţiei (învăţămînt, sănătate, asigurări sociale publice, asistenţă socială), o populaţie în scădere a avut ca efect mai degrabă diminuarea presiunii asupra acestor resurse. Este lesne de înţeles că, din perspectivă economică, fără scăderea natalităţii, s-ar fi născut după 1989 cu peste două milioane mai mulţi copii, care ar fi avut nevoie de părinţi cu servicii stabile şi salarii decente, care să le poată asigura accesul la învăţămînt, sănătate, asistenţă socială. Astăzi, situaţia economică a României s-a îmbunătăţit. Să ne imaginăm însă că s-ar întoarce cele peste două milioane de români care muncesc în străinătate, prin urmare că am "recupera" o parte consistentă a "pierderilor". I-am putea primi pe toţi cu "pîine şi sare"? ( R. T. )
