Veghe și supraveghere
În limba engleză, Sf. Petru – „paznicul“ porților cerești – e numit și janitor (at heaven’s pearly gates). Iar „janitor“ are, asemenea lui Ianus, zeul cu două chipuri, o semnificație dublă: înseamnă „portar, paznic“, dar și „îngrijitor“, cel care întreține, care gospodărește „obiectivul“ protejat. Această multifuncționalitate a paznicului pare să se răsfrîngă și asupra bodyguard-ului factotum de pe meleagurile noastre sau „agentului de pază gospodar“ (Răzvan Papasima), care păzește, marțial, magazinul, dar cară și sacoșe, mătură și asistă docil „reduceri“, „anulări“ și alte rutine comerciale.
Alăturarea dintre bodyguard și îngerul păzitor din Dosarul de față poate părea excesivă. Dar, într-o lume ideală, îngerul păzitor e paradigma, prototipul oricărui protector – paznic, gardian, străjer sau bodyguard. Iar „tezele pentru o fenomenologie a protecției“, cum le numește Andrei Pleșu, pot sluji ca modus operandi oricărei categorii de „agent de pază“ – fie el înger, pedagog, păstor sau paznic.
Vorbind despre îngeri, „paznicul, bătrîn reumatic“ al lui Ion Vlasiu (Drum spre oameni) sau „bodyguard-ul parodic“ din farmacii, „pipernicit, care nu impresionează nici prin înfăţişarea de şahist cu hemoroizi […], nici prin uniforma cu trei numere mai mare“ (Radu Paraschivescu) inspiră o inofensivitate angelică, la antipodul vlaviei îngerești.
Din universul paznicilor nu lipsesc portretele feminine: un text apărut în Viața Românească în 1954 vorbește despre „paznica încălțată cu cizme soldățești“ dintr-un penitenciar, și, în Ion, Liviu Rebreanu o evocă pe Savista, „o paznică neprețuită“.
Virtutea „pazei și protecției“ are o puternică componentă vizuală, presupune o vedere alertă, completă, permanentă: „păzim din privire“ (Cristian Iftode); nu întîmplător, paznicii redutabili au mai multe chipuri (Ianus) sau capete (Cerber). Camera video este instrumentul prin excelență al supravegherii, expresiile vigilenței trimit adesea la simțul vederii: „a nu scăpa din ochi“, „a sta cu ochii pe cineva“, „a căsca ochii“, „a fi cu ochii în patru“, iar pierzania unui paznic este somnul, adormitul în post, ratarea stării de veghe prin închiderea ochilor.
Vorbind de performanțe vizuale, rubrica „Cu ochii-n 3,14“ a Dilemei vechi e un exercițiu exemplar al vederii integrale, circulare; șpagatul ocular din vinietă, distribuția acrobatică a privirii, îngăduie o atenție îmbogățită, o supravedere – chiar dacă defensivă, contemplativă – asupra lumii. Iar intertextele culese cu majuscule pot fi mesajele sibiline ale daímon-ului protector al revistei.
Ilustraţie de Ion BARBU
