Veche de cînd lumea

Radu MĂLUREANU
Publicat în Dilema Veche nr. 210 din 23 Feb 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Ca să fiu sincer, cred că a discuta despre "a fi şef" pare o înşiruire a ideilor mult dezbătute deja, dacă nu chiar un set de vorbe-clişeu. Aşadar, s-ar putea să semene cu o nouă descoperire a apei calde, cînd cineva discută despre lideri, despre leadership sau despre "personalitate autoritară vs personalitate autoritariană". În primul rînd, trebuie menţionat faptul că ştiinţific s-au creat şi dezbătut tipologii de şefi. Prin 1920, de pildă, cînd psihologii îşi mai permiteau să facă din subiecţii umani cobai, nişte domni profesori americani au făcut experimente ca să vadă cum variază coeziunea grupului şi eficienţa activităţilor de grup, în funcţie de tipul de lider. Ideea e că, de la autoritar la laissez-faire, trecînd prin "raţional-democratic", fiecare tip de şef îşi avea eficienţa sa! Adică, nu poţi spune cu mîna pe inimă că un tip e neapărat mai prost decît altul, ci eficienţa depindea şi de tipul şi de dificultate a sarcinii pe care grupurile din cadrul acestor experimente le aveau de îndeplinit. Ca medie (avînd în vedere mai multe situaţii), şi ca adaptabilitate la tipuri noi de sarcini, şeful raţional-democratic pare mai eficient. O altă realitate a fiinţelor sociale este că, în grupurile lor, întotdeauna se dispută autoritatea. Nu ştiu cum o fi la insecte sau la bancurile de peşti, dar e clar că "masculul alfa" sau "femela alfa" există la tot ce e animal şi nu e solitar. Iar la hominide acest lucru este cel mai vizibil. Ştiţi, probabil, că există un fel de dimorfism al statutului în grup la unele specii de primate. Masculul şef la gorilele de munte are dunga argintie de pe spate mai lată şi mai pronunţată. Aceasta nu înseamnă că cel cu dunga mai lată devine şef, ci că, după ce devine şef, parcă dunga începe să fie mai evidentă. Şi-atunci, ce pretenţie să avem de la oameni, cînd o condiţie biologică a acestora e să aibă (sau să fie) şefi? Acestea fiind spuse, cred că orice discuţie despre şefi trebuie să pornească de la premisa că nu putem scăpa de ei. Să fie clar, cine se crede rebel şi vrea să scape de şefi şi îi înfruntă nu face decît să schimbe un şef (o şefă) cu un altul (cu o alta) sau să devină el însuşi (ea însăşi) lider. Şi să nu credeţi că îi aveţi doar la serviciu! Nu, îi aveţi peste tot. Voi înşirui cîteva povestioare şi vă propun să vă gîndiţi dacă sînt ele cu adevărat atît de noi pentru dumneavoastră. Doamna de la pîine În Piteştiul copilăriei mele pîinea (ca mai toate cele) se vindea numai pe cartelă. Aveam dreptul la două pîini şi un sfert, noi fiind şase în casă. Doamna de la pîine era mereu actorul principal al unui ritual terifiant pentru mine. Se uita urît că iau mereu prea multă, verifica pe caiet numărul de persoane şi mă trimitea acasă fără sfertul "în plus". Ei bine, a dispărut doamna de la pîine? Nu, vă zic eu, o vedeţi în fiecare adolescent vînzător la mall, care te priveşte autoritar şi te tutuieşte pentru că nu eşti îmbrăcat trendy. Ba mai şi pufneşte cînd îl întrebi nevinovat dacă au cumva blugi fără model şi fără tăieturi... Tovarăşa... ...o doamnă autoritară, îşi împărţea clar clasa: proştii şi deştepţii. Cum şi părinţii, şi bunicii, şi unchiul, şi mătuşa mea (domnu’ Goe, ce să-i faci) mă puneau să învăţ de mic, aveam note bune şi eram în categoria celor ne-proşti. Ştiţi dumneavoastră: coroniţe, olimpiade, cercul de pionieri, recitări la serbări etc. Preţul? Oho, multe. Mama şi tata trebuiau să cotizeze cu cacao şi ciocolată chinezească sau "redegistă". Mamaia o găzduia pe tovarăşa destul de des la o cafeluţă. Ţin minte clar un lucru: ne punea în bancă alături de cei "mai slabi la învăţătură" şi, în pauzele în care ne lăsa liberi, şi nu făceam mate sau română, ne obliga să "îi învăţăm" pe colegii de bancă să facă exerciţiile. Cît de tiran eram cu bietul Petre, nefericitul meu coleg! Era ditamai vlăjganul, dar eu îl băteam că citea încet, că era "prost"! Aveam dreptul, nu? Nu-i aşa că tipul tovarăşei e omniprezent şi în România democratică de azi? Ştiu un tînăr doctorand, seminarist la facultate, care are o atitudine dură. Bate în bancă, are expresii de genul "voi, cei din rîndul din spate, de la fereastră, linişte!". Se recomandă ca profesor şi dă teme bieţilor săi studenţi să facă recenzii săptămînal, dacă se poate din cele cîteva articole pe care le-a scris chiar el... Tiranul de la muncă Îmi aduc foarte bine aminte temerile pe care le aveau ai mei cînd munceau. Şefii lor aveau dreptul la tot şi la toate. Mă rog, părinţii mei nu au lucrat în companii private, şefia de care s-au lovit era angoasantă şi violentă, într-un sistem autoritar. Ca paranteză, am citit o carte de sociologie despre dictaturile din Europa de Est. Ceauşescu era definit ca "sultanist", cu dictatura cea mai invazivă în spaţiul privat al cetăţeanului. Închid paranteza. Oricum, cred că şefii erau şi ei mici sultani în acea perioadă. Dar nu au dispărut! Ce, nu aţi auzit de marile corporaţii care au un control strict al e-mail-urilor, al folosirii calculatorului la locul de muncă, sau care ascultă la telefon? Cînd lucram la o companie mare, discutam despre ceva intim la telefon cu verişoara mea, legat de tratamentul pe care îl făcea ea la acea vreme. Eram singur în birou. Ei bine, la cîteva ore, secretara şefului a venit binevoitoare la mine (era cam naivă, deşi o scorpie) ca să îmi recomande un medic bun. Cînd am întrebat-o de unde ştie că aş avea nevoie de unul, s-a fîstîcit. Ca să nu mai zic că, dacă nu îmi dădeam demisia, ajungeam dependent de medicamente care se dau pe reţetă, "de calmare". De ce? Ce şefi aveam!... Observaţi dumneavoastră ce se întîmplă la serviciu cu noii angajaţi. Colegii lor mai vechi devin brusc şefi, dau sarcini, au o "înţelepciune" şi au brusc o legitimitate pe care formal sau raţional nu le-a acordat-o nimeni. E clar, sîntem toţi şefi! Fără prea multe diferenţe faţă de alte vieţuitoare din regnul animal. Vrem să fim alfa şi asta facem, de cînd ne jucăm în nisip, pînă la pensionare. Iar meseria aceasta de şef s-ar putea să fie cea mai veche din lume. Cît despre calitatea şefiei, poate că s-a scris şi studiat prea mult... Dar aceste analize nu înseamnă nimic, pentru că şefii (şi numai ei) au dreptate, indiferent de ce studii s-au efectuat. Am dreptate, nu?

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Rezultatul protestelor împotriva turiștilor: stațiunile spaniole se golesc
Spaniolii furioși din cauza turismului în masă au primit exact ceea ce au cerut, deoarece Magaluf , unul dintre cele mai importante locuri de vacanță din Mallorca, este pe jumătate gol. De fapt, arată ca un oraş fantomă.
image
Alimentele pe care experții în siguranță alimentară nu le-ar mânca niciodată de la bufetul de mic dejun al unui hotel
Cu toţii suntem de acord că, în vacanţă, unul dintre avantajele de a sta la un hotel este bufetul de mic dejun inclus în pachetul achiziţionat. În acelaşi timp, ultimul lucru pe care ni-l dorim este să rămânem în cameră din cauza vreunei boli digestive.
image
Caravană electorală, atacată cu bâtele într-o comună din județul Buzău VIDEO
Lupta politică se duce și cu ciomagul, pe alocuri. O demonstrează filmarea realizată de membrii unei caravane electorale din comuna buzoiană Calvini, în care se vede cum sunt alergați și amenințați cu bâtele de un grup de săteni.

HIstoria.ro

image
Cine au fost „indezirabilii”?
Fondul „Bruxelles” al Arhivei Ministerului Afacerilor Externe păstrează în dosarele secțiunii consulare a Legației României la Bruxelles câteva istorii ale unor personaje de rang secund, aventurieri, delincvenți, propagandiști – așa-numiții „indezirabili”.
image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.