Valeriu STOICA: <i>Absenţa intelectualilor înseamnă absenţa proiectului</i>

Publicat în Dilema Veche nr. 182 din 5 Aug 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

- interviu cu Valeriu Stoica, fost ministru şi lider PNL, fondator PLD - Ideea acestui interviu a plecat de la dezbatarea pe care aţi organizat-o pentru modificarea Constituţiei, unde v-aţi exprimat extrem de favorabil la adresa implicării intelectualilor în acest proces. Spuneaţi acolo că nu se poate concepe o dezbatere care să reformeze statul român fără participarea intelectualilor. Vorbiţi serios sau era doar un mod de a capta bunăvoinţa? Nu, vorbesc foarte serios pentru că, în istoria oricărei naţiuni, în momentele importante, ori de cîte ori s-a pus problema unei schimbări radicale, intelectualii au fost prezenţi. În momentele de reîntemeiere a unei naţiuni este nevoie de un proiect fondator. Cine elaborează proiectele, dacă nu intelectualii? Istoria naţiunii române nu face excepţie de la această regulă. În momentele de răscruce, intelectualii au fost prezenţi şi aş zice că cea mai importantă dintre toate aceste etape în istoria naţiunii române moderne este perioada paşoptistă. România aşa cum a arătat ea la sfîrşitul secolului al XIX-lea - începutul secolului al XX-lea a fost un proiect al paşoptiştilor. Cine erau paşoptiştii? Erau intelectuali. Cînd spun că intelectualii trebuie să fie prezenţi în acest moment vorbesc de o necesitate. Absenţa intelectualilor ar avea o consecinţă foarte gravă: absenţa intelectualilor înseamnă absenţa proiectului. Şi absenţa proiectului se traduce apoi într-o carenţă instituţională. Absenţa intelectualilor la elaborarea contractului social din ’91 este principala explicaţie a carenţelor instituţionale în România de astăzi. Avem acum ocazia să nu mai repetăm greşeala din ’91. Este deci nevoie de participarea intelectualilor şi am în vedere, pe de o parte, pe intelectualii umanişti care înţeleg în adevărata lor semnificaţie valorile pe care trebuie să fie fondată o naţiune. Mă refer apoi la specialiştii dreptului constituţional şi la politologi, pentru că întocmirea unei Constituţii ţine de ştiinţa politică şi de ştiinţa dreptului constituţional. Aşadar, cel puţin aceste trei categorii de intelectuali trebuie nu doar să fie implicaţi, ei trebuie să fie autorii acestui proiect. Oamenii politici trebuie să valideze politic proiectul. Cum vi s-a părut întîlnirea cu acest grup de intelectuali pe care i-aţi adunat la acea masă. Mie mi s-a părut că erau destul de întărîtaţi şi de grăbiţi în a schimba foarte rapid lucrurile. Dvs. păreaţi în dezbatarea respectivă ceva mai moderat decît ei. Nerăbdarea lor este firească pentru că au trecut 18 ani de la căderea comunismului şi România nu are încă instituţii democratice puternice. Este firească această nerăbdare. Dar, pe de altă parte, cum am precizat în cadrul acestei întîlniri, noi nu sîntem într-un moment de ruptură constituţională. Numai în momentele de ruptură este posibilă ignorarea cadrului existent. Momentul de ruptură a fost însă în 1989. Noi am ratat acel moment, în sensul că atunci nu am avut substanţa intelectuală care să constituie materia noii Constituţii. Acum sîntem supuşi acestei Constituţii şi o negare brutală a ei ar fi o dovadă de neînţelegere a mecanismelor democratice. Cu toate defectele ei, ea este un cadru în care se desfăşoară viaţa democratică a României, bine sau mai puţin bine. A vorbi despre rescrierea integrală a capitolelor din Constituţie privind autorităţile publice înseamnă în acelaşi timp respectarea procedurii de modificare a Constituţiei prevăzută în chiar textul ei. Iar eu am identificat 12 etape instituţionale care sînt necesare pentru a ajunge acolo. Am experienţa primei revizuiri, din 2003. Pentru acea revizuire, care a fost una minimală, a fost nevoie de o perioadă de patru-cinci ani. Am spus că cea mai optimistă evaluare privind perioada de revizuire este de doi ani, dar am mai spus că şi patru ani este un termen rezonabil, dar pentru asta trebuie să începem acum să lucrăm. Altfel, prelungim sistemul actual defectuos. Eu am citit în presă despre dezbaterea dvs. cu intelectualii, şi de acolo reieşea că a fost un fel de conclav suspect, cu ceva aer conspiraţionist. Apoi am citit transcrierea dezbaterii publicată de dvs. în revista 22 şi am văzut că a fost ceva mult mai cuminte, au fost dezbateri complexe şi contradicţii acolo. Dvs. v-aţi aşteptat la aşa o primire în presă? Nu este prima dată cînd prin trunchiere se denaturează sensul unei dezbateri, sîntem obişnuiţi. Dar e mai important ca prin reveniri succesive să reuşim să transmitem sensul acestui proiect. Este motivul pentru care după dezbaterea de la Bucureşti a urmat o alta la Craiova, în toamnă intenţionez să reluăm această dezbatere şi la Iaşi, Cluj, Timişoara, Constanţa, poate şi în alte oraşe. O idee nu trăieşte numai prin aprinderea unei scîntei. Ca să iasă o vîlvătaie, e nevoie de mai mult. Intelectualii au un rol extraordinar pentru că ei pot furniza combustibilul acestei idei, pot menţine tensiunea acestei dezbateri pînă în momentul în care la nivelul societăţii se va crea masa critică necesară pentru această transformare socială. Totuşi cam care credeţi că este mecanismul logic prin care au ajuns ziariştii şi cei care au comentat atît de vehement negativ întîlnirea, la sintagme de tipul "intelectualii lui Băsescu", care vor să schimbe rapid Constituţia, să ocolească Parlamentul; s-a ajuns rapid să se vorbească chiar de o lovitură de stat. Aceasta este o grilă de interpretare impusă. Cînd spun impusă, am în vedere două aspecte. Fie cei care au făcut această interpretare au fost victima propriilor inerţii de gîndire: unii sînt cu Băsescu, alţii sînt contra lui Băsescu, deci cei care au făcut un asemenea eveniment sînt oamenii lui Băsescu. Este o grilă foarte ieftină, foarte facilă. Alţii au interes să interpreteze în acest fel, pentru că pînă la urmă o asemenea dezbatere nu poate să iasă din sfera controverselor politice. Atunci, cei care doresc să se păstreze sistemul actual, care a permis în tot acest timp crearea oligarhiei, sînt împotriva acestui proiect de refondare instituţională a României. Oligarhii preferă sistemul actual, de aici şi-au retras puterea şi forţa economică. Cea mai uşoară formă de trimitere în derizoriu este aceasta: oamenii lui Băsescu vor să schimbe Constituţia. Dacă cineva citeşte textul acestei dezbateri cu onestitate, poate să înţeleagă că nu este vorba în nici un fel de o arondare la un om politic sau la o tabără politică. Dimpotrivă, este o dezbatere liberă care pune în lumină o chestiune extrem de gravă şi de importantă pentru România. Totuşi, sintagma "intelectualii lui Băsescu" pleacă măcar de la realitatea că preşedintele este popular, în rîndurile acestei categorii, mai mult decît se aştepta şi el probabil. Aşadar aceşti oameni, aceşti intelectuali publici au o calitate pe care nu o întîlnim pe toate drumurile. Au libertate şi spirit critic. Sau mai bine zis, spiritul critic este forma de exercitare a libertăţii lor. Într-un sistem politic cum este România, aceşti oameni care au spirit critic şi care sînt liberi discern şi înţeleg. Şi ei au înţeles că în momentul de faţă este o confruntare foarte dură. De o parte există beneficiarii sistemului tranziţiei, iar exponentul lor din acest moment e Călin Popescu Tăriceanu şi, în general, conducerea PNL împreună cu PSD. Aceasta este acum alianţa politică care exprimă interesele oligarhice. De cealaltă parte, în luptă cu acest sistem, sînt Traian Băsescu, PD şi PLD. Nu este aici vorba doar de o simplă bătălie politică firească în democraţie, ci despre o confruntare cu o miză mult mai mare. Miza este perpetuarea tranziţiei sau trecerea la un sistem democratic de tip european. Intelectualii înţeleg asta şi din acest motiv îl sprijină pe Băsescu, nu pentru că ar încuraja cezarismul, cum spun unii. Este o prostie să-i suspectezi pe Gabriel Liiceanu, pe Vladimir Tismăneanu, pe Horia-Roman Patapievici, pe Traian Ungureanu, pe Andrei Pleşu şi pe mulţi alţii, să-i suspectezi de simpatii pentru un sistem bazat pe cezarism. Dacă faci o asemenea asociere, ori eşti total în afara realităţii româneşti, ori, dimpotrivă, doreşti să manipulezi în mod grosolan lucrurile. a consemnat Cristian Ghinea

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Uimirea unui german care a vizitat Bucureștiul: „Nu-mi vine să cred cât e de subestimat!”. Ce spune despre micii din Obor VIDEO
Thomas Wiede, un turist german pasionat de călătorii, a petrecut în această primăvară un weekend la București. Iar impresiile sale la superlativ despre capitala României au fost împărtășite și pe canalul său de YouTube, care are peste 11.000 de abonați.
image
De ce vor tot mai mulți români să revină acasă, după mulți ani de Germania. „Aici nici nu am unde să cheltuiesc banii”
O conațională care locuiește în Germania a transmis un mesaj devenit viral pe Tik Tok pentru românii care muncesc în străinătate. Românca îi sfătuiește să ia spontan hotărârea de a reveni în România, dacă în țară se simt cel mai bine, pentru că altfel se vor amăgi singuri la nesfârșit.
image
Rețeta lui Ceaușescu pentru a pune mâna pe putere în România. Cum a reușit un copil sărac să ajungă stăpânul țării
Nicolae Ceaușescu a fost modelul perfect de politruc oportunist. Așa cum arată biografia fostului dictator acesta și-a făcut culoar către putere prin șiretenie, exploatând momentele prielnice, făcându-și loc cu coatele atunci când a fost nevoie.

HIstoria.ro

image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.
image
O tentativă de sinucidere în închisoarea Pitești: Povestea dramatică a lui Nicolae Eșianu
Nicolae Eșianu s-a născut la Cluj în 1923. Tatăl, director la Banca Ardeleană, iar mama, profesoară. Școala primară o face la Sibiu și apoi Liceul Militar la Târgu Mureș. În 1942 își dă bacalaureatul la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu.