Vacanță pe gratis

Ani ȚIGĂNAȘU
Publicat în Dilema Veche nr. 357 din 16 - 22 decembrie 2010
Vacanță pe gratis jpeg

18 iunie. Multe opţiuni, grea alegere. Mai puţine opţiuni, mai mult timp liber. Astăzi m-am revăzut cu Angie în Plaza Espanya din Barcelona. „Rucsacul ăsta e tot bagajul tău?“ „Păi... da. În drum spre aeroport m-am gîndit că nu am nevoie totuşi de toată valiza de 40 de kilograme pe care o tot pregăteam şi îndesam de două săptămîni încoace. Aşa că fardurile le-am lăsat în portbagaj.“ 

25 iunie. E mai grav să crezi în Contele Dracula sau în vampiri vegetarieni? Barcelona e un oraş plin de turişti din toată lumea. Şi mare e grădina Barcelonei! „Wow, eşti din România!?! E adevărată povestea cu Dracula?“ „Hmmm... bineînţeles! Au fost dintotdeauna şi încă mai există vampiri la noi. Adică, şi eu am sînge de vampir. Pentru turişti acum, se promovează doar poveştile despre strămoşii noştri... ştii tu, care nu puteau ieşi în lumina soarelui, care nu puteau mînca usturoi, care omorau oameni... Dacă ar fi să vorbească despre zilele noastre, cine crezi că ar fi interesat să ştie că eu mă duc la alimentară să iau sînge? Şi nu e nimic palpitant că, de fapt, putem mînca orice. Eu, spre exemplu, sînt vegetariană! Chiar am o grădină acasă şi cresc mai ales varză.“

30 iunie. E mai grav să crezi că în România sînt şi vampiri, sau că sînt doar hoţi? Prima încercare. O benzinărie la 10 km de Barcelona. Am găsit o maşină, culmea, cu şofer cu tot, care ar fi trebuit să ne ducă la cîţiva kilometri de Valencia. Dar abia ce am făcut prezentările, că după 10 minute José intră într-o miniparcare pentru urgenţe şi ne spune că el merge pe următoarea ieşire de pe autostradă. Hm, bizar! Dar ce să facem... coborîm şi o luăm la picior pe lîngă parapet, spre următoarea benzinărie. La vreo alte 10 minute de mers, vedem o maşină staţionată pe banda de siguranţă. Bineînţeles, primul gînd a fost speranţa că ne aşteaptă pe noi. Al doilea, că, dacă era pentru noi, ar fi oprit totuşi la cîţiva metri şi nu la 1 km în faţă. Mergînd noi agale şi discutînd cît de frumos ar fi fost, îl vedem pe şofer că iese din maşină şi ne face semn să ne grăbim. Avea dreptate omu’, pe autostradă nu se circulă ca la promenadă. 

„Noi mergem spre Valencia.“, „Pot să vă duc jumătate de drum, dacă vreţi.“, „Dacă durează mai mult de 10 minute, e perfect. Eu sînt Ani, din România, şi prietena mea Angie, din State.“, „Oooooh!! Ştiţi, eu nu opresc niciodată pentru autostopişti. Pentru voi am făcut o excepţie. De fapt, chiar eram cam nehotărît, de asta am oprit aşa departe de voi. Pînă la urmă, mi-am zis că n-o fi sfîrşitul acuma, dacă opresc. Sper că nu e... Dar să ştiţi, dacă aş fi luat doi băieţi şi aş fi aflat că sînt români, n-ar fi scăpat aşa, cu una cu două! Aş fi tras pe dreapta, le-aş fi dat cheile şi plecam eu pe jos!“. (Hm, acum începe să aibă sens cum cîţiva kilometri distanţă de Valencia s-au transformat în 10 minute depărtare de Barcelona). 

Dar pînă la urmă, Jorje a condus cu 25 km mai departe de ieşirea lui de pe autostradă, şi cine ştie cît a mai avut de mers ca să poată întoarce. Încă mă întreb dacă a vrut doar să fie amabil, chiar i-a fost teamă sau, cel mai probabil, ştia şi el de vampiri! 

4 iulie. Cu toţii ştim că roata se întoarce. Dar ce te faci cînd se învîrte? Ei bine, fugi! În Alicante am găsit o plajă micuţă, perfectă pentru o după-amiază tihnită sub soare. Noi două, vreo trei-patru familii cu căţel, bunici şi copii, un grup de băieţi adolescenţi, un cuplu de lesbiene, un băiet în scaunul cu rotile (şi eu m-am întrebat dacă se împotmoleşte în nisip, dar el a rămas pe marginea drumului şi eu am rămas cu nedumerirea). Apa limpede şi curată, numai bună de scăldat. Pacheţel cu mîncare, o bere care a fost rece cam jumătate de oră, ciocolată naturală... aveam tot ce ne trebuia. Şi am avut chiar şi compasiune.  „L-ai văzut pe săracul băiat, cum se uită cu jind spre mare?“ „Da, sper că se bucură şi el de liniştea de aici şi nu se simte foarte prost că nu poate coborî pe plajă sau să înoate...“ Am făcut chiar cunoştinţă cu el la plecare! Dar după ce, în drum spre casă, l-am tot văzut vreo oră dîndu-ne tîrcoale şi arătîndu-ne prin semne explicite că el cu jind se uita la văluririle noastre, şi nu la valurile mării, ne-am convins că sărăcuţul nu s-a simţit chiar aşa de prost la plajă. Pînă la urmă a trebuit să fugim pe scări ca să putem scăpa de el. Şi n-a fost chiar uşor, că deh, acum sînt rampe peste tot. Şi a trebuit să plecăm chiar din oraş, ca să putem scăpa de teroarea scîrţîitului de spiţe care se învîrt... că deh, nici bicicletele nu-s puţine. 

6 iulie. Fă-te frate cu stîncile ca să treci munţii. Iar cortul de împrumut nu se caută de găuri. Din Las Negras în San Pedro nu sînt decît 4 km. La ora 9, cînd am pornit, era încă lumină. La 10, eram în continuare prea prinse în discuţie. La 11, ne-am dat seama că nu avem lanternă. La 12, am realizat că nu aveam nici lună. Dar n-a fost foarte greu să trecem muntele noaptea. Plus că am avut foarte multă baftă! Rucsacii, ne-au făcut ei vînătăi pe umeri, dar măcar nu ne lua vîntul pe sus. Şi bine că am plecat în şlapi, că bocancii ar fi fost chiar prea mari pentru poteca aia plină de scaieţi şi lată cît palma. Ei, mai aluneca piciorul cînd se desprindea cîte o piatră, dar o auzeam cum se tot rostogoleşte şi nu se mai opreşte. Şi aşa ne-am prins şi noi că arbuştii ăia de pe margine erau de fapt vîrfuri de copaci. Şi noroc mare că, în beznă, Angie e mai mioapă ca mine. Nu de alta, dar ea chiar are rău de înălţime. 

Dar am ajuns tefere sau, cel puţin, fără oase rupte. Plaja părea pustie şi nouă nu ne părea rău. Am scos cortul, l-am montat repede, dar mai mult ne-a luat pînă să ne hotărîm care e intrarea principală şi care cea laterală... Era cam răcoare oricum, aşa că ne-am hotărît că pot fi amîndouă principale. Iar cu vîntul de peste noapte, dimineaţă ne-am trezit cu o pătură în plus. De nisip. Ar fi putut să plouă, şi cu apa care ar fi intrat prin fereastra de la mansardă să facem un castel ceva, înăuntru... Dar cît noroc să avem? 

7 iulie. Recreaţia mare. Înapoi în Las Negras, am închiriat un apartament cu două camere, baie, bucătărie şi balcon. Răsfăţ. Două zile plaja ne-a dus dorul. Dar noi am avut destul nisip şi destulă apă în cadă.

Ani Ţigănaşu este designer freelancer.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Să ne alăturăm mulțimii!
Ai acasă la tine de toate – televizor, YouTube, platforme de streaming, poți urmări orice, de la filme la spectacole de operă.
index jpeg 12 webp
Ce mai înseamnă azi „publicul tînăr”?
Tinerii de azi sînt mai preocupați de a construi o societate echitabilă, un mediu de apreciere al artelor la adevărata lor valoare.
index jpeg 11 webp
Spectator
A merge la teatru ar trebui să fie un exercițiu de generozitate: nu doar cu aplauzele, la final de spectacol, ci și cu cei de lîngă tine.
index jpeg 10 webp
„Să-și închidă telefoanele, să vină la fix...” Trei întrebări pentru Tudor CHIRILĂ
La teatru, să-și închidă telefoanele. Să nu filmeze în timpul spectacolului, e o practică din ce în ce mai agasantă. Să vină la fix.
index jpeg 9 webp
O întoarcere în timp
Au apărut televiziuni private, care au fost atente la public și așa au depășit în viteză Televiziunea Română.
p 12 jpg
Gînduri răzlețe despre publicul de teatru
E publicul care vrea să uite de greutăți, de rate, de facturi, de eșecuri…
index jpeg 8 webp
Că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti
Fix pe 9 martie, virusul a plecat pe șest de la noi din țară, așa, ca și cum nu ar fi fost, și bunicii voștri au rămas cu întrebarea dacă nu cumva totul a fost doar un vis.
MV5BZWU1YWQyZmYtMDNhYS00NDdhLWExZDUtMjc1M2JjOTI0MzAzXkEyXkFqcGdeQXVyMzg3NDY5Mzk@  V1  jpg
Cazul Teambuilding - Ce ne mai scoate din „bulă” și din casă?
Un film românesc lansat în septembrie anul trecut a depășit pragul psihologic de un milion de bilete vîndute în cinematografele românești.
index jpeg 7 webp
(Tele)spectator de cinema de pe canapeaua din provincie
recut. Cîndva prin 2002, mergeam pentru ultima dată la Cinematograful Central din Cîmpina, la comercialul Men in Black II.
index jpeg 6 webp
Publicul-loterie
Educație, cultură, solidaritate, dialog și spectacol par a fi cuvintele-cheie. Poate că abia de aici putem construi.
index jpeg 5 webp
Despre spiritul FILIT și publicul său
Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT), înființat în 2013 prin efortul a trei scriitori curajoși, Dan Lungu, Lucian Dan Teodorovici și Florin Lăzărescu
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Singura specie care...
Ca în faimoasa metaforă a lui Walter Benjamin, în care angelus novus, împins de forțele progresului, zboară înainte cu spatele, privind înapoi...
p 10 YouYube jpg
p 12 WC jpg
În căutarea omului grec
Cine este „omul grec”, acela aflat la originea civilizaţiei europene?
p 13 WC jpg
Omul medieval în ipostaza îndrăgostitului
Putem privi și noi prin lentilele omului medieval? Cred că nu. Dar privirea noastră poate fi îmbogățită de acest om, născut la întîlnirea dintre realitate și ficțiune.
p 14 Hans Holbein, Ambasadorii WC jpg
Savantul umanist al Renașterii
Departe de a fi o ruptură cu tradiția și cultura Renașterii, putem vedea cum revoluția științifică se hrănește din ele.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.

Adevarul.ro

image
14 ani fără uriașul Marian Cozma: Povestea crimei și ce s-a întâmplat cu ucigașii de etnie rromă
Un handbalist uriaș, la propriu și la figurat, s-a stins, la Veszprém (Ungaria) după un incident șocant.
image
Jurnalist Pro TV reținut pentru 24 de ore. Marius Buga este acuzat că a violat un minor dintr-un centru de plasament
Jurnalistul Marius Buga (42 de ani), corespondentul Pro TV în Dâmbovița și unul dintre cei mai vechi colaboratori ai televiziunii, a fost reținut de procurori într-un dosar ce vizează acte sexuale cu un minor.
image
La ce trebuie să fim atenți când cumpărăm o locuință ca să nu cadă la primul cutremur
Dr. Ing. Lucian Melinceanu, preşedintele Asociaţiei Inginerilor Constructori Proiectanţi de Structuri din România a explicat pentru „Adevărul” la ce trebuie să fim atenți atunci când cumpărăm o locuință.

HIstoria.ro

image
Care este cea mai valoroasă pictură din România?
Muzeul Național Brukenthal prezintă, pe pagina de Facebook, cea mai importantă lucrare a colecției de pictură a instituției sibiene, achiziționată de baronul Samuel von Brukenthal, colecție care a stat la fondarea primului muzeu deschis publicului din România (1817).
image
Aventurile Reginei Maria, o traumă pentru tânărul prinț Carol
Nașterea lui Carol, primul copil al cuplului princiar Ferdinand-Maria, pe 15 octombrie 1893, a fost un prilej de mare bucurie pentru țară, familia regală și Regele Carol I, dar mai puțin pentru tânăra mamă.
image
Consecințele bătăliei de la Stalingrad
După capitularea Corpului XI Armată, timp de câteva zile, avioane de recunoaștere germane au continuat să efectueze zboruri deasupra Stalingradului pentru a descoperi eventualele grupuri de militari germani care încercau să scape și de a le parașuta provizii.