Uşor cu jujeul pe scările Parlamentului
La o interpelare rapidă a site-ului
aflăm că în Thailanda e ilegal să ieşi din casă fără lenjerie intimă, în Utah verii primari se pot căsători între ei, însă doar după vîrsta de 65 de ani, iar în Elveţia duminica e sfîntă şi nu poţi face o sumedenie de lucruri banale precum spălatul maşinii sau întinsul rufelor. Legile de pe întreg mapamondul conţin, invariabil, o doză de ridicol. Juriştii zic „Nemo censetur ignorare legem“ cînd vor să ne reamintească faptul că invocarea necunoaşterii legii nu-şi are locul în sala de judecată. Dar ar putea oare cetăţenii să se apere, cînd au încălcat o lege, invocînd absurditatea ei?
S-a scris mult despre legi sfidătoare din România, precum Ordonanţa 55/2014 privind migraţia aleşilor locali, dar prea puţin despre specia „absurdului mic“, ilar. Poate pentru că e o sarcină grea, care necesită cercetare amănunţită prin cotloanele
Să ne amintim că legile reglementează relaţii sociale, ţinînd cont de interesul social şi de politica legislativă a statului. Aşa cum fiecare societate se schimbă şi evoluează, la fel şi legile sînt într-o stare continuă de modificare, pentru a rămîne actuale. Perfect logic, doar că uneori te trezeşti întrebîndu-te, mirat, „ce a vrut autorul să spună“ prin, de pildă, ordinul Ministerului Agriculturii ce prevede obligativitatea purtării jujeului (conform DEX, jujeul e un „jug mic, triunghiular, pus la gîtul porcilor şi al altor animale spre a le împiedica să treacă prin garduri şi să intre în locurile cultivate; jug (2). Bucată de lemn atîrnată la gîtul cîinilor, spre a-i împiedica să alerge după vînat sau să treacă prin anumite locuri“) de către ciobănescul mioritic? Ce relaţii sociale reglementează această lege? În această primă incursiune în absurdul normativ al ţării, am selectat cele mai exotice propuneri legislative din România. Din fericire, majoritatea acestora nu au fost adoptate ca legi, dar sînt un exemplu relevant al manifestărilor absurde ale statului în relaţia cu cetăţenii săi.
Proiectele de acte normative se supun întotdeauna spre adoptare însoţite de birocraţia de rigoare – o expunere de motive, o notă de fundamentare sau un referat de aprobare, precum şi de un studiu de impact, după caz.
Propunerea 664/2010 privind protecţia persoanelor înşelate prin ghicit sau alte mijloace şi practici oculte doreşte a fi un act normativ care să protejeze „oameni naivi, dispuşi să lase sute şi chiar mii de euro în speranţa că astfel persoana iubită va reveni în viaţa lor, copilul li se va însănătoşi, chiar dacă suferă de o boală incurabilă, sau că nu îşi vor pierde slujba“, conform expunerii de motive, care mai arată şi că vrăjitoria a devenit la ora actuală un fenomen de masă.
Legea audiovizualului (504/2002) a primit mai multe propuneri de modificare, iar una dintre ele spunea că posturile de ştiri ar trebui să conţină şi ştiri pozitive, şi nu oricum, ci în egală măsură cu cele negative. Dincolo de formulări vagi – precum „este cunoscut că“, „se ştie că“, „studiile (?) arată că“ –, expunerea de motive vine chiar şi cu un argument temeinic în sprijinul modificării: iniţiatorii Ioan Ghişe şi Gheorghe Funar citează o statistică din SUA anilor 1922, deosebit de relevantă şi pentru România zilele noastre, precum şi o carte despre soldaţii americani capturaţi de nord-coreeni.
Nu putem să nu amintim de deja celebra propunere legislativă pentru completarea Hotărîrii nr. 527 din 30/05/2007 privind denumirea, marcarea compoziţiei fibroase şi etichetarea produselor textile sau, mai concret, proiectul care propune ca etichetele de la haine să fie mai moi. Avînd în vedere că „nu de puţine ori s-a întîmplat“, „de cele mai multe ori“ şi „cu toţii cunoaştem că“ etichetele zgîrie, domnul Oajdea a venit cu o rezolvare elegantă a unei probleme „spinoase“ a societăţii româneşti.
Propunerea 96/2009 privind introducerea şahului ca disciplină obligatorie în şcoli urmează „modelul marilor puteri în domeniul şahului“. Dar, avînd în vedere că ideea este „susţinută cu mare tenacitate şi cu numeroase argumente
de doamna Elisabeta Polihroniade“, expunerea de motive este mult prea convingătoare ca să mai fie nevoie şi de alte studii de impact.
Cînd am văzut prima dată propunerea legislativă pentru liniştea românilor şi a României (nr. 165/2008), am crezut că e ceva legat de orele de odihnă şi numărul de decibeli, cînd, de fapt, este expresia perfectă a xenofobiei sau, mai concret, a antimaghiarismului. În principiu, membrii UDMR sînt răi şi nu au voie să nimic. Mulţumim, domnule Funar.
Dintre cele sfinte, merită menţionat proiectul de lege 97/2009 privind Biblia în versuri pentru elevii de clasele II-VII. Conform propunerii, această „lucrare beletristică“ respectă libertatea de conştiinţă a elevilor, nu face apologia vreunei orientări religioase şi are un cost de cel mult 10 lei/bucata. Nici propunerea 67/2006 – „O BIBLIE pentru fiecare familie de români“ – nu-i de colea. Guvernul ar fi trebuit să asigure tipărirea Bibliilor, iar BOR – atribuirea. Fondurile necesare ar fi venit de la Banca Naţională (10% din profit), Loteria Română (5%), fondul de rezervă al Guvernului (5%) şi donaţii. Trecînd peste faptul că propunerea scapă din vedere cel puţin două minorităţi (altă naţionalitate şi altă credinţă), de ce să ne oprim la Biblie? Nu ar fi oare la fel de utilă o propunere legislativă prin care fiecare familie de români să primească o Constituţie? Şi, în anul următor, Strategia Naţională Anticorupţie, că tot e pe val.
R omânu-i creativ, aşa că ne putem imagina un viitor în care legea va interzice servirea mititeilor fără muştar sau pantofii cu toc pentru că unele femei îi consideră incomozi. Ba mai mult, de ce n-am dezincrimina traficul de influenţă, pentru că, ce mama mă-sii, e frumos să ne ajutăm între noi la nevoie. N-ai cum să te ascunzi de absurd, e parte din viaţă şi uneori se infiltrează şi-n legi, care pot deveni astfel un deliciu de lectură vinovată de seară. Adesea ele apar fără să aibă în spate cifre, studii de impact sau măcar un miez de sens. Pînă şi Wikipedia are o politică editorială mai sănătoasă, care interzice afirmaţiile nefondate, preferîndu-le pe cele bazate pe cifre ce provin din surse credibile. Mai grav este că uneori aceste propuneri devin legi pe care trebuie să le cunoaştem şi să le respectăm. Nemo censetur ignorare legem, adică să nu zici că n-ai ştiut.
Funky Citizens (www.funkycitizens.org) e locul de întîlnire al tinerilor cetăţeni care vor să ia parte la procesul decizional. Ei dezvoltă proiecte folosind deştept tehnologia (online), research-based advocacy şi educaţie civică. Alina Calistru se ocupă de proiectele organizaţiei ce ţin de organizare comunitară şi justiţie, iar Cosmin Pojoranu de departamentul de comunicare al Funky Citizens.
Dilema veche.
