Use Your Illusion

Rucsandra POP
Publicat în Dilema Veche nr. 933 din 24 februarie – 2 martie 2022
Use Your Illusion jpeg

„Întotdeauna am fost de părere că a asculta este una dintre superputerile mele. În urmă cu trei ani mi-am dat seama că de fapt era o iluzie, una dintre poveștile frumoase pe care mi le spun despre mine. Mi-am dat seama de asta ascultînd o americancă spunînd un lucru absolut banal: că toți oamenii au o gură și două urechi și că ar trebui să le folosească ținînd cont de această proporție. A trebuit să îmi recunosc că îmi foloseam mult mai mult gura decît urechile.”

Recitind acest post cu iz autoreflexiv, care mi-a apărut de curînd în feed-ul de Facebook ca amintire de anul trecut, m-a pufnit rîsul. Și apoi plînsul. Mi-am dat seama că problemele mele de la început de 2021 erau pistol cu capse, că pînă și iluziile de anul trecut mi-au rămas mici. Ca pe mulți alții, 2021 m-a dat de toți pereții. 2021 a fost anul iluziilor spulberate. Am intrat în 2022 jupuită de toate pieile mele, încercînd să mă recompun între realități brutale, adevăruri care dor și resturi de iluzii. La 45 de ani am experimentat o stare asemănătoare celei din adolescență, cînd simți că busola s-a dat total peste cap. Atunci însă trăiam cu iluzia că voi găsi sensul vieții în versurile noului album Guns N’Roses, pe care le interpretam după bunul meu plac.

Right next door to hell

Marea panică cu care am intrat în pandemie n-a fost că mă voi îmbolnăvi eu. Grija mea cea mai mare era legată de seniorii familiei, de felul cum îi va lovi pe ei virusul. Însă nici în cele mai groaznice episoade de anxietate, mintea mea panicată nu a reușit să fabrice un scenariu atît de sinistru ca realitatea pe care am trăit-o. Anul trecut am pierdut patru oameni din familie. Trei dintre ei, adică mama și socrii mei, au murit de coronavirus. S-au îmbolnăvit la cîteva zile unii de alții. Pe 16 octombrie, la prînz am internat-o pe soacra mea, iar seara a murit mama. Lunile octombrie, noiembrie și decembrie au fost un maraton de incinerări, înmormîntări și parastase. Cu fiecare dintre aceste morți a murit și cîte o bucată din mine. Am pierdut și bucăți de care nu mai aveam neapărat nevoie și care fuseseră deja dislocate în terapie, dar faptul că toată șandramaua s-a prăbușit într-o secundă, zdruncinînd aproape tot ce știam eu despre mine, lume și viață, a fost ca și cum o ușă spre iad s-a deschis în fața mea. Am refuzat să intru. Am hotărît să mă întorc spre viață și s-o iau în piept. Dar asta însemna, printre altele, să-mi exorcizez iluziile. În ultimele luni, am construit un mic bestiar al iluziilor de care 2021 m-a forțat să mă despart, ca să le pot îmblînzi și să le folosesc în favoarea mea.

Live and let die

Liberul-arbitru este un concept pe care îl cunosc din copilărie. În mijlocul comunismului, mama și tata au încercat să fie acest cuplu modern care crește copii conștienți de alegerile pe care le fac și capabili să-și asume responsabilitatea pentru ele. Am crescut la umbra acestui mit al libertății, pe care evident că ne-a fost greu să-l integrăm pînă la capăt. Moartea mamei a fost o lecție crudă și practică despre ce înseamnă liberul-arbitru. Mama n-a vrut să se vaccineze, oricît am fi insistat. Mai mult, a refuzat să poarte mască, înlocuind-o cu o vizieră de plexiglas cu care s-a plimbat relaxată prin mijloace de transport în comun și prin mult iubitul ei Obor. Cînd s-a îmbolnăvit, a refuzat să se testeze și, ca urmare, a refuzat orice tratament care ar fi putut să o țină în viață. Mama a murit la fel cum a trăit, respectîndu-și convingerile profund diferite de ale mele. Și oricît de greu mi-a fost, moartea ei m-a forțat să o accept cu tot cu filozofia ei de viață și să nu o judec.    

Moartea mamei m-a făcut să renunț la iluzia că sîntem nemuritori. Nu că n-aș fi știut mereu că toți sîntem datori cu o moarte, așa cum spune o expresie stupidă. Dar abia cînd îți mor ambii părinți înțelegi foarte adînc că urmezi la rînd și că fiecare zi trebuie trăită pe bune, că nu mai poți să te fentezi pe tine spunîndu-ți că o să faci mîine sau poimîine ceva ce iubești. Am scăpat și de iluzia că pot controla ceva. Orice. M-am luptat cu nevoia mea de control în toate felurile posibile: terapie, meditație, respirație. Mă țineam cu dinții de ea. Pînă cînd a venit viața și mi-a tras preșul de sub picioare. S-a uitat în ochii mei și mi-a zis: ia-ți-o pe asta, să vedem, o poți controla? N-am putut. Și-atunci am dat drumul. Trăiam și cu iluzia că sînt un munte de empatie, că mă pricep la oameni, că-i înțeleg. Când mama a murit am înțeles cît de tare n-am înțeles-o și cît de puțină empatie am avut pentru ea și pentru alegerile ei. Mai grav e că am înțeles și cît de puțină empatie manifestam față de mine însămi. În relație cu mama n-am fost niciodată întreagă, întotdeauna m-am căznit să fiu bună, să fiu un copil bine crescut, orice ar fi însemnat asta. N-am știut niciodată să pun limite în relația cu mama, drept care toată viața am fost o pleasăriță (sau plizăriță), ca să folosesc un cuvînt care nu a intrat încă în DEX și nici nu cred că va intra prea curînd. Adică o femeie care le face pe plac celorlalți în detrimentul a ceea ce-și dorește și care evită confruntările cu orice preț. Ca să nu fie atît de dureros, mă iluzionam că sînt o diplomată desăvîrșită. Încă o iluzie care a murit. Și odată cu ea a murit și iluzia că sînt o victimă. Nu sînt o victimă, sînt doar o femeie care nu-și asumă responsabilitatea pentru viața ei. Sau am fost. Sper că am fost.

November rain

În ziua în care l-am înmormântat pe socrul meu a plouat în dușmănie. O ploaie de noiembrie cu picuri grei și reci. În popor se zice că i-a părut rău să se ducă. Ne-am întors de la cimitir uzi pînă în suflet, știind că nu e ultima înmormîntare a sezonului. M-am tîrît spre ce aveau să aducă săptămînile următoare agățîndu-mă de gîndul că nimic nu ține o veșnicie, nici măcar ploaia rece de noiembrie. Și într-adevăr, la un moment dat, boala și moartea ne-au dat pace, dar au lăsat în urmă durere, furie, confuzie și multe întrebări legate de ce naiba fac cu toate iluziile astea dezvrăjite.

Don’t cry

Am plîns. Am plîns mult în lunile din urmă. Și sper să mai plîng. Să-i plîng și pe ei, dar și pe mine, cea care am fost.

Rucsandra Pop este scriitoare.

Foto: flickr

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.