Use Your Illusion

Rucsandra POP
Publicat în Dilema Veche nr. 933 din 24 februarie – 2 martie 2022
Use Your Illusion jpeg

„Întotdeauna am fost de părere că a asculta este una dintre superputerile mele. În urmă cu trei ani mi-am dat seama că de fapt era o iluzie, una dintre poveștile frumoase pe care mi le spun despre mine. Mi-am dat seama de asta ascultînd o americancă spunînd un lucru absolut banal: că toți oamenii au o gură și două urechi și că ar trebui să le folosească ținînd cont de această proporție. A trebuit să îmi recunosc că îmi foloseam mult mai mult gura decît urechile.”

Recitind acest post cu iz autoreflexiv, care mi-a apărut de curînd în feed-ul de Facebook ca amintire de anul trecut, m-a pufnit rîsul. Și apoi plînsul. Mi-am dat seama că problemele mele de la început de 2021 erau pistol cu capse, că pînă și iluziile de anul trecut mi-au rămas mici. Ca pe mulți alții, 2021 m-a dat de toți pereții. 2021 a fost anul iluziilor spulberate. Am intrat în 2022 jupuită de toate pieile mele, încercînd să mă recompun între realități brutale, adevăruri care dor și resturi de iluzii. La 45 de ani am experimentat o stare asemănătoare celei din adolescență, cînd simți că busola s-a dat total peste cap. Atunci însă trăiam cu iluzia că voi găsi sensul vieții în versurile noului album Guns N’Roses, pe care le interpretam după bunul meu plac.

Right next door to hell

Marea panică cu care am intrat în pandemie n-a fost că mă voi îmbolnăvi eu. Grija mea cea mai mare era legată de seniorii familiei, de felul cum îi va lovi pe ei virusul. Însă nici în cele mai groaznice episoade de anxietate, mintea mea panicată nu a reușit să fabrice un scenariu atît de sinistru ca realitatea pe care am trăit-o. Anul trecut am pierdut patru oameni din familie. Trei dintre ei, adică mama și socrii mei, au murit de coronavirus. S-au îmbolnăvit la cîteva zile unii de alții. Pe 16 octombrie, la prînz am internat-o pe soacra mea, iar seara a murit mama. Lunile octombrie, noiembrie și decembrie au fost un maraton de incinerări, înmormîntări și parastase. Cu fiecare dintre aceste morți a murit și cîte o bucată din mine. Am pierdut și bucăți de care nu mai aveam neapărat nevoie și care fuseseră deja dislocate în terapie, dar faptul că toată șandramaua s-a prăbușit într-o secundă, zdruncinînd aproape tot ce știam eu despre mine, lume și viață, a fost ca și cum o ușă spre iad s-a deschis în fața mea. Am refuzat să intru. Am hotărît să mă întorc spre viață și s-o iau în piept. Dar asta însemna, printre altele, să-mi exorcizez iluziile. În ultimele luni, am construit un mic bestiar al iluziilor de care 2021 m-a forțat să mă despart, ca să le pot îmblînzi și să le folosesc în favoarea mea.

Live and let die

Liberul-arbitru este un concept pe care îl cunosc din copilărie. În mijlocul comunismului, mama și tata au încercat să fie acest cuplu modern care crește copii conștienți de alegerile pe care le fac și capabili să-și asume responsabilitatea pentru ele. Am crescut la umbra acestui mit al libertății, pe care evident că ne-a fost greu să-l integrăm pînă la capăt. Moartea mamei a fost o lecție crudă și practică despre ce înseamnă liberul-arbitru. Mama n-a vrut să se vaccineze, oricît am fi insistat. Mai mult, a refuzat să poarte mască, înlocuind-o cu o vizieră de plexiglas cu care s-a plimbat relaxată prin mijloace de transport în comun și prin mult iubitul ei Obor. Cînd s-a îmbolnăvit, a refuzat să se testeze și, ca urmare, a refuzat orice tratament care ar fi putut să o țină în viață. Mama a murit la fel cum a trăit, respectîndu-și convingerile profund diferite de ale mele. Și oricît de greu mi-a fost, moartea ei m-a forțat să o accept cu tot cu filozofia ei de viață și să nu o judec.    

Moartea mamei m-a făcut să renunț la iluzia că sîntem nemuritori. Nu că n-aș fi știut mereu că toți sîntem datori cu o moarte, așa cum spune o expresie stupidă. Dar abia cînd îți mor ambii părinți înțelegi foarte adînc că urmezi la rînd și că fiecare zi trebuie trăită pe bune, că nu mai poți să te fentezi pe tine spunîndu-ți că o să faci mîine sau poimîine ceva ce iubești. Am scăpat și de iluzia că pot controla ceva. Orice. M-am luptat cu nevoia mea de control în toate felurile posibile: terapie, meditație, respirație. Mă țineam cu dinții de ea. Pînă cînd a venit viața și mi-a tras preșul de sub picioare. S-a uitat în ochii mei și mi-a zis: ia-ți-o pe asta, să vedem, o poți controla? N-am putut. Și-atunci am dat drumul. Trăiam și cu iluzia că sînt un munte de empatie, că mă pricep la oameni, că-i înțeleg. Când mama a murit am înțeles cît de tare n-am înțeles-o și cît de puțină empatie am avut pentru ea și pentru alegerile ei. Mai grav e că am înțeles și cît de puțină empatie manifestam față de mine însămi. În relație cu mama n-am fost niciodată întreagă, întotdeauna m-am căznit să fiu bună, să fiu un copil bine crescut, orice ar fi însemnat asta. N-am știut niciodată să pun limite în relația cu mama, drept care toată viața am fost o pleasăriță (sau plizăriță), ca să folosesc un cuvînt care nu a intrat încă în DEX și nici nu cred că va intra prea curînd. Adică o femeie care le face pe plac celorlalți în detrimentul a ceea ce-și dorește și care evită confruntările cu orice preț. Ca să nu fie atît de dureros, mă iluzionam că sînt o diplomată desăvîrșită. Încă o iluzie care a murit. Și odată cu ea a murit și iluzia că sînt o victimă. Nu sînt o victimă, sînt doar o femeie care nu-și asumă responsabilitatea pentru viața ei. Sau am fost. Sper că am fost.

November rain

În ziua în care l-am înmormântat pe socrul meu a plouat în dușmănie. O ploaie de noiembrie cu picuri grei și reci. În popor se zice că i-a părut rău să se ducă. Ne-am întors de la cimitir uzi pînă în suflet, știind că nu e ultima înmormîntare a sezonului. M-am tîrît spre ce aveau să aducă săptămînile următoare agățîndu-mă de gîndul că nimic nu ține o veșnicie, nici măcar ploaia rece de noiembrie. Și într-adevăr, la un moment dat, boala și moartea ne-au dat pace, dar au lăsat în urmă durere, furie, confuzie și multe întrebări legate de ce naiba fac cu toate iluziile astea dezvrăjite.

Don’t cry

Am plîns. Am plîns mult în lunile din urmă. Și sper să mai plîng. Să-i plîng și pe ei, dar și pe mine, cea care am fost.

Rucsandra Pop este scriitoare.

Foto: flickr

Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.
962 t 14 VArsene jpeg
Mîntuirea biogeografică jpeg
La dolce vita vs La deutsche vita
O recentă zicală germană evocă, plastic și concis, „relația” dintre Germania și Italia – țările care ilustrează îndeobște șablonul nord-sud la nivel european: „Italienii îi respectă pe nemți, dar nu-i iubesc; nemții îi iubesc pe italieni, dar nu-i respectă”.
Crédit Suisse Zermatt JPG
Calitatea ce-am poftit, dar și tihna ce-am tihnit
Elveția, spre exemplu, este pe primul loc în topul Numbeo, pe locul 5 în cel al US News și pe locul secund, la egalitate cu Irlanda, în indexul UNDP. Alți „suspecți de serviciu” sînt Islanda, Danemarca, Suedia, Olanda, Germania, Finlanda sau Norvegia.
Left Former Movie Theater Balkan Right Hotel Bulgaria (158046439) jpeg
Geografia relativă a bunăstării
Diferențele dintre un Nord bogat, în ultimele decenii asociat de cercetătorii științelor sociale capitalismului în expansiune, și un Sud sărac, aflat sub dominația totală (pernicioasă poate?) a celui dintîi, au intrat în limbajul profesional al reprezentanților științelor sociale.
p 10 sus jpg
Greierele sobru și furnica hedonistă, sau despre noul clivaj Nord/Sud
Autenticitatea nu presupune mari sacrificii, iar „societatea singularităților” se regăsește în noul Pămînt al Făgăduinței: diferită, dar nu brutală, accesibilă, dar nu mizeră, simplă, dar nu banală.
p 12 WC jpg
De-a lungul și de-a latul vieții
Percepem viața ca pe o datorie sau ca pe o plăcere? În ce domenii e datorie și în care e plăcere? Ce preț sîntem dispuși să plătim pentru a ne trăi viața în propriii termeni? Și cîți dintre noi au oare luxul alegerii?
p 13 sus jpg
„Incategorisibila” fericire
La urma urmei, așa cum o spunea Helliwell, „fericirea” este în bună măsură un produs de marketing, iar etichetele contează prea puțin. Iar adeseori, căutînd un lucru cu lumînarea, riscăm să uităm ceea ce căutam cu adevărat.
640px Beer optimator glass bottle jpg
Lumea văzută prin fundul sticlei: bere versus vin
Ne-am găsit voia bună în deprinderile culinaro-bahice strămoșești și am stabilit ca etaloane pentru calitatea vieții sarmalele, mititeii și pruna curată. Mai la nord sau mai la sud, gastronomic vorbind, lucrurile stau altfel.
640px Overzicht van de drukte op Mokum 700, Bestanddeelnr 928 0112 jpg
Cum măsurăm bunăstarea și de ce
Avem totuși un alt mod de a înțelege dezvoltarea și feluritele ei moduri de a contribui (sau nu) la o viață bună, împlinită, umană?

Adevarul.ro

Imagine din orașul Izium - Război în Ucraina FOTO Profimedia
LIVE TEXT| Război în Ucraina. Zeci de așezări lovite de focul artileriei ruse. Propagandiștii ruși, instruiți cum să justifice mobilizarea parțială
Populația Rusiei va fi bombardată cu teza că acesta este un „război NATO împotriva rușilor”. Kremlinul a dat propagandiştilor un manual care îi va ajuta pe aceștia să convingă populaţia ţării agresoare să meargă să lupte în Ucraina.
Drone ale armatei iraniene depozitate intr-o baza subterana din Muntii Zagros Captura YouTube
Forțele armate ucrainene ar fi distrus un centru de comandă și antrenament pentru drone iraniene
Potrivit unor relatări neconfirmate forțele armate ucrainene ar fi distrus un centru rusesc de control și antrenament din regiunea Herson de unde erau dirijate atacurile cu drone împotriva Ucrainei.
Vladimir Putin FOTO Getty Images
Rusia, tot mai izolată chiar și printre aliații tradiționali. „Îi presează acum să oprească războiul”
Rusia nu mai are trecere nici măcar printre propriii aliați, cum sunt China și India, și este tot mai slăbită, spune Corneliu Bjola, profesor de studii diplomatice la Oxford.

HIstoria.ro

image
Cine a fost „Îngerul de la Ploiești”?
O prinţesă furată de propriul tată și dusă la orfelinat, regăsită la 13 ani de familia din partea mamei, una dintre cele mai bogate din România – bunicul era supranumit „Nababul“.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.