Unul din cinci se teme...

24 martie 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Unul dintre primele numere ale Dilemei a fost despre frică. Era pe la începutul anilor ’90, cînd, pe lîngă veşnicele nelinişti personale ale fiecăruia, se aflau la ordinea zilei spaimele electorale, politice, şi, desigur, cele legate de preţuri şi inflaţie. Precum şi, oarecum înrudite cu toate acestea, reminiscenţele angoaselor legate de epoca ceauşistă şi de diversele ei influenţe asupra celei de tranziţie. Acum, fricile s-au mai schimbat. Cele politice s-au diminuat, printr-un soi de trecere în rezervă şi de înlocuire a lor nu cu un curaj al confruntării directe, ci mai curînd cu o resemnare blazată. Ele rămîn în special la nivelul discursurilor politicienilor adresate alegătorilor: acolo, temerile acestora din urmă sînt exploatate electoral de către cei dintîi. În completarea lor, dar schimbînd puţin registrul, sînt spaimele induse de presă. Acestea nu exclud domeniul politic, dar cele mai multe dintre ele brodează pe marginea unui social-populist horror, brăzdat de violenţe şi calamităţi. Lumea ştirilor de la ora 5 (şi nu numai) este un loc întunecat, al pierzaniei, unde frica de semenul tău e sentimentul predominant. Pe primul plan, în ceea ce-i priveşte pe români, rămîn temerile economice. În frunte este frica de creşterea constantă a preţurilor şi de discrepanţa persistentă între acestea şi venituri. După care urmează, îndeaproape, temerile de infracţiuni, starea de sănătate, şomaj şi de probleme în găsirea unei locuinţe. Toate acestea se menţin, paradoxal, pe fondul unei creşteri a nivelului de trai: nivelul siguranţei sociale şi al satisfacţiei faţă de viaţă rămîn însă scăzute. Frica socială se leagă şi de supravieţuirea fiecăruia în condiţiile acaparatoarei şi parşivei societăţi de consum, care, pe de o parte, pare că ne garantează totul, de la bunăstare la asigurări medicale şi de viaţă, şi, pe de alta, ne adînceşte o întreagă serie de angoase (alimentate de speranţe şi aşteptări cu care e greu de ţinut pasul...). De la aceasta la anxietăţile individuale nu e o mare distanţă: care, ne spun psihanaliştii, rămîn, în esenţă, aceleaşi (frica de moarte, durere, singurătate/abandon, schimbare...), chiar dacă în diverse epoci îmbracă forme diferite, conform trendurilor de moment... Adolescenţi sau adulţi responsabili, cît şi oameni de vîrsta a treia au cu toţii fricile lor, mai mult sau mai puţin bizare. Grav e, afirmă specialiştii, că numărul acestora se înmulţeşte (unul din cinci români se teme de ceva...) şi modalităţile de monitorizare şi vindecare a angoaselor lasă încă de dorit. (I. P.)

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Screenshot 2026 02 08 161800 jpg
Un american dezvăluie ce l-a impresionat cel mai mult în România: „Prietenii m-au întrebat dacă am electricitate, magazine și internet aici”
Un tânăr american, stabilit recent în Oradea, a strâns peste 300.000 de vizualizări pe TikTok după ce a povestit cât de impresionat este de viața în România și de internetul de mare viteză.
cafea turceasca jpg
„Regula orei 14”, secretul care îți poate îmbunătăți calitatea somnului
Un somn odihnitor este esențial pentru sănătatea fizică și mentală, iar experții atrag atenția că anumite obiceiuri zilnice pot influența calitatea acestuia.
Loredana Groza, foto Instagram  jpg
Loredana Groza s-a întors la mormântul tatălui ei: „40 de zile fără tine”. Imagine sfâșietoare cu artista la Cimitirul Bellu
Loredana Groza (55 de ani) trece prin grele în această perioadă, marcată de despărțirea definitivă de tatăl ei. Sâmbătă, artista s-a întors la cimitir, iar imaginea cu ea în fața mormântului este de-a dreptul sfâșietoare.
image png
Clipele tulburătoare povestite de fotbalistul care a scăpat din infernul Crans-Montana. „Era ca în scenele de război. Am crezut că voi muri!”
Tahirys Dos Santos trece printr-o perioadă extrem de dificilă după incendiul tragic din Crans-Montana, în care a suferit arsuri grave.
Cuplu care stă la TV și se uită pe telefon FOTO Shutterstock
Cele 10 lecții pe care cuplurile le descoperă abia după ce relația se destramă. Ce trebuie să faci pentru a evita problemele amoroase
A fi într-o relație înseamnă mult mai mult decât romantism sau simpla companie. O relație sănătoasă oferă împlinire și contribuie la echilibrul tuturor aspectelor vieții. Totuși, iubirea, de una singură, nu este suficientă pentru a menține un cuplu unit. Conflictele, provocările, schimbările majore
horoscop octombrie jpg
Horoscop luni, 9 februarie. Capricornii scapă de stres, iar Peștii sunt eficienți la locul de muncă
Horoscop luni, 9 februarie. Capricornii scapă de stres, iar Peștii sunt eficienți la locul de muncă.
Theo Rose, foto Instagram jpg
Theo Rose, impresionată de serviciile hotelului Simonei Halep, din Poiana Brașov: „Chiar vreau să-l laud, extraordinar!”
Cântăreața Theo Rose a împărtășit fanilor experiența sa de la Poiana Brașov, acolo unde a susținut un concert în ciuda problemelor de sănătate. Artista a vorbit despre starea sa, dar și despre condițiile de cazare, lăudând serviciile hotelului deținut de Simona Halep.
oboseala jpg
Care este, de fapt, motivul pentru care te poți trezi dimineața cu fața umflată. Specialiștii trag un semnal de alarmă
Mulți oameni se confruntă, din când în când, cu umflarea feței imediat după trezire. Deși aspectul poate fi neplăcut, în cele mai multe cazuri nu este vorba despre o problemă gravă. Specialiștii explică faptul că, în timpul somnului, lichidele din organism tind să se acumuleze în zonele superioare a
Planeta Pamant FOTO Shutterstock
Cât timp mai poate exista viața pe Pământ. Scenariile sfârșitului lumii, explicate de oamenii de știință
Deși planeta Pământ oferă în prezent condiții ideale pentru viață, oamenii de știință avertizează că existența umană are un termen limită, dictat de evoluția Soarelui și a Universului.