Universul neștiut

Adrian ȘONKA
Publicat în Dilema Veche nr. 895 din 3 - 9 iunie 2021
Universul neștiut jpeg

Pare că sîntem cele mai bune animale de pe Pămînt și că nimeni nu ne poate învinge, cît timp nu rămînem singuri noaptea în savană, desigur. Pare că le știm pe toate, cîte-n Lună, în stele, dar nici măcar nu putem concepe cum pot trece de 500 de ori zece milioane de ani. Ne credem atît de buni încît ni se pare normal ca pînă și extratereștrii să ne răpească, dar oare ce ar putea afla o ființă interstelară de la un om, pentru că artă și trăiri au și ei? Sîntem, într-adevăr, mult mai deștepți decît cerbii: folosim sateliții artificiali pentru a vedea filme cu pisici, oceanele pentru a scăpa de gunoaie și îmbîcsim atmosfera ca să ajungem mai repede la aprozar pentru produse eco. Și, cel mai important lucru, sîntem siguri că știm multe.

Cînd te întreabă un copil cîte stele sînt pe cer, cel mai sincer răspuns este „Nu știu, lasă-mă-n pace”, dar nu pentru că nu vrei să ai de-a face cu puiul de om, ci pentru că efectiv nu știm. Este imposibil să numărăm cîte stele sînt pe cer și nu pentru că sînt prea multe. Pur și simplu, cerul se mișcă și stelele apun în timp ce numeri. Sau răsar. Sau sînt acoperite de nori, copaci, case, blocuri și lumina de la telefon. Sau pentru că nu mai sînt la fel de strălucitoare cînd sînt aproape de orizont și nu se mai văd. Este imposibil, pe cuvîntul meu!

Ai auzit de chestia aia mare și strălucitoare care se vede ziua pe cer? Aparatul de făcut lumină sau Soarele, cum i se spune în cercurile academice, al doilea obiect ca importanță pentru om, după telefon. Cunoaștem cît de mare și departe este, dar nu știm de ce la fiecare 11 ani se umple de pete și începe să erupă cu un entuziasm asemănător cu cel din ziua de salariu. Stă activ doi-trei ani, după care ajunge la un minim de activitate, ca aceea din centrul Pietroșiței sîmbătă seara. Apoi, ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat, activitatea crește și vine iar maximul. La fiecare 11 ani, Soarele este la maxim și noi nu știm de ce. Ba mai mult, spre surprinderea (și neștiința noastră), agitația lui a încetat timp de 60 de ani între 1645 și 1715, perioadă cînd au înghețat canalele din Olanda și Veneția, Tamisa era patinoar, peștii au murit de frig, iar oamenii de foame. Nu știm dacă a fost de la Soare, dar se potrivește foarte bine perioada grea de pe Pămînt cu cea de inactivitate de pe Soare. Ar putea fi și din cauza regelui Ludovic al XIV-lea, care a domnit în perioada respectivă, a murit chiar înainte să apară petele pe Soare și se intitula și Regele Soare, dar probabil că nu a avut posibilitatea să facă frig și-n Italia, și-n China.

Nu doar Soarele ne dă bătaie de cap, ci și Pămîntul. Forma de viață care scrie aceste rînduri nu ar fi trebuit să existe, și nici cititorii săi, pentru simplul fapt că, acum patru miliarde de ani, Soarele nu era foarte strălucitor. Lumină puțină înseamnă căldură puțină și zero apă lichidă pe planetă. Și pentru că viața nu apare în gheață (în cel mai bun scenariu începe la un pahar de lichid care conține cuburi de gheată), iar, după cum vezi în supermarket, totuși există, pesemne ceva a dus la apariția ei. Cum de a născocit viață bila noastră glazurată cu aer în frigul de atunci nu știm.

O altă incertitudine amuzantă se întîlnește la poziția asteroizilor, supărătoare la cei care se apropie și se pot ciocni cu Pămîntul, în general, și cu strada ta, în particular. Asteroizii sînt întotdeauna văzuți, observați, înregistrați, cu un telescop și un detector, un fel de cameră de fotografiat fără obiectiv. În imagini apar ca un punct luminos, dar acel punct ascunde mulți kilometri de spațiu. Practic, din cauza depărtării la care se află asteroizii și a aerului prin care observăm, un mic punct luminos în imagine acoperă un volum de zeci sau sute de kilometri de spațiu cosmic, iar noi nu știm cu exactitate unde se află asteroidul. Și dacă nu cunoaștem bine poziția nu vom ști nici viteza exactă sau mărimea obiectului. Iată un paradox: vezi asteroidul, dar nu te ajută foarte mult. Dacă se apropie de noi nu vom ști foarte bine pe unde trece, incertitudinea asta fiind dezastruoasă în cazul unei ciocniri. Avem și o soluție: considerăm că tot volumul de spațiu observat conține asteroizi virtuali care se mișcă toți după legile sistemului solar, vedem cîți și pe unde pică fiecare pe Pămînt și estimăm probabilitatea ca unul să îți pice pe bloc și în ciorbă. Parcă și văd o știre apocaliptică: „NASA ne anunță că 0,3% din asteroizii virtuali atașați lui 2004 MN4 vor cădea pe Pămînt undeva între Tecuci și Miami”. Uneori chiar îți vine să te simți ca un dinozaur!

Chiar dacă așteaptă să le cadă asteroizii în cap, oamenii nu au pic de rușine și vor să măsoare distanța pînă la toate stelele de pe cer. Au făcut-o deja pentru 1,6 miliarde de stele și tot nu cunosc exact cît de departe sînt, din cauza erorilor de măsurare. Distanța pînă la stele se află dacă măsori un unghi foarte mic, paralaxa, dat de mișcarea ei pe cer cînd este observată în momente diferite. Unghiul este atît de mic încît orice problemă a telescopului, a aerului, a sondei spațiale, a detectorului sau a ceasului induce incertitudine. Din toate cauzele de mai sus, distanțele măsurate au erori foarte mari, atît de mari în cele mai multe cazuri încît nu prea știm pe unde sînt stelele. Tabla e de vină! Distanțele pînă la cele 1.600 de milioane de stele măsurate de telescopul spațial GAIA nu sînt foarte sigure din cauză că nu știm cum se încălzește de la Soare tabla din care este construit satelitul. Căldura dată de tablă modifică haotic orbita, ceea ce duce la măsurători cu erori variabile, un dezastru de magnitudine galactică.

Totuși, nici un dezastru nu se compară cu nesiguranța pe care o avem cu privire la existența spațiului și a timpului. Pînă acum am vorbit despre firimituri, mărunțișuri cosmice, obiecte care își desfășoară activitatea pe scena imensă a Universului observabil, dar acum voi ataca morile de vînt.

Din ceea ce am măsurat noi, Universul este atît de mare încît poate fi străbătut în 94 de miliarde de ani cu viteza luminii, însă în ultimii ani noi informații ne-au arătat că poate fi mult mai mare. Universul ar trebui să fie îndoit de griji sau (cum ai putea să spui ca să pari mai inteligent) să aibă o curbură negativă sau pozitivă din cauza tuturor pisicilor, morcovilor, pulsarilor și a celorlalte obiecte prezente în spațiul cosmic. Problema e că nu este așa, toate măsurătorile arătîndu-ne că Universul este la fel de plat ca discursurile politicienilor autohtoni. S-a găsit un răspuns, total nesatisfăcător pentru omenire, dar în ton cu subiectul articolului. Partea de Univers pe care o observăm este doar un mic procent dintr-un Univers care ar putea fi infinit, o regiune prea mică pentru a ne arăta o curbură. Și cît reprezintă o mică parte din infinit? Mai nimic, da. Universul observabil este aproape nimic, iar Big Bang-ul este un simplu eveniment local, demn de prezentat doar la TVR 3.

Nimicul dintre planete, stele și galaxii este cea mai mare structură invizibilă, la fel de palpabilă ca rețeaua de autostrăzi din România. Pentru noi, Universul are mărimea prezentată mai sus, care însă este valabilă doar pentru noi. Imediat cum viteza de deplasare crește, spațiul se contractă. La viteze apropiate de cea a luminii, distanțele se micșorează enorm, iar Universul este mai mic. Dacă reușești să atingi viteza luminii vei străbate tot Universul într-o clipă pentru că timpul și distanțele dispar, la fel ca atunci cînd stai la coadă la circa financiară.

Distanța este relativă și dacă ajungi cumva în preajma unei stele neutronice sau a unei găuri negre. Relativitatea spațiului nu poate fi văzută în fața liceului pentru că toți elevii stau la bășcălie în același cîmp gravitațional de mică intensitate.

Spațiul și timpul sînt relative, Universul observabil este doar un fragment din infinit, tabla încălzită la Soare modifică distanțele pînă la stele, asteroizii virtuali ne pot strica ziua, iar Soarele face ce vrea fără ca noi să putem afla dinainte sau să facem ceva. Un lucru este sigur: știința ne învață să avem certitudinea că nu știm foarte multe despre Univers.

Adrian Șonka este astronom la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu“ din Bucureşti. Cea mai recentă carte publicată: O plimbare prin Univers. Carte de relaxare astronomică, Editura Nemira, 2021.

Foto: Institutul Astronomic al Academiei Române

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Mii de tineri ruși mor în războiul din Ucraina. Familia unui soldat de 18 ani ucis pe front: „Abia aștepta să se înroleze”
Moscova cheltuiește milioane de euro pentru a încerca să modeleze o nouă generație dispusă să își dea viața în serviciul militar.
image
Pericolul din prăjituri. Substanța cu aromă de unt care ne poate afecta ADN-ul
Un nou studiu a descoperit că substanțele chimice dăunătoare pentru ADN ar putea să se ascundă în dulciurile preferate.
image
Un bărbat de origine romă care a violat o fată de 12 ani scapă de pedeapsă. Instanța a decis că „face parte din cultura sa”
Un tribunal spaniol a achitat un bărbat care a violat o fetiță de 12 ani, după ce a stabilit că relația lor face parte din cultura romă, relatează Daily Mail.

HIstoria.ro

image
Efectele surprinzătoare ale prezenței ofițerilor ruși în Bucureștiul anului 1877
În cadrul Războiului ruso-turc din 1877, după declararea de Război Imperiului Otoman, trupele ruse intră în România, în drum spre Turcia. Ca urmarea a acestui fapt, Bucureștii lui 1877 sînt luați cu asalt de ofiţerii ruși, gata să-și cheltuiască banii nebunește.
image
Cine au fost „indezirabilii”?
Fondul „Bruxelles” al Arhivei Ministerului Afacerilor Externe păstrează în dosarele secțiunii consulare a Legației României la Bruxelles câteva istorii ale unor personaje de rang secund, aventurieri, delincvenți, propagandiști – așa-numiții „indezirabili”.
image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.