Unde s-a dus romantismul?

Publicat în Dilema Veche nr. 487 din 13-19 iunie 2013
Unde s a dus romantismul? jpeg

Ani de zile, în fiecare vară şi iarnă, plecam cu bunica la rudele din Ardeal. Schimbam trei trenuri, ne pierdeam timpul dintre legături prin săli de aşteptare mizere. Mirosea a mîncare, a blană de oaie, dar nu-mi aduc aminte ca cineva să fi vorbit tare. Bunica reuşea uneori să mai moţăie, iar eu mă uitam pe geam şi căscam gura la poveştile de amor sau de boală, spuse cu voce scăzută de vreo vecină de compartiment, venită de printr-un colţ îndepărtat de ţară. Nu oboseam şi nici nu mă plictiseam.

În ultima vreme, de fiecare dată cînd mă urc în tren, o fac cu o strîngere de inimă. Nu din cauza aglomeraţiei de care am avut parte la ultimele călătorii, care s-au nimerit să fie în preajma sărbătorilor. Amestecul de genţi, pungi şi paporniţe, în care pare că cineva şi-a propus să ambaleze lumea întreagă pentru a o muta dintr-un loc în altul, încă mă înduioşează.

N-aş putea să spun acelaşi lucru despre momentul în care tînăra din faţa mea îşi anunţă prima interlocutoare: „Mi-am încărcat telefonul cînd am plecat, pot să vorbesc pînă ajung la Craiova.“ Şi nu e o figură de stil. Mă uit la ea şi ştiu că se va ţine de cuvînt. Stau cu cartea în braţe, o răsfoiesc şi-mi dau seama că şansele mele de a citi ceva scad considerabil. Dar, poate, totuşi, am noroc de data asta. Aşa-mi zic de fiecare dată.

Fata îşi pune handsfree-ul în urechi şi începe ofensiva. O noapte petrecută într-un club şi rochia purtată – roşie, cu fermoar la spate – devin personajele unei Odisei fără sfîrşit. Le flutură dintr-o convorbire în alta. Le întoarce pe toate feţele. A şi plîns în seara cu pricina pentru că şi-a amintit de fostul iubit. O să mănînce tort cu multă ciocolată, acasă. Îşi întreabă mama ce a mai pregătit pentru masa de Paşti. O ia pe rînd, de la aperitiv la felul paişpe. Nervii mei sînt întinşi la maxim.

Dar, oricît de greu mi-ar fi, trebuie să recunosc că tipul care lucra la o firmă de materiale de construcţii, care a coborît la Roşiori, m-a enervat şi mai tare. Şi-a sunat compulsiv colegii, să-i verifice dacă le-au livrat unor vietnamezi tapetul. Şi-a bîrfit apoi o şefă, cu care a vorbit în continuare despre cei doi copii ai femeii şi au schimbat politeţuri şi invitaţii la masă.

Ştiu că pare greu de crezut, dar plictiseala e un monstru. Nu pot să-mi scot din cap faptul că oamenii care călătoresc cu trenul folosesc telefonul pe post de anestezic. Cuvintele le ţin de urît. Sînt goale, dar fac zgomot şi asta îi linişteşte.

Intimitatea nu s-a inventat niciodată. Convorbirile telefonice se întretaie şi te iau pe sus. Aşa se face că, după fiecare călătorie, îmi dau seama că iau cu mine tot felul de detalii şi de personaje. Am colecţionat, în ultimul timp: un domn aflat la spital, din cauza faptului că îi pleznise un vas de sînge la cap şi n-avea voie să se mişte deloc două săptămîni; două perechi de bocanci îmblăniţi, pe care o fată blondă i-a adus în discuţie la fiecare dintre cele cinci ore de vorbit nonstop la telefon; o cumnată care venea numai dimineaţa acasă şi sora îşi compătimea fratele, fără însă să uite să amintească de faptul că fiecare „face ce vrea, treaba lor, dragă“.

Dar cel mai „cinematografic“ dintre călătorii întîlniţi rămîne, de departe, bărbatul care şi-a terorizat soţia pe ruta Bucureşti – Tîrgu-Jiu. Omul mergea la Petroşani şi sînt sigură că doar acolo şi-a oprit obsedantele convorbiri. Totul se întîmpla ca-n scurtmetrajul lui Ştefan Constantinescu – Troleibuzul 92. Cîteva ore bune, a sunat-o pe femeia aceea din cinci în cinci minute. Întrebarea era aceeaşi: „Ce faci acum?“ Mi-o imaginam pe victimă cum încerca să doarmă puţin. Dar suna imediat telefonul şi sărea ca arsă. Urma o serie de ameninţări, după care un binevenit moment de respiro. Cele cinci minute binecuvîntate. Speram că n-o va mai lua de la capăt. Că a obosit. Pe naiba! Eu am coborît, şi mecanica convorbirilor rămăsese aceeaşi.

Puteţi să rîdeţi, dar incidentul Bubico se va repeta cît de curînd. Şi nu va fi vorba despre un căţel parfumat, ci de nişte blestemate de telefoane.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Grecia sub zodia incendiilor forestiere și a caniculei. Turiști români: „Ne cred pe toți proști?”
În timp ce atenționările de călătorie apar aproape în fiecare zi pentru Grecia, din cauza riscului de incendii forestiere, turiștii românii susțin că vremea e perfectă.
image
Cât ar mai fi avut de trăit Ceaușescu dacă nu era executat. Care era boala ținută la secret a ultimului dictator al României
Nicolae Ceaușescu suferea de mai multe boli grave, spun medici români dar și surse din cadrul CIA. Dacă una dintre afecțiuni ajunsese cunoscută prin intermediul CIA, cealaltă rămâne și astăzi un mister. Se presupune că Ceaușescu nu ar mai fi supraviețuit mult după 1989.
image
Cum ne-a adus manelistul Babasha în atenția lumii întregi. Ce scrie The Independent despre manelele din România
Babasha, cântărețul de manele care a fost huiduit la primul concert susținut de Coldplay, a atras atenția lumii întregi, publicațiile străine relatând evenimentul, și afirmând că reacția publicului ar reaprinde „dezbaterea despre rasism din România”.

HIstoria.ro

image
Cea mai mare operațiune amfibie din epoca modernă, în „Historia” de iunie
6 iunie 1944. Ziua Z. Nicio altă operaţiune militară din istoria celui de
Al Doilea Război Mondial nu a beneficiat de un nivel atât de ridicat de securitate operaţională, implicând ample acţiuni de inducere în eroare a inamicului, precum Operaţiunea Overlord (Suveranul).
image
Escrocheria „Andronic” - un precursor al Caritasului în România sfârșitului de secol XIX
Înainte de a fi marele ziarist şi marele proprietar de „Universul”, Stelian Popescu şi-a făcut meseria de jurist. Ca judecător de instrucţie la cabinetul 5, Ilfov, el a dat gata multe cazuri. Printre acestea, se numără celebra escrocherie „Andronic”.
image
A fost sau nu Alexandru Ioan Cuza membru al Masoneriei?
La un deceniu după abdicarea lui Cuza, în 1876, la București a fost înființată Loja Alexandru Ioan I, apoi, în 1882, la Dorohoi a fost înființată Loja Cuza Vodă.