Unde a dispărut viitorul? Practici nostalgice și crearea sensului în satele de pe Valea Hîrtibaciului

Răzvan PAPASIMA
Publicat în Dilema Veche nr. 829 din 9 - 15 ianuarie 2020
Unde a dispărut viitorul? Practici nostalgice și crearea sensului în satele de pe Valea Hîrtibaciului jpeg

Mai mult sau mai puțin dintr‑o întîmplare, în vara lui 2017, m-am trezit, cu arme și bagaje, într-un teren de cercetare neprogramat, de această dată pe Valea Hîrtibaciului. Punct de convergență între Orient și Occident, aflată în apropiere de Sibiu, Valea Hîrtibaciului își leagă istoria de sosirea coloniștilor sași în secolele XII și XIII, cu scopul de a apăra această zonă a Transilvaniei. În acest areal sașii au înființat 17 localități: Bruiu, Marpod, Chipăr, Norcrich, Roșia, Alțîna, Vurpăr, Bîrghiș, Iacobeni, Merghindeal, Brădeni, Șoarș, Alțîna, Șelimbăr, Mihăileni, Șeica Mare și orașul Agnita. Astăzi, în mare parte, comunele acestea grav afectate de migrație și îmbătrînire relevă dincolo de frumusețea naturală a zonei un peisaj al izolării și dezolării, în care zecile și sutele de case părăsite și ruinate sînt amprenta materială a transformărilor istorice, sociale și economice ale acestui spațiu.

„Aici au fost sași majoritatea, iar de la oamenii ăștia ai putut să înveți. Dacă te întîlneai cu ei, așa știau să vorbească de frumos... Eu am lucrat cu ei de mic, la CAP. Acum s-a stricat. Nu trebuia. Nu trebuia pentru că aveai unde să lucrezi. Făceai patru clase, erau fabrici, CAP-uri, IAS-uri, aveau oamenii unde să lucreze să-și cîștige traiul“, își amintea un localnic în vîrstă modul în care socialismul și post-socialismul și-au pus amprenta asupra agriculturii din zonă.

„La noi, în comuna noastră, chiar am vorbit cu soțul astăzi, așa aranjate ca alțînăresele nu prea erau. Legate cumsecade, ca artistele eram. Dar acuma... degeaba. Vai, și săsoaicele, ce frumos erau îmbrăcate... Că ele se făceau «fete mari», cum se zice. Care scăpa de clasa a opta le confirma la biserică, și erau îmbrăcate în portul lor, așa frumos, vai. Cîteodată mă duceam la biserică numai să le văd, că erau în toate curțile cîte două-trei fete. Așa de frumos o fost. Și ne-am înțeles bine. Vai, ce frumos o fost, totdeauna“, povestea o bătrînă pe care am întîlnit-o în comuna Alțîna.

Mi-am dat seama cu timpul că acest tip de rememorare a trecutului, recurent în discursurile localnicilor, reprezenta o fereastră prin care puteam pătrunde în viața oamenilor locului. Discursurile nostalgice ale localnicilor mi-au atras rapid atenția lăsînd astfel loc unor întrebări care combinau diverse teme, de la modul în care procesul de aducere aminte funcționa la modalitățile în care diverse temporalități se suprapuneau în aceleași discursuri.

Deși poate părea neverosimil, cercetările sistematice ale nostalgiei au rămas practic necunoscute pînă în urmă cu patru decenii, cu toate că medicii au folosit termenul încă din secolul al XVII-lea. Etimologic, nostalgia își are rădăcina în cuvintele grecești nóstos („întoarcere“) și àlgos („suferință“), ceea ce înseamnă în sens literar suferința cauzată de dorința reîntoarcerii – într-un loc, într-un timp, la un mod de viață. Medicul elvețian Johannes Hofer a fost primul care a utilizat termenul pentru a descrie comportamentul soldaților elvețieni angajați în armatele monarhilor europeni. Acești soldați erau raportați ca fiind loviți de un dor obsesiv de casă care se manifesta prin stări de anxietate, plîns isteric, palpitații și insomnie. Pentru Hofer, totul a fost limpede: nostalgia era o boală. Nostalgia a devenit subiect de studiu la sfîrșitul anilor ’70, odată cu apariția curentului postmodernist și a deconstruirii metanarațiunilor. În 1979, sociologul Fred Davis a descoperit, contrar percepțiilor comune de pînă atunci, că oamenii asociază nostalgia și cu cuvinte pozitive, precum „copilărie“ sau „căldură“, în contrast cu conotațiile negative ale „răului de casă“. Mai recent, studii diverse din psihologie sau sociologie au arătat că nostalgia este o sursă a stării psihice de bine, că întoarcerea „acasă“ a fost înlocuită mai degrabă cu întoarcerea în „timp“, în vremuri percepute mai degrabă ca mult mai bune decît prezentul din cauza modului selectiv și divers în care oamenii își amintesc istoriile personale. Mai mult, dacă le dăm crezare Oliviei Ange și lui David Berliner, doi antropologi care aproape pun semnul egalității între nostalgie și antropologie, atunci, potrivit acestora, pentru un antropolog, ca un „nostalgic înnăscut“, nostalgia reprezintă un unghi fascinant din care poate explora persistența și dispariția formelor culturale.

În Valea Hîrtibaciului am observat, din interviurile și discuțiile avute cu localnicii, că dincolo de rememorarea vremurilor în care sașii locuiau în aceste sate, aceștia făceau apel la perioada tinereții, vremuri în care o mare parte din identitatea lor era construită în conexiune cu relațiile de muncă în care aceștia erau implicați. „Lucram la pietre funerare în Agnita în vremea comunismului, făceam naveta cu rata. Era de zece ori mai bine pe timpul lui Ceaușescu. La Revoluție, Iliescu trebuia să zică atunci: bă, românilor, luați-vă 50 de ari, că aveți destul fiecare, și lăsați să meargă asociațiile înainte. Dar cum a fost la noi, grajdurile, i-o dat o țiglă, o cărămidă, și o oaie, și ce i-o dat, și am rămas fără nimic. No, acum cine mai lucră?, spunea un localnic. În satul Apoș am întîlnit un bătrîn de aproximativ 80 de ani care a făcut rapid o analiză economică a situației actuale: „Să vă spun un secret. Sînt unii care învață și îi duce capul, dar și alții care nu-i duce capul și ce fac? Se duc în Germania, în Spania... Dar dacă erau aici în România fabrici, lucrau aici. La revoluție, ne-am bucurat cu toții, dar uitați unde am ajuns. Ce mergeau IAS-urile... numa-numa, hai, să zicem că la CAP nu era chiar așa bine în ultimii ani, dar la IAS se lucra extraordinar“. Nici după ce m-am depărtat la șase kilometri de Apoș, în comuna Bîrghiș, nu am scăpat de sentimentul că discutam cu aceeași persoană. „Comuna dacă mai are, să zic așa, 300 de hectare, dacă le mai are, ca să mai lucre oamenii ăștia, în rest tot pămîntul e dat. Să nu se fi desființat colectivul, cu animalele care au fost, 400 de vite, porci, de toate, tot prostul avea de lucru, își lua banul pe lună și trăia. Și să știi că nu mergeai dincolo, dar așa nu ai ce face. Nu ai ce face aici“, ne povestea un localnic.

Astfel de „lamentouri“ am întîlnit în mai toate discuțiile cu localnicii, iar dominant părea acest sentiment de lipsă acută a ceva din trecut într-un prezent schimbător, o dorință pentru ceva care acum este de neobținut, pur și simplu din cauza ireversibilității timpului. „Am lucrat la încălțăminte, am făcut încălțăminte multă pentru oameni străini și era bine. Toată lumea se descurca. Veneau oameni de peste tot și lucrau la încălțăminte, tricotaje. Pe timpul lui Ceaușescu erau lanuri de grîu, de porumb, sfeclă, cartofi, acum e mai mult pustiu, oamenii nu-l mai pot lucra, sînt bătrîni. Tinerii nu mai vor, zic că nu este cîștig. Dacă agricultura mergea un pic mai bine... Era bine și la noi“, povestește o doamnă din Norcrich, iar în alt sat, un bătrîn de 83 de ani completează tabloul: „Avem asfalt, avem lumină, avem gaz. Ca la oraș. Da’ păi, degeaba, că nu mai este tineret. Pleacă, o plecat acuma. Multe case goale, multe, multe...“.

Simplificînd, se pot identifica trei categorii de nostalgii care apar în discursurile localnicilor referitoare atît la trecut, cît și la prezent: 1) nostalgia gloriei pierdute – o nostalgie care face referire la trecutul îndepărtat în care sașii erau prezenți și conduceau viața economică și socială a zonei, o perioadă considerată de vîrf a dezvoltării satelor de pe Valea Hîrtibaciului; 2) nostalgia tinereții și a siguranței – o nostalgie care face referire la trecutul comunist, în care tinerețea celor intervievați se îmbina cu munca și siguranța locului de muncă; 3) nostalgia prezentului neîmplinit – o nostalgie a unui prezent care ar fi putut fi trăit altfel dacă fiii sau fiicele celor rămași în satele de pe Valea Hîrtibaciului n-ar fi plecat „la oraș“ sau „la muncă“ în străinătate.

Rămîne doar să ne întrebăm precum antropologul francez Marc Augé: „Unde a dispărut viitorul?“. În studiile memoriei post-socialiste este des întîlnit ca persoanele care fac parte din generațiile mai în vîrstă, persoane care și-au trăit marea parte a vieții ca adulți sub regimul comunist, să-l invoce ca un trecut biografic și istoric demn de rememorat, în termeni fie pozitivi, fie negativi, după cum susține Lankauskas (2015). În cazul locuitorilor de pe Valea Hîrtibaciului, astfel de referiri la trecutul comunist aveau, de cele mai multe ori, o conotație pozitivă, în fața unui prezent care nu corespundea așteptărilor lor. Pe de altă parte, aceste conotații pozitive pot fi și efectul a ceea ce istoricul David Lowenthal numește distorsiuni ale memoriei. Adică exact ceea ce transformă nostalgia într-o emoție care poate fi ușor instrumentalizată. Dincolo de acest tablou al unei depresii colective care pare să se schițeze din discursurile oamenilor de pe Valea Hîrtibaciului, nostalgia devine însă și un vehicul de integrare socială pentru persoanele rămase singure în satele respective. Ca peste tot în spațiul rural românesc post-socialist, depopularea și îmbătrînirea satelor, ca efect al migrației externe sau urbane, accentuează sentimentul de melancolie. Pierderea sensului vine și din sentimentul pierderii unei fațete identitare anterioare, încorporate în identitatea de sine. Identitatea legată de trecutul săsesc în unele cazuri, identitatea construită în relație cu locul de muncă, în altele, sau identitatea atribuită de copii sau nepoți, în multe dintre acestea. Aducerea-aminte este modalitatea prin care oamenii reușesc să se conecteze cu ceilalți și/sau să împărtășească cu aceștia aceleași preocupări, temeri și tristeți, devenind o practică culturală prin care locuitorii din Vale reușesc să facă față discontinuităților, pentru că prezentul în Vale încă mai înseamnă schimbare.

Răzvan Papasima este doctorand în antropologie la Școala Națională de Studii Politice și Administrative, București.

Foto: Muzeului Consumatorului Comunist din Timișoara

Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană jpeg
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană
Prima observaţie pe care aş face-o este că nu trebuie să căutăm noutatea cu orice preţ.
Sinuciderea celei de a treia Rome jpeg
Sinuciderea celei de-a treia Rome
În secolul al XVII-lea, în următoarele ocurenţe ale formulei „Moscova, a treia Romă”, sesizăm o inversare a raportului dintre Biserică și imperiu.
Kundera după Kundera  Tragedia Europei Centrale? jpeg
Kundera după Kundera. Tragedia Europei Centrale?
Cum ar suna azi, în Ungaria, acel strigăt din 1956? Vă puteţi închipui?
Europa politică vs Europa geopolitică jpeg
Europa politică vs Europa geopolitică
Încercarea Europei Centrale de a-și găsi o identitate politică undeva între Germania şi Rusia a fost şi continuă să fie sortită eşecului.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cum e azi, cum era odată
Regresul nu poate exista decît în condițiile în care credem că există și progres.
Există regres în istorie? jpeg
Există regres în istorie?
Nimeni nu ne poate garanta că mîine va fi mai bun decît azi sau decît ieri.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.