Un trecut care va exista

- dialog cu Şerban STURDZA, arhitect - În ce măsură e diferit Bucureştiul de alte capitale? Există şi multe lucruri care îl leagă de alte metropole. E clar că Bucureştiul e un oraş divers, care nu are elemente constante. Una dintre caracteristici e chiar asta: bucureştenii consideră că aici nu se poate face ordine, că este o sumă de excepţii, fiecare cu motivarea ei. Aceiaşi oameni, care acum invocă diversitatea şi excepţiile, nesupunerea şi licenţele de tot felul, l-au suportat pe Ceauşescu şi ordinea urbană impusă de el. Acum însă cred că există un fel de conjunctură specială, pe care o traversăm mai mult sau mai puţin inconştient, un fel de BINE venit cu toptanul. Există oportunităţile pe care noua politică, orientată spre UE, le oferă edililor şi prin care, probabil, 10 ani de acum încolo, toată lumea va avea de construit, de făcut bani, de organizat şi dezvoltat. E oarecum explicabil că mai totdeauna opţiunile sînt cele ale unui om flămînd; cetăţeanul de acum nu poate sta mai deoparte, nu poate privi mai distanţat ce se întîmplă; trebuie să facă repede ce n-a făcut 50 de ani. Fie el investitor, avizator, critic, jurnalist, arhitect sau urbanist, se comportă la fel. Problema lui e, acum, cît de repede se mişcă şi cum să facă faţă unei realităţi care îl depăşeşte. Vă întreb: există o casă, un parc sau o reţea edilitară bine făcute, în ultimii 5 ani? O să vă răspund: probabil că aşa ceva e foarte greu de găsit şi că aproape oricare dintre ele va trebui refăcută peste 15-20 de ani. Acum nu e timp, sîntem grăbiţi să nu scăpăm ocazii: cam cu aceste gînduri se scoală fiecare, dimineaţa. Dacă lucrurile nu sînt făcute în grabă, se consideră că oamenii sînt lenţi şi prostănaci. Chestia asta ţine de Bucureşti şi bucureşteni, poate fi simpatică cîteodată, este spumoasă, dar are şi defecte dureroase. Se văd schimbările de după ’90 în Bucureşti? Se văd mai ales cînd îţi vine un prieten din străinătate pe care ai obligaţia să-l conduci prin Bucureşti. Atunci, împreună cu el, realizezi brusc realitatea. Schimbările sînt disipate într-o reţea urbană diversă şi cu rezerve neaşteptate. Mă gîndesc acum la felul cum a luat naştere Bucureştiul, la grădinile de la care s-a pornit, la subîmpărţirile unor teritorii foarte mari care erau proprietăţile unei singure familii şi au condus la nişte parcelări, care, pînă la urmă, favorizau o anumită ocupare a terenului; acestea au dat naştere fie unor zone neconstruibile în interiorul insulelor urbane, fie unor teritorii neclare, care se iau acum cu japca, cum ar fi malurile lacurilor sau, la fel de grav, zonele istorice. Există şi lucruri care mi se par bune punctual, şi aici mă refer la case noi - arhitectură adevărată, dar exemplele sînt puţine. Din punct de vedere urbanistic e jale. Atîta timp cît pentru Bucureşti urbanismul aplicat, materializat pe teren înseamnă numai trasee de circulaţie auto şi nimic altceva, generaţia noastră va fi taxată foarte curînd ca incompetentă în materie. Ce înseamnă, de fapt, urbanistic? Un context în care partea construită este doar o componentă şi, de fapt, partea edilitară, socială, de confort urban reprezintă împreună adevărata problemă. Cine se simte bine şi în siguranţă în oraşul Bucureşti, şi cînd? Atîta timp cît urbanismul nu răspunde la această întrebare, satisfăcîndu-şi consumatorii, îşi pierde credibilitatea. Aici se simt bine cîinii şi pisicile, aurolacii care-şi permit să stea pe un trotuar sau să facă baie în fîntîna de la Gara de Nord, ceea ce noi nu am putea face. Pentru că, de fapt, cu toate că ne-ar plăcea să facem aceste lucruri, nu sînt asigurate condiţiile necesare; la New York răcoreala în fîntîni publice este posibilă şi foarte plăcută. Traversăm Bucureştiul de nevoie, nu-l consumăm ca pe un bun asumat cu plăcere şi relaxare. În Tîrgu Mureş, Curtea de Argeş sau Sibiu, există un "corso", adică o promenadă unde, plimbîndu-te, te simţi bine să-i vezi pe ceilalţi, cu care comunici prin gesturi şi priviri. Bucureşteanul, în ultimii 50 de ani, a ocupat oraşul mai mult de nevoie. Nu am uitat cînd, mergînd pe Calea Victoriei, vedeai cîte un securist la fiecare colţ, care te punea să te dai la o parte la ora cutare, cînd trecea maşina cu pricina... Cînd vrei să te simţi bine în Bucureşti, te duci la o cîrciumă care are o grădină, şi te înfunzi acolo. Cauţi un fel de cul-de-sac. Recurgi la o fundătură, eşti în defensivă, te cotroceşti( dacă nu greşesc, Cotroceni vine de la a te cotroci/a te ascunde) Mai sînt bucureşteni care se retrag în parcuri... În mintea rom