Un remediu pentru mediocritate

Bianca-Olivia NIȚĂ
Publicat în Dilema Veche nr. 959 din 25 august – 31 august 2022
image

„Apoi, cînd m-am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe care le făcusem cu mîinile mele și la truda cu care le făcusem, am văzut că în toate este numai deșertăciune și goană după vînt și că nu este nimic trainic sub soare.

Ecleziastul, 2:11

Să spui despre cineva că e „mediocru” e o insultă. Să fii mediocru implică ceva mai cuprinzător decît doar o performanță medie într-un domeniu anume. Clasificarea indică mai curînd niște calități definitorii, interioare: o lipsa de imaginație și de viziune. O lipsă de ambiție. Un soi de închistare. Și cine ar vrea să fie perceput așa?

La polul opus pare a fi succesul, a fi perceput și a avea sentimentul de a fi, într-un fel sau altul, special. Și succesul, și sentimentul de a fi special sînt aspirații pe altarul cărora se sacrifică bani, ore de somn, răgaz și timp petrecut cu prietenii și cu familia. Și, mai ales, o sacrificare a păcii interioare și a acceptării de sine așa cum ești, pe care, paradoxal, cu toții ne-o dorim cu adevărat. 

Și totuși dorința de succes merge mînă în mînă cu presiunea care împinge spre perfecționism. Amîndouă provin și dintr-o dragoste de sine și, în același timp, dintr-o respingere a unui sine imperfect, tentat ușor de mici plăceri, de relaxare, de-a trăi viață în voia vremii. Un sine plin de frici și temeri.

În esență, aspirația la perfecțiune și teama de mediocritate nu sînt altceva decît angoase mînate de obsesia societății pentru ideea de succes și de un simț al competiției amplificat de iluzia creată de societate atunci cînd este meritocratică, la care se adaugă și presiunea tacită de a salva mereu imaginea și aparențele. La un loc, sînt toate un cocktail de stimulente care încurajează străduința sisifică de a fi sau măcar de a părea mereu mai mult, mai altfel, mai altcineva.

A fi etern nesatisfăcut cu ce ai și cine ești e ca o boală. Un sentiment de dubiu și de nepotrivire internalizat și atît de prezent încît pare normalitate. Rețelele de socializare nu ajută, ba din contra, sporesc sentimentul de inadecvare. Și dacă, în trecut, perfecționismul însemna să fii „în rînd cu lumea”, cel al zilelor noastre cere să ieși în evidență, să reușești să te remarci cumva.

După cum scria Josh Cohen, pentru The Economist, într-un articol despre perfecționism și despre cum nimeni nu e mulțumit să fie banal: de la ascensiunea industriei de self-help, în Vest, începînd cu anii ’30, și pînă la apariția culturii actuale a selfie-urilor, sinele individual a fost conturat ca valoarea noastră supremă și subiectul tuturor străduințelor noastre. Îmbunătățirile și ajustările, fie prin educație, modificări estetice sau transformări financiare, și nevoia constantă de validare prin ochii celorlalți sînt elementele de bază ale aerului ticsit de perfecționism pe care cu toții îl respirăm.

De fapt, nimeni nu spune nimănui „ești mediocru”. Doar noi ne spunem nouă, și uneori nici atît. Iar să reziști acestui bau-bau tacit și să respingi presiunea, ca să te placi așa cum ești, e un act de rebeliune. Să te simți valoros și suficient e un dar și o eliberare, într-o lume care profită literalmente de pe urma nesiguranței tale și a nevoii tale de a repara și îmbunătăți constant cîte ceva. De exemplu, doar în industria de self-help s-au învîrtit anul trecut 41 de miliarde de dolari și suma e în creștere anul acesta.

Să simți că nu ești îndeajuns de bun te face vulnerabil și în felul în care iei decizii sau prin orele de muncă extra. Asta pentru că, dacă trăiești cu teama că ai fi un nimeni fără posesii sau carieră, e mai puțin probabil să vezi o imagine de ansamblu în care timpul pentru repaus și bunăstarea interioară au cel puțin aceeași greutate. În lipsa sentimentului intrinsec de însemnătate, a te valoriza doar prin lucruri exterioare, materiale, succese academice și profesionale sau popularitate înseamnă a te sprijini pe o schelă fragilă, exterioară, care are mereu nevoie de noi consolidări. Există riscul de a-ți ancora identitatea atît de adînc în astfel de succese, încît poate părea că sînt și singurele care te compun și care te țin în viață, tu însuți anulînd astfel bucăți din tine. Trăind mereu pentru următorul pas și pentru o versiune a ta ulterioară, înseamnă să nu te bucuri cu adevărat de ce-ai acum și, prin asta, să nu te bucuri de prezent, singurul fragment de timp pe care îl deținem cu adevărat.

Privind peste contextul ei social, teama de mediocritate ascunde frici existențiale mai profunde. Ascunde o teamă de a nu împlini un potențial. Ascunde o teamă de eșec sau de blazare. Și un fel toxic de a da sens și însemnătate propriei vieți. O teamă de propria finitudine. Și, în esență, e cruzime și o respingere de sine, din sentimentul că ceva intrinsec ție este banal și lipsit de strălucire dacă nu faci ceva deosebit.

Paradoxal, exact acceptarea și internalizarea acestei finitudini pot fi calea spre echilibru și eliberare. Și asta pentru că ea contextualizează iluzia că viața se termină atunci cînd renunți la constanta alergare după mai mult, cu o listă de lucruri de făcut mereu în expansiune ca ghid de orientare. De fapt, renunțarea e momentul cînd viața poate începe cu adevărat și capătă altă savoare.

O întrebare: dacă ar trebui să alegi între a fi fericit și a te simți special – ce ai alege?

Annie Dillard scria că „felul în care ne petrecem zilele este, desigur, felul în care ne petrecem viața”. Și poate că o viață trăită zi după zi încercînd să învingem un sentiment de inadecvare, perfecționînd metode de a face și mai mult – în speranța că acest „mai mult” va elimina o parte dintre frici –, e o inadecvare în sine la realitatea existenței noastre. Avem în medie 4.000 de săptămîni pe mînă, mulți dintre noi și mai puțin. Cartea lui Oliver Burkeman, fost guru al eficienței, Patru mii de săptămîni  managementul timpului pentru muritori, pune în perspectivă capcana eficienței și a perfecționismului, pornite din iluzia că timpul e ceva ce avem, exterior nouă, și poate fi eficientizat. Dar, de fapt, noi înșine sîntem făcuți din timp.

În paginile cărții, Burkeman argumentează că în cursa pentru perfecționism nu ai cum cîștiga, prin simplul fapt că nu există o formulă de eficientizare care să ducă la un moment în care toate sînt la locul lor. În schimb, presiunea căutării ei ne distrage de la lucrurile care contează. Singurul remediu e lăsarea frîielor din mînă, abandonarea cursei, și acceptarea limitărilor și a finitudinii propriei vieți ca prim pas de reorientare. După el – și inspirat de Heidegger –, singurul mod în care un om finit poate trăi din plin, relaționînd cu ceilalți oameni în adevărata lor umanitate, este să experimenteze lumea așa cum este, realitatea în adevărata dimensiune a ei. Ce e cu adevărat îngrijorător nu e acceptarea finalității noastre, ci ceea ce mai toți facem constant – anume, că în loc să înțelegem și să internalizam această finalitate în adevărata ei dimensiune, o evităm și o negăm. Astfel, în loc să ne asumăm din plin propria viață, căutăm distracții, ne pierdem în a fi ocupați, în rutina zilnică supraîncărcată, prin asta vrînd parcă să uităm că avem un final spre care ne îndreptăm.

În acest context, ce înseamnă mediocritatea? Mă gîndesc că o existență mediocră nu e aceea fără o carieră de invidiat, lipsită de un talent unic sau de călătorii în insule îndepărtate. Ci una lipsită de prezență, în care ești distras mereu și incapabil să îți spui ție însuți cu sinceritate ce vrei, ce simți cu adevărat și ce te face fericit și viu. O viață condusă de acea teamă interioară care spune constant că nu ești suficient. Și tu o crezi. O viață limitată în scop nu înseamnă una lipsită de însemnătate. Și ce ne face cu adevărat speciali este ceea ce reușim să însemnăm pentru alți oameni, în clipe imperfecte în care ne vedem unii pe alții fără artificii. Acesta e remediul. Căci în iubire, în compasiune și în curajul de a trăi la scară personală și în termeni proprii nu e loc nicicînd pentru mediocritate.

Bianca-Olivia Niță este jurnalistă freelancer.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

păcănele
Câștigător la păcănele, jefuit de un prieten. Polițiștii din Vaslui l-au reținut pe tâlhar
Un tânăr de 26 de ani din Vaslui, invidios pe un amic de 19 ani care câștigase la păcănele, l-a urmărit în orașul Târgu-Neamț și l-a deposedat prin violență de portofel, în care se aflau 1.500 de lei.
Lucrările pe Valea Oltului la structura DN7 în Sibiu Foto DRDP Brașov jpg
Alternative pentru șoferii prinși în capcana lucrărilor de pe Valea Oltului și A1 Sibiu-Pitești VIDEO
De multe luni, din cauza lucrărilor începute în mai multe puncte pe DN7 / E 81 - Valea Oltului, dar și pe A1 Sibiu – Pitești, traficul rutier pentru trei județe este sufocat de ambuteiajele din Sibiu.
Poliţia Română foto Poliţia Română
Un copil de 4 ani s-a înecat în piscina din curtea casei. Distrusă de durere, mama s-a sinucis VIDEO
O familie din orașul Găești, Dâmbovița, trece printr-o tragedie inimaginabilă. Copilul de doar patru anișori a fost găsit mort în piscina din curtea casei. De durere, mama s-a sinucis spânzurându-se în pădure.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.