Un permanent du-te-vino intermedial

Procesul meu de muncă ca ilustratoare este unul hibrid între analog și digital. De cele mai multe ori combin desenul analog cu digitalul pentru ilustrație editorială sau de carte. Desenez cu peniță și tuș negru pe hîrtie foto lucioasă, imprim desenul încă ud, succesiv, pe altă foaie de hîrtie (tehnica blotted line – linie întreruptă), apoi scanez și editez desenul pe calculator, adaug culori, texturi – și ele desenate de mînă și scanate la rîndul lor. Și, chiar dacă desenez cu carioci de acril în caietul de schițe sau fac o rizografie, de aici pînă la a pregăti de tipar imaginile pentru o carte sau o revistă mai urmează cel puțin o etapă de digitalizare a desenelor, pentru a putea fi văzute pe un ecran (unde pot fi, eventual, editate), trimise pe e-mail sau publicate pe Internet.

Scanner-ul digitalizează – explorînd cu un zgomot familiar, sub capacul de pe suprafața de sticlă, prin baleiaj, linie cu linie și punct cu punct – imagini de pe o foaie de hîrtie și produce ca rezultat o imagine digitală care ajunge astfel pe ecran. Friedrich Kittler (Computergraphik. Eine halbtechnische Einführung, Basel, 1998) privește dincolo de imaginea de pe calculator – la prima vedere, „un amestec aditiv bidimensional din trei culori primare, care se arată în cadrul carcasei sau parergonului unui monitor” – ca să ajungă, parcurgînd istoria tehnologiei, la radar, precursorul din domeniul militar, un mediu din cel de-al doilea război mondial, care detecta bombardierele inamice: „Au existat momente în care imaginea de pe ecranul computerului arăta puncte albe pe un fundal de culoare chihlimbar sau verde“.

Astăzi, imaginile analogice și digitale coexistă și se influențează reciproc.

Am vrut să testez fluxul de lucru complet computerizat, să desenez direct pe ecranul tabletei cu un stilou special. Avantajele sînt foarte mari: aș putea să lucrez practic de oriunde pe o tabletă, mult mai rapid și cu o flexibilitate mult mai mare pentru schimbări. Dar nu pot și nici nu vreau să renunț la desenul pe hîrtie și la imprevizibilitatea, spontaneitatea, surprizele lui, la liniile organice cu grosime care variază, la elementul tactil și, da, nici la petele de tuș aferente cu formele lor numai bune de interpretat. Fac toate parte din stilul meu.

Desenul analog cu mînjelile tipice unui creion moale, tiparul offset, cărbunele, hașura, efectul semiton, aspectul unei fotocopii, toate aceste tehnici și multe altele influențează digitalul, au „echivalentul“ lor digital și pot fi imitate de felurite pensule digitale. Există de asemenea o multitudine de filtre care conferă unui desen digital sau vectorial texturi cu vibe„retro“, îl fac mai „autentic“, mai cald, mai puțin perfect și adaugă chiar și efecte de zgîrieturi, pliuri, pete sau fundaluri de „phantom paper” – care arată ca o hîrtie de ziar, de benzi desenate vechi sau ca un carton de cutii cu chibrituri vintageetc.

Modul de lucru digital influențează la rîndul său procesul desenului analog. De exemplu, modul de a gîndi o compoziție cu mai multe elemente desenate pe straturi diferite derivă din programele de editare digitală a imaginilor. A desena figurile separat de fundal și uneori chiar ochii, nasul, gura separat de față este necesar pentru o animație, dar poate fi și foarte util pentru a încerca diverse variante sau pentru corecturi.

Tot hibrid am lucrat pentru cartea de gramatică ilustrată Hunde im Futur. Am utilizat o tehnică clasică, monotipia, în care desenez pe partea superioară a hîrtiei, plasată pe un suport de sticlă, cu culoare aplicată subțire. Prin desen cu pixul sau alte instrumente moi, în funcție de efectul dorit, monotipia apare prin transfer pe partea inferioară a hîrtiei, unde culoarea aderă prin presiunea mîinii. Am combinat monotipia cu colajul digital, am imprimat elementele de cele mai multe ori separat, ele putînd fi repoziționate, rotite sau redimensionate digital mai ușor. Pe piața de carte ilustrată pentru copii din Germania funcționează încă foarte bine modul de lucru analog: cunosc ilustratori care încă mai trimit acuarelele prin curier, iar editura se ocupă de scanarea și de procesarea imaginilor. Dar se lucrează și complet digital; pentru ilustrația editorială există o preferință pentru digital, pentru că este mai rapid și mai ușor de modificat.

Dar influența digitalului nu afectează doar, în mod abstract, desenele – fie ele pe ecran sau pe hîrtie. Afișarea pe ecran a chipului uman influențează și realitatea corporală. Statisticile arată că, odată cu pandemia de coronavirus, numărul operațiilor estetice a crescut foarte mult, deoarece mulți oameni au fost nemulțumiți de cum se vedeau pe ecranul calculatorului, în aplicațiile pentru conferințe video. În germană există deja termenul „Zoom-Kinn“, adică „bărbia de Zoom“, cauzată de perspectiva nu tocmai flatantă a camerei de la laptop (Ästhetische Medizin: Boom durch Zoom, Katja Knoll, 2022).

Analogul și digitalul se influențează reciproc – unii artiști care desenează exclusiv digital fac schițe în creion sau au chiar o rutină de a lucra analog, cu caiete de schițe, pentru a experimenta și a se „juca“, și utilizează apoi ideile din această adevărată „bibliotecă de idei“ pentru comenzi de ilustrație editorială sau de carte. Invers, cei care desenează analog, fie cu creion, brushpen sau orice altceva, pot prelucra și colora mai departe digital. Sau pot alege numai o paletă digitală de culori și reiau tot procesul analog, folosind schița digitală ca pe o unealtă. Este un permanent du-te-vino intermedial.

Arinda Crăciun, ilustrator de reviste și de carte, laureată a numeroase premii, a studiat germanistică la Köln și arte plastice la Berlin, unde trăiește și lucrează, la „Atelier petit 4” (atelierpetit4.blogspot.com).