„Un lucru unic în televiziunile din Europa“

Buna ziua, doamnelor şi domnilor, Gabriel Liiceanu este numele meu.

E prima oară cînd intru în instituţia dumneavoastră şi aş vrea să ştiţi că am venit într-o triplă calitate – ca membru al Grupului pentru Dialog Social, care a făcut sesizarea aceasta, ca om de cultură, cel puţin aşa mă consider, asta e meseria mea, intelectual umanist, şi deopotrivă ca cetăţean al acestei ţări.

Îmi pare foarte bine că am venit de la început, că am văzut modul sever în care funcţionaţi. Partitura aceea cu videoclipurile (de manele, de pe Mynele TV – n.r.) pe care aţi interpelat-o serios m-a impresionat, cu manelele, pentru că este limpede că aceste variante soft-porno pot să dăuneze sufletelor copiilor care privesc de-a lungul zilei. Dar vă spun că aia mi se pare nimic.

Nu cred că răul pe care îl fac acele videoclipuri se poate compara cu hard porno pe care l-am văzut pe urmă (fragmente din emisiunea lui Gâdea despre Andrei Pleşu – n.r.) şi, într-adevăr, cum a spus şi doamna Cristina Guseth (director Freedom House), sînt şocat. Am venit cu o bună dispoziţie, am venit cu un spirit destins şi ludic, după ce am văzut imaginile de acolo (videoclipurile de manele – n.r.). Mă simt absolut tulburat.

Nu am să fiu ipocrit, ştiu că episoade de acest gen nu sînt primele care au avut loc în această emisiune, dar faptul că lucrurile au escaladat şi au ajuns pînă la acest nivel şi că în clipa de faţă sîntem unica ţară din Europa, care, avînd un Consiliu Naţional al Audiovizualului, permite ca asemenea pornografii să existe în spaţiul public al României, mi se pare absolut înspăimîntător. Nu fac retorică, nu obişnuiesc să fac, ci pur şi simplu protestez în cea de-a treia ipostază în care am venit, ca cetăţean.

Am spus hard porno pentru că un copil care vede aşa ceva, un adolescent care vede aşa ceva şi care a auzit de oameni ca Mircea Cărtărescu, ca Patapievici, ca Pleşu şi înţelege că lor le pot fi anexate cele mai ordinare cuvinte ale jignirii: „porc“, „slugă“, „bou“, „linge şi scuipă“ şi că lucrurile astea se petrec sub ochii dvs. de ani de zile şi că le acceptăm…

Prezenţa mea aici nu este legată de nici un post de televiziune. Acela este un prilej. Am venit aici pentru că simt nevoia, de multă vreme, să stau de vorbă cu dvs. N-am să spun „sînteţi plătiţi din banii noştri“, dar am să spun că aştept să mă apăraţi de asemenea spectacole, să mă apăraţi, căci nu mai am curajul să deschid televizorul în România.

Nu ştiu cu adevărat cum se pot petrece asemenea lucruri, dar oamenii aceştia şi nu numai ei, nu numai mărimile culturale, toţi cei care sînt linşaţi acolo au dreptul, cum se spune în articolul – iată că am început să vorbesc ca avocaţii – 10 din Legea audiovizualului: protejarea demnităţii umane şi dreptul la propria imagine. Asta ar fi impus de mult timp să vă oblige la o sancţiune, alta decît – nu ştiu, nu mă pricep care este sistemul dvs. de pîrghii, de penalizări – o simplă amendă.

Ce se petrece aici nu e lucru de amendă. Garantul interesului public, înţeleg că aceasta este axa de valoare a instituţiei dvs. Vă rog să nu credeţi că am venit pur şi simplu să mă răfuiesc, dar pur şi simplu îmi cer drepturile ca să mă apăraţi, pe mine şi pe toţi cetăţenii din România, dacă nu vrem să avem o ţară care va ajunge o albie de porci cu ajutorul unor asemenea prestaţii.

Cărtărescu, cînd a păţit un asemenea lucru la unul dintre posturile de televiziune şi în mod repetat, omul care pesemne că este capitalul cel mai important de valoare al ţării ăsteia, a spus: „un intelectual poate să ia şi un glonţ în cap, e pregătit să o facă, dar nu e pregătit nimeni să se toarne peste el cisterne de excremente.“

Vă spun sincer că am făcut parte din consilii ca ale dvs., am fost în consiliul televiziunii patru ani de zile, dacă asemenea lucruri se petreceau acolo, eu nu dormeam liniştit. N-aş fi plecat, dar aş fi spus în gura mare că nu pot împărtăşi non-reacţia colegilor mei. Eu aştept cu toată încrederea, din partea dvs., o reacţie la ceva care îi cutremură pe ziariştii străini.

Am vorbit recent cu un ziarist de la Frankfurt care înţelege româna şi care a văzut emisiunea şi a spus că este un lucru unic în televiziunile din Europa. Nu cred că avem interesul – şi nici dvs. – să fim asociaţi cu asemenea linşaje. Tot ce s-a spus acolo, totul, cuvînt cu cuvînt, de la cap la coadă, este calomnie, minciună, jignire.

Andrei Pleşu n-a fost plătit din banii noştri, de 24 de ani, îl cunosc ca pe buzunarul meu. A fost opt ani în slujba statului şi, aşa cum a spus Andrei Cornea, a făcut-o slujindu-ne pe noi toţi. I-am plătit puţin pentru ce a făcut. Nu cred că sînt mulţi oameni în ţara asta care pentru 3800 de lei pe lună şi-au deformat şi mutilat profilul cultural ca să se pună în slujba unei ţări întregi. Nu este sluga nici unui regim. Întîi, a făcut, într-un moment de cumpănă al istoriei noastre, formidabile servicii culturii române: a înfiinţat instituţii, a pus cultura pe un drum nou. N-a fost sluga nimănui. Ca ministru de Externe, a pus umărul la intrarea României în Uniunea Europeană. Nu este vorba de apărarea lui Andrei Pleşu, pentru că s-a apărat singur în Adevărul.

Securist? Securist?... În numele unor resentimente (pentru că i s-au spus cuiva nişte adevăruri dure, Petre Roman, pe care la rîndul lui l-aş fi dat în judecată, e treaba lui Andrei Pleşu şi presimt că o să o facă). Aici nu este vorba de a pleda ca un avocat, dar vă spun că tot ce s-a spus acolo sînt enormităţi. Noi nu scriam scrisori către Ceauşescu, nimeni nu avea voie, decît dacă îi făcea un memoriu. E o minciună pentru toată tinerimea să creadă că existau corespondenţe de amor între un cetăţean al României şi Ceauşescu. Erau memorii şi erau memoriile unui om care era pus sub o acuză de subminare a ordinii de stat, de meditaţie transcedentală.

E altceva care m-a speriat. Eu cred în demnitatea dvs. şi în valorile pe care le slujiţi. Faptul că un manipulator – pentru mine oamenii ăştia nu sînt ziarişti – poate să vorbească despre dvs. cu „ăia de la CNA“… Vă daţi seama ce înseamnă asta, că au trecut, au transgresat orice idee de regulă, de lege şi de respect? Cum adică „ăia de la CNA“? Eu nu accept să vă numească cineva „ăia de la CNA“. La ce grad de trufie a ajuns un om care să se simtă dincolo de orice lege a acestei ţări, dincolo de orice pudoare?

Nu cunosc pîrghiile pe care le aveţi pentru a curma aceste lucruri, dar dacă lucrurile acestea continuă şi eu mă voi ascunde, în continuare – cu toţi prietenii mei şi cu toţi tinerii pe care îi cunosc – de televizor pentru că există asemenea posturi care pot face aşa ceva, bănuiesc că puterea se va muta de la o instituţie de stat către stradă. Iar asta nu e de dorit. Pentru că vrem să trăim într-un stat care se reglează frumos şi civilizat. Vă mulţumesc! 

Acest articol este transcrierea intervenţiei lui Gabriel Liiceanu în şedinţa CNA în care s-a discutat atacul postului TV Antena 3 la adresa dlui Andrei Pleşu.