„Un loc rămas în epoca sovietică“ – interviu cu fotograful Roland Verant

Publicat în Dilema Veche nr. 630 din 17-23 martie 2016
„Un loc rămas în epoca sovietică“ – interviu cu fotograful Roland Verant jpeg

Roland Verant este un tînăr agent de asigurări austriac în vîrstă de 35 de ani care a făcut o pasiune pentru Cernobîl, unde călătoreşte în mod regulat. A creat contul de Facebook  Zoning in – Chernobyl up close and personal, unde postează fotografii însoţite de informaţii mai mult sau mai puţin ştiute despre Zonă.

De unde fascinaţia pentru Zonă?

De cînd mă ştiu am fost fascinat de explorarea urbană, de zonele decadente, de orice are legătură cu morbidul. Am crescut într-o regiune din nordul Italiei care are cel mai ridicat număr de castele şi fortăreţe pe cap de locuitor. Cele mai multe se află, fireşte, în diferite grade de degradare. Poate de aici şi fascinaţia, de mic, pentru tot felul de ruine.

Aveam 5 ani cînd a avut loc accidentul de la Cernobîl. Cîţiva ani mai tîrziu am urmărit la TV reportajele despre revoluţiile din fostul bloc comunist, căderea Zidului Berlinului etc. Nu-mi dădeam seama de însemnătatea acelor evenimente istorice, dar realizam că e ceva important şi bun. Cînd am crescut am devenit interesat de această parte a Europei de dincolo de Cortina de Fier, despre care învăţasem la şcoală, şi aşa am dat peste accidentul de la Cernobîl. Mi s-a părut că întîlneam o fantomă din copilărie, un eveniment important despre care lumea din jurul meu nu ştia prea multe. Ştiam că acest eveniment schimbase cumva Istoria, dar nu înţelegeam prea bine cum. Am devenit curios şi, imediat ce am aflat despre existenţa oraşului Pripiat, am ştiut că acolo voi afla răspunsurile căutate. Nu-mi doream să vizitez nici un alt loc de pe planetă mai mult decît Pripiat-ul, un loc rămas în epoca sovietică, cu o istorie unică. Trebuia să merg acolo. 

Cînd aţi fost acolo prima dată?

În 2010. Nu eram prea ocupat la serviciu şi deja citisem foarte mult pe Internet. La un moment dat am dat peste blog-ul Elenei Filatova, o motociclistă ucraineană care pretindea că făcuse multe drumuri în zona de excludere. Pînă la urmă s-a dovedit că minţea, dar scria foarte bine şi oricum aşa am aflat că zona putea fi, totuşi, vizitată.

Ce-au zis familia, prietenii, cînd au aflat ce intenţionaţi să faceţi?

La început, toţi prietenii mei mi-au spus că sînt nebun, că e periculos, că de ce naiba aş vrea să fac aşa ceva… Iniţial şi mie îmi era teamă, căci nu ştiam prea multe despre radiaţii, eram îngrijorat de posibile efecte negative asupra sănătăţii. Primele mele două călătorii le‑am făcut printr-una din multele agenţii care organizează astfel de tururi, dar între timp mi-am făcut prieteni ucraineni acolo, care se ocupă profesional de astfel de tururi.

De ce v-aţi întors?

Prima călătorie a durat doar două zile şi nu am apucat să văd suficient. Între timp am început să citesc tot mai mult despre acel loc şi, cu cît citeşti mai mult, cu atît mai mult realizezi ce ai putea vedea. Aşa că a devenit o călătorie pe care acum o fac în mod regulat. În loc să‑mi cheltuiesc banii vizitînd alte locuri, eu merg doar la Cernobîl.

Cît staţi acolo de obicei, unde dormiţi, unde mîncaţi?

De obicei stau cîte o săptămînă. Uneori chiar mai mult, depinde de împrejurări. Există un hotel în Cernobîl inclus în preţul călătoriei. Poţi mînca la cantina hotelului, iar mîncarea nu este chiar atît de rea.

Ce anume vă interesează cel mai mult: clădirile, oamenii, animalele?

Mi-ar plăcea să văd animalele, dar astfel de călătorii sînt scumpe şi nu-mi permit să stau de veghe zile în şir pentru a întîlni şi observa animalele. I-am vizitat pe cîţiva dintre cei care s-au întors să trăiască în satele de unde fuseseră evacuaţi după accident, dar chiar dacă ghidul te duce la cei mai prietenoşi dintre ei, recunosc că această experienţă nu-mi place prea mult. E vorba de oameni care au suferit mult şi care au pierdut multe în viaţa lor, nu mă simt confortabil să mă duc să-i văd ca pe nişte animale de la Zoo. Şi, cu siguranţă, nici ei nu-şi doresc ca cineva să-şi vîre nasul în treburile lor.

Pe contul de Facebook oferiţi multă informaţie despre acele locuri, împreună cu foarte multe fotografii. Este acest cont un hobby?

Da, e doar un hobby, ceva ce a crescut în pasiune cu timpul. Motivaţia mea este aceea de a oferi informaţie de la faţa locului celor interesaţi. Sînt mulţi care fac fotografii în Zonă, dar cei mai mulţi vînează doar cadre spectaculoase. Şi de vreme ce găsesc acel loc foarte interesant, m-am gîndit că poate ar merita ca, pe lîngă fotografii, să ofer şi nişte informaţii mai de profunzime.

Care este cel mai emoţionant moment trăit în Zonă?

Ultima zi din călătoria făcută în martie anul trecut a fost foarte emoţionantă. Am vorbit mult cu localnicii (ghidul nostru făcea pe interpretul) şi am aflat multe despre necazurile lor în Zonă. Ucraina se afla deja de mai bine de un an în criză şi un pompier ne-a spus că Guvernul îi tăiase salariul la jumătate. Aşa că avea grijă de familia lui cu trei copii dintr-un salariu de doar 80 de euro. Am fumat o ţigară împreună şi la plecare mi-a cerut ultimele ţigări din pachet. Imaginează-ţi un bărbat în toată firea, un pompier voinic şi mîndru de ceea ce face, cerînd cîteva ţigări din motive pentru care nu are nici o vină. Noi am fost destul de norocoşi să ne naştem în Vest, unde salariile sînt bune, iar pacea de-a gata…

În acea după-amiază am vizitat o localnică în vîrstă care trecuse în viaţa ei prin situaţii groaznice, dar care era foarte caldă, prietenoasă şi cu un simţ al umorului foarte subtil. Ne vorbea cu entuziasm, ne-a pregătit un prînz senzaţional, a făcut totul pentru ca noi să ne simţim cît mai bine. Peste două zile mă aflam deja la biroul meu, unde o colegă îmi spunea ce viaţă nasoală are de cînd blugii ei de 150 de euro n-o mai încap. Genul acesta de experienţe pun în perspectivă toate prostiile de care noi, occidentalii, am ajuns să ne plîngem.

Cum vedeţi viitorul Zonei?

Nu va mai fi pentru multă vreme la fel. Estimez că în zece ani nu va mai rămîne nimic în Pripiat. Cele mai multe sate nu mai există de pe acum. Iar cînd nu vor mai veni bani din turism, probabil că autorităţile vor deschide zona de 30 km pentru alte foloase. Nu pentru a fi locuită, ar fi prea devreme, dar probabil pentru lucrări industriale.

a consemnat Marius CHIVU

Foto: Roland Verant

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cum arată Rotunda, locul unde a fost bătaie pe „casele de 250 de euro". Prețul cu care se vând acum imobilele FOTO
Zeci de proprietari ai caselor din satul Rotunda, comuna băcăuană Gura Văii, își reabilitează și modernizează imobilele. Mai mult de jumătate din cele 205 case construite de autorități în 2005, după inundații devastatoare, și abandonate ulterior au fost cumpărate la licitație acum doi ani
image
Unde trăiesc cel mai puțin „dotaţi“ bărbaţi din lume. Locul ocupat de români în topul mondial
Cercetătorii au întocmit o hartă interactivă a statelor unde trăiesc cei mai slab dotați bărbați.
image
Tipul de brânză pe care este bine să-l mănânci înainte de culcare: adormi în timp record
Mâncatul câtorva felii de brânză înainte de culcare vă poate ajuta să adormiți rapid.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.