Un loc în care viaţa este mai densă

Sanda CORDOŞ
Publicat în Dilema Veche nr. 242 din 28 Sep 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Deşi, desigur, ar fi greu de susţinut că scriitorii ar fi mai deştepţi decît tehnocraţii, totuşi, în această dispută purtată în paginile unui splendid şi sfîşietor roman, Pavilionul canceroşilor de Al. Soljeniţîn, eu sînt de partea lui Diomka şi cred, împreună cu el, că literatura ne poate învăţa sau, mai propriu spus (pentru că marile cărţi nu sînt didactice), ne poate ajuta să trăim pe noi toţi, copii, părinţi, bunici, tehnocraţi şi oameni de rînd. Am descoperit în ultimii ani, nu fără un surîs, că influenţi teoreticieni ai literaturii ajung şi ei la această idee. În Literatura în pericol (Paris, 2007), Tzvetan Todorov recunoaşte penitent (ca unul care a profesat timp de decenii o altă credinţă) că: "Dacă mă întreb astăzi de ce iubesc literatura, răspunsul care îmi vine spontan în minte este: pentru că mă ajută să trăiesc. [...] Departe de a fi un simplu agrement, o distracţie rezervată persoanelor educate, ea permite oricui să răspundă mai bine vocaţiei sale de fiinţă umană". Fireşte, o asemenea afirmaţie e foarte încăpătoare şi în ea intră o mulţime de lucruri. Literatura este şi un divertisment, te ajută să petreci ore agreabile, după cum ea îndeplineşte acele roluri banale care încep din primele momente ale lecturii şi care, nebăgate în seamă, rămîn active de-a lungul întregii vieţi de cititor: îmbogăţirea limbajului (a vocabularului, cum se spune în şcoală) şi a comunicării. Adesea, un cititor vorbeşte mai bine şi reuşeşte să audă mai bine (cu mult mai multă fineţe) glasurile lumii reale. Fiind produs al imaginaţiei umane, literatura te ajută să-ţi cultivi originalitatea, creativitatea şi inventivitatea care în ultima vreme au încetat să mai fie calităţile unui grup restrîns şi excentric, grupul artiştilor, şi sînt cerute în fişa mai tuturor locurilor de muncă. Dar cărţile (şi mă gîndesc mereu la literatură) au puteri şi mai mari. Ele nu se opun vieţii cum spune o prejudecată încă în uz, ci - dimpotrivă - în ele, cu fericita expresie a lui Radu Petrescu, "viaţa este mai densă". De aici pleacă energia lor specială, la îndemîna tuturor, ca muşeţelul şi ca păpădia. Dacă prin mijlocirea literaturii, aşa cum explică Don Quijote, "ne putem vîrî mîinile pînă la coate, frate Sancho Panza, în ceea ce se cheamă aventuri", tot ea este capabilă să atingă periculoasa adîncime a interiorităţii. Cititul devine cea mai bună cale spre tine însuţi, spre stări, sentimente şi emoţii prin hăţişul cărora e uneori atît de greu să străbaţi. Dacă personajul lui Soljeniţîn avea dreptate şi scriitorii nu sînt mai inteligenţi decît tehnocraţii, ei sînt mai fragili şi înzestraţi cu o acuitate care îi ajută să vadă şi să scrie acele nuanţe şi convulsii ale mişcării sufleteşti pe care le trăiesc şi ceilalţi. Dintotdeauna, literatura a lucrat cu atît de greu audibila şi inteligibila voce interioară, cu inteligenţa emoţională pe care psihologii ultimelor decenii o descoperă şi o plasează într-o poziţie centrală a personalităţii. Interesant de observat îmi pare faptul că etapele şi exerciţiile pe care psihologul le recomandă (şi uneori le supraveghează în propriul cabinet) pentru dezvoltarea inteligenţei emoţionale sînt, cel puţin pentru cîteva etape (percepţia şi exprimarea emoţiilor, facilitarea emoţională a gîndirii, înţelegerea şi analizarea emoţiilor), comune cu exerciţiile curente şi aşa-zicînd naturale care apar în lectura celor mai multe opere literare. Aş îndrăzni să spun că lectura are ceva în comun cu şedinţele de psihanaliză ori cu training-ul pe care companiile preocupate de echilibrul interior al angajaţilor îl susţin. Tocmai pentru că are aceste puteri, pentru că este arta cea mai ieftină şi mai accesibilă, nu cred nici în dispariţia literaturii şi nici în cea a cititorilor. După cum consider că literatura nu este în opoziţie cu computerul, ci e mai curînd stră-străbunica lui. La fel ca în reţeaua electronică, şi în literatură se pleacă de la o interfaţă convenţională care ea însăşi rămîne mută şi opacă pînă în momentul în care o comandă dată de o minte curioasă (sau, dimpotrivă, plictisită) nu o pune în mişcare. Odată trezită la viaţă de ochiul cititorului, de răsfoitul leneş ori febril al paginii sau - de ce nu? - de clik-ul unui mouse, realitatea virtuală a operei se concretizează, deschide ferestre peste ferestre, activează programe şi subprograme şi face să ruleze pe ecranul interior (acesta - este adevărat - mai puţin spectaculos, deşi nu mai puţin animat decît ecranul monitorului) fascinante lumi posibile. Orice carte literară este un mic computer aşezat în raft, care se pune în mişcare nu prin comenzi tastate pe claviatură, ci prin acel Enter încastrat în şi declanşat de ochiul meu. Dacă avem în vedere o singură carte, s-ar putea spune că numărul programelor este limitat (deşi ele sînt, în fond, inepuizabile), dar dacă ne raportăm la literatura ca întreg, atunci se poate spune că aceasta constituie o realitate virtuală care conţine o infinitate de lumi posibile. Este un lucru pe care îl exprimă Bastian, eroul lui Michael Ende din Poveste fără sfîrşit, atunci cînd i se cere să ducă toate basmele începute pînă la capăt: "Sînt nenumărate poveşti, strigă Bastian, şi din fiecare răsar mereu altele noi". Tot Bastian descoperă nu doar că poveştile şi lumile care se deschid odată cu ele sînt nenumărate, dar şi că "orice poveste adevărată este o poveste fără sfîrşit". Aceasta înseamnă că una şi aceeaşi poveste îşi deschide lumea pentru fiecare din cititorii săi (utilizatorii, dacă preferaţi), reîncepe (mereu proaspătă) pentru fiecare în parte. La fel ca un joc pe computer, şi textul literar are niveluri diferite care se dezvăluie treptat pentru cei destoinici sau rămîn pentru multă vreme inaccesibile pentru cei grăbiţi, speriaţi sau lipsiţi de perseverenţă. Trecerea de la un nivel la altul aduce imagini mai complexe, un spor de putere şi un plus de semnificaţii. La ce folosesc toate aceste cîştiguri în fond virtuale şi simbolice? Au acelaşi folos ca inimile suplimentare, claponii sau tăvile cu cartofi prăjiţi dobîndite în cursele şi bătăliile din realitatea virtuală electronică, ca diplomele pe care le cîştigă tehnocraţii, ca stima, respectul, tandreţea şi iubirea, care ele, toate, nu ajută la nimic, dar îţi sporesc viaţa, îi dau intensitate şi adîncime. Adică, oricît de caraghios ar suna cuvintele acestea, cititul te ajută să trăieşti.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivele cel mai des întâlnite pentru care se ajunge la divorț. Soluția oferită de un psiholog
Un studiu a dezvăluit motivele pentru care se ajunge cel mai des la divorț. Lipsa banilor este pe primul loc, dar și altele la care ne-am fi așteptat. Psihologul Maria Teherciu vine cu explicații
image
Cum salvezi situația dacă explodează un cauciuc al mașinii în mers. Sfaturi esențiale de la un fost polițist VIDEO
Explozia cauciucului, în timpul mersului, poate fi o experiență foarte periculoasă. Multe accidente grave s-au produs în urma acestei situații. Iar frânarea bruscă te-ar putea costa viața.
image
Orașul important din România unde nu există ambuteiaje în trafic. Cum explică situația celebrul pilot Titi Aur
Dacă la Brașov traficul era infernal încă din 2000, acum acesta este orașul din România în care se circulă cel mai bine la orele de vârf, în special în zonele centrale. Titi Aur a explicat de ce

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.