„Un «împreună» ideal care le-a dat forța de a duce lupta” interviu cu sculptorul Virgil SCRIPCARIU
Ce înseamnă pentru dvs. Monica Lovinescu?
Monica Lovinescu este pentru mine un simbol al verticalității, al luptei cu regimul comunist, un om căruia consider că nația îi datorează mult. Unul dintre mulții intelectuali puși în continuare în umbră de la nivel oficial, a cărui memorie trebuie însă să ajungă la cei care se bucură azi de libertatea cîștigată și prin eforturile ei și ale lui Virgil Ierunca. Sînt recunoscător că am putut fi părtaș la evenimentele organizate de Fundația Humanitas Aqua Forte cu prilejul Anului Centenar Monica Lovinescu. A fost un timp în care m-am apropiat mai mult de acest personaj extraordinar, prin tot ce a însemnat demersul de documentare pentru realizarea monumentului Lovinescu-Ierunca.
Cum v-ați pregătit pentru abordarea/realizarea unei astfel de lucrări?
Aș putea spune că realizarea acestei lucrări a fost pentru mine o sumă a tuturor experiențelor anterioare, a întregului meu efort de a mă apropia de Sculptură, așa, cu majuscula pe care o folosea profesorul meu, sculptorul Vasile Gorduz, căruia îi datorez mare parte din ceea ce sînt astăzi, ca artist. Practic această meserie de 25 de ani, timp în care am realizat lucrări diverse – compoziții de for public, portrete de personalități, instalații, design expozițional. Anul acesta am avut un timp îndelungat de reflecție, o frămîntare profundă, în încercarea de a găsi calea justă pentru acest monument. Am studiat zeci de albume de sculptură, am călătorit pentru a vedea lucrări pe care le consider izbutite, m-am apropiat de personajele mele prin lecturi și audiții. Nu în ultimul rînd, întîlnirile periodice din atelierul de sculptură cu echipa Humanitas și în special cu filosoful Gabriel Liiceanu, care le-a fost atît de apropiat celor doi, au fost timpi de verificare, de confruntare, de pus laolaltă idei, timpi foarte fructuoși în creuzetul creației. Împreună, cercam periodic compoziția, cu gîndul de a o face cît mai relevantă.
Care este conceptul ei? Ce v-ar plăcea să vadă oamenii cînd va fi dezvelită?
Am plecat de la dorința comanditarului. Mi s-au cerut două personaje recognoscibile; exista și ideea unei bănci pe care să stea, un tipar des întîlnit în orașele lumii. Pornind de aici am propus și am configurat, de-a lungul lunilor din urmă, compoziția pe care o vedeți azi în sit. Consider că lucrarea cuprinde în sine clasic, modern, contemporan, un mix care a generat un tot armonios și, cred eu, relevant. Personajele au fost modelate cinstit – întîi nud, apoi îmbrăcat. A fost necesar un drum anevoios pentru apropierea de fizionomii, așezarea expresiei chipurilor într-o cheie potrivită, mai ales în ceea ce o privește pe Monica Lovinescu. Trăsăturile lor de caracter, epurate de travaliul existenței cotidiene, s-au așternut în lut. Curaj, tenacitate, dreptate, libertate, spirit de sacrificiu și, post mortem, seninătate, acestea le-aș citi pe chipurile lor. M-a preocupat de asemenea să pun în lumină legătura extrem de puternică dintre ei. Un „împreună” ideal care le-a dat forța de a duce lupta cu stihiile vremurilor. În acest punct, am simțit că este nevoie de încă un element în compoziție, o contrapondere a acestei forțe spirituale luminoase pe care cuplul o emană. Așa a apărut ideea pomului cu harpii, o coborîre simbolică în istoria recentă. Personajele cu trup de pasăre și cap de bătrîn, învechit în rele, sînt trimiteri documentate biografic la lungul război mocnit și adesea de o cruzime barbară pe care Monica Lovinescu și Virgil Ierunca l-au dus cu Securitatea, cu regimului comunist. Tensiunea dintre cei doi poli ai compoziției este susținută și de gestul mîinii ridicate, iar elementul cel mai surprinzător al lucrării este, poate, mantia care cuprinde laolaltă cele două personaje. Sensul ei este unul simbolic. Mantie – platoșă – filacteră, pentru acest cuplu de literați, deveniți fără veste portavocea speranței și a libertății pentru un întreg popor condamnat zeci de ani la tăcere și resemnare. Acestea au fost realitățile la care am considerat să reflectez, mai degrabă decît să realizez o compoziție ilustrativă, din care nu ar fi lipsit microfonul și aparatul de radio. Mi-ar plăcea ca lucrarea să incite la descoperirea și asumarea vie a istoriei recente, mai ales de către cei născuți după 1989.
Ce înseamnă o astfel de lucrare în contextul operei dvs.?
Odată cu încheierea acestei lucrări, simt că am intrat într-o nouă etapă a vieții mele de artist. Procesul de creație a fost, implicit, o recapitulare și reașezare a tot ceea ce știam pînă acum despre sculptură. Va rămîne, fără îndoială, o piatră de hotar în parcursul meu artistic.
Dacă ar fi să realizați o sculptură dedicată altei personalități din istoria României, cine v-ar plăcea să fie?
Sînt un spirit justițiar, m-am bucurat de clipele de dreptate care simt că s-au înfăptuit odată cu toate evenimentele dedicate Anului Centenar Monica Lovinescu, într-o ipostază statornică și prin grupul statuar din Cotroceni. M-aș bucura să mai pot participa la astfel de gesturi recuperatorii, să pot aduce dinaintea semenilor amintirea prea repede uitată a unor oameni de o imensă valoare, care rămîn discreți și dincolo de moarte. Sîntem datori, consider, să nu-i dăm uitării. Iar sculptura a fost dintotdeauna un bun instrument în acest sens. Istoria recentă abundă de astfel de personaje ale căror vieți ar putea fi scenarii inedite de film și sursă de inspirație pentru creația artistică. Și așa cum Pronia mi-a dăruit experiența realizării monumentului Lovinescu-Ierunca, aștept în continuare provocările neștiute, cărora sper să le pot face față cu bine.
interviu realizat de Marius CHIVU
