Un impas al democraţiei? (anchetă)

Aş spune că impasul nu e al democraţiei, ci al scării de valori. Lucrul acesta are două posibile cauze. Prima este personalizarea instituţiilor - la noi, mult prea des, persoana se confundă cu instituţia. A doua: refuzul clasei politice de a se auto-curăţi, ceea ce a permis nu numai menţinerea, dar şi consolidarea unor personaje contestabile în prim-planul scenei politice. Asistăm, de fapt, la o funcţionare corectă a democraţiei, care produce, paradoxal, rezultate groteşti. Nici unul dintre personajele de care vorbim nu a pătruns "ilegal" în arena publică. Ele au ajuns acolo prin alegeri, prin mecanisme parlamentare şi jocuri de partid. Toate acestea sînt legitime într-o democraţie activă. Nu este, deci, vina democraţiei, ci a noastră că nu sîntem suficient de exigenţi în materie de calitate. Cătălin AVRAMESCU "Nu avem o democraţie 100%" "Impas al democraţiei"? Să ne întrebăm mai bine dacă am avut, din 1989 încoace, o democraţie reală. În anii ’90 nici nu se punea problema, desigur, între mineriade, jaf generalizat şi minciuna propagată de stat. Dar după 2000-2004? Eu nu văd "democraţia" care ar fi intrat în impas. Noi avem un regim mixt, cu componente democratice şi cu o dominantă oligarhică. Ce este oligarhia? Conform definiţiei clasicilor, ea e regimul unde cei puţini şi răi conduc. Iar asta nu va intra în impas atîta vreme cît aceeaşi grupare de personaje insalubre domină viaţa politică românească. Andrei CORNEA O luptă dificilă şi lungă Criză a democraţiei? E o criză, într-adevăr, dar cred că una de creştere şi nu una a agoniei. După 1990 a trebuit, în materie de democraţie, de clasă politică, de stat de drept, de drepturi ale omului, să o luăm aproape de la zero. Pînă şi tradiţiile democratice de dinainte de 1940 erau fragile şi aproape imposibil de recuperat. Aşa încît am avut, probabil, aşteptări exagerate. Şi totuşi nu s-a făcut chiar puţin. Se cuvine însă să citim corect evenimentele: actuala confruntare politică nu e o simplă luptă pentru imagine, ci are un miez fierbinte. Trebuie decis dacă România va fi condusă oligarhic, de cîteva "familii" cu ramificaţii printre afacerişti şi oameni politici, care vor mima democraţia, sau dacă aceştia vor trebui şi ei să se supună controlului public. Lupta e dificilă şi lungă. Ea nu se va decide nici săptămîna aceasta, nici anul acesta şi probabil că mult va depinde şi de eforturile societăţii civile şi ale opiniei publice. Prezenţa în poziţii fruntaşe a unor personaje politice precum Dan Voiculescu arată clar care este miza: vrem sau nu ca un cetăţean bogat care nu strînge mai mult de 1-2% din voturile electoratului, al cărui partid nu a fost niciodată ales în Parlament, să decidă în legătură cu vieţile şi destinele noastre? Dacă nu vrem asta şi sîntem hotărîţi să nu o acceptăm ca principiu, cred că vom avea în final cîştig de cauză. Şi încă ceva: faptul că Parlamentul în general este o instituţie esenţială a democraţiei nu înseamnă că acest Parlament este o instituţie democratică: e un Parlament în care Dan Voiculescu conduce o comisie pentru suspendarea preşedintelui şi în care frauda la vot rămîne nepedepsită. Corina DRĂGOTESCU "Anomalii ale sistemului nostru democratic" Nu cred că este vorba despre un impas al democraţiei. Putem vorbi, mai degrabă, de anomalii ale sistemului nostru democratic. Nu este normal, în primul rînd, ca partidele mici, care intră în Parlament în diferite alianţe, să-şi aibă un traseu propriu, independent de cel al formaţiunilor vehicul, care le-au transportat pînă în Legislativ. Este cazul Partidului Conservator, formaţiune care înclină balanţa puterii după cum se trezesc dimineaţa membrii acesteia. În al doilea rînd, relaţiile între puterile statului nu sînt bine reglementate în Constituţie. Mecanismele nu asigură un echilibru al puterilor. Preşedintele ales în mod direct are ceva mai puţine pîrghii decît un primar, în timp ce premierul, ales de Parlament, este "inamovibil". Cît priveşte ascensiunea şi forţa unor partide extremiste, evoluţia lor este strîns legată de cea a restului scenei politice, fiind opţiuni de "rezervă" pentru populaţie. Din nefericire, sîntem încă într-o etapă în care electoratul nu poate sancţiona oamenii politici, aşa că vocile care se aud sînt, de multe ori, ale unor cetăţeni discutabili din punct de vedere al moralităţii politice. Din fericire, criza prelungită a arătat că instituţiile s-au maturizat şi nu mai intră în blocaj la prima ceartă de pe scena politică. Îngrijorător este faptul că veniturile la bugetul de stat au înregistrat o scădere dramatică, în luna care a trecut, comparabilă cu perioada guvernării Ciorbea, în timp ce cheltulelile au crescut cu mult peste suma planificată. Poate fi primul semn că şi instituţiile încep să gîfîie. Călin-Andrei MIHĂILESCU Cuura! Să să mai ostoiască odată osteneala asta ce ne vine din democraţie! De atîta forfotă de dezbinare, naţia a obosit. Din oboseală de stres, ne-am trezit într-un popul bolnav. Cătinel şi dimpreună, hopa jos de pe căluşei şi hai toţi la cură, -ntr-un avînt! Aşa trecînd în şiruri lungi spre însănătoşire grabnică, am fost îndemnaţi să ne răcorim în puţul oligarhilor gîndirii, de unde să ieşim, vezi bine, developaţi ca Harap Alb; sau să ne uităm în ochiul de basilisc al televizorului pînă împietrim; sau să ne priponim la circul de scandaluri cu un coltuc în mînă pînă ne-o cădea noaptea cu buf! în inimi, creiere şi preajmă. Şi pe stînga, şi pe dreapta drumului pe care trecem ca printr-un tunel cu stafii spre Oiropa, apar tot felul de soitari - care singur, care-n cete. Ne joacă-n faţă giocuri proaste, scamatorii rău ascunse, se scuză, făcîndu-ne cu ochiul, ca amicii, ne iau desăgile, piţulele şi ne mai taie niţel din umbră. Ne mai sare vreun ecran în drum, le mai înghite pe alea sau pe alea, le plîngem, mergem înainte, mai cîntăm ("Hai global, global, global, mi-am băgat mîndra-n spital!"). Şi, în fine, cînd caracudele - şi alţii care n-au cap decît cît să se deie peste el - au făcut heghemonie să-l tragă cu hîrzobul în noroi pe preşedinte, uite că vedem în zare nămolul băilor Felix, în care o să ne scăldăm oasele de naţie amorţită de ameţeli. Am ajuns - ceva iarbă de păscut şi nuferi în calea uitării: cît vezi cu ochii, numai greşitul Felix în calea Europei. Sîntem sfîrşiţi, răzuiţi, făr’ de umbră şi ecou. Cu inima de-abia dibuind prin dubii, iată-ne la cură, cu gura plină de nămol. Să ne dea Dumnezeu sănătate, că de democraţie ne-am îmbolnăvit! Cornel NISTORESCU "Oricine poate fi arbitru" Nu cred. Pînă la urmă, fiecare cetăţean poate fi în situaţia de a fi arbitru, de a avea o judecată proprie. La fel şi cei care comentează şi care sînt vizibili. Cine obligă instituţiile să urmeze o judecată greşită? Există sute de mii de oameni care sînt împotriva părerii celor care susţin "demolarea" premierului. Îi ascultă cineva? Mi se pare riscantă operaţiunea de a-i socoti vinovaţi doar pe cei care comentează şi judecă, cîtă vreme politicienii nu ţin cont nici de părerile lor, nici de cele ale cetăţenilor. Iar campionul incontestabil în luarea deciziilor după inspiraţia proprie mi se pare că e Traian Băsescu. Zoe PETRE "Să ne folosim revolta în mod cît mai inteligent" Nu cred că trebuie să mergem atît de departe. Uzurparea la care vă referiţi nu e inedită. De 17 ani şi mai bine, tot felul de personaje sau (pretinse) personalităţi au vorbit în numele democraţiei şi cînd lăudau minerii, şi cînd furau pe rupte. Nu văd de ce arbitrajul dlui Iliescu ar fi mai acceptabil decît cel al dlui Voiculescu. Nici legitimitatea tuturor aserţiunilor dlui Băsescu nu e garantată în aur. Dacă e să luăm partea bună a lucrurilor, poate că e mai sănătos, totuşi, ca dl. Vadim Tudor să se pronunţe în numele legalităţii, decît să spună deschis că nici nu-i pasă de ea: ipocrizia este, nu-i aşa, omagiul pe care viciul îl aduce virtuţii. Vedeţi cum arată lucrurile cînd dl. Becali le spune pe nume. Cel mai mare factor de risc acum este populismul post-modern, care împarte lumea în corupţi = clasa politică de-a valma, şi puri = noi, ceilalţi. Doar utopia marxistă făgăduia o lume fără politică. Democraţia nu e o stare, e o bătălie continuă, şi trebuie să ne folosim revolta în mod cît mai inteligent. Stelian TĂNASE "Asta e politica!" Nu sîntem într-un impas al democraţiei. Dacă ne uităm în marile capitale ale lumii, vedem că şi acolo climatul politic este extrem de tensionat (de exemplu, luptele dintre laburişti şi conservatori la Londra şi situaţia lui Tony Blair sau felul cum este criticat în Congresul american George W. Bush). Asta e politica! Dacă vrem linişte, ne întoarcem la dictatură. Eu văd în acest război dintre Cotroceni şi Palatul Victoria un rău necesar, face parte din partitura cacofonică a democraţiei. Pînă la urmă, e asemenea concurenţei din economia de piaţă. Liniştea e cea care mi-ar părea suspectă. a consemnat Cezar PAUL-BĂDESCU