Un fragment dintr-un manual al viitorului

Cristina ROMAN
Publicat în Dilema Veche nr. 360 din 6 - 12 ianuarie 2011
Un fragment dintr un manual al viitorului jpeg

Zilele de 16-21 decembrie 1989 mă găseau într-un apartament de bloc dintr-un oraş de provincie care, ca multe orăşele din România epocii Ceauşescu, se confrunta, în perioada iernii, cu lipsa căldurii şi întreruperea curentului electric. În 1989, aveam 13 ani şi, copil fiind, nici prin gînd nu-mi trecea că evenimentele din decembrie al acelui an îmi vor marca în vreun fel viitoarea profesie. Acum, în 2010, îmi pot imagina că particip la editarea unui manual de istorie a României din 2061, prin realizarea unui capitol rezervat anilor ’90, deoarece consider că, odată cu trecerea timpului, patimile de tot felul dispar şi că se poate scrie relaxat, detaşat şi obiectiv, despre acea perioadă.

Politica anilor ’90 

Sfîrşitul anului 1989 a oferit României şansa revenirii la valorile democratice dinainte de ocupaţia sovietică din 1944. Tradiţiile sărace în experienţe democratice au făcut ca România să nu aibă energia necesară pentru a depăşi, într-o perioadă scurtă de timp, decalajele care o despărţeau de alte state foste comuniste din Europa Centrală şi Răsăriteană (Polonia, Ungaria, Cehoslovacia). În anii ’90, România a pendulat între începuturile unei timide democraţii şi prăbuşirea sa în haos. Societatea românească a trecut prin diverse stări: de la entuziasmul provocat de sfîrşitul regimului dictatorial comunist, la teama produsă de incertitudinile viitorului, de la deschidere faţă de independenţa presei scrise, a televiziunii, a libertăţii cuvîntului, la rezistenţă faţă de orice reformă economică. 

Implicarea în jocul politic al unui număr mare de partide (dintre care amintim pe cele mai importante: Frontul Salvării Naţionale-Frontul Democrat al Salvării Naţionale-Partidul Democraţiei Sociale din România, Partidul Naţional Ţărănesc Creştin-Democrat, Partidul Naţional Liberal, Partidul Social Democrat Român, Partidul Unităţii Naţionale Române, Uniunea Democrată a Maghiarilor din România), adoptarea, în 1991, a unei noi Constituţii prin care erau recunoscute, pentru prima dată după 45 de ani, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, separarea puterilor în stat, organizarea de alegeri libere ofereau imaginea unei societăţi democratice care, cu paşi mărunţi, începea să se aşeze. În realitate însă, lucrurile nu au fost atît de simple. Scena politică  a acelor ani a fost frămîntată de aprige dispute între partidele politice. De o parte a baricadei confruntării politice s-au găsit liderii partidului aflat la guvernare, majoritatea dintre ei fiind foşti membri marcanţi ai Partidului Comunist, iar de cealaltă parte s-au aflat fruntaşii vechilor partide istorice renăscute după 1989. O lungă perioadă de timp, viaţa politică a fost dominată de ambiguitate, neîncredere, lipsă de comunicare, violenţă şi frică. Faptul că o mare parte dintre membrii partidului care s-a aflat la guvernare, aproape pe toată perioada anilor ’90, au făcut parte din diverse structuri ale puterii, şi pe vremea comunismului, a constituit pentru ei un atu politic important în faţa adversarilor din opoziţie. Deţinînd pîrghiile conducerii politice şi ştiind cum să le manevreze în interesul lor, foarte adesea liderii FSN se arătau temători de imaginare lovituri de stat şi subversiune, suspicioşi la fiecare demonstraţie anticomunistă sau antiguvernamentală. În lungile perioade cînd s-au găsit la putere, au întreţinut în rîndul populaţiei o stare de teamă şi de revoltă faţă de tot ceea ce simboliza democraţia occidentală. Absenţa unei culturi a dialogului, a comunicării, imaturitatea opoziţiei, dar mai ales lipsa pîrghiilor necesare pentru ca aceasta să ajungă la vîrf au făcut ca fruntaşii partidelor istorice să fie neputincioşi în faţa manevrelor politice ale liderilor FSN. Să nu uităm că o mare parte dintre conducătorii opoziţiei, ca Ion Diaconescu sau Corneliu Coposu, şi-au petrecut o mare parte a vieţii în  închisorile comuniste, iar alţii, precum Ion Raţiu şi Radu Câmpeanu, reveneau în ţară după o perioadă lungă de exil.  

Manipularea şi diversiunea au fost instrumentele principale pe care puterea le-a utilizat pentru a se menţine la guvernare, din 1990 pînă în 1996, cînd coaliţia electorală a opoziţiei, purtînd denumirea de Convenţia Democrată Română, a preluat conducerea politică. În timp, regulile democraţiei politice au fost învăţate atît de cei de la putere cît şi de opoziţia abia renăscută. Cei veniţi la guvernare după 1989 şi care în mare parte erau foşti membri ai vechii nomenclaturi (ca: Ion Iliescu, Dan Marţian, Silviu Brucan, Alexandru Bârlădeanu) au înţeles că scrutinele electorale au fost inventate pentru ca unii să piardă, iar alţii să cîştige, şi astfel nimeni să nu poată sta la conducere pe viaţă. Cei din opoziţie au învăţat că, pentru a cîştiga competiţia politică, nu este de ajuns să acuzi adversarul de ceea ce a făcut în trecut şi, de asemenea, nu este de ajuns să obţii aderenţa elitelor, ci în primul rînd trebuie să ştii să te faci ascultat şi înţeles de către mase. Atît puterea cît şi opoziţia au înţeles că nu e nevoie să se placă, pentru a dialoga şi pentru a colabora la conducerea ţării. 

Primii paşi în democraţie 

Zece ani, societatea românească s-a zbătut prin hăţişurile democraţiei, învăţînd treptat să funcţioneze în normalitate. Dacă pînă la căderea comunismului în decembrie 1989, atît muncitorii cît şi intelectualii aveau un duşman comun, şi anume regimul ceauşist, în anii ’90 cele două categorii sociale se aflau în tabere diferite. Intelectualii erau deschişi reformelor democratice, politice, economice şi sociale, în timp ce muncitorii manifestau rezistenţă faţă de orice schimbare care le-ar fi putut afecta în vreun fel stabilitatea materială.  

Liderii politici ai FSN-ului, care în mare parte erau nostalgici ai vechiului regim comunist, s-au folosit de opoziţia manifestată de categoriile medii ale populaţiei faţă de reformele radicale, pentru a amîna cît mai mult aplicarea lor şi astfel să-şi asigure menţinerea puterii. Astfel ar putea fi explicate manifestaţia muncitorească organizată în Bucureşti pe 29 ianuarie 1990, descinderile minerilor în Capitală pe 19 februarie 1990, evenimentele din 14-15 iunie 1990, 25-26 septembrie 1991. Societatea civilă românească abia s-a născut în anii ’90. Ea nu avea o tradiţie, ca în Polonia sau Cehoslovacia, şi nu avusese timp pentru a dialoga şi a ajunge la o înţelegere care să permită încheierea unei alianţe cu muncitorii, aşa cum s-a întîmplat în alte ţări foste comuniste din Europa Centrală şi de Sud-Est. Grupul pentru Dialog Social, Grupul Independent pentru Democraţie, Asociaţia Timişoara, Asociaţia „21 decembrie“, Liga Studenţilor, Academia Civică, Asociaţia „Pro Democraţia“ sînt cele mai importante organizaţii civile apărute în acei ani. „Proclamaţia de la Timişoara“ din martie 1990, „fenomenul Piaţa Universităţii“ din aprilie-iunie 1990 li se datorează întru totul acestor asociaţii civice. Fără ele, aceste manifestări de civism nu s-ar fi produs. Mişcarea civilă din România nu a reuşit, într-un timp scurt, să se impună în faţa puterii politice şi mai ales nu a reuşit să se facă înţeleasă de marea masă a populaţiei, pentru a obţine susţinerea acesteia. 

Societatea românească în anii ’90, asemenea unui copil, am putea spune că „a învăţat să meargă“ prin democraţie. Politicienii, asociaţiile civile, categoriile largi ale populaţiei au învăţat să convieţuiască. Au învăţat să se accepte, să nu considere adversarul politic sau de opinie „un duşman de clasă“ care trebuie lichidat, să dialogheze, să colaboreze şi, ceea ce era mai important, să înţeleagă că unii fără alţii, într-o societate democratică, nu pot exista. Pe scurt, anii ’90 au însemnat reîntoarcerea României către democraţia pierdută cu 45 de ani în urmă. 

Cristina Roman este istoric, cercetător la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.