"Un fel de anarhie reacționară" - dialog

Alex. Leo ŞERBAN, Marius CHIVU
Publicat în Dilema Veche nr. 324 din 29 aprilie - 5 mai 2010
"Un fel de anarhie reacționară"   dialog jpeg

Marius Chivu: Democraţia opiniilor nu presupune obligativitatea opiniilor (o să rîzi, a spus-o şi Caragiale) – acesta ar fi primul corolar al libertăţii de exprimare. La noi însă dreptul şi obligativitatea se confundă. Cei care comentează pe Internet – pe bloguri, pe forumurile ziarelor etc. – cred că părerea lor e nu doar indispensabilă, dar şi infailibilă. Nu pare să existe un „drum al Damascului“ pe Internet sau la TV. E mult egocentrism şi impertinenţă şi amatorism aici. Cum îţi explici că s-a ajuns în această fundătură a dialogului?

Alex. Leo Şerban: Da, toţi cei care comentează chiar cred că părerea lor contează, dar, oare, nu au fost învăţaţi să creadă asta de la televizor, din publicitate, din (în fine) politică – adică din ceva care combină televiziunea şi publicitatea? Suportul (gratuit, să nu uităm!) deschide apetitul; ego-ul fiecăruia îl urmează. La un nivel mai profund (mă rog, cît poate să fie de profund datul cu părerea pe Internet), această cacofonie generală reflectă gradul de nesiguranţă şi de frustrare al fiecăruia. Libertatea de exprimare este un bun cîştigat, asta e cert; dar această libertate nu garantează şi disponibilitatea altuia de a asculta – sau de a fi de acord cu – părerea exprimată. Şi, cum românul se pricepe la orice – de la politică la filme trecînd prin fotbal –, aceste libertăţi paralele (care nu produc, evident, decît simulacre de dialog) sînt folosite, ba chiar abuzate, într-un mod exacerbat, aproape apoplectic (cînd nu de-a dreptul apocaliptic). Ceea ce se obţine este clar contraproductiv: o extenuare sterilă a comunicării. „Onanimul“ (cu o vorbă antologică a lui Ioan T. Morar) este anonimul de pe net care nu vrea neapărat să convingă, ci să se convingă că există. „Comunicarea“ este alibiul; în spatele lui, omul nervos şi nebăgat în seamă susţine, de fapt, monoloage autolegitimatoare.

Nu crezi însă că onanimii („comentez, deci mă autosatisfac, deci exist!“) sînt, de fapt, victimele acestui atractiv mediu-capcană unde viteza, varietatea şi excesul de informaţii produc/determină inflaţia de opinii?! Un fel de fatalitate postmodernă care facilitează expunerea, re-producerea şi propagarea sinelui (un mediu tehnologic unde, practic, nu există selecţie naturală: cele 15 minute de glorie şi putere aparţin, de fapt, tuturor şi nimănui în acelaşi timp), uzînd însă prin informaţii esenţa, iar prin opinii, comunicarea...

Ba da! Pentru că este precum Internetul – unde poţi găsi totul, dar e mai greu să găseşti fix ce te interesează. Internetul e un mediu eminamente orizontal: toate opiniile sînt pe acelaşi plan şi au aceeaşi greutate. Care e revanşa cantităţii asupra calităţii – şi nu, cantitatea nu trece în calitate!

Problema opiniilor pe Internet este că fiecare încearcă să demoleze Autoritatea substituindu-i mici „autorităţi“. Toţi sînt mici dictatori pe o cîmpie plană, luptîndu-se cu alţi mici dictatori (ascunşi sub acelaşi anonimat) şi care nu se unesc decît atunci cînd cineva cu nume + prenume (preferabil, o autoritate într-un domeniu) îşi spune, la rîndul său, părerea. În acel moment, se produce un strigăt de luptă general: „intrusul“ trebuie biruit! Ceea ce li se permite anonimilor (criticarea/atacarea/insultarea celor cu nume + prenume, preferabil autorităţi) nu li se permite acestora. „Onanimii“ au „dreptul“ de a porcăi pe oricine are sau este un nume; aceştia însă, în mod paradoxal, nu au acelaşi drept: dacă şi-l exercită, totuşi, vor avea de înfruntat armatele reunite ale micilor dictatori de pe cîmpia Internetului, care-i vor sări în cap.

Conform principiului „dacă eşti vedetă renunţi la intimitate în spaţiul public“, o autoritate trebuie să renunţe şi ea la imunitatea intelectuală în faţa anonimilor amatori de opinii...

Este un fel de corectitudine politică pe dos: anonimii (deşi sînt majoritari) „trebuie“ protejaţi de insulte; cei cu nume + prenume, preferabil autorităţi (deşi sînt minoritari), trebuie insultaţi. Dacă eşti un nume cu autoritate nu-i poţi spune unui anonim că vorbeşte prostii (deşi toate semnele discursului său duc către această concluzie logică); dar el te poate face prost fără probleme şi fără a aduce vreun argument: „argumentul“ este însuşi faptul că el ştie cine eşti, în timp ce tu nu ştii cine e! Este o patologie, evident. Întrebarea ar fi dacă ea este consubstanţială suportului, respectiv codurilor de „invizibilitate“, sau accidentală – o simplă caracteristică a oricărui început, urmînd ca lucrurile să se aşeze/reglementeze în timp. Deşi unii susţin că tocmai această reglementare ar duce la „sfîrşitul Internetului as we know it“. Pe scurt: Internetul as we know it este protejat de un fel de anarhie reacţionară (sau de o formă de reacţionarism anarhic). Iar asta, mă tem, este ceva endemic.

Eu văd acest fel de anarhie reacţionară – proletitudine politică? – ca un logo-terorism democratizat: pe Internet orice anonim poate „atenta“, cu încărcătura limbajului său artizanal plasat prin subsolurile sau prin colţurile site-urilor ori blogurilor, la corpul mediatic/ideatic al unei autorităţi. Revendicare nu există, e doar o formă de anihilare simbolică...

Aşa e. Şi tocmai de aceea eu am ales strategia duşmanului dinăuntru, producînd virusări ale „reţelei“. Pe Internet sînt un provocator, mă joc cu aşa-zisa „comunicare online“, pe care o deturnez în fel şi chip – în funcţie de interesele şi umorile de moment. Ideea e să o fac inoperantă din exces de informaţii (majoritatea, false şi contradictorii). E ceea ce-mi ocupă o parte din timp, dar combin utilul cu plăcutul. „Identitatea“ mea online (pe care, oricum, nu dau două parale) e în permanentă metamorfoză.

Identitatea online îmi pare un fel de sine troian: poate fi orice şi (îţi) poate fi „împrumutată“ de oricine! Expunerea online este incontrolabilă (practic, oricine are acces la tine) şi, prin asta, epuizantă, predispusă metamorfozei, dar prin descompunere, prin contaminarea cu viruşii anonimatului, acei paraziţi ai corpului şi identităţii tale textuale. Prefer acestei identităţi textuale, corpul fizic, iar comunicării online, solitudinea realităţii. Infernul sînt ceilalţi în sevraj de opinie!  

Alex. Leo Şerban este critic de film şi poate fi citit pe http://twitter.com/alsbyals.

Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană jpeg
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană
Prima observaţie pe care aş face-o este că nu trebuie să căutăm noutatea cu orice preţ.
Sinuciderea celei de a treia Rome jpeg
Sinuciderea celei de-a treia Rome
În secolul al XVII-lea, în următoarele ocurenţe ale formulei „Moscova, a treia Romă”, sesizăm o inversare a raportului dintre Biserică și imperiu.
Kundera după Kundera  Tragedia Europei Centrale? jpeg
Kundera după Kundera. Tragedia Europei Centrale?
Cum ar suna azi, în Ungaria, acel strigăt din 1956? Vă puteţi închipui?
Europa politică vs Europa geopolitică jpeg
Europa politică vs Europa geopolitică
Încercarea Europei Centrale de a-și găsi o identitate politică undeva între Germania şi Rusia a fost şi continuă să fie sortită eşecului.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cum e azi, cum era odată
Regresul nu poate exista decît în condițiile în care credem că există și progres.
Există regres în istorie? jpeg
Există regres în istorie?
Nimeni nu ne poate garanta că mîine va fi mai bun decît azi sau decît ieri.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.