Un ''eşec'' pozitiv <p> -<i>interviu cu Ciprian NECULA, coordonator de programe, Agenţiade Monitorizarea Presei</i> -
Am făcut împreună cu Realitatea TV o campanie amplă, prin care strîngeam de la români amprente, ca formă de protest la decizia autorităţilor italiene de a amprenta romii din Italia. A fost o turnură logică de de abordare a unui eveniment vizibil rasial şi extremist. Asta pînă am început să ne gîndim mai bine şi să ne punem problema că poate lucrurile nu stăteau chiar aşa de rău cum le vedeam noi, şi poate că în Italia nu este un rasism generalizat. Care a fost scopul proiectului? Am vrut să vedem cum e să fii ţigan în Italia. Ideea a fost să ne travestim în ţigani, să vedem care sînt reacţiile culturale asupra ţiganilor. Prima observaţie: haina, simbolul etniei, nu a stîrnit nici o reacţie acolo, pentru că italienii nu au reperul cultural pe care îl avem noi în România. Acolo păream mai mult nişte personaje hippy, nefiind identificaţi cu ţiganii. În România însă, îmbrăcaţi aşa, am avut experienţe negative. O ziaristă de la Gândul a mers îmbrăcată în ţigancă prin diferite locuri din Bucureşti. A încercat să intre într-o bancă. Bodyguard-ul i-a pus o mînă în geam, împingînd uşa s-o închidă. Pînă la urmă, după mai multe insistenţe, ziarista deghizată a reuşit să intre în clădire. La biroul de credite, toată lumea, mai puţin ea, a fost invitată să ia loc... Ce s-a întîmplat în Italia? Am ales Roma şi Napoli pentru că cele mai grave probleme s-au petrecut aici. Am pornit de la premisa că în Italia dreapta are un interes în a-şi consolida poziţia prin controlul presei, iar presa română a preluat modelul italian, a adăugat emoţie la el, a transformat totul într-o criză, au sărit ONG-urile, parlamentarii români, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Parlamentul European, Amnesty International, Comisia Europeană. S-au pus în mişcare pe fondul acesta, pe care noi de fapt nu-l cunoşteam, o sumedenie de mecanisme. Iar aceasta a fost motivaţia pentru care ne-am dus acolo în travesti. Ce s-a întîmplat a fost fabulos. La Poliţie ni s-a spus să ne aşezăm unde vrem, să le comunicăm unde ne-am hotărît să ne stabilim ca să ne protejeze. Ne-au spus că trei luni, ca în orice ţară europeană, putem sta legal, după care trebuie să venim să ne facă acte. Întrebînd de amprentări, ni s-a spus: vedem atunci... Pentru că în prezent amprentarea se face doar celor fără nici un fel de act. Ceea ce e OK. Cazi pe stradă, nu ai acte, ce faci? Problema cea mai mare este generalizarea fenomenului. Pentru mine, experimentul a avut ca miză descoperirea realităţii. Chiar dacă am stat acolo puţin, ne-a ajutat să ne formulăm o opinie mult mai clară, mai aproape de adevăr. Poate nu 100% autentică, dar mult mai aproape de realitate decît cea pe care o aveam mai înainte. Experimentul a fost astfel un fel de "eşec" pozitiv.
