(un) Disney şi animaţia japoneză

Alice TEODORESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 623 din 28 ianuarie - 3 februarie 2016
(un) Disney şi animaţia japoneză jpeg

Magie. Povești. Lumi fantastice. Desene animate. Copilărie. Acestea să fie primele asocieri care apar în mintea consumatorului Disney? În mintea mea, poate? Care să fie oare cele din mintea unui consumator de anime? Deși aceste prime linii a­brupte pot părea începutul unei prelegeri alb-negru, cu termeni absoluți și indubitabili, asemenea spiritualității japoneze care transpare printre cadrele animate, mă aflu aici pentru a explora tușurile gri ce se insinuează de-a lungul istoriei animației, în buna sa „tradiție“ trans­culturală. Pentru că inspirația curge din ambele sensuri, pornind cu primele influențe Walt Disney asupra lui Osamu Tezuka (și invers, de altfel!), unul dintre „părinții“ benzilor desenate japoneze (manga) și serialelor animate (anime) ale anilor ’50-’80 (probabil ați auzit de Kimba, cel ce se presupune că stă la baza clasicului Lion King) ori cu imaginea controversată a lui Hayao Miyazaki, fondatorul celui mai popular studio de animație japonez, Ghibli, cîștigător de Oscar în 2003 și supranumit Disney-ul Asiei – un titlu pe care, însă, îl reneagă cu putere.

Dar să ne întoarcem pentru cîteva mo­mente la esența așa-zisei dispute: animația – acest mediu la fel de încîlcit în definire, care redă libertatea și extinde limitele imaginației prin posibilitățile tehnice aferente, exprimînd profund aspecte personale, conștiente sau nu, ale gîndirii și simțirii umane, în termenii lui Paul Wells (1998). Și ce poate fi mai profund și mai personal decît tehnica metamorfozei, pe care Disney o supralicitează în călătoriile eroilor și eroinelor sale către maturizare (Beauty and the Beast, The Emperor’s New Groove, The Princess and the Frog),  pe care Miyazaki o infuzează cu teme mari și grele precum ecologia, singurătatea, sacrificiul, familia (Mononoke Hime, Kurenai no buta, Sent to Chihiro no kamikakushi), pe care anime-urile o explorează adesea convențional, adesea experimental în genuri diverse, cu protagoniști care susțin ori modifică tipologii, pentru a ajunge la același numitor comun: învingerea forțelor malefice, regăsirea ori găsirea adevăratei identități, adevăratului Sine.

Transformarea este, cel mai adesea, spectaculoasă vizual, fiind așadar una de ordin fizic, însă, de fiecare dată, fără excepție, este însoțită de cea profundă pe care Wells o include în însăși definiția animației, cea interioară (spirituală, valorică, identitară). Poate că este o exagerare ori poate că întind limitele (largi!) acestui mediu cînd spun că, indiferent de gen, personaj, subiect, întotdeauna vom ajunge la o criză identitară, la o călătorie și o regăsire ori o descoperire. Aici, însă, intervine și marea dispută reală, atît la nivel academic, cît și la nivel de audiențe și fani situați în cele două „tabere“: este vorba de o profunzime reală cînd vorbim despre Disney?

Un studiu extensiv realizat între 2008 și 2009 în Canada, China, Taiwan, Franța, Tunisia și Japonia, incluzînd studenți, dar și profesioniști din industria popular culture japoneză, identifică drept una dintre temele centrale alternativa Disney (un-Disney în original , Anne Copper-Chen, 2011), ținînd cont de popularitatea tot mai mare și puterea acestui tip de produs cultural în fața animației americane echivalate, cel mai adesea, cu produsele animate Disney. Popular culture japoneză, reprezentată mai ales de anime la nivel global (și manga în subsidiar), devine forța culturală, dar și economică ce stă cot la cot cu ceea ce pare a fi hegemonia sau disneyificarea lumii, pentru a o detrona (ceea ce în studiile academice este numită puterea soft a Japoniei). La o privire mai atentă, însă, granițele geopolitice conțin nuanțe la fel de gri ce se traduc în numeroase colaborări între studio­uri japoneze de succes, precum Toei sau Ghibli, și Disney, ce presupun licențierea unor anime -uri, transformarea lor pentru piețele occidentale implicînd voci celebre de la Hollywood ș.a.m.d.

Iată că nu totul este ceea ce pare a fi, iar transformările tehnice și insinuarea tot mai puternică a popular culture în viața de zi cu zi, asemeni vocii pătrunzătoare a sirenei Ariel, aduce acest versus într-o nouă lumină. Cu toate acestea, cele două mari figuri, Disney și Miyazaki, au ceva în comun: apelul la fantastic, preocuparea aproape obsesivă pentru realism, formalism și credibilitate. Totul prin puterea familiarului, fie prin reinterpretările poveștilor Grimm/Charles Perrault în cazul Disney, fie prin apelul la „ce înseamnă să trăiești“ cu ideologiile aferente, în cazul Miyazaki/Ghibli. Nota bene, totuși: Miyazaki este și nu este subsumat anime- urilor, fiind un autor per se. Iar Disney încearcă să se reinventeze, să depășească linearitatea și soluțiile în adevăruri absolute (Bine vs Rău) în producții recente. Dacă reușește sau nu, aceasta este o temă de discuție pentru alte pagini.

Ce rămîne la final este, pînă la urmă, su­­biectivitatea, transformarea personală a privitorului față în față cu animația. Pen­tru fanul din mine, animația japoneză este echivalentul filozofiei în imagini miș­cătoare, pe cînd Disney este doar o amintire simplă și colorată din copilărie. Alb-negru? 

Alice Teodorescu este doctorandă în Știin­­țele Comunicării la Universitatea Bu­cu­rești, avînd ca interes de cercetare popular cul­ture japoneză și identitatea de fan la nivel global.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
INTERVIU EXCLUSIV Nuami Dinescu, despre complexul de a fi „mică și grasă“ și povara rolului Tanța GALERIE
Chiar dacă umbra Tanța a urmat-o ani de zile și i-a pus piedici, Nuami Dinescu a reușit să își pună numele în locul personajului.
image
Santorini „made in China”: Imagini surprinzătoare cu o copie perfectă a insulei grecești VIDEO
O tiktokeriță a dezvăluit că a vizitat cea mai emblematică insulă a Greciei la peste 7.000 de kilometri distanță - în China. Yasmin von Roon, în vârstă de 27 de ani, a rămas uluită când a descoperit stațiunea Dali’s Ideal State - o copie fidelă a insulei Santorini.
image
Instalația bizară care a supraviețuit din Primul Război Mondial. La ce folosea staţia de despăduchere „Larga” de la intrarea în Galați
Rămășițele unei stații de despăduchere pe linia ferată, din perioada Primului Război Mondial, pot fi văzute la marginea orașului Galați. Pe vreme aceea, călătorii care ajungeau din Rusia, dar şi vagoanele, erau supuse dezinfectării cu insecticidul acum interzis DDT.

HIstoria.ro

image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.
image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor.