Un deficit de omenie

Prizonier pe insula doctorului Moreau, imaginată de H.G. Wells, un naufragiat din lumea normală asistă la "cea mai nebunească ceremonie" pe care şi-o poate imagina. Un grup de monştri, obţinuţi prin vivisecţie, recită un şir de "formule idioate" care compun Constituţia ce aspira să îi ridice la nivelul umanităţii: Să nu mergi în patru labe. Asta e Legea! Să nu bei apă lipăind. Asta e Legea! Să nu zgîrmi coaja copacilor. Asta e Legea! Să nu vînezi alţi oameni. Asta e Legea! Înţelepte prevederi. Aş fi mulţumit dacă clasa politică ar lua aminte măcar la aceste cîteva principii. Judecînd însă după dosarele penale pe care le au la Parchet şi după spectacolul pe care îl dau pe canalele de televiziune, cînd se lasă seara, politicienii noştri sînt o specie mai refractară la progres decît specimenele doctorului nebun. Cu asta, am ajuns la problema regulilor. E bine să avem reguli clare, precise, care să-i spună unui funcţionar public ce îi e permis şi ce îi e interzis să facă. Dar acestea nu sînt de ajuns. Pe insula doctorului Moreau, mutanţii descoperă "portiţele" din sistem. Experienţa ne arată că politicienii şi funcţionarii noştri, similar, învaţă, gradual, să ocolească prevederile oricărui cod de conduită. Priviţi doar la ce au făcut cu legile privitoare la controlul averilor. Peste noapte, bunicile miniştrilor au devenit posesoare de maşini sport, iar afaceri cu chioşcuri de tablă s-au dovedit a fi generat profit de zeci de milioane de dolari. O concluzie: Legile nu sînt de ajuns . Ce le lipseşte politicienilor noştri nu e ceva care să poată fi suplinit doar cu mijloace juridice. Politicienii noştri au, înainte de orice, un defect de caracter. Iar acesta va răbufni de fiecare dată cînd ei vor avea ocazia să abuzeze. De legi, de regulamente, de acte, de instituţii şi de contribuabili. Ceea ce m-a minunat de cincisprezece ani încoace, la cei care ne conduc, e lipsa lor fundamentală de sensibilitate omenească. Încercaţi să vă puneţi în situaţia prim-ministrului, spre exemplu, sau a unuia dintre preşedinţii Camerelor. Să vă ridicaţi salariile fabuloase de la casierie, să vă urcaţi în Mercedes şi să vă duceţi la vila din Primăverii, în timp ce nişte miliţieni reciclaţi opresc circulaţia, ca şoferii de rînd să nu vă deranjeze cu insistenţa lor de a ajunge şi ei la casele lor. Asta în timp ce pe trotuare se etalează mizeria şi ilegalităţile cotidiene. Nu ştiu alţii cum sînt, dar mie mi-ar fi ruşine. Mi-ar fi ruşine, ca om, să îi ţin pe alţii la stop, ca să trec eu. Mi-ar fi ruşine ca un consilier de-al meu să aibă un salariu de zece ori mai mare decît acela al unui profesor de română. N-aş avea inima să trec pe lîngă copiii aceia dezbrăcaţi, care cerşesc în frig la semafor, fără să pun mîna pe telefon, să îl sun pe ministrul de Interne, să îi cer o explicaţie. Acesta e telefonul pe care trebuia să îl daţi, domnule prim-ministru, nu acela în beneficiul miliardarului de la Rompetrol. Aşa cum ştiau cei din vechime, legile şi normele sînt utile doar în măsura în care există şi moravurile potrivite. De aceea, opera unui mare legislator era, totodată, şi aceea a unui reformator al apucăturilor şi înclinaţiilor celor pe care îi conduce. Un lider cu adevărat mare era, înainte de toate, un mare exemplu de conduită. Nu în toate privinţele, desigur, dar întotdeauna era ceva în profilul său moral, o mare virtute, o neobişnuită bunătate, care îi schimba pe cei din jur. Politicienii noştri au înţeles însă din actul guvernării că trebuie doar să producă vorbe pe hîrtie. Atîţia metri de legi, atîtea kilograme de ordonanţe. Asta am primit noi de la ei, în schimbul impozitelor şi taxelor cu care ne-au împovărat. Vă întreb: e mai bună societatea noastră acum decît era în urmă cu - să spunem - zece ani? Dacă nu, atunci cine e responsabil? Adevărul este că responsabili sîntem şi noi. Noi, cei care îi finanţăm; noi, cei care îi suportăm; noi, cei care, din cînd în cînd, mai şi votăm fiinţe de acest gen, ca şi cum nu am fi suficient de edificaţi asupra naturii lor. Nici un cod de conduită nu va produce efecte reale asupra comportării politicienilor, atîta vreme cît noi vom fi conduşi de ne-oameni. Iar noi vom fi conduşi de ne-oameni atîta vreme cît noi nu vom înţelege că, înainte de orice norme caracterul celor care le aplică este acela care contează. Înainte de a fi o chestiune de coduri, politica trebuie să fie o chestiune de moralitate. A fiecăruia dintre noi.