Un amestec delicat

Liviu ORNEA
Publicat în Dilema Veche nr. 508 din 7-13 noiembrie 2013
Un amestec delicat png

Un prieten american, om pe la 70 de ani, matematician foarte bun, îmi povestea odată despre tinereţile lui destul de zbuciumate din perioada hippy, pe vremea cînd a fi de stînga (americană, of course) era aproape un must într-un campus universitar, şi cînd orice profesor mai tînăr şi cu capul pe umeri se droga mai mult sau mai puţin serios, cot la cot cu studenţii lui. El nu lua nimic hard, doar iarbă. Care-i dădea, spune el, o stare de bine. Şi ce făcea el în şi cu starea asta de bine? Matematică, ce credeaţi?! Lucra cu plăcere, avea idei, avea rezultate(1). Mai ia şi-acum, din cînd în cînd, în aceleaşi scopuri terapeutice. Cam plicticoasă întrebuinţare a narcoticelor – ar zice unii.

În matematică, probabil şi în alte ştiinţe, emoţia şi raţiunea pot sta perfect alături. În proporţie rezonabilă (sic!), nu se deranjează una pe alta. Există, pe de o parte, senzaţia de uluire, de mirare pe care ţi-o dau înţelegerea unui raport neaşteptat între lucruri diferite, descifrarea enigmei. Există, încă înainte de asta, bucuria contemplării unui lucru frumos – enunţ matematic frumos, de exemplu, demonstrat deja sau doar bănuit. Există excitaţia produsă de doar intuirea soluţiei. Există emoţia aceea rece, extrem de intensă, vecină cu transa, pe care ţi-o dă înşiruirea raţionamentelor din clipa în care simţi, ştii cumva, că eşti pe drumul cel bun. În cuvintele lui André Weil, fratele lui Simone Weil, matematician uriaş al secolului trecut(2): „Orice matematician demn de acest nume a simţit, chiar dacă numai arareori, starea de exaltare lucidă în care un gînd urmează altuia ca prin miracol... Spre deosebire de plăcerea sexuală, sentimentul acesta poate dura ore şi chiar zile întregi.“ Există, din păcate, şi tristeţea, ruşinea momentului cînd descoperi o greşeală – iar cînd ţi-o descoperă altul...

Fatală, aşadar, e doar proporţia greşită a ingredientelor, nu alăturarea. Raţiunea nu are de ce se lipsi de emoţie, nu trebuie să devină seacă. Iar emoţiile complet necontrolate... Din păcate, ce vedem azi în jurul nostru e tocmai un amestec indigest în care predomină emoţia sub varii forme. Parcă am fi o societate de exaltaţi care a pierdut obişnuinţa raţionamentului. Spaţiul public pare a găzdui doar studii de caz pentru erori flagrante de logică, toate drapate într-o pseudoargumentaţie susţinută numai din rărunchi.

Poate că e normal să fie aşa, iar curioasă ar fi situaţia contrară. Exerciţiul raţiunii e complicat, cere o anume disciplină şi, pentru majoritatea, frustrant. Mai uşor acceptă lumea ce i se adresează nemijlocit, semnalul dat inimii, să spunem, iar nu minţii. Cam asta ar trebui să înţelegem, de pildă, din dificultatea vechilor evrei de a accepta monoteismul impus de Moise – religie destul de seacă, abstractă, în care la divinitate ajungi mai degrabă cu mintea, prin studiu, religie care reduce la minim, de nu chiar elimină ritualul. Asperitate netezită cumva de creştinismul care readuce în prim-plan iubirea, emoţia directă. Iar o componentă a antisemitismului conceptual, de pildă, e chiar „răzvrătirea sentimentului împotriva raţiunii reci şi socotitoare“(3).

Curios e, pentru mine, spectacolul acelor creatori care se străduiesc să elimine din creaţia lor una sau cealaltă componentă a binomului. Cînd se tinde către „emoţie în stare pură“, mai e cum mai e, mai e o şansă. Sinistră îmi apare încercarea de a elimina, prin conceptualizare excesivă, emoţia: ies lucrări uscate, chiar urîte (dar nu urîţenia aceea fascinantă, atrăgătoare – urîte şi-atît), care nu plac, nu atrag, nu se adresează decît raţiunii şi, de aceea, trebuie îndelung explicate, de înşişi autorii şi, de multe ori, sînt exemplificarea unor teorii foarte elaborate. O fi arta cosa mentale, dar parcă nici într-atît. Şi chiar dacă ajung să(-i) înţeleg, tot nu-mi place ce fac. Şi am bănuiala că nici ei nu fac cu plăcere ce fac. Poate că nişte iarbă le-ar prine bine.

(1) Oare de ce nu scrie cineva, poate chiar Andrei Oişteanu, şi despre „oameni de ştiinţă şi narcotice“?
(2) Apud Teorema vie, cartea lui Cedric Villani pe care am tradus-o şi care urmează să apară la Editura Humanitas.
(3) Gilles Zenou, Priviri asupra condiţiei evreieşti, EST, 2008.  

Liviu Ornea este profesor de matematică la Universitatea Bucureşti.

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Tatăl care și-a violat fiul cu retard mental: „Trebuie să aibă și el viaţă sexuală. Nu poate rămâne virgin”
Motivarea hotărârii prin care bărbatul din Zlatna a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru două infracţiuni de viol, victima fiind fiul său cu retard mental, arată o situație cutremurătoare
image
image
Când au elevii vacanță în februarie, în funcție de județ. Harta cu toate informațiile
La decizia inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, următoarea vacanţă a elevilor, de o săptămână, va fi programată undeva în perioada 6 - 26 februarie, dar nu pentru toată lumea la fel.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.