Un alt fel de <i>peoplemeter</i>

Toni GRECU lider al grupului de umor "Divertis" • Oferta de televiziune este extrem de variată în acest moment în România, de la televiziuni generaliste la cele de nişă şi de nişă a nişei, mai bine spus de fantă sau, popular, de gaura cheii. E de unde alege, iar alegerea trebuie să o facă individul, nu o instituţie anume care să trieze programe şi să spună, asta da, asta nu. După mine, educaţia prin televiziune, la nivel de masă, se poate face în două feluri: 1. Se reduce numărul de televiziuni la una singură, de stat, toate celelalte fiind excluse. Posibilitatea de alegere a publicului este anulată, iar el se uită la ce emisiuni vrea televiziunea, nu la ce emisiuni vrea el. Acest model a fost încercat cu succes pînă în 1989. Din păcate, în loc să cultive masele, mai tare le-a prostit. 2. Dacă sînt mai multe televiziuni, toate să transmită acelaşi lucru, de pildă, să preia Discovery Channel. În felul acesta, se respectă ideea de economie de piaţă liberă (mai multe staţii), dar şi standardul cultural şi educativ maxim posibil pentru televiziune (un singur canal de calitate foarte bună). Nu vi s-ar părea instructiv să-l vedeţi, de pildă, pe Dan Diaconescu, prezentînd pe Discovery, după toate cerinţele postului, un documentar ştiinţific despre divorţurile în serie ale familiei Prigoană? Ambele variante sînt imposibile. Pe cea dintîi am trăit-o, oricît de imposibilă pare acum. • "Divertis" a acceptat compromisul chiar în clipa în care a făcut prima emisiune de televiziune, pentru că televiziunea în sine este un compromis, chiar o păcăleală, de foarte multe ori. De ce? Din însuşi faptul că respectă proverbul "Mulţi văd, puţini cunosc". Dar fără acest compromis, n-am fi ştiut niciodată ce înseamnă expunerea în faţa unui public foarte mare. E complet diferit de ceea ce se întîmplă într-o sală de spectacole. Acolo ai în faţă publicul tău, care te ştie şi a plătit bilet ca să te vadă. Nivelul show-ului trebuie să fie ridicat, pe măsura publicului ales pe care îl ai în faţă. Telespectatorul nu-i aşa. Te părăseşte printr-o simplă apăsare de buton, dacă-l plictiseşti cu lucruri pe care le pricepi doar tu. Aici e talentul, să-l faci să nu apese butonul ăla, chiar dacă nu înţelege tot, din prima. "Personajul" TV care spune în ziua de azi că este complet dezinteresat de audienţă şi că tot ce face este pentru calitatea emisiunii în sine, ori este ipocrit, ori este apreciat sau protejat de patron, dispus să piardă bani, dar să cîştige în imagine sau influenţă politică, ori lucrează la stat, ori spală bani. "Televiziunea este prima cultură cu adevărat democratică - prima cultură disponibilă tuturor şi guvernată în totalitate de ceea ce vor oamenii. Cel mai înspăimîntător lucru este însă ceea ce vor oamenii." Clive Barnes Dana DEAC realizatoare Cafeaua cu sare, Antena 3 • Încerc un răspuns din perspectiva creaţionismului şi vă propun să-i vedeţi pe patronii televiziunilor comerciale ca pe nişte demiurgi. Veţi constata că fiecare televiziune arată după chipul şi asemănarea creatorului său. Doar cîteva exemple: PRO TV este ca un Adrian Copilul Minune în costum Gianfranco Ferre, Antena 1 este ca un Adrian Copilul Minune în costumul Gianfranco Ferre de anul trecut, iar Realitatea TV este ca Adrian Copilul Minune de-adevăratelea, aflat în exerciţiul funcţiunii. Un demiurg total dezinteresat de mode şi clişee ar putea fi televiziunea publică, dar atunci ar rezulta o creatură nudă, croită după tipare biblice. Greu de obţinut aşa ceva şi chiar nu ştiu cine ar "cumpăra" azi un aspirant la grădinile edenice. Priviţi după acest tipar fiecare televiziune în parte şi îmi veţi da dreptate. Toate arată după chipul şi asemănarea patronului lor. Şi dacă ar fi aşa, atunci ar trebui ca în a şaptea zi să ne lase să ne odihnim şi fiecare post TV să difuzeze o miră mare cît o zi de duminică. • În fiecare zi faci compromisuri pentru rating, pentru că realizezi o emisiune destinată unui public al postului la care lucrezi. Este ca într-o relaţie de cuplu oficializat, în care el poate să-şi ceară cîteodată "drepturile", iar ea poate să-l părăsească, dacă ceea ce i se cere se află sub demnitatea ei. Acum depinde de "şcoala de gîndire", dacă eşti tradiţionalist sau libertin. Vedem, de multe ori, persoane care fac orice pentru a păstra "relaţia". "Televiziunea este o invenţie care îţi dă posibilitatea să fii distrat de oameni pe care nu i-ai primi în casa ta." David Frost Cristina LIBERIS corespondent special TVR • După părerea mea, nu am ajuns încă la acea maturitate care să ne permită să nu ţinem cont de ce face vecinul şi să scăpăm de tentaţia de a-l copia în greşeli care aduc doar bani şi multă incultură. Sîntem încă în faza de "a face totul" pentru audienţă. Evident că televiziunea din România "poate" modela gustul publicului, dar nu vrea. Puţine sînt emisiunile care te îndrumă sau te formează. Exemple? Profesioniştii, Altfel sau Parte de carte. • Îmi pare rău, dar nu-mi aduc aminte să fi făcut vreun compromis profesional vreodată. Sincer! Am avut de suferit din această cauză, dar, asta e! Un coleg de la o televiziune concurentă îmi spunea, la un moment dat, că trebuie să faci orice ca să te menţii în "raza vizuală" a publicului telespectator. Nu sînt de acord cu acest lucru şi nu pot să fac ceea ce eu numesc "prostituţie profesională". "Dar care este diferenţa dintre literatură şi jurnalism?... Jurnalismul este imposibil de citit, iar literatură nu citeşte nimeni. Asta-i tot." Oscar Wilde Ana-Maria CAIA producător TV • Oare chiar e vorba de "modelat"? Adică, ce? Gusturile mele sînt altele decît gusturile publicului? Păi, din public nu fac parte şi prietenii mei? Familia mea? Colegii mei? Ce să "modelez"? Eu sînt om, vreau să mă emoţionez, vreau să îmi crească adrenalina, vreau să mă informez sau să mă distrez, cînd mă aşez în faţa televizorului. Şi televizorul asta îmi dă! "Gustul publicului" e o chestie inventată, ca noi să putem justifica orice producţie lipsită de bun-simţ sau orice idioţenie pe care o dăm la televizor. Tot "gustul publicului" e vinovat pentru eşecul de audienţă al unor emisiuni culturale, produse prost, fără conţinut, fără noimă. Cît de uşor e să lucrezi pe "gustul publicului"! Trebuie să recunosc că în televiziune publicul este subestimat. Uneori chiar dispreţuit. Există chiar o categorie de telespectatori pur şi simplu nebăgată în seamă. Mă uit pe stradă şi văd băieţi tunşi mişto, îmbrăcaţi bine, care ascultă electro, şi mă gîndesc că eu şi împreună cu alţii, de aceeaşi meserie, îi privăm de televizor. Văd fete cochete, isteţe, citind ultimul roman de Houellebecq, la salonul de înfrumuseţare - oare au la ce să se uite la televizor? • Producător + telespectator = love. Şi cînd e "love" e şi audienţă. Vă garantez. Compromisuri în dragoste? Desigur, atunci cînd merită, atunci cînd relaţia evoluează. Atunci cînd un compromis e un pas înainte. "Un lucru remarcabil despre televiziune este că le permite cîtorva milioane de oameni să rîdă la aceeaşi glumă şi totuşi să se simtă singuri." T.S. Eliot Dragoş BUCURENCI realizator Cultura libre, TVR 1 • Cine nu crede că televiziunea educă gustul publicului, pretextînd că mai întîi a fost maneaua şi abia apoi PRO TV-ul, n-are decît să răsfoiască o duzină de reviste glossy şi să se întrebe de ce sînt ele pline de vedete de televiziune (care explică, dau sfaturi şi sînt în general dispuse să-i facă şi pe cititori părtaşi la propria lor viziune despre lume şi viaţă). Unde sînt de găsit, în paginile lucioase, părinţii iubitori, dascălii severi şi preoţii înţelepţi, adevăraţii, vezi Doamne, depozitari ai ostiei de la care se împărtăşeşte gustul publicului? Poate la pagina de corespondenţă. Colac peste pupăza acestei triste constatări se aşază şi ipocrizia celui care face televiziune, dar nu crede că are de-a face cu gustul lui Mitică. De cele mai multe ori e vorba de o neputinţă structurală, realizatorul de televiziune aflîndu-se mult sub Mitică. Alteori e doar ipocrizie, iar pe Mitică îl fac vremurile, adică televiziunea. • E imposibil să nu faci compromisuri cu tine însuţi, dacă ţii cîtuşi de puţin la rating. Iar mie nu mi-a plăcut underground-ul nici cînd circulam cu metroul, aşa că, de ce să mint, cam ţin la rating... Or, problema e că nenumăraţi oameni deştepţi, cultivaţi şi buni vorbitori, pe care i-aş aduce şi mîine pe sticlă, nu saltă punctul de rating mai sus de pragul de somnolenţă. Asta nu înseamnă că sînt nevoit să invit "feţe" care n-au nimic de spus, compromisul se referă la faptul că trebuie să aleg din intersecţia celor două mulţimi: cei care au ce spune şi cei care fac rating. Iar de aici te trezeşti cu o mînă de invitaţi, pe care se bat cam toate emisiunile concurente pe acelaşi domeniu. Ca strategie de minimizare a pagubelor, se poate folosi, în acest caz, "haiducia de rating": promovînd oameni care merită ascultaţi alături de personaje care nu mai au nevoie de nici o promovare. Dar problema cu acest tip de abordare eteroclită e tocmai calitatea emisiunii, care începe să semene cu o prăjitură învechită pe care doar zahărul pudră e proaspăt presărat. "Găsesc televiziunea foarte educativă. De fiecare dată cînd cineva deschide televizorul, mă duc în cealaltă cameră şi citesc o carte." Groucho Marx Florin LĂZĂRESCU scenarist • Nu doar în România, ci oriunde în lume, televiziunea modelează, vrînd-nevrînd, gustul publicului. Problema e dacă vrei să conştientizezi acest lucru, să-i dai o noimă, nu să-l laşi la voia întîmplării. Mă tem însă că mai toate producţiile TV de la noi merg îndeosebi pe calea "conformismului", urmărind "tunuri" de rating, cîştigătoare pe termen scurt, dar perdante pe termen lung. Ca să fiu mai plastic, îţi merge o vreme să vinzi bere ieftină şi proastă unui public cît mai larg, însă dai faliment imediat ce concurenţa segmentează acest public şi îi rafinează gustul. • N-am făcut pînă acum nici un fel de compromis. Cred că ratingul poate fi obţinut şi printr-o muncă de calitate. Lucrez ca scenarist la Animat Planet Show, de pe Antena 1, şi la un sitcom aflat în pre-producţie. N-am resimţit nici o clipă alte constrîngeri decît cele tehnice. a consemnat Adina POPESCU