Un alt fel de a învăţa

Vlad DUMITRESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 481 din 3-8 mai 2013
Un alt fel de a învăţa jpeg

Astăzi, educaţia a capătat noi sensuri, iar „a învăţa“ nu mai are aceeaşi semnificaţie ca în trecut. Din ce în ce mai multă lume conştientizează faptul că educaţia nu mai poate fi înţeleasă doar ca un proces ce are loc exclusiv în cadrul unei şcoli, iar responsabilitatea pentru ca un proces de învăţare să se producă nu mai aparţine exclusiv cadrelor didactice. Căci, pînă la urmă, învăţarea nu ţine cont de vîrstă, neexistînd o limită pînă la care putem acumula cunoştinţe sau dezvolta abilităţi şi atitudini.

Conceptul de educaţie nonformală apare, în discursul internaţional, către sfîrşitul anilor ’60 şi începutul anilor ’70. Este important de reţinut că discursul a apărut într-un context care semnala o criză educaţională şi care propunea, astfel, o abordare diferită pentru sistemele de învăţămînt formal ale ţărilor în curs de dezvoltare. De la bun început, conceptul de educaţie nonformală a pornit ca o reacţie de revoltă şi a stîrnit discuţii aprinse cu referire la definirea acestuia, la încadrarea lui şi mai ales la opoziţia sau complementaritatea faţă de sistemul formal de învăţămînt.

Scurt istoric

Printre primii autori în domeniu, Philip H. Coombs afirma, în 1968, în lucrarea sa The World Educational Crisis: A Systems Approach că „programele mai flexibile compensează deficienţele sistemului formal de învăţămînt şi se nasc din neputinţa acestuia de a se adapta suficient de repede la nevoile în continuă schimbare ale oamenilor.“ Existau, astfel, diferite abordări care luau în calcul educaţia nonformală (fie ca „educaţie în afara şcolii“, fie ca un tip de educaţie aflată în opoziţie cu educaţia formală), care, însă, nu semnalau nici o diferenţă între educaţia formală şi cea nonformală.

Definirea conceptului a apărut, de fapt, de la cercetători ca Philip H. Coombs şi Manzoor Ahmed, care, în 1974, defineau educaţia nonformală ca fiind „orice activitate organizată, cu scop educaţional, care se desfăşoară în afara structurii sistemului formal de învăţămînt.“

În afara discursurilor care aveau loc la nivel teoretic, exista în continuare o activitate prolifică a organizaţiilor de dezvoltare şi ajutor la nivel mondial. UNESCO, de exemplu, a fost pentru multă vreme un practician şi promotor asiduu al conceptului iar în anul 1997 organizaţia definea educaţia nonformală ca fiind alcătuită din „orice activităţi educaţionale organizate şi susţinute care nu corespund exact cu ceea ce numim educaţie formală. Aceasta poate fi realizată în cadrul sau în afara instituţiilor de educaţie şi se adresează persoanelor de toate vîrstele.“

La nivel internaţional, în momentul de faţă există o oarecare abordare comună asupra conceptului de educaţie nonformală, abordare care, însă, nu este unanim acceptată. De ce? În primul rînd, din perspectiva practicii, instituţii şi oameni diferiţi abordează acelaşi concept în mod distinct, luînd în calcul premisele în funcţie de beneficiarii cu care lucrează. În al doilea rînd, dacă educaţia nonformală ar fi standardizată pentru toată lumea în acelaşi fel, ea nu ar mai fi non... formală.

Nonformalul în Europa şi în România

La nivel european, există în prezent o tendinţă de unificare a conceptului şi o integrare în ideea de învăţare „pe toată durata vieţii“, mai ales din perspectiva politicilor educaţionale care guvernează spaţiul comunitar. Unul dintre documentele de politici importante în acest sens este „Cadrul strategic pentru cooperarea europeană în domeniul educaţiei şi formării profesionale – ET 2020“. Acesta include două obiective strategice, care pun accentul pe învăţarea pe toată durata vieţii, mobilitate şi „îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei educaţiei şi formării“, cu deosebire pe competenţele-cheie. De asemenea, concluziile Consiliului European privind rolul educaţiei şi formării în cadrul punerii în aplicare a strategiei „Europa 2020“, evidenţiază faptul că „educaţia şi formarea profesională au un rol-cheie, prin asigurarea unor competenţe şi aptitudini relevante şi de înaltă calitate“ (Procesul Copenhaga).

În acelaşi timp, două iniţiative majore la nivel european – „Tineret în mişcare“ şi „O agendă pentru noi competenţe şi noi locuri de muncă“ – pun accent pe aspecte legate de competenţe şi contexte de formare, de validare a cunoştinţelor dobîndite în contexte nonformale sau informale, precum şi pe procesul de tranziţie între diferite niveluri (educaţie, formare şi/sau muncă).

Tot în acest sens, glosarul terminologic propus de Cedefop (Centrul European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale) în 2011 descrie învăţarea în contexte nonformale ca fiind un tip semistructurat de învăţare, ceea ce reflectă modalitatea în care procesul se referă la nevoia celui care învaţă, dar şi intenţionalitatea participării persoanei la învăţare.

La nivel naţional, Legea Educaţiei Naţionale din România (nr. 1/2011) se aliniază cu politicile europene în domeniu, susţine şi face accesibilă atingerea obiectivelor acestora în domeniul educaţiei. Astfel, articolul 328 (2) descrie învăţarea pe toată durata vieţii drept: „totalitatea activităţilor de învăţare realizate de fiecare persoană pe parcursul vieţii în contexte formale, nonformale şi informale, în scopul formării sau dezvoltării competenţelor dintr-o multiplă perspectivă: personală, civică, socială ori ocupaţională.“

Formal, informal, nonformal

Învăţarea în context formal (care se produce mai ales în instituţii acreditate de învăţămînt şi de formare – precum şcoală, universitate, instituţii acreditate de formare profesională etc.) este definită de Legea Educaţiei ca fiind organizată într-un cadru instituţionalizat, presupunînd proiectare didactică explicită şi existenţa obligatorie a unui curriculum. De asemenea, educaţia formală are obiective, durată şi resurse – fiind de multe ori susţinută de stat, nu depinde automat de voinţa celui care învaţă, parte din ea fiind obligatorie şi, specific educaţiei formale, este axată pe certificarea cunoştinţelor şi a competenţelor.

Potrivit aceleiaşi legi, învăţarea în contexte nonformale (care are loc mai ales în afara instituţiilor acreditate de învăţămînt şi de formare profesională, însă nu exclusiv şi mai ales în contexte diverse, precum în cadrul activităţilor organizaţiilor nonguvernamentale etc.) presupune activităţi planificate cu obiective clare de învăţare, dar nu urmează în mod explicit un curriculum, spre deosebire de activităţile de educaţie formală; are o durată variabilă, în ideea în care nu se subscrie în mod automat unui ciclu de învăţare; presupune intenţionalitate din partea celui care învaţă şi nu conduce în mod automat la certificarea cunoştinţelor şi a competenţelor dobîndite.

Cît despre învăţarea în contexte informale (cea care se produce în orice context, mai ales în familie, la muncă, la locul de joacă etc.), aceasta este definită prin faptul că nu este organizată sau structurată pe obiective; este asociată activităţilor cotidiene; nu presupune intenţionalitate din partea celui care învaţă şi nu conduce în mod automat la certificarea cunoştinţelor şi a competenţelor dobîndite.

Pornind de la delimitările de mai sus, putem sublinia cîteva caracteristici importante ale educaţiei nonformale. Este centrată şi răspunde nevoilor reale de învăţare ale oamenilor, fiind adaptată grupului şi/sau individului. Acest lucru se întîmplă datorită faptului că nu urmăreşte un standard bine definit şi identic pentru toate persoanele, fiind particularizată în funcţie de nevoi individuale şi presupunînd o învăţare în ritm propriu. Altfel spus, printr-un proces de învăţare în context nonformal, o persoană învaţă lucruri, de care are nevoie, într-un mod accesibil.

Deşi complex şi bine planificat, un proces de învăţare în context nonformal va presupune flexibilitate, astfel încît orice conţinut al procesului să poată fi ajustat în funcţie de situaţia particulară a persoanelor care învaţă.

Un element esenţial al unui proces de educaţie nonformală este metoda activă şi diversificată de învăţare participativă, interactivă, care permite achiziţia uşoară de noi cunoştinţe, abilităţi, atitudini. Spre exemplu, poţi învăţa despre Legea gravitaţiei urmărind un film cu Superman.

Certificată sau nu?

Un proces de educaţie nonformală poate să conducă la recunoaşterea competenţelor dobîndite, însă nu în mod automat, fiind, în esenţă, o formă de învăţare necertificată. De asemenea, un astfel de proces presupune extinderea cadrului de învăţare, diversificarea şi flexibilizarea spaţiului şi timpului de învăţare, astfel încît un asemenea proces poate avea loc fie într-o sală de clasă, fie într-o cafenea.

În plus, educaţia nonformală poate aduce o schimbare în bine în comunitate, prin prisma schimbărilor atitudinale ale celor angrenaţi într-un astfel de proces.

Vlad Dumitrescu este manager de proiecte la FDSC.

Foto: FDSC

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cea mai terifiantă armă a dacilor. A băgat spaima în romani și i-a forțat să-și modifice echipamentul militar
Cea mai de temut armă folosită de războinici daci a fost, fără îndoială, falx-ul, spun specialiștii. Era vorba despre o armă cu o lamă curbă care putea ajunge și la un metru lungime, mânuită de luptători profesioniști de elită. Falx-ul în mâinile potrivite făcea ravagii în rândurile inamicului.
image
Alimentația uimitoare a celor mai de temut războinici ai antichității. Alimentul minune consumat de spartani, gladiatori, celți și daci
Printre cei mai renumiți dar și de temut luptători ai antichității erau în mare parte vegetarieni, sau cel mult lacto-vegetarieni, cu un consum ocazional de carne. Cel puțin asta arată noile cercetări, mai ales pe rămășițele gladiatorilor din arenele romane.
image
Explicațiile unui psiholog privind riscurile dormitului în paturi separate în cuplu
Somnul alături de persoana iubită poate aduce o multitudine de beneficii, în timp ce dormitul în paturi separate poate duce la o distanțare în relația de cuplu atrage atenția psihologul Iulia Barca.

HIstoria.ro

image
Jurnalul lui Mihail Bulgakov, confiscat de NKVD
Manuscrisele nu ard!, proclamă solemn domnul Woland în Maestrul şi Margareta al lui Bulgakov.
image
Atacul de noapte din iunie 1462: Geniul militar al voievodului Vlad Țepeș
Expediția din 1462 a fost un prilej potrivit ca Vlad Țepeș să-și demonstreze priceperea în mânuirea armelor și-n conducerea trupelor.
image
Cea mai mare operațiune amfibie din epoca modernă, în „Historia” de iunie
6 iunie 1944. Ziua Z. Nicio altă operaţiune militară din istoria celui de
Al Doilea Război Mondial nu a beneficiat de un nivel atât de ridicat de securitate operaţională, implicând ample acţiuni de inducere în eroare a inamicului, precum Operaţiunea Overlord (Suveranul).