Un alt destin

21 iulie 2009, Republica Socialistă România. Inginerul electronist Mirel Bănică îşi parchează obosita Dacia 1410 SX în faţa blocului de locuinţe, din cartierul Micro 19, din Galaţi. Salută fără chef vecinii muncitori, plini de praf, nervi şi puţin beţi " consum excesiv de bitter. Ar bea o bere, dar aceasta este greu de găsit, fiind disponibilă mai ales la marile sărbători naţionale. Face rapid un duş, cu ochii pe ceas " îi este teamă, cumplit de teamă, să nu i se "ia" lumina odată cu lăsarea întunericului. Deschide fără chef şi fără telecomandă televizorul, adus la mîna a doua, cu infinite precauţii, din Germania, de un unchi şofer pe TIR. Tovarăşul Nicu Ceauşescu, cel care a succedat Tatălui iubit la conducerea organelor de partid şi de stat în 1996, ne vorbeşte despre necesitatea ca din recolta de grîu din acest an să nu se piardă nici un bob, cu atît mai mult cu cît din cauza schimbărilor climatice provocate nesăbuit de ţările capitaliste, grîul a devenit un bun naţional preţios. Ar fi dorit să se radă după duş, dar preţiosul produs numit pastă de ras se găseşte greu, avînd ca ingredient de import nuca de cocos. Iar nuca de cocos... Povestea poate continua la nesfîrşit. Ea nu mai interesează pe nimeni. Poate pe cei puţini care mai cred în literatură. R.S.R., la revedere! Florin DUMITRESCU Un posibil proletcultist Prin ’93, am răspuns în Dilema la o întrebare similară a Elenei Ştefoi. Am spus, sigur şi inechivoc, că, în condiţiile "dinainte", m-aş fi ratat. Azi, cînd optimismul anilor ’90 s-a vînturat, iar eu am ajuns la vîrsta deconturilor, am înţeles că te poţi rata la fel, indiferent de regim... Am mai jucat acest joc în ’99 cu colegii de la McCann, cînd, după o prezentare la un advertiser major, priveam la TV mineriada de la Costeşti... Atunci ne-am spus " mai în glumă, mai nu chiar " că va trebui să trecem de la publicitate la proletcultism. E gluma pe care aveam s-o repetăm după un an, cînd C.V. Tudor avea s-ajungă în finala prezidenţialelor. Dacă azi explorez, la fel ca alţi intelectuali români, compasiunea socială, solidaritatea şi angajarea civică, o fac benevol. Nu îmi dictează vreun partid, nu mi se oferă vreo bursă. Ascult doar de conştiinţa "comenzii sociale". Poate o să ajung proletcultist, nu ştiu... Ştiu sigur însă că n-aş fi făcut-o, dacă s-ar fi perpetuat vechiul regim. Dan PERJOVSCHI Fuga de România Dacă R.S.R. ar fi fost invincibilă, iar comunismul ăla cu principii bune, dar aplicate prost ar fi rezistat, cu siguranţă aş fi fugit din/de România (înot, tîrîş, ascuns în marfar, cu deltaplanul, cu vreo expoziţie etc.) şi acum aş fi reprezentat cu voioşie ţara America, ţara Germania sau ţara Franţa, după caz. Din cînd în cînd şi-acum îmi vine s-o iau înot... Tudor GIURGIU Un ordinary man Aş fi intrat la Medicină, cu mari chinuri, şi deveneam un doctor de încredere. Mama m-ar fi ajutat să obţin o repartiţie în Cluj şi, în plus, m-ar fi scăpat de Armată. Platfus şi multe boli descoperite la momentul oportun. Apoi aş fi plănuit să plec în Germania "de tot", să scap de teroarea iernilor fără căldură şi cu pene de curent. Şi de acolo m-aş fi cărat în America, să fac habar n-am ce. Îl răzbunam cumva pe tata, care n-a putut sau n-a vrut să rămînă acolo prin 1973. Prilej de reproşuri eterne. Nu cred c-aş fi făcut filme sau festivaluri în America. Aş fi fost un ordinary man. Radu Pavel GHEO Pe o plajă de la antipozi În iulie 1989 am luat examenul de admitere la Facultatea de Litere (pe atunci Filologie), iar în 15 septembrie am plecat cu colegele şi colegii mei în Recaş, la practică agricolă " la cules de struguri. Începeam un traseu normal pentru acea epocă: absolvirea facultăţii, o stagiatură de trei ani, ca profesor de română sau germană sau engleză (plus sport, muzică sau altele " e mai complicat de explicat), apoi o definitivare pe un post mai apropiat de casă (dar nu în Timişoara, Iaşi sau alt oraş mai măricel, care erau deja "oraşe închise")... Sau nu. Fiindcă mai era cîte ceva: ceva ce eu nu ştiam despre mine şi ceva ce nu ştiau Ei despre mine. Eu nu ştiam că, încă din armată, mi s-a făcut dosar de urmărire informativă la Securitate. Asta putea schimba lucrurile în diverse feluri: Ei puteau încerca să mă racoleze, folosind biciul şi zăhărelul, adică un post mai bun, eventual la facultate, plus ameninţarea cu blocarea oricărei şanse de a obţine un loc de muncă decent în caz de refuz. Îmi place să cred că aş fi rezistat. În schimb, Ei nu ştiau că în 24 decembrie 1989, în Ajunul Crăciunului, mama şi sora mea voiau să fugă peste graniţă, întîi în Iugoslavia, iar de acolo în Australia. Probabil că ar fi reuşit, fiindcă ştiau destul de bine frontiera. Apoi în Iugoslavia aveam cunoştinţe şi prieteni, iar în Australia rude. Aşa că, dacă regimul comunist n-ar fi căzut, poate că aş fi stat cu capul în jos, adică pe o plajă de la antipozi, şi m-aş fi gîndit cu nostalgie şi rîcă la România socialistă. Ceva însă vreau să cred că ar fi rămas la fel. Aş fi cunoscut-o oricum pe Alina în 1990, în tabăra studenţească de folclor, şi am fi rămas împreună. Aici sau la antipozi, totuna. Alexandru SOLOMON Nea Nicu se întoarce R.S.R. continuă să mă bîntuie: lucrez acum la un film în care mi-am imaginat că Nea Nicu se întoarce şi ne judecă aşa cum sîntem după 20 de ani. E un film intitulat Capitalism " reţeta noastră. Dacă anul 1989 n-ar fi existat, probabil că n-aş fi făcut niciodată film documentar. În rest, prefer să nu îmi imaginez celelalte consecinţe, care oricum ar fi fost mult mai grave.