Ultimii ani de dragoste, primele dimineți de ură - Ce s-a schimbat în relația dintre români și germani?

Cînd scriu acest text, pe o statuie din Piața Mare din Sibiu curg zoaie de vopsea multicoloră dintr-o pungă aruncată în pieptul lui Brukenthal. La 300 de ani de la nașterea lui, baronul stîrnește pasiuni naționaliste și teme de propagandă nebănuite. Cu o săptămînă în urmă, tot în locul acela s-a desfășurat o manifestație publică împotriva amplasării statuii lui. Partidul AUR și Societatea patriotică „Avram Iancu” contestă meritele lui Brukenthal și îl acuză chiar de moartea răsculaților Horea, Cloșca și Crișan. Degeaba au intervenit istoricii, care au explicat că nu a fost așa, propagandiștii politici au umplut rețelele și piețele cu protestele și acuzele lor. Ca o mașinărie surdă, dar zgomotoasă, au mers mai departe.

În aceeași săptămînă de început de octombrie, de la tribuna Parlamentului, un lider AUR, Claudiu Târziu, ține un discurs catalogat de președintele CNCD, Csaba Asztalos, drept unul „legionar”. Discursul conține  amenințări la adresa unui reprezentant al statului, ca în vremea legionarilor interbelici.

„Am depus o plîngere penală la procuratură”, spune Alexandru Muraru, cel amenințat de Claudiu Târziu. „Din punctul meu de vedere, cred că reprezentanții AUR au depășit o linie roșie. Violența în politică este specifică partidelor totalitare, extremiste, iar prin ceea ce s-a întîmplat, amenințarea cu moartea explicită și implicită și comparația cu legionarii este inadmisibilă. Este unică în istoria Parlamentului României după 1990.”

În legătură cu acest discurs, Csaba Asztalos, președintele CNCD, își exprimă nedumerirea de a nu fi fost taxat de ceilalți lideri de partide: „Ați văzut delimitări clare? Ați auzit vreun lider politic care să spună răspicat că se delimitează de discursul le-gi-o-nar de la tribuna Parlamentului? A avut loc sub ochii lor! Asta arată ceva și despre celelalte partide.  În orice caz, e o atitudine permisivă periculoasă”.

Alexandru Muraru, reprezentant special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei, mai făcuse o plîngere la procurorul general pentru instigare la violență și o sesizare la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva reprezentanților AUR care promovează caricaturi ale prim-ministrului prin asocierea cu Adolf Hitler.

Duminică dimineața, în Piața Universității din Capitală s-au adunat cîteva persoane pentru a manifesta împotriva restricțiilor epidemiologice. Acestea au etalat un banner inscripționat cu „VAKCIN MACHT FREI”. „Arbeit macht frei” era lozinca înscrisă pe poarta lagărului de exterminare nazist de la Auschwitz unde au fost uciși milioane de oameni în timpul celui de-al doilea război mondial, majoritatea evrei.

La Timișoara, primarul Dominic Fritz se confruntă și el cu un val de ură xenofobă, orchestrat de oponenții politici. După căsătoria sa, la o fotografie de nuntă au fost peste două mii de comentarii, iar unele îi urau casă de piatră în cimitir.

Naționalism xenofob în creștere

De ce se întîmplă toate acestea? Cum s-a ajuns aici și ce potențial are curentul xenofob alimentat de propaganda politică? Cu ce efecte în timp?

Sociologul Mircea Kivu consideră că „există, fără îndoială, o creştere a naționalismului xenofob. El este antisemit, antigerman, anti-arab – după interesul opinentului. Dacă vrea să lovească în Iohannis, invocă presupuse crime ale lui Brukenthal – la inaugurarea statuii a participat adversarul. Dacă e supărat pe USR, îşi aminteşte că Fritz e neamț. Sentimentele xenofobe ale multor români sînt un instrument uşor de activat cînd nevoile de moment o cer. Repet, naționalismul xenofob e în creștere. Și a apărut un partid, legitimat prin vot, care şi-l asumă deschis. Iar asta face ca aceia care aveau rețineri să-l instrumentalizeze să nu mai aibă complexe”.

Este cu atît mai curios faptul că antigermanismul cîștigă teren cu cît el vine în contradicție cu tradiția unei bune păreri și a unor sentimente pozitive ale românilor față de germani. Sondajele de opinie au arătat ani la rînd cum majoritatea populației din România agrea etnicii germani și deplîngea plecarea lor masivă în Germania.

Sondajele demonstrau, pînă de curînd, altceva: 80% din participanții la un studiu IRES realizat în anul 2014 agreau că întoarcerea sașilor și șvabilor ar fi un lucru bun și că statul român ar trebui să se implice în acest sens. Iar 87% afirmau că au avut relații bune cu germanii.

În 2017, tot într-un studiu IRES, la întrebarea „Ce impresie v-a făcut germanul pe care l-ați cunoscut?”, 96% din români au răspuns „Bună și foarte bună”. Într-un sondaj de opinie realizat de Cult Market Research, 94% din români afirmă că au ceva de învățat de la nemți. În același studiu, 77% din participanţi consideră că Germania ar fi un partener politic de încredere al României, aproximativ două treimi (63%) cred că germanii abordează problemele românilor în mod onest, iar 90% consideră că Germania ar trebui să acorde atenţie problemelor românilor. 75% din participanţii la studiu sînt total de acord cu importanţa pe care o are cooperarea dintre companiile germane şi cele româneşti pentru economia ţării noastre și mai mult de trei sferturi dintre respondenţi sînt de acord cu faptul că germanii contribuie la modernizarea economiei României.

„În mentalul colectiv românesc, germanii sînt percepuţi ca fiind cam tot ceea ce nu sînt românii: serioşi, harnici, corecţi, disciplinaţi, organizaţi. Convieţuirea românilor cu saşii, în Transilvania, este unul dintre factorii care au contribuit la admiraţia pe care noi o avem faţă de germani şi germanitate şi, nu în ultimul rînd, la construirea mitului neamţului în mentalul nostru colectiv”, afirmă autorii unui studiu IRES realizat în 2014, care se concentrează pe factorii care stau la baza admirației românilor pentru germani, dar și pe  percepțiile și atitudinile românilor față de Germania.

Tradiția unor bune relații este consemnată și de istoria cotidiană a conviețuirii românilor cu germanii în Transilvania. Memoriile unor sași îi prezintă pe români ca fiind cei mai dornici de a colabora cu ei și de a prelua din meseriile sau practicile lor. Dacă în trecut, în viața cotidiană, obișnuiau să le imite practicile în gospodărie sau formele de organizare din comunități, acum românii merg la muncă în Germania, învață meserii acolo, se întorc sau se stabilesc definitiv, folosind ceea ce au deprins de la nemți.

Germanul de lîngă noi

„Românii învățau cel mai mult și mai repede de la noi. Se uitau cum facem noi lucrările și imediat făceau și ei la fel. Dacă noi plecam la cules via, plecau și ei, dacă noi semănam porumbul, ieșeau și ei la semănat. Nu numai cei care locuiau în sat cu noi, dar și cei din satele vecine. Românii erau primii care ne luau exemplul”, spunea Sofia Folberth, din satul Criț, în lucrările de memorialistică destinate sașilor din Transilvania. Tot ea mărturisea cum formele de organizare numite „vecinătăți“ sau societățile femeilor au fost reproduse în satul ei de comunitățile de români, iar arhivele școlii românești și ale bisericii ortodoxe le confirmă. „Dacă au văzut că noi avem biblioteca satului, au făcut și ei una, dacă au văzut că ne ajutăm la muncă, au urmat și ei exemplul, dacă femeile noastre aveau asociație, au făcut și româncele una a lor”, spune Sofia Folberth despre cum funcționa proximitatea dintre „naționalitățile conlocuitoare”.

Studiile profesoarei Liana Iunesch din Sibiu arată că în școlile germane se înscriau copiii românilor dornici să învețe carte și să facă o carieră. Chiar Lucian Blaga este unul dintre elevii învățămîntului german din Transilvania.

Și în prezent, românii își dau copiii la școli în limba germană sau la școlile de meserii tutelate de germani, înfruntînd o concurență acerbă, care crește de la an la an, pentru că solicitările sînt tot mai numeroase. În studiul IRES din 2017, 81% din participanți spuneau că și-ar încuraja copiii să studieze în Germania, iar 54% cunosc pe cineva apropiat care învață sau a învățat limba germană.

Ce s-a schimbat?

„Tonul”, răspunde profesorul Rudolf Gräf, prorector al Universității „Babeș-Bolyai“ de la Cluj, „S-a schimbat tonul și tonul este dat de lideri, de politicieni. Știți, Goebbels a spus la început: voi intra în Parlamentul german ca lupul între oi. Și așa a fost. Intrarea în Parlament a unor voci radicale, care amintesc de legionarism, declanșează un mecanism periculos. Pe fondul instabil al mai multor crize suprapuse, este imprevizibil și greu de gestionat. Azi este atacat Fritz de la Timișoara pentru că este neamț, evident, etnia fiind cel mai la îndemînă să fie invocată. Mai greu e să cauți motive de critică în ce face, cel mai simplu e să spui: e neamț! Mîine ești atacat tu, că ai nu știu ce credință. Toți sîntem minoritari într-un fel sau altul. Nu vreau să fiu judecat pentru ce sînt, nici în bine, nici în rău, ci pentru ce fac, ce pot eu să ofer. Aceste atacuri nu trebuie ignorate, ele creează precedente, lasă impresia că e permis.”

S-a văzut că teme precum cele antisistem, antistrăini, anti-LGBT, anti-UE, antivaccin pot coagula un spectru larg de activiști, iar propaganda de la tribuna Parlamentului pe aceste subiecte poate elibera intoleranța latentă din societate și poate întări rezistența la nou și la schimbare.

„Este o atmosferă de ură pe care nu am cum să nu o resimt”, spune Alexandru Muraru. „S-au reluat practici de mult apuse, din anii ʼ90. Pentru prima dată de la aderarea României la UE, instigatorii au văzut că pot să stea la aceeași masă cu ceilalți. Că au loc la tribună. În același timp, vedem cum în piață, la manifestații organizate de AUR, sînt și societăți civice și organizații respectate pînă acum, astfel ele se coagulează conjunctural și ajută la legitimarea acestor indivizi. Ne aflăm într-o mare problemă, vedem că lucrurile nu sînt ireversibile. Ne trebuie mecanisme de coordonare și combatere a acestor manifestări. A fost lista aceea cu intelectuali care trebuiau executați. Am făcut plîngere la poliție. Mi s-a spus că nu se întrunesc elementele unei infracțiuni. Acum ne îndreptăm spre procuratură cu plîngeri penale. Asta e, ne aflăm într-un moment în care ne-am dat seama că trebuie să știm cum să luptăm cu așa ceva.”

Președintele CNCD, Csaba Asztalos, sesizează atmosfera de ură degajată de propaganda antiminoritate de orice fel din România: „Dacă aparții unei minorități, dacă ești minoritar etnic sau de orice fel, ești cu predilecție ținta discursului urii”, explică el. „Astfel de manifestări apar mai ales pe fond de criză, cînd se caută justificări și țapi ispășitori. La noi s-au intensificat de cînd avem conducători de stat sau de orașe de alte etnii, cum ar fi președintele Iohannis, primarul Dominic Fritz sau Clotilde Armand. Față de minoritatea germană, atacurile sînt mult mai prezente de cînd ocupă funcții în stat. Românilor le place să fie ca germanii, dar în același timp au fost supuși ai unui imperiu și, dacă cineva le amintește acest lucru exploatînd resentimentele, se creează acest efect. Multă vreme, minoritatea germană era abordată pozitiv de majoritatea românească. Discursul urii a început cam de prin 2019 și, într-adevăr, minoritatea germană este cea vizată.”

Cît privește măsurile care ar trebui luate, președintele CNCD precizează că instituția pe care o conduce a fost și singura care a amendat, de cîte ori a avut competențe legale în acest sens, dar competențele ei sînt destul de restrînse. De aceea au și extins formele de combatere a discriminării și a discursului urii,  organizînd cursuri cu diferite categorii profesionale care pot avea un rol în acest sens cum sînt profesorii sau polițiștii.

Ruxandra Hurezean a absolvit Facultatea de Istorie și Filosofie din Cluj-Napoca, cu specializarea Sociologie, și lucrează în presă de peste 25 de ani, timp în care s-a consacrat reportajului social. Este autoarea a cinci volume de reportaje și proză scurtă.

Foto: Sibiu (wikimedia commons)

Dosar realizat în parteneriat cu EURACTIV.ro.